Aboneaza-te la newsletter





Dialogul ca structură culturală

August 2021

Povestea a 24 de scriitori poate fi descoperită prin „glasul” acestora într-o carte ce surprinde gândurile lor mărturisite în faţa lui Laurenţiu-Ciprian Tudor. La prima vedere, dialogul între doi interlocutori poate părea uşor pentru cei care nu cunosc structurile unui interviu. Sunt mulţi care se aşază la masa confesiunii şi spun vrute şi nevrute, doar aşa ca să-şi umple timpul. Mai grav este atunci când nici măcar nu cunoşti pe cel cu care intri în dialog, de-a lungul timpului întâlnind mulţi ziarişti care au venit la diverse evenimente şi şi-au făcut de ruşine meseria, până şi reportofonul pe care îl ţineau în mână încremenind la aberaţiile pe care le spuneau. Un interviu  profesionist porneşte mai întâi de la documentarea despre invitatul pe care-l ai în faţa ta pentru a şti exact cum să pui întrebările ce se pliază pe personalitatea lui, apoi se întrevede în modul în care dialoghezi cultura ta generală. Un bun jurnalist ştie să dea citate, să adapteze întrebările pe care şi le propune pe structura invitatului, să-şi contureze o reţetă a conversaţiei, astfel încât să ţină cititorii, radioascultătorii, telespectatorii aproape. Azi, cu atâtea vlog-uri, transmisiuni live pe youtube, zoom, facebook, mai nou cu podcast-urile care par să fie descoperit reţeta interviului, banalizăm arta dialogului. Fiecare se pricepe la orice, când nu ai cu altceva cu ce să te remarci, aşezi un telefon pe masă şi intri live aşteptând aprecierea publicului. Şi vizualizările nu încetează să apară, mai ales la dialogurile cu personajele de carton ale vremii, în care circul este la el acasă. Avem influencerii generaţiilor actuale, la fel cum generaţiile trecute au avut modelele lor. Diferenţa este că, în trecut, modelele erau cu adevărat exemple pentru fiecare dintre noi prin cartea de vizită pe care o aveau, prin conduită, moralitate, exemplul bunei practici. Astăzi, modelele sunt incisive, lascive, „opera” lor constând în intervenţiile estetice şi modul în care se plimbă în maşinile de sute de mii de euro ale interlopilor zilei.
Laurenţiu-Ciprian Tudor propune, prin „Carte cu scriitori”, interviuri cu personalităţi ale scrisului care sunt într-adevăr meritorii pentru tot ceea ce fac. Munca bogată pe care o are Laurenţiu-Ciprian Tudor, care devine gazda destăinuirilor scriitorilor, se reflectă în aceste interviuri bine structurate. Braşoveanul este (atenţie!) poet, eseist, jurnalist cultural, sociolog, trainer și consilier educațional. Membru al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România a iniţiat şi coordonează, din 2007, împreună cu poeţii Adrian Munteanu şi Cătălin Stanciu (sub coordonarea scriitorului Daniel Drăgan şi a Fundaţiei Culturale „Arania”), Grupul de litere-sunete-şi-culori „Caii verzi de pe pereţi” din Braşov, care organizează lunar evenimente culturale. Este secretar de redacție la Revista literară „Libris” (acolo unde au apărut interviurile mai întâi) și redactor colaborator la Revistele „Astra” și „Tribuna”. A scris până acum șapte volume de poezie: „Teama de cerc și fuga după aripi” (2003), „Memoria clipei sărutate – 70 cupidopoeme” (2004), „Apostolul verilor” (2007), „Capul cu păsări” (2012), „Nervi” (2014), „Licantropia poftei – poemele vârstei de mijloc” (2017) și „Jurnal de cuplu. A Couple’s Diary” (2019), volum bilingv, traducerea în limba engleză fiind realizată de poetele Liliana Ursu și Tess Gallagher. Pe lângă acestea, semnează două cărți de dialog: „Adevărul are coaja tare – convorbiri cu scriitorul Daniel Drăgan” (2009) și „365 de lămuriri în compania lui Laurențiu-Ciprian Tudor” (2019), un volum realizat împreună cu scriitorul și diplomatul Teodor Baconschi. 
Iată de unde vine experienţa pentru interviul de calitate, rubrica pe care o deţine în revista „Libris” fiind fructificată într-o carte ce adună, împreună, scriitori din generaţii diferite, începând cu Constantin Abăluţă şi până la Varujan Vosganian.
Dialogurile nu încep înainte de prezentarea unei cărţi de vizită a invitatului, în care sunt trecute succint date despre opera şi premiile obţinute, precum şi chipul lor surprins în cele mai frumoase ipostaze de către fotografi profesionişti. Dialogurile purtate sunt pline de vorbe deosebite care ar putea fi selectate oricând pentru citate din scriitorii intervievaţi. Mai mult, pe autorii interviurilor îi apropie, prin întrebări, şi de Braşov, astfel încât este creionată şi o mică istorie locală a întâlnirii iubitorilor de cultură cu nume reprezentative ale scrisului.
Iată ce mărturiseşte Constantin Abăluţă încă din primele rânduri ale dialogului, după 55 de ani de poezie: „Sunt un slab teoretician. Oricât ar fi de uzată expresia «poezia m-a ales pe mine», ea exprimă adesea adevărul gol-goluţ. Adevăraţii poeţi scriu fără să aibă habar de nimic. Mai ales eu, cu formaţii de arhitect, nu pot fi bănuit că am fost corupt de cursurile cutărui şi cutărui profesor filolog. Pur şi simplu mi-a plăcut să citesc poezie”. Să luăm exemplu de la poetul nostru care a citit multă poezie înainte de a avea apariţii editoriale. Anii trecuţi, la „Serile de la Casa Poetului Andrei Mureşanu”, am asistat la lansarea a trei cărţi ale unor tineri bistriţeni. Nu i-am întâlnit prin cenacluri, nu i-am văzut la lansări şi am fost şocat când i-am auzit afirmând că nu cunosc lumea poeziei, nici pe poeţii trecutului, nici pe cei actuali, şi că, pur şi simplu, ei scriu ceea ce simt. Cum să-ţi structurezi poezia, păstrând canoanele, dacă pe tine nu te interesează ce a fost în trecut, vei rămâne doar la stadiul unui aspirant într-ale literaturii. Nu ne putem juca cu scrisul, nici să închidem lumea literară dinaintea noastră într-un dulap, ca şi cum nu ar fi fost. Iată ce spune Simona Antonescu: „Viaţa literară nu este diferită de viaţa cealaltă, pe care o trăim cu toţii zi de zi. Dacă aşteptările sunt nerealiste, atunci poţi avea dezamăgiri. Dar de ce să ai aşteptări nerealiste? Oamenii nu devin zei numai pentru că sunt atinşi de aripa literaturii. Probabilitatea ca în aceeaşi zi să întâlneşti un om sincer şi unul viclean este aceeaşi şi în viaţa literară. Nu ne miră atunci când se întâmplă în viaţa socială, nu ar trebui să avem alte aşteptări nici în viaţa literară. Talentul şi cultura merg mână în mână cu orice fel de personalitate. Asta mi se pare extrem de interesant şi demn de studiat cu toată atenţia. Am întâlnit în aceşti patru ani oameni pâinea Lui Dumnezeu şi oameni speriaţi care şi-au făurit tot felul de scuturi. Vin din viaţa cea mare, de toată ziua, cu un obicei bun: mă concentrez cât pot de mult pe oamenii frumoşi şi pe întâmplările fericite şi transform cât pot de repede nedreptăţile în studiu de caz”.
Când partea creaţiei literare se împleteşte cu cea a asumării credinţei, descoperim dialoguri pline de învăţăminte, cum este cel purtat cu Teodor Baconschi. „Nu avem alte arme de supravieţuire decât virtuţile teologice: credinţa, nădejdea şi iubirea. Dacă le cultivăm cu sinceritate, restul e «treaba» lui Dumnezeu”, spune Baconschi. Pentru cei care blamează din cauza unor conducători vremelnici biserica şi credinţa străbună, filozoful declară: „Avem în Ortodoxie o comoară pe care o respect infinit, tocmai pentru că am apucat să-i cercetez «cămările». Să o punem în lucrare, aici şi acum. Mi se pare că putem evita ispita de a ne substitui lui Dumnezeu, căci asta facem când căutăm, anxioşi, o soluţie pentru «supravieţuirea» creştinismului. Să-l îmbrăcăm în faptele noastre, să-i dedicăm studiile şi înţelegerea noastră pe cât posibil sobră şi profundă”.
Scriitorii ating nu doar problemele literaturii, ci şi pe cele ale societăţii în care trăim: „România de azi nu seamănă cu niciuna din trecut, şi asta e foarte bine. În opinia mea, noi trăim de 15 ani una dintre cele mai bune perioade din istoria statului român – chiar dacă nu totdeauna ne dăm seama de acest lucru, pentru că fiecare dintre noi are greutăţile de zi cu zi. Pe de altă parte, anumite evenimente au rime cu altele din trecut – vezi repetabilele scandaluri politice, care la noi sunt prezente mereu, în toate perioadele de demo­craţie din trecutul statului”, spune Adrian Cioroianu.
Vocea scriitorului era cea mai importantă în cetate şi trebuie să revină la ceea ce a fost în trecut, un catalizator de opinii foarte important, cel care zugrăveşte în cuvinte fresca unei societăţi. De multe ori ne-am întrebat de unde are atâta energie Horia Gârbea, care este proiectul magic prin care, într-un ritm alert, conturează un program vizibil atât în revistele naţionale, cât şi prin apariţiile editoriale. Mărturiseşte acesta: „Nu aş putea să dau o reţetă a scrisului «premiabil» în niciun gen literar. Singura pe care o ştiu e că nu trebuie să te gândeşti la premii. Autorul e bine să iubească scrisul, să-şi iubească personajele şi cititorii. Nu juriile. De multe ori am şi spus că aş putea oricând să iau un anumit premiu pentru că ştiu cam ce-i place unui anumit juriu să vadă, să citească. Aş putea «confecţiona» piesa potrivită. Dar ar fi confecţie, nu literatură”.
Din generaţia tânără de critici se remarcă Răzvan Voncu, cel care vorbeşte atât de clar despre rolul scriitorului: „Nu suntem scriitori ca să obţinem ceva, fie şi ceva înălţător. Suntem scriitori pentru că nu putem să nu scriem. Noi să ne facem datoria cât mai bine cu putinţă, fiecare în măsura capacităţilor sale, şi n-ar fi exclus să constatăm că, în timp, ceva se schimbă. Cred în puterea individului mai mult decât în salvarea socială. Puterea exemplului poate fi uriaşă”.
Cartea aceasta plină de învăţăminte găzduieşte, aşa cum am spus, adevărate definiţii despre cultură şi literatură. Iată ce spune  Varujan Vosganian: „Literatura este adevărata istorie a lumii. Nu există nimic care să se fi întâmplat pe Pământ care să nu se regăsească într-o pagină de literatură”.
Anchetele întregesc părerile despre lumea literară în care ne învârtim cu toţii, una plină de „scriitori”, dar cu atât de puţine opere. Iată ce spune criticul Daniel Cristea Enache despre literatura din mediul virtual: „N-am încredere într-un scriitor care îşi schimbă stilul pentru a obţine mai multe like-uri pe Facebook, după cum mă amuză geniul neînţeles al cărui text ilizibil a fost publicat într-o revistă tipărită”. 
Situaţia e similară celei schiţate de Sadoveanu cursan­ţilor de la Şcoala de Literatură. Apoi, cine era scriitor înainte de Facebook va fi scriitor şi cu cont de Facebook. Cine nu, nu”. Despre importanţa criticului literar, acesta completează „pentru informarea şi documentarea unui critic literar ca şi pentru difuzarea şi mediatizarea textelor unui scri­itor, internetul a devenit aproape indispensabil”. Mai extragem câteva citate legate de literatură din Robert Şerban: „Cred că receptarea şi consumul literaturii au crescut datorită spaţiului on-line. Cine e cititor se foloseşte de acest instrument pentru a intra în posesia informaţiilor cultu­rale, a textelor, a cărţilor. Poţi comanda on-line aproape orice carte din lumea asta!”. Doina Ruşti: „Prestigiul scriitorului nu prea are multe în comun cu valoarea operei sale. Un scriitor este un rol social”. Şi încheiem, la fel ca în carte, cu gândurile despre poezie ale criticului Radu Vancu: „Poezia nu anesteziază suferinţa, ea e chiar suferinţa – extrasă gram cu gram din corp, externalizată poem cu poem, în doze infime, dar letale, pentru ca cel ce suferă să poată funcţiona”. 
Putem extrage gânduri interesante şi din confesiunile scriitorilor Nicolae Băciuţ, Angela Baciu, Florina Ilis, Nora Iuga, Ioana Pârvulescu, Ovidiu Pecican, Ioan Pintea, Doina Ruşti, Ioana Bogdan, Andrea H. Hedeş, Felix Nicolau, Mihail Vakulovski, Daniela Şontică şi a multor altora. 
„Laurenţiu-Ciprian Tudor a depăşit vârstele juvenile, dar rămâne tânăr sufleteşte şi transmite – în scris sau în fapta de antreprenorii cultural – o tonică prospeţime. Are o structură psihologică apolinică, adâncită prin perspectiva spirituală, discret şi consecvent asumată. Pe amintitul fundal se profilează calităţile unui intelect curios, fără a deveni intruziv, şi virtutea unui interlocutor capabil să asculte cu o răbdare aproape patericală. Când îşi alege «ţintele», ţinteşte sus, cu exigenţa omului îndrăgostit de performanţa gândirii şi rafinamentul percepţiei”, spune, în recomandarea pentru carte, Teodor Baconschi. Iar Adrian Lesenciuc adaugă: „Această carte relevă în primul rând inteligenţa întrebărilor, iar apoi oferă o remarcabilă radiografie a unei realităţi cultu­rale în transformare”. Eu nu îi contrazic. 
O carte ce merită a fi citită, ce surprinde un dialog viu, dar plin de structuri literare filtrate din vorbele invitaţilor. Laurenţiu Ciprian Tudor ştie să fie o gazdă bună a dialogului, aducând în faţa noastră oameni ce au conturat, prin scrierile lor, o lume a literaturii actuale.

 

Autor: Menuţ Maximinian