Aboneaza-te la newsletter





Bartolomeu Anania, o perspectivă la centenar

Septembrie 2021

Criticul Constantin Cubleşan publică, în anul centenar al naşterii, un volum ce aduce în faţa noastră viaţa şi opera lui Bartolomeu Valeriu Anania. Dacă pe partea teologică i s-au dedicat, în acest an, multe cărţi Mitropolitului Bartolomeu, pe partea portretului cultural şi literar au fost mai puţine demersuri. De aceea, volumul „Bartolomeu Valeriu Anania cărturarul”, apărut la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, este un demers ce merită a fi salutat într-o lume în care pierdem de multe ori busola, uitând de personalităţile importante.
Numindu-l, încă de la început, „un mare cărturar”, Constantin Cubleşan porneşte pe drumul descoperirii lui Valeriu Anania al cărui timp se pare că nu se sfârşeşte odată cu trecerea în eternitate, ci continuă prin tot ceea ce a lăsat moştenire prin personalitatea „cu adevărat impunătoare, de vădită autoritate religioasă, culturală, dar şi patriotică şi politică”.
De la debutul la 14 ani, în 1935, în paginile revistei „Ortodoxia”, cu poezie, până la plecarea spre Cerul veşniciei, Bartolomeu Anania şi-a impus un mare respect în rândul cărturarilor, colaborând cu cele mai prestigioase reviste literare şi realizând, încă de tânăr, opere dramatice, la 18 ani fiindu-i montat „Jocul fulgilor” la Radio Bucureşti”, iar la 19 ani, piesa „Dochia” pe scena Naţionalului din Bucureşti.
Constantin Cubleşan, vorbind despre poezia lui, spune că „e un poet religios în cea mai bună tradiţie a liricii noastre, dând trăirilor sale încărcătura emoţională a motivelor creştine dintotdeauna”. Volumele lui de versuri, „Geneze”, „File de Acatist”, „Istorii agrippine”, „Anamneze” „au în totul o metafizică de inspiraţie creştină, împlinită cu mari libertăţi de interpretare în filon laic”. De altfel, cine l-a cunoscut pe Mitropolitul Bartolomeu ştie că era un spirit liber, că era exigent, dar în acelaşi timp întâlnirile cu el erau o adevărată sărbătoare. Vorbind despre teatrul lui şi despre piese precum „Mioriţa”, „Meşterul Manole”, „Steaua Zimbrului”, Cubleşan spune că „sunt tot atâtea mărturii ale unei conştiinţe literare pentru care fondul ideatic naţional are la bază credinţa creştină”. În proză, Valeriu Anania a dat prin romanul „Străinii din Kipukua” o scriere unică în literatura actuală „ce se hrăneşte din riturile ancestrale ale omenirii”.
Despre omul politic Valeriu Anania, urmărit permanent de Securitate încă din vremea studenţiei pentru ca, în 1958, să fie condamnat la temniţă grea, s-a scris mult de-a lungul vremii, precum şi de popasurile din penitenciarele Jilava, Piteşti şi Aiud. „Spirit robust şi răbdător, Bartolomeu Valeriu Anania a traversat o existenţă dramatică printr-un timp de privaţiuni sociale şi materiale, dar mereu credinţa l-a salvat, dându-i putere de împlinire ca un vremelnic luptător creştin”.
Rămân întipărite în sufletul nostru, al credincioşilor din Mitropolia pe care a păstorit-o, cuvintele spuse la întronizare: „Am înţeles că Biserica îşi cheamă sub drapel pe bătrânul ei oştean. Şi m-am supus”. Notează criticul despre acest moment: „Operă a sa este și ridicarea Arhiepiscopiei la rangul de Mitropolie (Mitropolia Clujului, Albei, Maramureșului și Crișanei) ca un adevărat bastion de ortodoxie și românism trainic sub presiunile atât de concertate azi ale unor tendințe revizioniste și abuzive în istoria contemporană”. Întreaga viaţă şi-a dedicat-o slujirii cuvântului Mitropolitul Bartolomeu, cel care a diortosit Biblia în limba română printr-o muncă de 11 ani. Astfel, după cum afirmă şi Cubleşan a împlinit „unul din cele mai strălucite edificii teologice din cultura română, Biblia sau Sfânta Scriptură, o lucrare fundamentală prin noutatea teologică și filologică pe care o aduce față de variantele prelucrate mai înainte, fiind prima ediție adnotată, deci o ediție critică în felul ei, dar și prima care ține seama de poeticitatea textelor sacre ale numeroaselor sale cărți de învățătură”.
Vorbeşte atât de frumos Aurel Sasu despre poezia lui Valeriu Anania ca reprezentând „ora euharistică a literaturii române”, gânduri prelungite de Constantin Cubleşan, care-l declară „unul dintre sensibilii poeţi actuali, în opera căruia valorile spiritualităţii naţionale îşi află locul nu numai ca motive de inspiraţie, ci şi de meditaţie profundă şi continuă”.
Obsesia pentru „taina obârşiilor” se vede nu doar în lirică, ci şi în Pastoralele Mitropolitului ce inserează multe exemple legate de viaţa trăită simplu şi curat de ţăranii noştri, sau din lirica populară pe care o consideră unică în literatura internaţională.
Pornind de la opera pe care ne-a lăsat-o, se pot contura multe ipostaze ale feţelor creatoare pe care Mitropolitul ni le-a dăruit atât în cultura teologică, cât şi în cea laică, atât prin poezie şi proză, cât şi prin eseistică sau dramaturgie. De la mituri şi rituri la continua căutare a iubirii divine, până la tragismul împlinirii prin jertfă, Valeriu Anania reuşeşte să aşeze tematici ce ne-au preocupat de-a lungul vremii prin cuvinte care ne ajută să ne iluminăm drumul raportându-ne la relaţia cu Dumnezeu.
„Mitropolitul Bartolomeu a abordat problema sfințeniei de multe ori și, pentru noi, sfinții sunt oameni îndepărtați, într-o transparență inaccesibilă. Pe când, sfinții sunt printre noi, îi întâlnim pe stradă, nu îi știm, în anonimatul lor, în credința lor, în devoțiunea lor. Și Bartolomeu spunea mai mult: «Nu vă speriați, vor apărea sfinți, îi veți cunoaște pentru că sfântul este, în primul rând, un om; este mai mult decât un alt om prin iubire, smerenie și dragoste». Dar – și aici intră un dar care cucerește întotdeauna la Bartolomeu, acest dar care uluiește –, dar sfântul e un om smerit, este smerit fără să îi permită conștiința că este mai smerit decât alții. Acesta este Mitropolitul Bartolomeu”, scrie pe coperta 4 Aurel Sasu.
Studiul lui Constantin Cubleşan ne ajută să reperăm personalitatea marcantă a lui Bartolomeu Valeriu Anania prin intermediul cărţilor scrise de acesta, dar şi prin structura sufletului său de luptător pentru dreptate încă de pe băncile studenţiei. O carte despre biruinţa spiritului unei personalităţi ce „a înnobilat, în vremurile tulburi ale contemporaneităţii, nu numai pecetea de bronz a ortodoxiei ci şi efigia scrisului literar elevat, creând o operă vastă şi trainică”.

Autor: Menuţ Maximinian