Aboneaza-te la newsletter





Jurnal de călătorie (1821-1822)

Septembrie 2021

- fragmente -

26 septembrie 1821, Jibou
Cum m-au absorbit numeroasele mele preocupări, n-am avut timp să percep sentimentele de care mă temusem dintru început; dar când a sosit ora despărţirii, mama a privit în adâncul inimii mele şi dacă a văzut ce gânduri de jale îmi sfâşie pieptul, s-a ridicat bărbăteşte deasupra propriilor simţăminte şi şi-a ascuns tristeţea cu graţie maternă şi forţă sufletească. S-a ferit ca vreo lacrimă sau vreun reproş să-mi provoace o răbufnire, iar eu, văzându-i zbuciumul interior şi aceste dovezi ale dragostei de mamă, am fost copleşit amarnic tocmai de sentimentele reprimate, astfel încât, deşi m-am străduit să le stăpânesc, mi-au ţâşnit lacrimile şi au stropit mâinile binecuvântate care m-au îngrijit cu atâta grijă de la leagăn până azi. „Wir werden uns gewiss wiedersehen” (cu siguranţă ne vom revedea) a fost tot ceea ce am putut boci amândoi. Un ultim sărut fierbinte şi am fugit afară să mă arunc în şaua bidiviului care mă aştepta pregătit, apoi am plecat în galop. Când am ieşit din sat, mi-am întors privirea înlăcrimată. Se mai zărea doar acoperişul casei, dar mersul iute al calului l-a ascuns degrabă; acum zăresc locul unde au fost înmormântaţi tata şi pedagogul meu, Pataky, doar cât să-l alduiesc, dar dispare, a şi dispărut, poate pe veci.
Vremea, precum starea mea interioară, era neîmpăcată şi sumbră, vântul rece din nord îmi sufla nemilos în ochi ploaia care turna din găleată. Multă vreme am tăcut pe drum, mai târziu am continuat schimbând vorbe cu Horváth Misi. Seara am ajuns şi muraţi, şi zgribuliţi la Bánffy Getzi din Nuşfalău. [...]

28 septembrie
Seara am ajuns în Debreţin. L-am revăzut cu bucurie pe Széchenyi, de a cărui soartă Geniul cel bun mi-a împletit destinul şi de care m-a legat strâns un timp atât de îndelungat. Cum era tocmai ultima zi de „contractio” (convocare), toţi ofiţerii din regiment s-au adunat la „Hanul Taurului”. M-am bucurat să văd atâţia cunoscuţi laolaltă, dar aş fi dorit mai degrabă să fim singuri cu Széchenyi, pentru că aveam atâtea să-i spun. [...]

3 octombrie
Din Örs, am gonit fără oprire până în Pesta. Károlyi şi Dőry, călare pe nişte cai care nu se puteau întrece cu Dali, au rămas în urmă şi ne-au ajuns abia seara, în vreme ce noi am sosit după-masă, la orele cinci. Dar n-am găsit găzduire la hanul „Regele Maghiar” şi, ceea ce a fost mult mai dezamăgitor, nici valeţii, nici bagajele trimise înainte, prin urmare am tras la Churfürst. Deşi n-aveam niciun alt veştmânt în afară de hainele de drum: nişte pantaloni ungureşti şi un dolman albastru, m-am dus la teatru. M-a distrat nespus de mult felul cum oamenii mă măsurau din priviri şi se uitau la mine ca la urs. [...]

10 octombrie
Dimineaţă, la şapte şi un sfert, am pornit spre Szeret. Am luat prânzul la Bratislava şi am ajuns seara la zece în Viena. [...]

12 octombrie
Dimineaţă, în jur de opt, am pornit la drum, am mâncat la Sopron şi, de acolo, m-am dus cu Széchenyi Pál la Czenk. Cum am ajuns, am examinat imediat, în grabă, caii, grajdurile, casele, odăile.

13 octombrie
Am luat parte la o vânătoare cu gonaci, ne-am dus să puşcăm iepuri, fazani, sitari. Cum nu prea era vânat, lanţul a fost unul foarte strâns. Pe alocuri, a străpuns cu greu mărăcinişul des. A fost un efort neplăcut şi inutil al unui număr mare de oameni, doar ca să alunge plictiseala domnilor prin doborârea câtorva iepuri pricăjiţi. Am urmărit goana ruşinat şi plictisit, deşi rar găseşti om căruia să-i placă vânătorile mai mult decât mie. Aici, m-a decepţionat faptul că am văzut trecând prin desişul înspinat nu numai bărbaţi desculţi şi zgâriaţi, ci şi fetiţe plăpânde. Aş dori ca silinţa de a ocroti reprezentantele sexului femeiesc să le vizeze şi pe cele mai dezavantajate de soartă. [...]

23 octombrie
În jur de zece, am plecat către Viena. Ne-am oprit în Sopron, unde Széchenyi şi-a rezolvat nişte afaceri, în vreme ce eu l-am căutat pe superintendentul Kis János, cu speranţa că voi afla ceva concret despre poeţii Döbrentei şi Berzsenyi, despre care am tot întrebat în regiune fără nici un rezultat. M-am mirat şi m-am scandalizat, că aici, unde putem spune că s-a născut, nimeni nu-l ştie pe Berzsenyi cel binecuvântat, un liric entuziast şi patriot, care ar merita stima oricărui maghiar. În cazul lui, se adevereşte că „nemo domi propheta” (nimeni nu e profet în satul său). Am aflat de la Kis János că locuieşte în Újfalu, la patru ore depărtare de Sopron, iar Berzsenyi în Miklá din Somogy. [...]
În Viena, am ajuns seara pe la opt. Eu m-am cazat pe Jägerzeil 535, în locuinţa rezervată încă din Czen de Pigay, secretarul lui Széchenyi. Széchenyi îmi promisese încă în Jibou că mă va caza la el acasă, unde avea vreo zece camere. [...] Că n-a putut să-mi dea nicio odaie, treacă-meargă, dar să promiţi şi să nu te ţii de cuvânt e ceva ce nu stă în firea mea. [...]

26 octombrie
Széchenyi mi-a predat azi prima lecţie de limbă engleză. Este un semn de amiciţie cu atât mai deosebit cu cât nu prea are timp de astfel de ocupaţii plictisitoare, fiind ocupat cu afacerile şi cultivarea relaţiilor din lumea largă, activităţi la care a trebuit să renunţe vreme de câteva ore ca să se ocupe de acest aspect al prieteniei noastre. Ne-am dus împreună în Ball-Haus ca să jucăm tenis. Mărturisesc că până acum n-am avut nicio bănuială că ar exista un asemenea sport frumos şi sănătos. Széchenyi joacă foarte bine. Azi am încercat să văd cât de ieftin se poate mânca şi m-am săturat la Igel cu doar 59 de creiţari, e adevărat că la o masă de lângă apa Dunării. [...]

28 octombrie
O bună parte a zilei am petrecut-o acasă, cu gramatica şi dicţionarul limbii engleze. E un grai dificil şi poate că mintea mea e şi mai greoaie, dar mi-am propus să trec peste toate obstacolele cu voinţă şi stăruinţă bărbătească. [...]

21 noiembrie
Seara am luat cina împreună cu Gudenus şi mulţi alţi ofiţeri. Au discutat savant despre nişte concepte inginereşti şi matematice, precum calculul integral şi diferenţial, din care n-am prea priceput nimic, deşi am studiat şi eu matematicile şi am obţinut calificativul „maxima cum eminentia”, dar se vede că în zadar, cunoştinţele s-au evaporat de mult din capul meu, din cauza nenumăratelor zaiafeturi. [...]

25 noiembrie
M-am dus în Burg dis-de-dimineaţă şi m-am distrat acolo până aproape la prânz. Am petrecut cu adevărat o dimineaţă după pofta inimii mele.
Cât de înapoiată este economia noastră. Câte maşini care fac lucruri folositoare şi scutesc de lucrul cu braţul sunt în alte ţări, precum şi în Austria sunt cu totul obişnuite, dar de care nu se ştie nimic la noi. La noi, în săracul Ardeal, cauza rămânerii în urmă nu este doar şirul de nenorociri, ci şi situarea geografică marginală. De multe ori m-am frământat, de ce trebuie ca tocmai ţara mea să fie atât de departe de lumea civilizată, dar m-a împăcat gândul că m-aş fi putut naşte în Groenlanda sau Noua Olandă.
La Burg, am văzut plugul cu trei brăzdare atât de necesar pentru cultura porumbului, semănătoarea cu încărcare uşoară, Liniator-ul esenţial pentru cartofi. În afară de acestea, am cerut să fabrice un model nou, după o idee de-a mea: un plug care se va deosebi radical de alte tipuri (şi îi va spori nespus utilitatea), deoarece va avea coarne interşanjabile, precum am văzut la cele fabricate de Bayley. Mă bucur că inovaţia a fost acceptată, fapt care mi-a flatat şi orgoliul, abia aştept să-l pot încerca.
Am luat prânzul la Tarau, împreună cu bihorenii. Cămăraşul Miskoltzi este o bucăţică de om, o aşchie răsucită de rindea, care se crede foarte deştept. Klobusitzki Jani este un adevărat Transhybiscanus palavragiu. Când a pornit de-acasă, a îmbrăcat o robă nouă, prost croită şi o pălărie ponosită. Abia am reuşit să-l conving să-şi vâre batista în buzunar, pentru că îi atârna de vreo doi coţi în afară. Csáky Sándor este un om de treabă şi prietenos. Tisza Lajos este un băiat bun; pariez că este veşnic îndrăgostit.
M-am dus la balul de duminică şi n-am regretat sfertul de oră petrecut acolo. Menuetele, care mă pişcă la văzul celor mai comice piruete şi plecăciunilor rigide şi deutsch-urile, care decurg într-o deplină independenţă faţă de melodie, sunt unice în domeniul dansurilor. [...]

12 decembrie
Dignum, profesorul meu de limbă engleză a râs de mine când am răspuns greşit din lecţia curentă. Eu m-am enervat şi i-am cerut socoteală. Au trecut câteva luni de când nu m-a cuprins mânia; că s-a nimerit să se întâmple azi, e un lucru de care mă ruşinez şi pe care-l regret, probabil că mi-au cedat nervii. Fie ce-o fi fost, adevărul este că a fost fie o slăbiciune trupească, fie sufletească, fie amândouă.
Azi am reuşit să desenez un chip de capucin bătrân, pe care l-a luat Cserey şi l-a dus. Cserey mi-a povestit despre două împrejurări legate de arestarea sărmanului nostru părinte. Prima, prilejuită de trecerea graniţei cu Ungaria, când obester-ul (colonelul) Festetich György i-a propus să-l lase să plece liber, dar el a refuzat cu nobleţe şi o resignatio (resemnare) bărbătească, la fel cum a declinat-o şi pe cea de pe drumul dintre Crasna şi Pericei, făcută de Vay László. A doua s-a referit la cererea depusă la împăratul Iosif al II-lea, prin care semnatarii din mai multe de douăzeci comitate din Ungaria cereau eliberarea sărmanului meu tată din cauza agravării stării sale medicale. Dacă chiar aşa s-a întâmplat, mă minunez cum de n-am auzit de ele mai devreme. [...]

19 decembrie
Planurile noastre de a călători încep să devină certe. Széchenyi a obţinut un concediu de un an, făcuse rost de bani deja înainte. Proiectul a încetat să fie secret. Şi eu mă voi duce mâine la cancelaria împărătească spre a depune instantia (cererea) pentru a obţine un paşaport, pentru a merge peste hotare în scop economic şi legat de creşterea cailor. Dar abia mi s-au luminat aşteptările, că au început să fie ameninţate de alţi nori. Umblă zvonul că sultanul turc ar fi fost asasinat şi trebuie să fie ceva serios, deoarece în cancelarie e o agitaţie neobişnuită. Dacă se confirmă, atunci sigur va izbucni războiul, caz în care Széchenyi nu va putea să plece. Atunci voi fi în stare să mă înrolez voluntar, numai ca să-mi vărs mânia asupra a doi-trei ieniceri sau să-mi frâng gâtul fără nicio teamă (Nebojsa).

Traducere de 
GYÖRFI-DEÁK György

Textul original e accesibil pe internet: http://mek.oszk.hu/ 09200/09257/09257.htm

Autor: Wesselényi Miklós - fiul