Aboneaza-te la newsletter





Malaxorul de august

August 2021

■ La Editura Napoca Star din Cluj-Napoca a văzut lumina tiparului Biblioteca de critică: Emanoil Bucuţa, culegere alcătuită de poetul și prozatorul clujean Iulian Dămăcuş. Volumul se dorește a fi un instrument de lucru util pentru toți cei care se apleacă asupra operei lui Emanoil Bucuţa (1887-1946), etnograf, folclorist, bibliolog, poet și romancier, devenit membru corespondent al Academiei Române în anul 1941. Cartea cuprinde interpretări critice publicate în presă și în volume, semnate de critici și istorici literari sau de cercetători cunoscuți precum: Eugen Lovinescu, Felix Aderca, Alexandru Bădăuţă, Nicolae Iorga, Perpessicius, George Călinescu, Tudor Vianu, Alexandru Piru, Ion Chinezu, Ov. S. Crohmălniceanu, Pompiliu Constantinescu, Ion Vartic, Nagy Imola Katalin, Gheorghe Glodeanu, Marian Barbu, Gh. Cardaş, Vladimir Streinu, Ion Rotaru, Dumitru Micu, Mircea Muthu, Marian Popa, Mihai Ralea.

■ Apar în spațiul public din ce în ce mai multe voci autorizate care critică programul prezidenţial „România educată”. În numărul 30/16 iulie 2021 din revista România literară, Nicolae Manolescu, scriitor şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis în contextul lansării raportului privind „România educată”. Având o vastă experiență la catedră, criticul și istoricul literar Manolescu îşi manifestă neîncrederea față de personalitățile, instituțiile și organizațiile consultate de șeful statului în elaborarea proiectului: „Nu am nicio informație legată de cei cu care v-ați consultat, cu excepția, desigur, a ministrului Învățământului sau a altor înalți funcționari guvernamentali, indispensabili, firește, în dificilul și necesarul proces al reformei școlii românești. N-am pretenția de a fi apelat la mine, deși m-am pensionat după 53 de ani de învățământ și am fost coautor de manuale de liceu. Am o vârstă la care nu-mi mai pot oferi ajutorul. Dar aș fi vrut să știu pe cine vă întemeiați când propuneți măsurile de reformă. Diferitele instituții care au un rol în învățământ nu-mi inspiră încredere. Cine se află în spatele acestor instituții n-am idee. Pe site-urile lor nu există niciun nume”. Academicianul Manolescu consideră că titlul proiectului este neinspirat: „Ca să fie educată, România trebuie să fie instruită. Educația fără instruire este rodul operei comuniste de spălare a creierului. Educarea tinerilor în spiritul valorilor naționale, occidentale, democratice n-are nicio șansă în lipsa cunoașterii profunde a acestor valori. Nu poți respecta ceea ce nu cunoști. Un om neînvățat n-are nicio aplecare spre respectul acestor valori. Învățarea este primordială, educarea vine la rând. Păcatul originar al școlii românești actuale este moștenit din trecutul regim. Comuniștii n-aveau niciun interes să ne instruiască: interesul lor era să ne manipuleze intelectual și moral. Profitând de ignoranța noastră”. Directorul revistei România literară apreciază că învățământul reprezintă o prioritate în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și susține convingător că oamenii sunt cea mai importantă resursă a sistemului de învățământ: „Aveți dreptate să afirmați că ocazia oferită de PNRR nu trebuie ratată, cu miliardele ei de euro consacrate învățământului. Vă implor, Domnule Președinte, să nu puneți carul înaintea boilor, cum spune vorba românească: oricât de importanți ar fi banii, oamenii sunt cei care contează cu adevărat. Școala românească duce lipsă de oameni devotați și pricepuți. N-am de gând să pun în aceeași oală toată dăscălimea, cum am numit-o totdeauna cu o tandrețe anticaragialiană. Foarte mulți profesori mi-au fost studenți. Le-am coordonat lucrări de gradul I, teze de licență și de doctorat. Nedumerirea mea se referă la acei funcționari care compun comitetele și comisiile ministeriale, inspectoratele școlare și care decid nu doar de programa școlară, dar și de subiectele de bacalaureat, de reforma pe care o doriți dv. înșivă din toată inima. Ați remarcat probabil faptul că unii dintre ei, consultați de presa scrisă și de media, își zic experți în educație, așadar nu profesori. Atrag înalta dv. atenție asupra dezastrului (îmi măsor, ca de obicei, cu grijă cuvintele) instituțional din învățământul românesc. Se face tot mai puțină școală în România. Cam totul e de mântuială. E și o problemă de subfinanțare sau de infrastructură, desigur, dar problema cea mai gravă ține, în acest caz, ca și în altele, iertați-mă, de oamenii președintelui. La figurat și la propriu”. În final, semnatarul scrisorii trage un semnal de alarmă asupra faptului că preşedintele nu a avut nimic de spus despre învățarea limbii și literaturii române: „Îmi permit în încheiere o remarcă: n-ați menționat nici o dată în discursul dv. învățarea și educarea limbii române. Profesorul de limba și literatura română din mine nu vă iartă pentru această omisiune. Limba română este principalul bun național, începutul și sfârșitul a toate”.
(A.-B.K.)


■ Admirabila revistă „Argeș” a împlinit 55 de ani. Desprindem din editorialul care deschide numărul 6/ 2021, semnat de Jean Dumitrașcu, unul dintre foștii redactori-șefi, un paragraf edificator pentru istoria publicației: „În luna iunie 1966, ieșea de sub tipar primul număr al revistei de cultură ARGEȘ. Este ca și imposibil să rezumi, în câteva rânduri, o istorie de 55 de ani (mai precis, 45, întrucât între 1991 și 2001 nu a mai apărut). Și nu doar de rezumat, ci și de scris, atât de bogată, diversificată, zbuciumată, dar și frumoasă, i-a fost existența”. Materiale aniversare continuă să publice și celălalt număr, 7/2021, însoțite fiind, în ambele apariții, de multe fotografii, unele cu aer de epocă. Ținuta și calitatea onorante ale revistei sunt asigurate de semnături prestigioase, fie unii deținători de rubrici fixe, fie alți colaboratori permanenți: Calinic Argeșeanul, Gheorghe Grigurcu, Nicolae Oprea, Leo Butnaru, Adrian Alui Gheorghe, Mircea Bârsilă, Dan Ciachir, Aurel Sibiceanu, Mihai Barbu, Mariana Șenilă-Vasiliu, Alexandru Jurcan. Din sumarul variat al numărului pe iunie, am ales să ne informăm cititorii că la finalul unui eseu despre casele scriitorilor americani, și sunt luate în considerare nu cele în care s-au născut scriitorii, ci acelea în care și-au scris opera, Mihai Barbu inserează un document zguduitor, provenit de la I.D. Sârbu. În lupta sa cu regimul comunist, scriitorul petrilean scrie, unei iubiri mai vechi, o epistolă în care se autotransformă într-un erou de distopie. În locul destinatarei, scrisoarea ajunge în mâinile securității, iar colaboratorul permanent al revistei o reproduce după arhiva CNSAS. În numărul pe iulie, în Calinic Argeșeanul descoperim un moralist de mare clasă, cu parfum de Eccleziast: „Este singurul timp câștigat: cel prin rugăciune, lectură și lucru!” Același Mihai Barbu, de data asta înscriindu-se în perimetrul autohton, aduce vorba despre casa lui Anton Pann din Râmnic. E un eseu-reportaj ludic, de un bun-gust tonifiant, unde umorul intelectual ține isonul acribiei filologice. Un merit al revistei este acela că nu doar ultima pagină e consacrată literaturii universale, ci și rubrici din interior. Și, în egală măsură, poeziei și proze. Felicităm redacția de-acum a revistei piteștene, omagiem colectivele care au făcut-o de-a lungul timpului și le dorim la mulți ani și cât mai multe numere de valoare!  
(V.M.)


■ Bicentenarul unei călătorii spre soare-apune. Wesselényi Miklós-fiul şi-a început călătoria în Occident la 26 septembrie 1821. Ar fi pornit mai repede, dar războiul pentru independenţa Greciei a determinat mobilizarea armatei austriece. „Geniu” (spirit călăuzitor) şi tovarăş de drum i-a fost contele şi căpitanul de cavalerie Széchenyi István, supranumit ulterior „cel mai însemnat maghiar”. Titlul l-ar fi meritat şi tatăl Ferenc, care a întemeiat Biblioteca Naţională şi Muzeul din Budapesta, dar şi fiul a contribuit la modernizarea neamului cu înfiinţarea Academiei, construirea primului vas cu aburi de pe Dunăre şi a Podului cu lanţuri. Cei doi tineri au vizitat Germania, Franţa şi Anglia. Fiecare şi-a notat impresiile într-un jurnal de călătorie, scrieri publicate ulterior separat sau cu texte în paralel. În 1822 au petrecut Paştele la mănăstirea călugărilor muţi din La Trappe, episod relatat în „Caietele Silvane” din aprilie 2014. A vizitat mai multe conace englezeşti, dar şi casa lui Shakespeare din Stratford-upon-Avon. Deşi el însuşi avea o înfăţişare herculeană, l-a admirat pe celebrul pugilist „Gentleman” John Jackson, campion în 1795, de la care a luat lecţii de box. Un geambaş a încercat să le vândă un armăsar pur-sânge englezesc steril, pe nume Student, dar n-a reuşit să-i păcălească pe cei doi. De ciudă, escrocul a uneltit să obţină un ordin judecătoresc de arestare a lui Wesselényi, invocând nerespectarea contractului, dar avocatul Tattersall a reuşit să prevină întemniţarea prin plata unei cauţiuni. Cu ocazia bicentenarului pornirii la drum, ne-am propus să traducem mai multe fragmente din această călătorie cu consecinţe deosebit de importante pentru dezvoltarea Sălajului: introducerea tehnicilor moderne de rotaţie a culturilor şi de altoire a pomilor, achiziţionarea primelor maşini agricole, revigorarea hergheliei din Jibou, înfiinţarea şcolii care pregătea administratori agricoli, a primei grădiniţe din Ardeal etc.

■ Sissi în Hida. Împărăteasa Elisabeta a Austriei, cunoscută ca Sissi (supranume care nu-i plăcea), a fost asasinată de un anarhist italian în 10 septembrie 1898. Deoarece a fost o consoartă la fel de populară şi de iubită ca Lady Diana în Anglia, supuşii din „monarhia chezaro-crăiască” nu s-au împăcat cu dispariţia prematură a prinţesei adorate şi au dorit s-o păstreze printre ei, ridicându-i statui sau coloane memoriale. Primul bust a fost turnat în 1899 de sculptorul Stróbl Alajos (1856-1926), autor al cunoscutei statui ecvestre din Bastionul Pescarilor (Budapesta) şi membru al juriului pentru ridicarea Grupului Wesselényi din centrul Zalăului. Monumentul „reginei Erzsébet” ar fi trebuit să fie amplasat în Cluj, dar conducerea de atunci a optat să amplaseze o placă de comemorare mai ieftină, spre norocul celor din Hida, care astfel au dobândit cinstea de a fi prima localitate din Ardeal care a perpetuat memoria greu-încercatei consoarte a lui Franz Joseph I. Despre celelalte lucrări care i-au urmat, a scris Murádin Jenő. Statuia înaltă de un metru a fost amplasată în 28 octombrie pe un soclu de doi metri şi jumătate, de forma unei coloane corintice, în mijlocul unui părculeţ, ne informează gazeta „Pesti Napló” din 31 octombrie. Fondurile necesare au fost asigurate de administraţia locală, prin primarul Münsztermann Győző şi vicele Bak (sau Bakó) András. La ceremonie a participat deputatul clujean Sombory Lajos, relatează cotidianul „Budapesti Hírlap” din 1 noiembrie. Personalitatea suveranei a fost omagiată de pastorul reformat Irsay József, iar localnicii şi-au exprimat mulţumirea prin alocuţiunea notarului Báldi János. Ulterior, în 1901, o altă copie (vezi foto) a fost amplasată în parcul din Cetăţuia (Citadela) Clujului, a cărei istorie zbuciumată merită un articol separat.
 (G.-D.G.)


■ Poteci. Antologie de proză – Cercul Literar de la Cluj, Editura Colorama, Cluj-Napoca, 2021. „Antologia de proză, vol. 4 – Poteci, al 17-lea din Colecția Cercul Literar de la Cluj/ proză, cuprinde textele a 12 autori și ilustrația de copertă a unuia dintre autori care e și artist plastic, toți membri ai Cercului Literar de la Cluj, o grupare literară care a luat naștere în 2016 la Cluj-Napoca, sprijinită de Editura Colorama. Membrii acestei grupări au publicat în cei cinci ani de existență 40 de volume de poezie, 17 de proză – inclusiv câte 4 antologii – și 2 cărți de cronici literare, în care sunt antrenați peste 100 de autori din țară și din străinătate.” (Emilia Poenaru Moldovan) Autorii cuprinși în antologie: Irina Alexandrescu, Veronica Baciu, Lucia Bibarț, Claudiu Ionuț Boia, Emanuela Bușoi, Larisa Calo, Fenicia David, Angela Dumbravă, Simona Gruian, Savu Popa, Teodor Sărăcuț-Comănescu, Gavril Iosif Sinai.

■ Nu vei ști pe care pod al Senei – Alexandru Jurcan, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2021. „Cine se află dincolo? Dincolo de sine, dincolo de margine, dincolo de vis? Distanțe fantastice se nasc între lumi. De la ego la celălalt, eul liric trece printr-un proces alchimic: philia, storge, eros, agape. O poezie cu inflexiuni orientale, în care distanța de la castitate la voluptate este detensionată în vers, precum foșnetul perdelelor. Șoapte de alcov desenează o geografie de catifea: munți de tandrețe, stepe ale tristeții, revărsări duioase, delta cu insinuarea morții. Pasărea măiastră a sufletului străbate acest multivers, ducând cu ea ramura de jad a poeziei. Și așteptându-te pe tine, cititorul, la întâlnirea cu ea. Trebuie să o iubești, altfel nu vei ști pe care pod al Senei…” (Andrea H. Hedeș)

(C.Ș.C.)

Autor: Redacția