Aboneaza-te la newsletter





Să emit un Elogiu acum,

Septembrie 2021

este ca și când mi-aș preamări asocierea la iuventutea 
perenă a genitorilor de publicații anuale, mensuale, 
săptămânale, expuse aprecierilor celor cărora le sunt 
destinate; de parcă m-aș privi în oglinda mitomană
a mașterei fictive să o cred. Cu toate acestea, până 
la urma urmei, am să încerc un speech despre 200,
Număr, metamorfozat în certitudine a dependenței
de un oropsitor, însă agreabil, sistem sclavagist din
toate timpurile, pe toate meridianele globului fragil 
atârnat în bradul de sărbători hibernale al căii lactee, 
sclavii scrisului, scribii genezei din veci până astăzi, 
o alocuțiune omagiind făuritori de cultură, colportori, 
dar și protectorii lor, că vor fi majestăți sau președinți,
pentru numărul anilor, numărul numerelor, al sosiilor
Marelui Arhitect, așa cum îl știm din legende scrise,
povestite, bătrâni înțelepți și eterici tocmai ne privesc 
zâmbind condescendent și hâtru din vechi Parthenonuri
ermetice, Paradisuri terestre, Nirvane iluzorii, toate par
fracții c-un singur numitor comun: Infernul individual.

Numărul 200 al unui mensual, cum se prezintă azi Caiete
Silvane, înseamnă șaisprezece ani și șapte luni de viață,
i-am putea certifica pătrunderea în miezul adolescenței
fierbinți, neastâmpărate, optimiste, regizând speranțe
pentru un viitor previzibil, când, alături de membrii
titulari ai redacției (r-șef, r. șef-adjunct, secretar de r., 
redactori, redactori asociați, tehno-r., corectori), se vor 
înfrunta amical în paginile sale noi colaboratori – vârste 
și preocupări eterogene, așa cum se cade unei reviste 
girate valoric de Uniunea Scriitorilor din România, 
patrie fără îndoială a Limbii Române, a daco-românilor 
și a celorlalte neamuri, din rândul cărora se vor afirma 
noile generații de sclavi ai condeielor și ai tastaturilor 
în toate formele, dimensiunile, obârșiile, culorile! 
Am zis!

Viorel Tăutan, poet, redactor asociat al revistei

Autor: Viorel Tăutan