Aboneaza-te la newsletter





Poem de Mihaela Aionesei

Iunie 2021

Libertatea de-a fi asemeni mie

Sunt un om liber. Liber să cad, 
să mă ridic. Liber să-mi înalț temerile 
dincolo de colțul blocului 
unde seara răsar șchiopătând stelele 
și toți îngerii se adună pentru o rugă
în jurul unei firimituri de pâine 
care arde ca o candelă 
în timp ce luna se-ntrece în neliniști 
cu greierii aciuați 
într-un plâns de mandolină. 
*
Lumea de azi e întoarsă pe dos 
ca un rug de trandafir din care 
se mai văd doar spinii triumfători 
peste cupolele amiezii de iulie, 
fierbințeala și ploile ei aruncându-se 
ca două potcoave de cal aproape prăbușit 
peste mulțimile otrăvite cu fiere.

Îngrădit în largul lumii se simte 
doar cel căruia îi este teamă 
să umble desculț în văile lungi și sticloase
ale lăuntrului. Cel care face și desface 
drumuri întortocheate cu aceeași încăpățânare 
cu care un oftat se rupe de inimă 
și năvălește spre coaste. Cel care refuză 
să fie prizonier în propria singurătate ori
stăpân peste propria noapte.
*
Ca un ocnaș condamnat să caute în stânci lumina,
îmi strivesc emoțiile de buza primului sărut
primit pe furiș în clasa a treia când credeam 
că așa naivă și duioasă e dragostea,
trec din femeie în copil și invers
cu ușurința delfinului de a face în aer tumbe.
Cad, mă ridic. Mă smulg ca un ghimpe
din urletul zilei. Ce fericire întâmplătoare 
să pot da numele tău anotimpurilor
crescute în podul palmei
din sâmburele rătăcit al unei toamne!

Fac semnul crucii până la umbra furnicii
sărut lutul bătătorit de pe vremea când 
săream într-un picior fără să simt 
cum se strâng în jurul trupului cercuri.
Dintr-o icoană pictată-n albastru 
izbucnesc psalmi sortiți să schimbe 
deșertăciuni într-o duminică. În zile pare bat 
clopote. În zile impare spinii. Înțeleg că e 
prea puțin să inventez un motiv 
să mă vând ori să schimb planeta.
*
Sunt un om liber. Liber să râd, să plâng.
Liber să alunec prin fereastra larg deschisă
ca o lacrimă scăpată din ochiul unui copil orfan
ori ca un strigăt de luptă dintr-o haită de lupi.
Liber să prind soarele de piept să-l duc la tâmplă
și să cred într-o alunecare de moment 
că tu ești miezul de lavă care mi se cuibărește
în piept. Liber să-i smulg timpului masca de fier,
în aburii lui roșii să plutesc ca și cum 
privirea ta mi-ar ține loc de cer.

Autor: Mihaela Aionesei