Aboneaza-te la newsletter





Poeme de Gheorghe Vidican

Iulie 2021

Uitarea

se hrănește umbra cu foamea mea 
până la os se aude scâncetul copilului
mama îl așază estetic în fereastră
pulberii acestui poem
au fost duși la reciclat
sunt amintiri uitate
pe un raft în librărie
în creier niște nasturi strălucitori
încheie cu buzele tale 
zimții unui fierăstrău
îmi taie liniștea în bucăți
sunt numerotate cu numere pare și impare
semnele de punctuație
cad din poem precum carnea unui lepros 
de pe degete
uitarea e o lașitate
o monedă îmbrăcată în minciună
înfloresc ca o furnicătură 
pocniturile de bici
peste piroanele bătute în tălpile fricii
se umblă pe sub pământ ca o cârtiță
noaptea a venit iar beată la cârciumă
laudă ei crâșmăriței că-i îngroapă zâmbetul
în coapsele ei


Înserare

după ploaie vin înserările pline de licurici
normalități ce capătă conturul labei de rață
rămâne fără patrimoniu asfințitul
se bâlbâie soarele în dinții întunericului
stele obeze apar pe cer
vitrinele crâșmei devin vitralii 
cu lămpi deșuchiate
strănutul chelneriței a suferit mutații genetice
pe tejghea stă răsturnată luna
răzuind pereții de amintiri
în scrumieră fumul de țigară
își depune icrele
asemeni peștișorului de aur
în nările chibiților 
obosiți de păhăruțul atârnat de degete
numai mieunatul unei pisici le amintește
că miercurea pașii lor fac ocol
umbrei ce colorează mov cerul
peisaje ce apar și dispar în mintea petrecăreților
zâmbetul chelneriței un foc de artificii
s-au întors recruții din armată
bat pași de defilare prin sărutul ei
falduri de lumină ard întunericul


Secunda

secunda
e o vibrație ascunsă a frumuseții
sângele are miros de iubire
osânda crucificării mustește precum laptele în sfârcul liniștii
fiorul seamănă cu insomnia clipei
veșnicia e o avalanșă de trăiri
prăbușirea e bătrână 
a învățat mersul pe bicicletă pe străzile babilonului
sunt capetele sfori pline de nerăbdare
procesele de conștiință
seamănă cu o mașină de spălat
plină de păcate
ne spală creierul
mersul pe sfoară e un miraj al destinului
e un măr viermănos 
cu mirosul în formă de cuburi
în colțuri stau pisicile negre
să ne întoarcă din drum
porția de destin arsă de clipă ne copleșește
insomnii transformate în metafore
ne punem nepăsările 
sub formă de mâini împreunate 
să-și găsească rostul prin lume
secunda are straturi de simplitate
e un oraș de iubire înecat în uitare


Holul din intersecții

se destramă în franjuri răsăritul
ridurile sunt pline de păsări
nu trageți cu pușca în umbra destinului
nu-i omul tăcere ci despărțire
se odihnește în frământările lui
e un lacăt ce-și încuie pereții
pe care au fost desenate culisele unui cutremur
sunt întâmplări pline de vicleșuguri
ce fac să nu îmbătrânească strigătul umbrei
păianjenul are sentimente 
se hrănește din dragoste cu sângele unui fluture
mediocrii se îmbată cu roua dimineții
ne întâlnim în holul unei intersecții
alunecăm pe un trifoi cu patru foi
ca într-o baie umezită de iluzii
unicitatea clipei a intrat în cartea recordurilor
cocteilul de umbră viață și moarte ne face vulnerabili
suntem mahmuri și uituci
amintirile ne gâdilă tălpile
stăm față în față liberi de umbrele noastre 
în holul unei intersecții

Autor: Gheorghe Vidican