Aboneaza-te la newsletter





Poeme de Vasile Ionac

Septembrie 2021

Convenție

Lumea nu este doar ceea ce putem vedea
și nici timpul nu este numai cât trăim;
dincolo de noi, forma clipelor
este o succesiune de lumină și întuneric
care se revarsă una în alta
precum gândurile în cuvinte

clipele au ochii lor de vedere
și urechile lor spre a auzi
orice renunțare devenită simțământ

fiecare dintre noi poartă
și va lua în neființă
propriul timp prezent;
însăși nașterea este locul
de unde începe risipirea

timpul, această rotire a noastră
cu pământul pe după Soare,
este o stagnare învolburată
a curgerii,
un fel de a vedea cuvintele
cu propriul gând.


Intersecții

Asfaltul vorbește pașilor mei
despre trecere,
așa cum ochii spun zărilor
despre suflet

nu există stânga și dreapta
în interiorul nostru.
numai în afara noastră
sunt puncte cardinale.
în noi va rămâne mereu 
starea cea mai pură a gândului

ca o clepsidră care-și ascultă nisipul,
inima își irosește bătăile;
acele acestui ceasornic 
se învârt în sensul invers 
al veșniciei

nimeni nu va depune mărturie
despre existența mea;

cerul acesta a stat 
la fel de nemișcat
în umbletul lui
și deasupra străbunilor mei
la fel, ca pe mine acum,
îmi va privi mormântul
prin pânza neantului

venirea, trecerea și plecarea 
ființei din noi
fac parte
din fotografia uitării

(Poeme din volumul Priviri peste timp de Vasile Ionac, Editura 24 ore, Iași, 2021)


Flutur de vânt

Vine vânt dinspre furtună,
vine ploaia dinspre picuri;
eu mă pierd printre nimicuri
și mă-mprăștii, când s-adună 
lumea-n vechile tipicuri.

cocoțate pe pălanturi,
veștile colindă satul, 
cum că a plecat spre altul, 
ocolind movile, șanțuri
și pășind rar printre salturi,
primărița, dăscălița, 
preoteasa, spițerița,
cornurăreasa, poticara, 
doamna ce-ncasează gara
și, trecând înspre livadă,
făcând seara să nu vadă,
cârdurile de neveste
care dau pe sunt, ce este.

foaie verde de rugină, 
doamnă cu țânțarul mare,
nu uita că-mi ești vecină
și, când treci sub felinare,
văd pe crâșmar cum își vâre
pe sub fustă, ca-n pădure,
mâna-i grea și mădularul,
de gândești că dă cu parul.

bate vânt ca alizeul; 
vreme-ar fi să fac pe zmeul
și, cum dau cu coasa-n ierburi,
să m-apuc de alte treburi,
cât mi-e lumea pe-amiroase
și simt Eve năpârcoase.

(Poem din volumul Flutur de vânt, de Vasile Ionac, Editura Timpul, Iași, 2021)