Aboneaza-te la newsletter





Caiete Silvane 200

Septembrie 2021

Iată o revistă de ținută, cu articole de interes major, cu opinii pertinente, cu propuneri stringente, diverse, discrete, care a ajuns la un număr impresionant. Zicea un filozof că… valorile nu intră prin ușa din față, ci prin ușa din dos, apoi se impun gradat, fără ostentație. 
E citită revista? Poate că mai mult decât altele. Știm cu toții situația tineretului atras de vizual, îndepărtat (temporar) de literatură. Asta nu înseamnă a ceda, a pune jos armele. Daniel Săuca organizează întâlniri anuale, lecturi incitante, invită scriitori, cu aceeași notă de discreție neviciată. Ce zicea Camus? „Numesc adevăr ceea ce continuă”. Și CAIETELE continuă cu o regularitate tonică. În paginile revistei vibrează lumea, sfidând orice umbră de provincialism. Ca orice ființă, o revistă are originalitatea ei, unicitatea incontestabilă. Mereu îmi amintesc de Hemingway: „stropul de noutate pe care fiecare om îl culege pe lume e foarte costisitor și-i unica moștenire ce-o lasă după sine”. Cu siguranță, moștenirea propusă de Daniel Săuca e considerabilă și emoționantă.

Alexandru Jurcan, colaborator al revistei, 
scriitor, Cluj

Autor: Alexandru Jurcan