Aboneaza-te la newsletter





Iubirile lui Vaida-Voevod

Iulie 2021

Familia Vaida s-a înrudit cu viitorul primar al Clujului, bancherul Teodor Mihali, prin Viorica Vaida, fata naturală a unchiului lui Dionisie Vaida, deci fratele bunicului lui Alexandru. Teodor Mihali, pe atunci tânăr avocat în Dej, a luat-o de soţie din dragoste, lucru agreat atât de tutorele legal, avocatul Andrei Frâncu, cât şi de bărbatul cel mai vârstnic din familie. Relaţia dintre familii ar fi evoluat armonios şi în bună pace, dacă n-ar fi existat o condiţie testamentară, conform căreia, dacă mireasa ar fi murit fără urmaşi, averea ar fi revenit verilor ei şi nu soţului. Ca zestre, a primit moşia din Chizeni (comuna Gâlgău pe Someş), deja ipotecată, pe care Mihali a încercat din nou s-o pună drept gaj pentru un alt împrumut. Tatăl lui Vaida-Voevod, cu gândul la drepturile şi viitorul celor doi băieţi pe care-i creştea singur (Alexandru şi Ioan), n-a acceptat şi l-a dat în judecată.
Deci, după un început fericit, raporturile s-au stricat datorită unui act ce presupunea un anumit risc, neaprobat de Dionisie. Au urmat câţiva ani tensionaţi, dar, după succesul Băncii „Someşana” din Dej (înfiinţată în 1890), tânăra doamnă Mihali a făcut un prim pas pentru împăcarea părţilor şi revenirea la vechea stare de concordie. Demersul ei a fost finalizat abia prin implicarea lui Mihali în mişcarea memorandistă, acţiune simpatizată de Vaida-senior.
Alexandru Vaida (Vajda Sándor) s-a născut în 1872. A făcut şcoala primară în Cluj, apoi a continuat liceul în Bistriţa şi Braşov. La un moment dat, Dionisie ar fi dorit să-şi ducă feciorii să înveţe în Bucureşti, dar s-a convins la faţa locului că şcoala ardeleană e mult mai bună. În 1890, Alexandru s-a înscris ca student la medicină în Viena. A devenit secretarul, apoi preşedintele organizaţiei studenţeşti „România jună”. A debutat în publicistică, cu un articol apărut în ziarul „Dreptatea” din Timişoara, sub conducerea Dr. Corneliu Diaconovici, ca director şi a Dr. Valeriu Branişte, ca redactor-şef. A scris şi reportaje pentru „Tribuna” sibiană, dar relaţia cu Ioan Slavici s-a stricat în Anul Mileniului (1896), datorită apariţiei unui articol elogios la adresa sărbătoririi a 1000 de ani de la descălecarea maghiarilor. Vaida ar fi dorit să ardă steagul Ungariei în public şi a fost nevoie de intervenţia Regelui Carol I ca să se potolească.
Renumele dobândit în politică, legăturile de la vârf cu conducerea Partidului Naţional Român şi cercurile financiare ardeleneşti, iar apoi obţinerea diplomei de medic, au atras atenţia mamelor cu fete nemăritate. Când se întâlneau, ele şi partea feminină a familiei Vaida duceau tratative şi încheiau adevărate pacte politice. Spre surprinderea lui Alexandru, Viorica Vaida şi Maria Romanu, a doua soţie a bancherului Partenie Cosma de la „Albina” din Sibiu, stabiliseră că, dacă va reuşi încheierea unei căsătorii cu vreunul dintre fraţii Văideşti, Dr. D. Ciuta, favoritul Mihalieştilor, să fie ales în consiliul „Albinei”, cu toate că era greco-catolic. Remarca referitoare la confesiune nu era gratuită. Doamna Maria P. Cosma era nepoata mitropolitului Miron Romanul (1828-1898) al Ardealului, mama a doi băieţi gemeni (Remus şi Romulus) şi a trei fete: Lucia, Minerva şi Hortensia.
Pe de altă parte, şi feciorii le spionau pe fete, făceau schimb de impresii şi îşi aranjau viaţa astfel încât să le întâlnească. Tânărul muzician Guillaume „Wili” Şorban a plecat în Sibiu să le vadă şi apoi i-a dat raportul lui Alexandru, aflat la Valea Seacă, o mică proprietate în apropierea Clujului:
 „Diagnoza lui se rezuma la: Lucia Cosma, fată frumoasă, dispune de multe calităţi (cultă, muzicală, sociabilă), însă în privinţa vârstei era mai potrivită cu generaţia Comşa, Lazăr, Popovici etc. Surorile ei încă sunt copile, «Backfische». La masă bătrâna le mână din ochi, cum îşi mână vizitiul bun caii, cu uşoare atingeri de bici. Bătrânul, om înţelept, dar cu bătrâna, om să fie care va pricepe să o scoată la cale.” (Memorii, vol. I, p. 94)
În cele din urmă, lucrurile au fost tocmite astfel încât Alexandru să le întâlnească pe fetele Cosma la Copşa Mică, înainte de Sântămărie Mare, când familia bancherului sibian se pregătea să plece la Băile Herculane, pentru Adunarea Generală a „Astrei”. Au călătorit împreună până acolo, unde au venit şi alţi membri de vază, împreună cu familiile lor. A urmat o excursie cu vaporul până la Turnu Severin, prilej ca tinerii să discute şi să se cunoască mai bine. De aici, familia Cosma a plecat la Timişoara, unde au fost urmate de Alexandru Vaida-Voevod şi Nicolae Comşa, via Lugoj:
„Le-am petrecut la gară, le-am oferit flori, eu am stat la cântăritul bagajelor etc. Că Badea Gheorghe, înainte de plecarea trenului şi mai târziu la Băseşti, îmi povesti tachinându-mă: «Am întrebat-o pe D[oam]na Cosma: No, nepoată, paie sau fân? Care e dintre ei Nr. 2 ori Nr. 3?». Ea mi-a răspuns: «Merge bine, păzeşte expedierea geamantanelor.» Şi bătrânul termină cu un discret: «Ha, ha, ha!»” (p. 96)
„Badea Gheorghe”, care-i spunea „Toderaş” lui Mihali, urmărea cu interes desfăşurarea relaţiilor dintre tineri şi tinere, mai ales că fiica lui, Elena, căsătorită Hossu-Longin, i-a invitat la Băseşti. Dintre fiicele lui Partenie Cosma, au venit cele mici: Minerva (Mina) şi Hortensia (Tani). Alexandru a fost aşezat lângă Mina, dar feciorii încercau să se arate egal de atenţi faţă de toată lumea, petrecând ziua în „nevinovate chicotiri”. Ca să fie sigură că face tot ce poate pentru interesele familiei, Viorica Vaida a invitat apoi toată societatea la Chizeni. De această dată, pregătirile au fost amănunţite. Pentru un spor de spectaculozitate, flăcăii au cumpărat de la Cluj rachete şi focuri bengalice. Pe moşia de lângă Gâlgău pe Someş se construise un iaz cu a cărui apă se acţiona o moară. Aici veneau domnişoarele să se scalde, drept care unii s-au ascuns în podul morii ca să le pândească, precum în celebrul tablou al lui Tintoretto, „Susana şi bătrânii”. După câteva zile petrecute cu distracţii, Alexandru şi familia Cosma au plecat către Cluj cu trenul, la clasa I.
După ce şi-a deschis un cabinet medical la Karlsbad, Alexandru s-a reîntâlnit într-o duminică cu Partenie Cosma şi fetele sale la Marienbad, pe drumul către cafeneaua „Rubezahl”. Ajunşi acolo, Lucia şi-a adus aminte de un suvenir cusut de mână, văzut în locuinţa din Cluj a burlacului, care simboliza cele mai de seamă virtuţi preţuite de creştini: o cruce, o ancoră şi o inimă (credinţa, speranţa şi iubirea), primite cadou de la Adela Morano-Müller, o tânără artistă de la Bayreuth, în compania căreia tânărul Vaida-Voevod frecventase cercurile artistice bavareze. Dacă bătrânul şi aşezatul Dionisie a avut o izbucnire de „furor Vaidensis”, de o violenţă absolut ieşită din comun, atunci când a aflat de aventură, fetele Cosma au recurs la o altă tactică:
 „Lucia ceru chelnerului «Leipziger Illustrierte Zeitung». În numărul marii reviste apăruseră portretele artiştilor de la Bayreuth (între ei şi al Adelei). Tot timpul, până ce ne-am despărţit, tachinările la adresa mea nu au încetat, fireşte numai în aluzii, pe care eu uşor le puteam ignora, «făcându-mă prost, ca să trăiesc mult». Aceste două păţanii ilustrează elocvent lipsa de tact, care caracterizează femeile familiei Cosma. Căci muştele se prind cu miere, nu cu oţet. Eu am rămas însă şi în retragere atent şi gentleman, dar a venit în urma mea Goga şi şi-a găsit sacul petecul...” (p. 195)
Ultima aluzie se referă la faptul că mai târziu Octavian Goga s-a căsătorit cu Hortensia „Tani” Cosma, de care a divorţat după nouă ani. De altfel, Alexandru Vaida-Voevod a comentat cu maliţiozitate în „Memorii” şi împrejurările în care poetul s-a căsătorit a doua oară cu Veturia Triteanu, născută Mureşan: „mitră contră mitră” (ca să accepte divorţul, soţul Lazăr „Lucian al Romanului” a negociat sprijin pentru dobândirea rangului de episcop).
Cum relaţia cu familia bancherului Cosma a devenit tot mai tensionată, iar Cupidon şi-a abandonat săgeţile pe seama unei halbe de bere servite în fieful wagnerian, în cele din urmă, în 1901, Alexandru Vaida-Voevod a luat-o de soţie pe Elena „Lencica” Safrano. Era pe jumătate grecoaică, pe jumătate Popovici. Privirea visătoare din fotografiile frumoasei brunete nu trebuie să ne deruteze. Era nu într-atât fata mamei sale cât nepoata bunicii sale, care adusese pe lume şi crescuse 12 prunci! După naşterea primului copil, Lencica a rupt şi a aruncat „în closet” albumul cu pozele decupate din ziare, păstrat ca amintire din perioada studenţiei: „M-a jenat că moaşa mă tot întreba că cine e cutare ori cutare şi eu trebuia să-i răspund că nu o cunosc, este o cunoştinţă a bărbatu-meu.” (pp. 108-109)
Palatul Safrano din Braşov este una dintre clădirile din Piaţa Sfatului care impresionează şi azi. Socrul lui Vaida-Voevod, Manolache Safrano, era „prototipul grecului de maniere culte, care cu multă băgare de seamă se nizuieşte a copleşi pe oricine cu toată delicateţea politeţei”. Ca o urmare firească a acestei însuşiri, în parte moştenite, în parte datorate mediului ambiant, de sute de generaţii, întotdeauna s-a ţinut departe de orice litigii. Ştia însă să fie de dârză încăpăţânare când era la o „adică”. Averea şi-o investise în depuneri şi acţiuni, sporind-o când se urca vreo hârtie la bursă şi cumpărând altele când scădea. Nu manifesta interes pentru agricultură.
Alexandru şi-a cerut soţia de la Elena „Lenica” Safrano: „Este mai greu să peţeşti, între patru ochi, o fată de la o soacră, decât să ţii un discurs în faţa unui număr de sute de alegători critici.” Mama a fost de acord, dar a cerut ca tânărul să mai aştepte „ca să se întărească fata şi să mai profite în practica gospodăriei”. Apoi s-a ridicat şi a spus că-l va trimite pe soţul ei. Manolache a fost luat prin surprindere. Perplex, l-a întrebat pe pretendent ce aşteptări are în privinţa zestrei. Moştenitor al mai multor moşii şi cu un cabinet medical într-o staţiune renumită, Vaida-Voevod l-a liniştit că situaţia materială îi va permite susţinerea familiei, astfel încât ceea ce socrul îi va da fetei sale va fi păstrat pentru nepoţii săi. Atunci comerciantul grec i-a oferit 25 de „bănci” (acţiuni ale Băncii Naţionale).
A fost o căsătorie fericită, care a rodit patru copii: Mircea, Aurel, Ileana şi Alexandru jr. Lencica a murit în 23 septembrie 1943, lăsându-şi soţul în grija fiicei vreme de şapte ani.

Autor: Györfi-Deák György