Aboneaza-te la newsletter





D.A. Doman în 366 de zile

Iunie 2021

Cărticica a poposit tonică în cutia mea poștală. Scrisă de Dumitru Augustin Doman, care se plângea cândva, într-o proză, că în cutia sa poștală se țese implacabila pânză de păianjen. Uite că eu am scăpat de tristețea asta, dar admirația mea pentru Bunin n-a dispărut, că doar împărtășesc aceeași dulce dependență ca Doman, conștient că scrisul e „libertate, libertinaj, destrăbălare de creator”. Preocupat mereu de Bunin, aflu că a emigrat în Franța, s-a ocupat de agricultură și pe ogor l-a găsit poștașul ce-i aducea vestea că a primit premiul Nobel. Asta da veste, aflată din cartea lui Doman – 366 de însemnări din anul pandemiei, Ed. Grinta, Cluj, 2021.
Cartea cuprinde însemnări succinte din anul 2020. Se citește repede, cu încântare, speranță, semne de întrebare, asociații, revelații. Am remarcat deja câteva cronici în diverse reviste, care se opresc asupra cărții, așadar ecoul e pozitiv și durabil. Doman ar putea fi mulțumit, chiar dacă e un sceptic, „dar abia acum mi-am dat seama că sunt un sceptic care vrea mereu să fie dezamăgit în scepticismul lui” (p. 5). Citind cartea, mi-am deschis caietul cu însemnări de lectură și, ca un școlar ordonat, am desenat dreptunghiuri, denumite cam așa: politică, literatură, pandemie, peisaj, aforistic, ironie, revoltă, moarte, umor, cifre, religie, vot etc. Notam apoi acolo paginile care se încadrau în tema respectivă. 
Dumitru Augustin Doman se consideră un resemnat, iar „politicienii, analiștii, jurnaliștii și gunoierii au grijă ca profesia mea de resemnat să nu degenereze” (p. 98). Zile de izolare, infectați, morți, vești vitriolante. Ca să uite, scriitorul se plimbă în livadă, printre vișinii înfloriți și florile galbene de păpădie, apoi evocă nume din bibliotecă: Cioran, Bunin, Labiș, Tomozei, Poe, Mircea Horia Simionescu, Grigurcu, Marquez, Caragiale, Tolstoi, Eminescu, Socrate, Dostoievski etc. În stil aforistic notează că „optimismul este în aceste zile o formă de revoltă împotriva sistemului” (p. 39). Nu suportă inculții, incompetenții, mârlanii, hoții, dar nici bășcălia dusă la extrem. De la realitatea adesea ridicolă, autorul se întoarce spre sine, convins că „nu te cunoaște pe tine însuți, că te va apuca disperarea” (p. 82).
Bine scrie Adrian Alui Gheorghe în Argeș nr. 4, 2021, că Dumitru Augustin Doman „ia în răspăr lumea din jur, realitatea pe care o trăiește, dar pe care o iubește” și că „are sentimentul politic al pandemiei”. Deodată, surpriza surprizelor, la pagina 65. Da, despre mine nota: „Alexandru Jurcan are o povestire unde un tată din Ardeal îi trimite scrisori băiatului lui mort din America. Asta e impresia mea, că scriitorii români scriu cărți pentru cititorii lor morți din America, Spania, Italia, Germania și România”. Chiar dacă bănuiam, m-am întristat a nu știu câta oară. Așa face Doman, schimbă registrul, te determină să empatizezi cu râsu`-plânsu`, fiind un dezabuzat tonic, un războinic vulnerabil. Îmi amintesc de titlul altei cărți concepute de Dumitru Augustin Doman: Zbateri facile, strădanii futile. Pentru că „prostia pătrunde peste tot, ca apa și ca aerul… (…) în special în clasa politică e la ea acasă” (p. 160). Și totuși – ciudat! – după lectura cărții efectul terapeutic e maxim. Trăiască mereu domnul Catharsis!!

Autor: Alexandru Jurcan