Aboneaza-te la newsletter





Monede medievale din Zalău (sec. XII-XIII)

Iulie 2021

Cele mai vechi descoperiri monetare medievale de pe teritoriul municipiului Zalău se datează în secolele XII-XIII și sunt reprezentate de monedele din argint cunoscute sub denumirea de pfennigi de tip Friesach1. Orașul medieval Friesach, situat în sudul Austriei, a fost un important centru economic, situat pe ruta comercială Viena-Veneția, care printre alte privilegii, deținea și dreptul de a emite monedă proprie. Monedele emise aici timp de două secole și jumătate s-au bucurat de o largă apreciere în Europa centrală, fiind considerate, „valuta forte” a epocii.
În anul 1979 la Zalău, în curtea casei de pe actuala stradă Gheorghe Doja nr. 23, au fost descoperite două monede din argint, despre care cunoscutul numismat clujean Eugen Chirilă spunea că fac parte dintr-un tezaur monetar descoperit cu treizeci-patruzeci de ani în urmă, în același loc2.
Prima piesă în discuție (Foto 1, avers-revers), este un pfennig emis de episcopul Otto II de Merania (1177-1196) la Villach, în sudul Carintiei (Austria) și are drept model emisiunile monetare de tip ERIACENSIS bătute în Friesach, reședința arhiepiscopilor de Salzburg. 
Aversul prezintă bustul unui episcop ținând în mâna dreaptă o spadă, iar în mâna stângă un trandafir stilizat. Trandafirul, un însemn heraldic din blazonul casei de Merani (din rândul căreia făcea parte și episcopul Otto II), se pare că a fost introdus în câmpul monedei de către episcopii de Babenberg, pentru a nu fi acuzați de copierea monedei frisace și în același timp pentru a se deosebi de emisiunea monetară mai sus amintită3. Legenda [ERIACENSIS] este redată cu litere deformate, probabil gravate invers și aproape invizibile (Foto 1 a). Pe revers se află un fronton de biserică, încadrat de două turnuri (Foto 1 b). 
A doua piesă este un pfennig emis la Pettau (azi Ptuj, în Slovenia) de către episcopul de Salzburg, Eberhard II (1200-1246), care în colaborare cu Leopold VI de Babenberg, ducele Austriei și Styriei (1220-1230), a deschis aici o monetărie pe la 1220-12214. Pe aversul monedei se află bustul unui episcop ținând în mâini câte un sceptru ce se termină cu o floare de crin, încadrat de legenda [EBERHARD EP(iscopu)S], greu vizibilă (Foto 2 a). Pe revers, în centru, este redat bustul unui episcop. Deasupra bustului se află un turn încadrat de alte două turnuri cu cruce (Foto 2 b).  
Acest tip de monedă pătrunde în Transilvania în strânsă legătură cu comerțul cu vite și sare5. În Evul mediu, puterea de cumpărare a monedelor era dată de valoarea intrinsecă (de conținutul de metal prețios, în cazul de față, argintul). În condițiile devalorizării puternice a dinarului maghiar, comercianții acceptau cu precădere moneda vest-europeană, de bună calitate, în special cea de tip Friesach, monedă ce ajunge să domine piața din Transilvania în primele decenii ale secolului al XIII-lea6. 
Deoarece s-au păstrat doar două piese, este hazardant să se facă vreo afirmație în legătură cu data și motivul îngropării tezaurului. Totuși, un posibil motiv al ascunderii sale ar putea fi invazia tătarilor din 12417, dar și alte motive, așa cum o demonstrează tezaurul de la Sâmbăteni, județul Arad, care cuprinde și o piesă emisă în Moravia între anii 1246-1247 de către Vladislav III8, adică după mai bine de cinci ani de la invazia tătarilor.

Note:
1 Emanoil Pripon, Tezaure monetare medievale și premoderne descoperite pe teritoriul orașului Zalău (I), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2018, p. 11.  
2 Eugen Chirilă, Descoperirea monetară de la Zalău, sec. XII-XIII, în Acta Mvsei Porolissensis, VI, 1982, p. 161.
3 Constanța Știrbu, Un tezaur de secolul al XIII-lea descoperit la Sîmbăteni, jud. Arad, în Cercetări Numismatice, II, 1979, p. 54.
4 Constanța Știrbu, Ana-Maria Velter, Aspecte ale circulației dinarilor de Friesach în Transilvania în secolul al XIII-lea, în Cercetări Numismatice, VII, 1996, p. 142.
5 Ibidem, pp. 144-145.
6 Ion Sabău, Circulația monetară în Transilvania secolelor XI-XIII, în lumina izvoarelor numismatice, în Studii și Cercetări Numismatice, II, 1958, p. 284.
7 Eugen Chirilă, loc. cit., p. 162.
8 Constanța Știrbu, loc. cit., p. 57.

Autor: Emanoil Pripon