Aboneaza-te la newsletter





Sâmbăta zidului şi a uşii sfărâmate

Iunie 2021

Suntem încă în perioada pascală, ne salutăm cu Hristos a înviat! cei ce mai credem în înviere, dar, cu toate acestea, omenirea pare să bată pasul pe loc într-o nesfârşită Sâmbătă Mare, singura zi din an când, în mod simbolic, omenirea creştină nu îl are pe Hristosul viu. În această zi, al cărei început nu l-am simţit, dar al cărei sfârşit îl vom vedea, dacă nu de aici, cel puţin în spirit şi în adevăr, El e în mormânt, iar locul acela al tenebrelor, întunericul pietrei, antecamera eternităţii, e chiar în noi. 
Poţi crede în Dumnezeu sau nu. Poţi crede într-un principiu creator, constructiv, aflat în permanentă confruntare cu unul distrugător, deconstructiv. Îi poţi spune Dumnezeu Tată sau Mamă Terra, ocrotitori, înfruntând forţele întunericului cel de nerostit. Important este că pe arena vieţii poţi fi într-o singură galerie, nu ai cum să aclami cu vorba sau cu fapta ambii combatanţi, şi Lumina Creatoare şi Întunericul ce dărâmă. Au spus-o plastic bătrânii noştri: „Nu poţi fi şi în car şi în căruţă şi cu Necuratu-n teleguţă”. Aşadar, dacă episodul Pascal al Patimilor şi Învierii e pentru tine doar o metaforă biblică, te înţeleg. E mai uşor să vezi cele două principii opuse ca protagoniste ale unui conflict paradigmatic şi nu te acuz, anatema nu face parte din mine. Dar te invit să vezi de unde vii, căci nimeni nu s-a născut din neant.
Cum nu există copac lipsit de rădăcini, nu există om fără părinţi. Părinţii de carne, cărora nu trebuie să încetăm a le spune Mamă şi Tată. Unora le sunt grele amintirile copilăriei tocmai din cauza acestor două persoane, dar excepţiile nu trebuie să umbrească regula. Undeva, pe parcursul vieţii lor, răsar alţi părinţi de suflet, de spirit, de adevăr, de iubire. Dar dacă renunţi de bunăvoie la Libertatea care face din tine Om, dacă te aliniezi limitărilor, dacă accepţi înlocuirea cuvintelor sacre Mamă şi Tată, înseamnă că negi apartenenţa ta la familia principiului constructiv. Negând noţiunea, negi filiaţia şi negând această familie, a iubirii şi bunătăţii, a generozităţii creatoare, o îmbrăţişezi automat pe cea a principiului distructiv, a urii, a segregării, a răului absolut. Când respingi referinţa te poziţionezi dincolo de ea. Negând că îi eşti fiu, îl negi de tată şi îi conferi celuilalt atributul. Să nu uităm că lupta Creatorului cu distrugătorul se dă chiar în noi, nu pe un stadion intergalactic.
În această zi a omului fără Hristos viu în trup, vă invit la o clipă de luciditate. Evaluaţi stările patimilor voastre de fiecare zi şi vedeţi câtă iubire şi câtă bunătate aveţi în voi, câtă generozitate şi altruism, câte uşi aţi închis şi de ce, câte ziduri aţi ridicat şi împotriva cui. Fiţi cinstiţi cu voi înşivă, nu vă găsiţi circumstanţe atenuante şi dacă răspunsurile vă vor plasa în casa Tatălui, atunci ziua aceasta este doar o retragere în umbră, pentru ca bucuria Învierii în lumină să vă fie deplină. Iar de veţi găsi un zid, o uşă, acum e clipa dărâmării lor, singura distrugere creatoare, demolarea care vă va înălţa din nou la rangul de Om liber. 

Autor: Alice Valeria Micu