Aboneaza-te la newsletter





Pe Marte, în 1928

Iunie 2021

Romanul astronomic fantastic („fantasztikus csillagászati regény”) „Ûrhajósok” (Astronauții), scris de Sárkány Béla și publicat în 1928, la tipografia Gloria din Satu Mare, a fost până în 2020 o carte uitată, cu totul necunoscută iubitorilor de aventuri cosmice, deși constituie o apariție valoroasă în epocă.
El surprinde de la primul rând, deoarece acțiunea debutează în viitor (17 iulie 1940), la Piatra-Maramureș (Ferencvölgye, Valea lui Francisc, în apropiere de Săpânța), un loc aflat pe atunci la granița cu Cehoslovacia, azi în apropierea Ucrainei. Puțini știu că, după divizarea regiunilor istorice ca urmare a Tratatului de la Trianon, pentru a ajunge în perioada interbelică de la Satu Mare la Sighet (Sighetu Marmației) se călătorea pe firul Tisei, pe o porțiune de câteva zeci de kilometri, situată literalmente pe granița României (cine scotea brațul pe fereastră ajungea deja în afara hotarelor). Inedita situație a fost rezolvată abia după al doilea război mondial, prin terminarea căii ferate Salva-Vișeu.
Ei bine, centenara fabrică de sticlărie (fondată în 1811, a funcționat până în 1990), aflată în mijlocul unei imense păduri, a devenit hangarul „Fulgerului” construit de o echipă de ingineri condusă de frații Nemes Zoltán și Dezsõ. În vreme ce se deconectau la Monte Carlo, ei i-au întâlnit pe tinerii inventatori Félix Miklós și Veér Sándor, care născociseră un motor magnetic capabil să miște fiecare kilogram cu o putere de 44 kilowați și căutau finanțare pentru perfecționarea lui. Sándor, un geniu care iubea femeile și acțiunile riscante, a reușit să-și multiplice economiile la cazinou. Tinerii tocmai plănuiau să tragă un chef, când i-au auzit pe cei doi Nemes discutând despre asteroidul Mira, care în 3 mai 1941 urma să treacă atât de aproape de Marte, încât ar fi provocat prăbușirea lui Phobos, unul dintre cei doi sateliți naturali ai Planetei Roșii. Cum ei aveau tehnologiile necesare, au propus construirea unei nave cosmice și salvarea situației.
Acțiunea debutează prin întoarcerea de la Paris a fiicei de 18 ani a lui Zoltán, Tessa. Vreme de 10 ani, ea a fost educată de călugărițele de la Sacré Coeur, dar este o fată suficient de îndrăzneață ca să ceară participarea la expediția cosmică pusă la cale de tatăl și unchiul ei. Ca să nu se plictisească de una singură pe drumul lung, vine și prietena Irén, o bălăucă cu vino-ncoace, mărunțică, leneșă și iubitoare de plăceri. Pe parcursul acțiunii, tineretul se va polariza, astfel încât fetele și băieții vor forma în cele din urmă două cupluri cu evidente semnificații astrologice și mitologice: Soarele și Luna („aspectele” pure), Marte și Venus (aspectele dinamice, cu mai vârstnicul pilot Bolda István ca Pluto).
Contrabanda cu bunuri extrem-orientale, necesară pentru acoperirea cheltuielilor de construcție, va provoca o separare a planurilor narative. O acțiune diplomatică determinată de capturarea unor spioni chinezi la granița româno-maghiară va avea ca efect decolarea urgentă a „Fulgerului” și mutarea echipamentelor de urmărire a zborului în Marsopolis, o enclavă muntoasă inaccesibilă din Mexic. Cine a citit romanele lui Jules Verne cu Robur Cuceritorul, va recunoaște imediat „zănoaga” Great-Eyry din „Stăpânul lumii”. Spre plăcerea cititorilor, care iubesc haiducii și hackerii, echipa de la sol va intra de aici pe frecvența abia înființatului post de radio maghiar, ca să transmită reportaje despre viața de pe „a patra piatră pe cer”.
Decolarea a avut loc în 2 august 1940 și zborul a durat trei luni de zile, răstimp în care echipajul a fost supus neplăcerilor provocate de accelerația mărită. Cum lumea a vegheat în ture la respectarea traiectoriei planificate, n-a apărut oportunitatea unor complicații erotice, deși unii și le-ar fi dorit. Nu atât oboseala sau claustrofobia, cât frustrarea sexuală a unui membru din echipaj a provocat un sabotaj al sistemului de propulsie, astfel încât amartizarea a fost brutală. „Fulgerul” s-a prăbușit și i-a rănit serios pe eroi.
Dacă în partea relațiilor dintre personaje apar aranjamente surprinzătoare și întorsături capricioase, gen telenovelă, nu întotdeauna susținute epic, nemotivate emoțional, Sárkány Béla excelează în privința descrierii unei lumi / unor civilizații extraterestre și a derulării acțiunii. Speciile metamorfe, care își schimbă sexul, amintite în roman, vor fi reinventate de Ursula K. Le Guin abia peste patruzeci de ani, în „Mâna stângă a întunericului”. În ciclul John Carter, început în 1917, Edgar Rice Burroughs creează un Hercule imbatabil într-o lume fantasy strămutată pe o altă orbită circumsolară, dar într-un decor de basm. Alexei Tolstoi mută pe Marte revoluția bolșevică, tot de dragul aventurii (Aelita, 1923), dar fără risipa de imaginație a autorului de pe Someș.
Sătmărenii noștri întâlnesc două specii inteligente, deloc agresive, cu aspect umanoid: robete (care se transformă în nilie, un soi de libelungi grămescieni) și ogule, un fel de mineri mai din topor. Deoarece au avut o experiență nesatisfăcătoare cu semenii pământeni (nu arătați pe nimeni cu degetul!), exploratorii nu și-au propus să-i învețe ungurește pe reprezentanții robete, ci propun o limbă artificială, creată pentru o deprindere facilă: esperanto.
Robete sunt asexuați, longilini, au ochi imenși, ieșiți în afară, trăiesc fără pasiuni circa 100-120 de ani, apoi le cresc aripi, devin de un gen sau altul, zburătăcesc bezmetic, se împreunează, trăiesc pentru plăceri și mor după un an sau doi. În perioada puritană, până să-și aleagă perechea și sexul, sunt ca vulcanienii din Star Trek: se îmbracă uniform, cu mici diferențe de colorit, au o viață organizată foarte riguros (dureros de perfect pentru sufletele rebele), o supraveghere perpetuă și niște nume formate din cifre și litere parcă adunate cu furca, gen B49K3855 (alintat 3855) sau B43P988. În urmă cu 4100 de ani au vizitat Pământul și au construit piramidele egiptene, ca să se poată înmulți prin ouă, dar n-au rămas aici, deoarece nu s-au putut adapta gravitației mult mai mari. Știința lor medicală produce minuni, reface rapid țesuturile și oasele rupte. Sunt telepați și își pot impune voința asupra spiritelor mai slabe. În matematică și astronomie, beneficiază de avantajele unei culturi multimilenare, cu un învățământ bine organizat. Și ei au calculat prăbușirea satelitului Phobos și au determinat precis punctul de impact, dar s-au ocupat doar de minimalizarea pagubelor, deoarece au considerat că nu dispun de resursele necesare pentru devierea asteroidului Mira. Noroc cu pământenii puși pe fapte mari, care stăpânesc perfect „tehnica pașilor mărunți”.
Cum miezul planetei s-a răcit, subteranul a fost populat de o specie mai veche, sexuată, săpătoare de tuneluri, asemănătoare nouă, absolut compatibilă genetic, precum se va vedea din aventurile submarțiene ale Don Juan-ului din echipaj, nevoit să evadeze din lumea de la suprafață și să se ascundă în „underground”. Transportul dintre tărâmuri este asigurat de o rețea de căi ferate, pe care circulă vehicule mișcate de energia înmagazinată ziua în acumulatoare de căldură, care tractează vagoane cu roți amplasate și jos, și sus – ca la un lift. Prima calitate a vieții din adânc este stabilitatea termică, lipsa variațiilor de temperatură și a expunerii la intemperii. Ogule arată ca oamenii, au maxim doi metri înălțime, nasc câte un copil o dată, care însă începe să umble după o lună și să vorbească după două. Trăiesc numai 40-45 de ani. Vorbesc o altă limbă și folosesc un alt sistem de scriere. Ei asigură funcționarea rețelei energetice și aprovizionarea cu materii prime pentru robete-nilie. Constituie o societate mult mai empatică și mai tolerantă.
Întoarcerea acasă a fost întârziată de mecanica planetară, pentru că între timp Pământul ajunsese în opoziție, s-a plasat dincolo de Soare și urma să se apropie de Marte abia peste un an. Din fericire, după dobândirea independenței și asigurarea unei apărări inexpugnabile, echipa terestră din Marsopolis a construit o serie de nave cosmice noi, mai rapide și mai sigure, bazate pe propulsia gravitațională, astfel încât tatăl Tessei a venit pe Marte să-și recupereze „naufragiații”: fiica și ginerele, plus tovarășii lor. Fiind depășit tehnic, „Fulgerul” a fost dus la muzeu, ca simbol al intermedierii primului contact interplanetar.
Beneficiar al aportului unor tehnologii superioare, bătrânul Nemes Zoltán a încercat să atragă popoarele de pe Pământ către ceea ce azi numim „ideea europeană”: adoptarea unei monede și unei limbi comune (evident, esperanto, doar au priceput-o și extratereștrii), dispariția granițelor și restricțiilor vamale, libera circulație a cetățenilor, îngrădirea imigrației asiatice și africane. Tuturor acestor doleanțe foarte actuale, au răspuns vocile ultranaționaliste: „Nu ne vindem țara!”, „Nu acceptăm tutela nimănui!”, „Vom lupta până la ultimul strop de sânge împotriva descreieraților din Marsopolis!” Nimic nou sub Soare?
În 2028, la un secol de la publicare și la 70 de ani de la moartea autorului, cartea va deveni un bun public, astfel încât va putea fi tradusă fără complicații, spre plăcerea celor dornici să evadeze din lanțurile gravitației terestre. Chiar dacă Marte este azi planeta pustie descrisă de Ovidiu Șurianu și vizualizată de Sandu Florea în „Galbar”, aventurile celor plecați să împiedice o catastrofă cosmică și să lege prietenii interplanetare nu-și vor pierde farmecul și vor oferi o lectură plăcută următoarelor generații.

Autor: Györfi-Deák György