Aboneaza-te la newsletter





Dimensiunea fantastică

Iulie 2021

Însemnând altceva decât realismul tradițional transparent și previzibil, fantasticul promite o fascinantă incursiune în inima misterului, descoperirea unor insolite lumi imaginare. Parcurgând narațiunile patronate de Oneiros, cititorul trăiește o mirifică aventură spirituală, fiind obligat să recurgă la un complex și ingenios act hermeneutic pentru decriptarea simbolurilor, miturilor, a tainelor proliferante din interiorul textului. Proza fantastică ne învață că realul este banal doar în aparență, adevăratele semnificații fiind bine camuflate în spatele cotidianului, dincolo de suprafața lucrurilor. Puterea de atracție a acestei literaturi se explică prin faptul că facilitează accesul către necunoscut, îndemnându-l pe omul modern să redescopere pasiunea pentru semnificațiile ezoterice. Iată de ce am devenit un pasionat cititor de proză fantastică, care s-a întors în repetate rânduri pe parcursul anilor asupra textelor majore aparținând genului. În felul acesta se explică de ce, în momentul în care am descoperit că a apărut o nouă antologie ce promite o fascinantă proiecție în imaginar, mi-am cumpărat-o imediat. Este vorba de Dimensiunea fantastică, lucrare apărută la Dinasty Books Proeditură și Tipografie din București, în 2020. Ediția a fost îngrijită de Nicolae Constantinescu, iar traducerile au fost semnate de Mihai C. Niculescu, Dodo Bărbulescu și Nicolae Constantinescu. Antologia reunește șaptesprezece texte de dimensiuni diferite, aparținând unor autori consacrați, unii dintre ei adevărați monștri sacri ai genului, precum Agatha Christie, Colette, Arthur Conan Doyle, Charles Dickens, Fiodor Dostoievski, Nikolai Gogol, Henry James, Franz Kafka, H.P. Lovecraft, Guy de Maupassant, Pliniu cel Tânăr, Edgar Allan Poe, Aleksandr Pușkin, Robert Louis Stevenson, Ivan Turgheniev și H.G. Wells. Singurul autor care figurează cu două texte este E.A. Poe, autor care, după E.T.A. Hoffmann (una din marile absențe ale selecției) a marcat în mod decisiv evoluția genului. De la bun început, ediția ridică o serie de probleme, care nu îl deranjează probabil pe cititorul avid de narațiuni extraordinare, dar care provoacă mari nedumeriri în ochii specialistului. Desigur, în ciuda numeroaselor absențe inerente unei antologii, nu putem pune la îndoială valoarea autorilor selectați. Surprinde însă în mod neplăcut lipsa unui studiu introductiv în care să se precizeze care au fost criteriile care au stat la baza selecției. De ce s-a optat pentru unii autori deveniți celebri în sfera unor genuri apropiate precum romanul polițist sau literatura SF, în detrimentul unor nume de referință din sfera literaturii fantastice. Este vorba de Agatha Christie, Arthur Conan Doyle și H.G. Wells. Este adevărat, prin prezența suspansului și cultul pentru mister, narațiunea polițistă se apropie de literatura fantastică. În cazul altor autori, în mod paradoxal, nu s-a mers pe selectarea operelor celebre, ci au fost preferate textele mai puțin cunoscute. Din opera lui Gogol, de exemplu, editorii s-au oprit la narațiunea intitulată Portretul, în defavoarea unor scrieri mult mai cunoscute precum Mantaua, Nasul sau Vii. O situație similară se întâmplă și în cazul lui Edgar Allan Poe, prezent cu Umbra și cu Tăcerea, în detrimentul unor relatări celebre precum Prăbușirea Casei Usher, Pisica neagră, Crimele din Rue Morgue, Cărăbușul de aur și altele. Observația rămâne valabilă și în cazul altor autori precum Dostoievski, Henry James sau H.P. Lovecraft. Poate că acest lucru s-a făcut în mod deliberat, iar selecția mai puțin obișnuită se poate transforma într-un atu al cărții. Dar atunci criteriul trebuia aplicat în mod constant și la ceilalți autori, ceea ce, totuși, nu se întâmplă. Kafka figurează la cuprinsul antologiei cu capodopera sa, Metamorfoza, Guy de Maupassant este prezent cu celebra Horla, iar Pușkin cu Dama de pică. Există, însă, și riscul ca textele selectate să nu fie reprezentative pentru autorii selectați și să nu reflecte de ce aceștia sunt considerați niște maeștri incontestabili ai genului. Desigur, firesc ar fi fost ca toate criteriile care au stat la baza selecției să fie precizate într-un studiu introductiv. Ceea ce nu s-a întâmplat. Dincolo de autorii de romane polițiste, cel mai mult surprinde prezența în cadrul antologiei a lui Pliniu cel Tânăr, autor al relatării intitulate Casa bântuită. Rămâne de discutat în ce măsură senatorul roman de odinioară, prietenul lui Tacit și contemporanul împăratului Traian poate fi considerat un autor de proză fantastică prin epistolele sale, chiar dacă unele pasaje ale acestora pot cocheta cu literatura onirică. 
O altă problemă vizează definirea literaturii fantastice. Acest lucru se putea face tot în cadrul unui studiu introductiv. Editorii preferă să recurgă însă la o altă metodă. Simțind nevoia să ofere o explicație a genului, ei s-au gândit să plaseze un citat elocvent pe coperta a patra. Problema e că în loc să apeleze la criticii de referință precum Roger Caillois, Tzvetan Todorov sau P.-G. Castex, ei preferă să aleagă un citat din Histoire de la littérature franҫaise, semnată de doi autori mult mai puțin cunoscuți: Josée Larochelle și Edwin Rossbach. Și aici se face o nouă gafă. Informația preluată de pe net nu numai că nu e marcată așa cum se cuvine într-o lucrare științifică, dar numele celui de-al doilea autor este pur și simplu uitat, acesta fiind prezent doar cu prenumele! Altfel, citatul este bun și reușește să circumscrie esența fenomenului. Este complex, dar nu și original, deoarece repetă informațiile deja cunoscute din lucrările clasice dedicate genului.
Dincolo de faptul că volumul Dimensiunea fantastică ilustrează maniera în care nu trebuie să se facă o antologie, rămân textele și niște autori cu adevărat valoroși. Iar pentru cititori, plăcerea textului, în măsură să îi poarte într-o literatură fascinantă, situată dincolo de barierele realității imediate. Desigur, se mai ridică și problema calității traducerilor, dar aici ar trebui să se pronunțe specialiștii în traductologie.

Autor: Gheorghe Glodeanu