Aboneaza-te la newsletter





Tramvaiul dulce al copilăriei

August 2021

Debutul literar la o vârstă a maturității poate avea unele avantaje, având în vedere că experiența și cumulul de informații aduce un plus valoric exprimării literare care devine mai elaborată și rafinată, inserția sapiențială a experienței de viață în lumea metaforelor ori în cea epică având avantajul de a armoniza creația. Iar dacă la această zestre a cunoștințelor și interesului pentru studiul literaturii mai adăugăm și o măsură de talent, cartea de debut, fie că vorbim de poezie sau proză, are o bază solidă pentru afirmare. 
Astfel se întâmplă și cu volumul Tramvaiul de turtă dulce (Ed. Colorama, 2021) al poetului Gavril Iosif Sinai, membru al grupării Cercul literar de la Cluj, a cărei colecție de carte este patronată de Editura Colorama și îngrijită cu profesionalism de editorul Emilia Poenaru Moldovan, care consemnează pe coperta a patra: „Gavril Iosif Sinai își face curaj pentru un prim volum individual în care descoperim cu plăcută surpriză un poet format, matur care reușește mariajul perfect între intelect și afectivitate.”
Tramvaiul de turtă dulce surprinde eonul copilăriei întipărit în instantaneele satului natal și sentimentele ce reverberează din amintirile instanței lirice, pe fondul unei reflexii adânci care acompaniază trăirea. Gavril Iosif Sinai ne oferă, răscolind timpul, o poveste inedită a copilăriei sale petrecută într-un loc pastoral, marcată de figuri arhetipale cum este cea a bunicului, poveste care poate fi cu ușurință generalizată, asocierea Dumnezeu-bunic fiind intrinsecă: „lângă Dumnezeu/ e plin de copii la joacă/ prinde bunicul ora de acasă/ unde timpul întinde ceasurile copilăriei/ s-au făcut cer/ și o singură uliță” (ulița, p. 7). Această uliță care face posibilă întoarcerea la „casa de piatră” a copilăriei, edificiu trainic al sufletului, mi-a amintit de „Ulița copilăriei” a lui Ionel Teodoreanu: „Acum, pe uliţă râurea veselia gureşă ca un pârâu în matca lui; şi uliţa o dăruia căsuţei. Şi nu râvnea nimic alt copilul, decât ce avea: o casă cu părinţi şi cu bunici; o uliţă cu joacă şi cu jucării.”
Pe tot parcursul cărții, imaginea idilică a copilăriei este marcată de figura emblematică a bunicului, rădăcinile ancestrale fiind bine ancorate în carnea memoriei: „sparg nuci în casa bunicilor/ noaptea luna inundă pământul/ din poza îngălbenită de pe perete/ îmi sare-ntre zile Iosif bunicul/ acum macină istoria îmi zice sfătos” (ai noștri, p. 9). Cu alte cuvinte, așa cum afirmă criticul Irina Petraș în articolul „Bunicii din cărți”, apărut în Dilema veche, nr. 99/ 8 decembrie 2005, „bunicii din cărţi, dar şi din viaţă, sînt legaţi de un loc («un pămînt, un vînt sau o uscăciune, o apă sau o lumină», în care, cum ar spune Bachelard, căutăm «culoarea noastră fundamentală»), locul natal, cel spre care te îndrepţi cu amintirea sau aievea (verbul e aici foarte propriu, întoarcerea spre/la bunici aduce îndreptarea, fie şi părelnică, a relelor dinăuntru şi din afară). Un loc care nu se schimbă şi care împrumută desenul «casei onirice». E mic, cald, ocrotitor, mîngîiat de o adiere, de o boare, miroase a flori şi a cer albastru. E vechi şi veşnic…”: „aduci de acasă desenul cu eternitatea/ l-am văzut și noi la anticariat în cea mai bună formă/ astăzi pe masa de lectură citesc/ unde cuvintele mi-au pus la microscop adn-ul/ rămâne după tine o întâlnire de familie” (alteritate, p. 21). 
Poetul Gavril Iosif Sinai aseamănă acest loc al copilăriei cu un „tramvai de turtă dulce”. Este simplu de înțeles metafora turtei dulci care simbolizează bucuria și dulceața pe care ne-o lasă copilăria în suflet, de reținut este alegoria de dincolo de metaforă care are origini istorice și care dovedește măiestria și autenticitatea autorului: „gusturi în tramvaiul de turtă dulce/ care aduce la grădiniță într-un coș de nuiele/ jucăriile copiilor daci/ printre ele/ o păpușă în straie de roman / zâmbitor și rece în privire/ o femeie dacă având chipul de zahăr / alte dulcețuri de/ peste veacuri/ un sutaș halit pe nerăsuflate de fiica brutarului/ ceilalți împărțind bucuroși/ romanul și daca de ciocolată/ rămân cu timpul în amintiri / resuscitarea papilelor/ gustative/ la fundul coșului un valah cu fluierul din zahăr ars/ pentru o viitoare dată...// tramvaiul reface traseul/ cu noi provocări din sticlă și plastic/ densitatea de pixeli/ imortalizează pe retină/ un roman/ robot care printr-un click se transformă/ într-o legiune/ pornită să reînvie/ imperiul/ virtual/ fără castre și limes-uri/ fără gusturile de altădată” (în serie, p. 12). 
Vom descoperi în acest volum interpolări fericite ale istoriei (date, locuri, personaje) într-o serie consistentă de poeme (pe linia frontului, din haiducie, fără rovignetă în istorie, istorio-fobie etc.), fapt care denotă modul în care studiile ne influențează creația, Gavril Iosif Sinai fiind absolvent al Facultății de Științe Social-Umane, specializarea Istorie, din cadrul Universității „Lucian Blaga”, Sibiu.
Vocea instanței comunicării este asemănătoare cu cea a regelui evreu David (ctitor de psalmi) în orizontul trecutului, a „timpului împietrit în obiecte/ [cu] un râs prădător/ pe un raft/ pe o masă/ într-o cutie de carton/ (…)/ o materie banală/ [care] sfâșie din uitare clipe mucegăite” (timpul trecut, p. 67) și care se scindează la un moment dat, răpusă de frământări interioare, aburul divinității, prezent într-o parte dintre poeme și care stă la baza toposului existențial, fiind propice căutării de sine. Ori găsirea sinelui poetic este euharistică tocmai prin asocierea poeziei cu rugăciunea și cu faptele biblice: „un bulgăre de viață s-a rostogolit/ în cuvânt s-a făcut carne/ ochii dezlipiți/ picături de rouă pe obrazul Fecioarei/ Gavrilă de sus/ facă-mi-se după spusele tale/ prin peniță/ cerneala curge între două maluri arse de soare/ poemul și rugăciunea se contopesc într-o cântarea cântărilor/ miros de cedru și gazela saltă peste versuri din iarbă” (pântecul Mariei, p. 43). Astfel, autorul găsește în creație, lumina care „descheie universul/ dezvelind pentru unii rușinea/ pentru alții candoarea” (totuși poezia, p. 56).
Tematica volumului în discuție include pe lângă timpul, copilăria, poezia, legătura dintre poet, Dumnezeu și poezie, și alte teme referențiale cum ar fi societatea, civilizația (urban, p. 32), dar și iubirea ca stare supremă a spiritului, ca și conștiință a sinelui poetic: „iubirea are și nu are nume/ se duce și vine peste colina timpului/ (…)/ icoana sărutului rămâne un mister/ prins între murire și nemurire/ între calvarul și curcubeul îmbrățișării” (mă iubește, p. 47).
Discursul liric neomodernist este firesc și natural, curge printre simboluri (cum ar fi îngerii care se „tăvălesc prin viață” și „trag cu praștia”), metaforele și ideile distinctive fiind conturate cu maturitate. Tensiunea lirică și emoția sunt bine dozate, mesajul clar și elocvent, astfel încât Tramvaiul de turtă dulce să nu aibă alura unui volum de debut, ci a cărții unui autor cu experiență și conștiință poetică formată. Așteptăm ca următoarele volume să confirme debutul reușit cu care poetul Gavril Iosif Sinai ne surprinde în mod plăcut.

 

Autor: Mihaela Meravei