Aboneaza-te la newsletter





Poem de Marilena B. Matei

Iulie 2021

Psiholog de circumstanță

te machiezi în oglinda aburită
de aceea te vezi o caricatură obeză
neterminată
cauți motiv de plîns și plîngi
ai băgat frigiderul în depresie
deschizîndu-l din oră în oră
fără să-ți fie foame
nu ai un anturaj pe care să-l șochezi
cîntînd „Leliță Ioană” în engleză
zilele nu sînt rotunde
dar reușești să te învîrți în ele
de cînd te-a părăsit iubitul
nu înțelegi că steaua lui
nu era soarele tău
ai cules două sute de anotimpuri
și tot nu știi cînd e vremea cireșelor
încearcă înainte de a spune imposibil
mătură-ți gunoaiele de pe creier
scoate-ți nurii de la naftalină
fii propriul psiholog de circumstanță
sufletul oglinzii în care te privești

Autor: Marilena B. Matei