Aboneaza-te la newsletter





Malaxorul de iulie (postpandemic?)

Iulie 2021

■ În „Apostrof” (nr. 6/2021), Iulian Boldea scrie despre o carte a colegului Viorel Mureșan apărută la editura noastră, „De gardă la Echinox” (2019): „Trădând, în mare și în analizele de detaliu, firea adâncă a autorului, De gardă la Echinox e carte deopotrivă comprehensivă, onestă și lucidă. Exercițiile critice conduc spre intuirea sensului unor opere, reliefând aspectul lor aparent sau subliminal, într-o expresie critică delicată, rafinată, refractară la prejudecată și fascinată de empatia subtilă a lecturii”. Dosarul numărului e dedicat lui Liviu Ciulei, la 10 ani de la moartea regizorului: „Ciulei și spectrul Tatălui” de Anca Hațiegan.

■ În „Avalon” (nr. 4/ 2021) l-am reîntâlnit pe Viorel Mureșan (cu o cronică despre „Sacoul demodat” al lui Traian Ștef), dar și pe Doru Pop, cu „Eco-apocalipsa nu va veni într-o după-masă ploioasă”: „După cum arată Shellenberger, dacă devii vegetarian e bine pentru tine, dar emisiile de carbon nu sunt reduse în mod relevant. De fapt trebuie să găsim soluții să hrănim peste 10 miliarde de semeni ai noștri, nu doar să aruncăm pungi compostabile la gunoi. Trebuie să salvăm pădurile ecuatoriale, dar trebuie să dăm dovadă și de solidaritate cu oamenii care trăiesc la limita supraviețuirii. Istericalele eco-apocaliptice ale gospodinelor din Occident nu vor soluționa problemele din țările sărace. Așa cum balenele nu au fost salvate de Greenpeace, ci de transformările care au avut loc în industria uleiurilor, prin trecerea de la grăsimea animală la uleiul extras din petrol, soluțiile la problemele noastre trebuie să fie raționale și lucide, nu patetice sau întemeiate pe spaima patologică”. O reîntâlnire și cu Virgil Mihaiu: „Evanescenta trecere a lui C. Noica prin anii mei de junețe îmi apare, din perspectiva senectuții, ca o benedicțiune a căii pe care am ales-o spre a-mi purta crucea”.

■ În „România literară” (nr. 27-28/2021), Cristian Pătrășconiu în dialog cu Ion Pop (la 80 de ani): „Te apără scara de spiritul timpului? Dacă ai iluzia că, de pe o treaptă a ei, poți doar contempla lumea ca teatru, cu un soi de princiară indiferență, poate că da. Dar mă tem că e doar o iluzie. De fapt, nu te poți izola cu totul urcând pe vreo scară – și acolo dai de tine, de neliniștile, durerile, nădejdile tale. Eu nu mai cred de mult că se poate trăi în afara «spiritului vremii». Îl poți respinge, îl poți suporta, dar, viu fiind, ești obligat de... timp să-l trăiești”.
(D.S.)


■ La curtea lui Urmuz – Gheorghe Păun, Ars Docendi, București 2021. „Volumul de față este «geamănul» (ca format, copertă, număr de pagini, stil chiar) volumului omonim, apărut cu un an în urmă, inițiind o serie care, la rândul ei, urmează celor trei volume cu titlul Vedere de pe Dealul Olarilor, apărute tot la Ars Docendi, în 2014, 2-16, respectiv 2018. Sunt incluse (cu foarte mici modificări locale) tot 77 de tablete, apărute săptămână de săptămână, miercuri, în ziarul Argeș Expres din Curtea de Argeș și, o parte dintre ele, în fiecare marți, în suplimentul cultural Săgetătorul al cotidianului Argeșul din Pitești. (…) Tablete de fix o pagină A4, de «cultură generală», de atitudine, prezentare de carte sau evenimente, cu ceva umor când s-a putut, cu ironie și pișcături adesea, cu seninătate și relaxare totdeauna, despre subiecte dintre cele mai variate, unele locale, majoritatea de interes mai general – pandemia și corectitudinea politică fiind principalele «ținte globale», dacă nu chiar obsesii.” (Autorul)

■ Cămașă suferită pe trup – Victor Munteanu, Ed. Tracus Arte, București, 2021. „Între mâna întinsă și sabia gata s-o taie,/ aștept în halta ce nu mai există:/ toți intră-n vagoane/ toți încap în trupurile pe care le poartă/ și în limita din care nu pot ieși.// Între cel ce a fost și cel ce nu mai există,/ aștept pe traseul Bacău-Bălușești;/ toți încap în numele primit la Botez/ și în strigăt,/ toți își duc zilele în cămașa de forță a imprevizibilului.// Între o moarte de cancer și una de accident vascular,/ aștept ultimul tren deraiat/ al răbdării.”

■ Poemele umbrei – Ioan F. Pop, Ed. Cartea Românească. „Autor de finețuri speculative în eseuri, Ioan F. Pop ne înfățișează în ipostaza sa lirică o umbră fidel-fantastă a acestora, «un trup străveziu, un trup de întuneric și lumină». Nu e o poezie «de idei», ci una de emoțională mărturie aidoma unei eliberări, asociind dureroasele contrarii într-o comuniune degajată. Embleme fragile ale unei ființe-limbaj. O paradoxală virtualitate a ceea ce se întâmplă deja în expresie.” (Gheorghe Grigurcu)
■ Un sfert de veac de singurătate. Mic tratat de ipocrizie – Monica Patriche, Grupul editorial Rocart, 2021. „Nu-s mulți poeți dispuși (și și mai puțini capabili) să facă salturi atât de spectaculoase pe cât cel făcut de Monica Patriche de la Dar de nuntă din 2007 și de la Ascultând plânsul ghitarei din 2008 la volumul Semințe de piatră/ Graines en pierre. (…) O undă de Kavafis parcă a stimulat cristalizarea febrelor și procesarea lor în rituri melancolice, de epic inefabil. (…) Încă un pas decisiv și Monica Patriche va amenința deschis establishment-ul tinerei noastre poezii.” (Al. Cistelecan)

■ Timp al măștilor – Cornel Cotuțiu, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2021. „A masca. În acest timp de furie planetară, îngăduit de Ceruri, alături de inegalabilul verb A FI se situează, la propriu, cu o nebănuită frecvență, verbul A MASCA. Deopotrivă, ni se relevă neașteptate conotații, ipostaze, ale derivatelor sale morfologice și existențiale. Astfel, se iscă și o realitate uitată, în bună măsură: masca nativă a sufletului și gândului. Cartea de acum e doar un puseu al degringoladei pandemice mondiale.” (Cornel Cotuțiu)

■ Năvod peste trup – Indira Spătaru, Grupul editorial Rocart, 2021. „Un râu de foc pasional ar curge liber prin poemele Indirei Spătaru, dacă n-ar avea pus un năvod peste trup (care năvod poate fi și Societatea) și dacă nu s-ar răsfăța jucându-se cu memoria culturală din toate sectoarele. Dar chiar și cu atâtea cenzuri și eschive, febra senzuală tot atinge vibrații paroxistice și semnele ei răsar la tot pasul, ba prin trenuri ce aleargă prin vene, ba prin niște «amprente rupestre» ce «tremură pe sexul meu siderat», ba printr-o vale Uvedenrode personală (ș.a.). În termeni de calamitate exersează Indira senzualitatea: «sunt un vapor pe stradă/ iar tu un tren ce intră-n el/ cu viteza luminii». Dar paroxismele astea par mai degrabă incidentale (deși foarte recurente), căci Indira își controlează turația pasională și se joacă de-a improvizațiile (unele aliterative) pentru a domestici frustrările cauzate de năvod.” (Al. Cistelecan)
(C.Ș.C.)


■ Cele mai recente trei numere din revista Tribuna, editată sub egida Consiliului Județean Cluj, se remarcă printr-o bogată tematică abordată. Numărul 449 din 16-31 mai 2021 îşi deschide paginile cu rubrica „Editorial”. Filosoful Mircea Arman tratează adevărul despre „Caietele Negre”, ce este gândirea blândă la Martin Heidegger și care este legătura gândirii cu adevărul. „Pe întreg parcursul Caietelor Negre cel mai important concept pe care Heidegger încearcă să îl definească, în opoziție cu știința, tehnica și chiar metafizica este cel de Gândire. Acesta este conceptul și sensul care fac măreția Caietelor Negre, bârfele politice și chiar interpretările în marja lor le lăsăm pe mâna filosofilor de cafenea și a presei mainstream, a părelologilor și jurnaliștilor”, susține Arman despre ultima și cea mai întinsă scriere filosofică fundamentală a lui Heidegger. În articolul „Copilărie arestată. Mărturii peste timp”, Ani Bradea, scriitoare și jurnalistă preocupată de cercetarea exilului românesc, scrie despre familia greu încercată de instaurarea regimului comunist în România și viața tulburătoare a doamnei Ingrid Popa Fotino, stabilită în Statele Unite. În 2020 a apărut volumul de mărturii Rebirth: Outliving the Soviet Grip on Both Sides of the Atlantic, semnat de Fotino. Criticul de film Ioan-Pavel Azap prezintă „Răsună valea”, primul film al cinematografiei socialiste românești, având premiera în ianuarie 1950, în regia lui Paul Călinescu, după un scenariu de Mircea Ștefănescu. Și în numărul 450 din 1-15 iunie 2021, Mircea Arman îşi asumă rolul de editorialist. La 700 de ani de la moartea poetului italian, cunoscut pentru opera monumentală Divina Comedie, managerul și redactorul-șef al publicației clujene publică prima parte din editorialul „Dante Alighieri 700 – Imaginativul poietic dantesc”. „Analiza care va urma va atinge un punct nevralgic, de cotitură, al culturii europene şi ea va face referire la Dante Alighieri care, în opinia noastră, marchează sfârşitul, apogeul, celor o mie de ani de exerciţiu logic scolastic şi începutul Renaşterii, zorii epocii moderne. Chiar dacă sub raport istoric această situare ar putea fi considerată oarecum forţată, din punct de vedere al decantării esenţei sensului de fiinţă ea pare perfect îndreptăţită”, arată Arman. Profesorul universitar Nicolae Iuga semnează un excelent eseu despre tezele teologului catolic Hans Küng (1928-2021), cel care a contribuit în calitate de expert la pregătirea Conciliului Vatican II și a fost un susținător al unei înnoiri profunde a spiritului creştin. În articolul „Scrisul ca impuls fundamental al vieții”, Ani Bradea scrie despre Hans Bergel, unul dintre cinci scriitori transilvăneni condamnați în 1959 la Brașov, ca urmare a unui proces intentat de Securitate. Născut la Râșnov în anul 1925, Bergel este stabilit în München. Ana Blandiana îl consideră „cel mai important scriitor al specificului transilvan, al Transilvaniei ca pământ al mai multor etnii, culturi şi tradiţii, privite dintr-o perspectivă comună, profund umană şi integratoare”. În numărul 451 din 16-30 iunie 2021, Mircea Arman publică a doua parte a editorialului dedicat autorului poemului epic Divina Comedie. „Dante este primul poet modern care, la fel ca și cei din vechime, redescoperă drumul autentic al poeziei și rolul profetic al poetului. Pentru el, așa cum era la origine, poezia nu este doar o artă ci o modalitate autentică de cunoaștere, unică și directă, nemijlocită”, susține Arman. În secțiunea „Diagnoze”, filosoful și politologul Andrei Marga analizează cartea Eseu asupra structurii imaginativului uman, cel mai recent volum semnat de eseistul şi literatul Mircea Arman, apărut în 2020 la Editura Tribuna din Cluj-Napoca. „Autorul vrea să iasă din păreristica din jur și din simpla grafie a ideilor, propunându-și, cum o și spune, să lămurească natura însăși a culturii (filozofie, poezie, artă, morală, religie, știință)”, arată Marga. În articolul „Traducerea lui Heidegger între claritate și aparență de perfecțiune”, traducătorul Dorin Gabriel Tilinca face o analiză succintă a celor două traduceri în limba română ale operei fundamentale a lui Heidegger, Sein und Zeit, apărute la Editura Grinta, în 2001, respectiv la Humanitas, în 2003.

■ În numărul pe luna mai 2021 al revistei Cafeneaua literară este aniversat poetul şi criticul literar Gheorghe Grigurcu, cu prilejul împlinirii onorabilei vârste de 85 de ani. Scriitorul Jean Dumitraşcu, fost manager al Filarmonicii Piteşti, susține că Grigurcu nu urmează modelul critic călinescian: „Nu este deloc un «călinescian», cum s-a spus. G. Călinescu se baza pe impresii și scria sub primul impuls, pătimaș. În schimb, Gh. Grigurcu este analitic, rece, sceptic, cuvântul său e ca un laser care pătrunde spre misterul operei de artă, iar exprimarea e sistematică, urmărind logica internă a unei creații”. În revista editată de Centrul Cultural Piteşti, Gheorghe Grigurcu semnează o recenzie la volumul de poezii O viață. Pagini dintr-o epopee efemeră, scris de Gabriel Chifu și apărut la Editura Junimea din Iași, în 2020. „Într-un amplu context liric în care predomină umbrele mergând până la tenebre, neliniștile mergând până la angoase, Gabriel Chifu e un bard al luminii, al «stării de bine». O fibră stenică, o încredere primară în sine îl fac să-și așeze versurile în acolada unui existențial pozitiv, fără ezitare mărturisit. (...) Jubilația imaginativă pare fără sfârșit. Undele poeziei îmbătate de sine pleacă de pretutindeni și ricoșează de pretutindeni, aidoma unui evantai larg deschis. Acest volum mi se pare cel mai reprezentativ al producției poetice a lui Gabriel Chifu”, precizează Grigurcu.

■ În numărul dublu 77-78/ mai-iunie 2021 al revistei Scriptor sunt incluse fragmentele unor volume în curs de editare la Junimea, precum: Planeta dificilă de Adrian Popescu, Descântec pentru amăgit uitarea de Ioan Barb, Umbra mea suficientă de Nicolae Sava, Sacoul demodat de Traian Ștef, Cazul K de Alexandra Bujor, Avionul și tabla de șah de Violeta Daniela Mîndru, Ierarhii precare, nopți supravegheate de Claudiu Soare, Despre ce vorbesc porumbeii de Adrian Voicu, Scrisul care se răzbună de Dan Stanca, A treia carte a leologismelor de Leo Butnaru, Infinitul dialog între Iisus şi Pilat de Ioan Buduca și Gastronomie georgiană, coordonată de Andrea Adamovičová, traducere de Viorica Ceruța. Revista ieșeană cuprinde și două interviuri acordate de scriitoarea Dana Konya-Petrișor, descendentă a ilustrei familii Negruzzi, realizate de Teodora Stanciu în decembrie 2020 și de Natalia Maxim în martie 2015. La 16 martie 2021, la Paris, Dana Konya-Petrișor a trecut la cele veșnice. Diana Dobrița Bîlea în „Dizertație pe tema suferinței sau nevoia de împăcare a omului cu Dumnezeu” și Gruia Novac în „Et in mortuc ego! (Cronică-eseu cu parafrază și veșmânt pandeic)” comentează romanul Dac-aș fi fost Dumnezeu, sub semnătura profesorului de filosofie, prozatorului, poetului, eseistului și publicistului Ion Fercu.

(A.-B. K.)

■ După acolada dintr-un editorial la nr. 5 al revistei „Luceafărul de dimineață”, în care surprinde viziunea cosmică a morții la doi dintre marii poeți interbelici, George Topîrceanu și Tudor Arghezi, criticul Dan Cristea își consacră cronica literară unui roman autobiografic, Hipodrom, Editura Polirom, 2020, de Nora Iuga. Ideea urmărită de cronicar o reprezintă deschiderea prozatoarei spre înțelegerea straturilor de umanitate frustă, în jurul cărora și-a clădit cartea. Un alt critic, Petre Răileanu, scrie un studiu dens despre poezia în limba română a lui Ilarie Voronca, dar și despre intuițiile sale scăpărătoare privind receptarea poeziei. El consideră că pentru înțelegerea poeziei e nevoie de o dispoziție anume, pe care nu o avem oricând și, mai ales, nu o poate avea oricine: „Poetul comunică cu Dumnezeu; glasul lui are răsfrângeri de dincolo; de aceea într-un poem nu se poate pătrunde cu înțelegerea, ci printr-o exaltare ca injecția de morfină.” După cele spuse, în numerele precedente ale revistei, despre Marin Sorescu și Cezar Ivănescu, Daniel Cristea-Enache publică un nou capitol dintr-o carte aflată în pregătire, de această dată, având ca subiect poezia lui Emil Brumaru. O pagină, pe cât de bogată în observații critice, pe atât de încărcată de empatie, semnează Mircea Bârsilă, aducând în prim-plan poezia lui Ion Zubașcu, la zece ani de la moartea poetului. Dintr-un grupaj de superbe poeme de Ștefan Mitroi, îl alegem pe cel mai scurt: „Când îmi lipsesc eu însumi/ nici nu simt./ Însă atunci/ când îmi lipsești tu/ aproape că nu mai există lucru/ care să nu mă doară!” (Tu). O largă paletă de cărți nou apărute, din toate genurile, sunt comentate de: Paul Aretzu, Nicolae Constantinescu, Dan Stanca, Emil Lungeanu, Horia Gârbea, Simona-Grația Dima. Aurel Maria Baros deschide un captivant serial de „Întâmplări cu scriitori”. În acest număr, protagonistul întâmplării este poetul Dan Deșliu. În cronica sa plastică, Iolanda Malamen comentează expoziția tematică Orfeu și Umbra de la M. N. L. R. Inițiată de Dalina Bădescu, expoziția conține pictură și sculptură, precum și texte poetice pe tema anunțată, constituind o veritabilă reprezentare sincretică a unui mit.  
(V.M.)

■ Ad Szolnok, in Zylok. În răstimpul trecut de la ultima perioadă de gratuitate, baza de date Digiteca de la arcanum.hu a dobândit o interfaţă în limba română (opţiune prezentă în dreapta, jos) şi a încărcat mai multe colecţii de ziare româneşti, printre care „Scânteia”, „Cutezătorii” şi „Sportul”. În „Flacăra”, am găsit o semnalare a regretatului Doru Goron pe tema „judeţului Zălau” (forma cea mai folosită local, „Zalău” e o variantă de import), cu mult înainte (aproape o jumătate de secol) de recenta bâlbă a preşedintei Senatului, Anca Dragu. În 1976, Oficiul de Turism Bucureşti a tipărit un afiş greşit, astfel încât: „pe teritoriul ţării noastre a apărut cel de-al... 40-lea judeţ” (suntem înainte de despicarea Ialomiţei). Redacţia nu a răspuns rugăminţii de a publica şi o imagine a materialului de promovare, pentru ca panorama (panarama!) să fie completă. Dacă stăm să ne gândim, se pare că obiceiul de a confunda numele judeţului Sălaj cu cel al centrului de judeţ este multimilenară, probabil că a păţit-o şi căpetenia Tuhutum, când a vrut să ajungă la comitatul Szolnok (Solnocul de Mijloc) şi a nimerit în Zylok, precum ne povesteşte notarul Anonymus.

■ Arde grăsimea, nu benzina. Pasiunea de a colecţiona semne de carte are avantajul de a ţine omul la curent cu apariţiile recente. Într-o librărie din Cluj, am descoperit că există un sportiv din Deva căruia îi place să cutreiere lumea pe bicicletă: Alin Bonţa. Jurnalele călătoriilor sale prin Pirinei, Corsica, Tenerife, Andorra sunt ilustrate cu fotografii color şi însoţite de cărţi audio sau DVD-uri. Autorul este inginer mecanic şi conduce o firmă din Deva ce oferă servicii tipografice. A început să alerge, iar apoi să călărească o bicicletă ca să se lase de fumat şi să trăiască sănătos 100 de ani. În vreme de pandemie şi hotare închise, a cutreierat propriul judeţ, ca să nu-şi iasă din... pedală. Cartea despre Tenerife a cunoscut două ediţii, ultima aproape dublă ca număr de pagini. Iată o altă abordare decât plaja, Carnavalul, discotecile. Autorul „a dat roată” vulcanului Teide, Muntele Alb, mai întâi dinspre Sud, apoi pe partea de Nord-Est. Deşi are renumele unei destinaţii de lux, fiind vizitată de însuşi primul schior al ţării, marea insulă canariană este accesibilă pentru orice buzunar, ba chiar mai ieftină decât anumite locaţii de pe litoralul românesc. Ne sunt oferite ponturi despre cazare, bodegi, închiriatul maşinilor, locaţii şi trasee care trebuie neapărat vizitate.

■ Vaida-Voevod și regățenii cei mădăriți. Am folosit verbul „a mădări” în „Malaxorul” din septembrie 2020, cu sensul de „a se alinta, a dori să fie dezmierdat/ă”. Etimologia este clar una maghiară, provine de la apelativul „madárkám” („puiuţul, puişorul meu” în limba română) cu care mamele sau bunicile îşi răsfaţă micuţii. M-a amuzat mult să-l regăsesc în „Memoriile” lui Alexandru Vaida-Voevod, cel care adesea „o lua pe horaiţă” (se plimba fără vreun ţel anume, rătăcea) prin Viena: „Am observat un fenomen surprinzător, cu mult înainte de România Unită: femeile regăţene sunt adeseori de un caracter şi de o judecată mai virilă decât bărbaţii. La Carlsbad bărbatul molitoc plângea, iar soţia îl îmbărbăta, când pe dânsa o torturau durerile colelitiazei. La ţară gospodăria condusă de ea era de model, pe când el, de multe ori în cariera lui se dovedea o nulitate. [...] Apoi predilecţia pentru diminutive. La Bucureşti să cauţi şi abia găseşti pe cineva cu nume de botez. A le schimonosi ori [a le] înlocui prin diminutive ori prin nume de dezmierd, e o sclinteală înrădăcinată: Ionel, Nelu, Nicu, Neagu, Nicuşor, Niculiţă, Costel, Costin, Costică, Costişor, Mitru, Georgel, Georgică, Gică etc. mai treacă meargă. Dar ca şefi de servicii publice să semneze oficial Puiu, Bebe, ori până şi guvernatorul Băncii Naţionale (pe bancnotele emisiunii făcute de el): Mitiţă Constantinescu (tipărit cu ortografie nemţească „Mititza”), întrece orice limită în privinţa abandonării seriozităţii, impusă de demnitatea funcţiei. Ca ministru am încercat în zadar să-i dezvăţ. Le place mădăritul.” (op. cit., vol. IV, pp. 211-212)

(G.-D.G.)

Autor: Redacția