Aboneaza-te la newsletter





Arca poeziei: Juan Ramón Jiménez (1881-1958)

Septembrie 2021

Poet spaniol, distins cu Premiul Nobel în 1956. Născut într-un sat andaluz cu ieșire la mare, Moguer, aici și în împrejurimi va plasa întreaga acțiune a unei cărți, ajunsă celebră, Platero și eu. Figura centrală e un măgăruș umanizat până la identificarea cu ființa poetului. Stampele cu Platero au devenit „abecedarul tuturor școlarilor de limbă spaniolă și totodată ghidul cititorilor de toate vârstele prin coridoarele tainice ale amintirii…” Cartea rămâne printre cele mai frumoase culegeri de poeme în proză din literatura universală.

 

Platero, ți-am spus că inima Moguerului este pâinea. Nu. Moguer este asemenea unei cupe de cristal gros și limpede, care așteaptă tot anul, sub cerul albastru, să se umple cu vinul de aur. Cum vine septembrie, dacă dracu nu încurcă sărbătorile, cupa aceasta se umple până sus și se dăruie întotdeauna, ca o inimă generoasă. Atunci tot târgul miroase a vin, mai mult sau mai puțin generos, și sună a cristal. Ca și când soarele ar curge, frumusețe lichidă, peste tot, pentru a rămânea în târgul alb să-și înveselească sângele lui bun. Fiecare casă, pe orice stradă, seamănă cu o sticlă din rafturile bodegii lui Juanito Miguel sau ale Realistului, când apune soarele și-o pătrunde cu ultimele raze de lumină galbenă, aprinsă.
Mi-amintesc de Fântâna indolenței de Turner, care, cu galbenul ei de lămâie, pare pictată în întregime cu vin nou. Așa e Moguer, o fântână de vin, care, ca și sângele, țâșnește din fiecare rană fără să se poată opri; izvor de bucurie tristă, care urcă, primăvara, o dată pe an, în fiecare aprilie, prăbușindu-se în fiecare zi. 

(Traducerea de Darie Novăceanu, în vol. Platero și eu, Editura Tineretului, București, 1966)

Viorel Mureșan