Aboneaza-te la newsletter





Poeme de Silvia Bodea Sălăjan

Iunie 2021

Vârste

cândva cerul era mereu senin
și ploile veneau toate la vreme
pe prispa timpului nu se ofilea nicio floare
și anii nu ne puneau pe la trecere semne
cupola albastră deschidea aripi noi
în seri cu povești și cu zâne
nu ne-ntrebam dacă lumea-i lumită
știam că ne-așteaptă o nouă zi lămurită de ploi

din ramuri de sălcii și din plopi
scuturam clopoței pe cărare
nimic nu cernea nici tristețe nici lacrimi
când culegeam zâmbet din scoică de soare
pe vatră mirosul de pâine chema
un stop pentru-un joc ne-ntrerupt
dar timpul viclean ne urca ispitit către vârste
ce-n față aveau povârnișul abrupt

acum s-a desprins depărtarea
ca drumul ce-și rupe cărarea din el
rămâne nostalgia ce ascunde regretul
că niciodată nu va mai fi la fel


Aripi inutile

Vine o vreme când ne privim în ochi
și ne rugăm pentru încă o lumină
când lăsăm în urmă trecutul
în care-au căzut tronuri
înghițite de apele unui potop necheltuit
în care-au ars nădejdile în locuințele lor
când torțele vulcanilor
consumați în disperarea unui incendiu universal
poartă în ochii ascunși
cenușa iubirilor toate
vine o vreme
poate că a și venit
când verdele viperelor
înghesuit în cuvânt
ne bântuie tristețile cu nefirescul veșmânt
al respirației nopților

în aerul încremenit al ceasornicului
nisipul irosit
se-așază în locul inimii 
în timp ce catargele vremii
cad peste lutul nears
strivindu-l cu cea din urmă chemare

de-acum
aripile coborâte în bernă
au devenit inutile

Autor: Silvia Bodea Sălăjan