Aboneaza-te la newsletter





Poem de Lucia Bibarț

August 2021

Abia ce-a venit timpul

- Doamne, 
De zeci de vremi mă ții captivă
în păcătoasa asta de piele!
În împuțitul ăsta de veac, 
sufocant ca o dușcă de sulf,
în corsetul acestei rochii 
care se strânge mereu,
dar mă vrea tot mai frumoasă și mai apetisantă.
Mi-aș fi sfâșiat măcar ocazional,
rochia,
cât să mai pot respira. 
Mi-aș fi lepădat gura și unghiile 
pentru cioc și gheare,
cât să mai pot replica.
Aș fi sărit din cercul permis, măcar când Tu nu erai atent.
Să râd un pic în pumni 
că te-am păcălit.

Dar azi, am descoperit la subsiori
doi muguri de aripi
și pielea mea
goală pe alocuri.
„Acum să te văd ce faci, 
sosit-a timpul tău!” – părea că aud.
Și iată-mă pe mine revoltata
în impas. 
Fără strategie de după, 
mi-am acoperit rușinată peticele de piele crăpată,
ca să nu mi se vadă carnea.

Eram Eva, 
după ce l-a ascultat pe șarpe.
„După… ce-am mușcat din măr”.