Aboneaza-te la newsletter





Poeme de Cornel Lar

Septembrie 2021

Altfel de toamnă I

Prin frunzele ce-mpodobesc cărarea,
Desface inefabil toamna rostul ei divin,
Din cer ne-nvăluie subtil chemarea,
Printre nuanţe arămii şi gust de vin.
Pe dealuri şi câmpii, prin văi şi prin pădure
Prin locurile dragostei de taină fără vină,
Ne joacă toamna feste şi nu vrea să se-ndure,
Nici urma, nici plăcerea, nici dorul să reţină.
Pe uliţa brumată la ceas târziu cu stele,
Prin poarta de la drum se pierd săruturi,
Trezind în toamnă la viaţă toate cele,
Şi darnică oferă iubiri în aşternuturi.
Îmbie toamna asta culorile în manifeste,
Şi însoţeşte paşi de dragoste sublimă,
Cu gust de măr gutui lumină în ferestre,
Şi buzelor unite le presară aromă de afină.
Ocrotitoare iubirilor înfiripate-n seri de vară
Îşi face rostul cupidonic şi ne-ndeamnă,
Să stăm cu ea pe bancă în fiecare seară,
Să dăm crezare dragostei de toamnă.
Îţi toarnă-n suflet toamna abis de sentimente,
Culegi din frunze rodul ei cuminte, nesătul,
Iar inima îţi cântă-o simfonie fără instrumente,
Şi cânţi, dansezi, iubeşti şi timpul nu-i destul.
Altfel de toamnă II

Trezeşte toamna asta aducerile-aminte
Simţirile-adormite ce le-am ştiut doar noi,
Privirile repetă aceleaşi nespuse jurăminte,
Pe banca de la poartă ne-aduce înapoi.
Trecut-au anii peste noi iar satu-i mai bătrân,
Şi ne-am trezit cu fire albe pe la tâmple,
Şi tu şi banca de la poartă mă-mbie să rămân,
Temându-ne amândoi de ce o să se-ntâmple.
Acum vorbim cu toamna, cu picurii din ploi,
Cu bruma de pe bancă, ce sigur înţelege,
Că n-au mai fost prin sat îndrăgostiţi ca noi,
Iubirile din toamnă sfărâmă orice lege.
Lăsăm din noi un pic din fiecare peste timpuri,
Redăm posterităţii ce nu a fost să fie,
Iubirile lăsate-n largul lor doar în răstimpuri,
Învie pofta-n versuri în ritm de melodie.
Ne-am strâns în braţe cu poftă interzisă,
Într-o tăcere vorbitoare prin fior şi fierbinţeală,
Poveste-n doi ce-n suflete a fost scrisă,
Transpuşi în imponderabilitate spaţială.
Şi-nlănţuiţi pe bancă inimile îşi vorbeau,
Cu-atâta dor de drag şi de iubirile prescrise,
Plătind din greu tributul anilor care treceau,
Pe uliţe cu giratorii şi sensuri interzise.
Privirile ce-odată scrutau prin orizonturi
S-au reîntâlnit în punctul cel fierbinte,
Ca doi ostaşi veniţi din cele două fronturi,
Ce au intrat pe uliţă răniţi şi fără minte.
Cât va dura dacă de-o viaţă nu s-a stins?
Jăratecul din piept arzând în fiecare clipă,
Ajunşi în pragul toamnei şi cu părul nins,
De dragoste prea plini mai facem azi risipă.
Îşi cere sufletul uiumul vămilor din rost,
Şi din săruturi rugăciunile-ndreptate,
Divinităţii, după marele şi greul post,
Din dragoste arzând se nasc păcate,
Întru căinţi pe rând vor fi iertate.