Aboneaza-te la newsletter





Cercetare lexicografică

Septembrie 2021

Editura Caiete Silvane găz-duiește, în plin an pandemic, apariția unui studiu interesant semnat de Grigorie M. Croitoru, Dicționarul substantivelor din poeziile lui Mihai Eminescu (2021), o lucrare precedată de un Cuvânt înainte și secondată de o Enciclopedie. Nume proprii. Intenția realizării unui asemenea dicționar este cel puțin lăudabilă, dat fiind faptul că interesul în ultimele decenii asupra operei poetului român s-a diminuat, intrând parcă într-un con de umbră. Preocupați tot mai mult de cotidian, furați de o media inechitabilă și ambetați de aparițiile halucinante ale unei clase politice acaparatoare, ne-a fost, în mod voit, deturnată atenția de la ceea ce este cu adevărat important, de la valorile care ne singularizează în acest context al globalizării galopante. 
Exegeza debutează cu o scurtă incursiune în istoria formării poporului român, a limbii române, dar și a teoriilor care au fost avansate în legătură cu problema pusă în discuție. Importante sunt și influențele care s-au exercitat asupra limbii române datorate popoarelor cu care aceasta a interacționat de-a lungul istoriei. Populațiile care s-au perindat în spațiul de formare a poporului român au amprentat lexicul limbii române. Dicționarul de față își propune să inventarieze substantivele din lirica eminesciană, cuvinte cu origini distincte de la albaneză, bulgară, cumană, engleză, franceză, până la neogreacă, rusă, slavă, turcă, țigănească, ucraineană etc.  
Un dicționar al limbii poetice eminesciene a fost publicat în 1968 la Editura Academiei R.S.R, iar colectivul care a lucrat la realizarea lui a fost coordonat de Tudor Vianu. Grigorie Croitoru își motivează alegerea acestei părți de vorbire ca fiind una dintre cele mai importante, „fiindcă dintre toate părțile de vorbire are rolul cel mai însemnat, fiind cel mai frecvent folosit în vorbire și totodată cel mai bine reprezentat numeric, cu cea mai mare încărcătură semantică”. Importante sunt deopotrivă natura funcțională și stilistică a acestei categorii gramaticale. Autorul se concentrează asupra substantivelor din volumul „Poezii”, ediție îngrijită de Perpessicius, și apărută în 1965 la Editura pentru Literatură, iar ilustrarea sensurilor a fost realizată prin apelare la citate semnificative. Grigorie Croitoru lucrează cu metodă, fiind atent la detalii precum citarea sursei, a titlului poemului din care face parte secvența selectată, dar și preluarea exactă a cuvântului fără modificările survenite ulterior în construcția limbii: „Noi am înregistrat substantivele cu formele folosite de poet, fără vreo modificare, oferindu-i cititorului posibilitatea de a-și face o părere cuprinzătoare asupra felului particular în care procesul de impunere a normelor unice supradialectale ale românei literare se reflectă în poeziile celui mai mare poet român”. Nu sunt eludate din inventar nici substantivele proprii pe care autorul le inserează într-o secțiune aparte a lucrării, un apendice la sfârșitul dicționarului, nume ce reflectă apetența poetului pentru anumite laturi ale culturii. Inventarierea acestor substantive s-a realizat ținându-se cont de normele tehnice ale dicționarelor, notându-se sensurile cuvântului selectat, contextualizarea lui, valorile stilistice, etimologia.
Cuvântul înainte este urmat de o teoretizare cu aspect de generalitate a acestei categorii gramaticale. Atenția cercetătorului se concentrează în următoarea secțiune asupra motivului vegetal în poezia lui Eminescu, care ocupă un rol considerabil în economia creației sale, putându-se remarca bogăția faunistică și vegetală, care întregește ideea „că omul trăiește prin natură și natura prin om”. Motivul codrului este atotprezent în poetica eminesciană, fiind considerat un spațiu matricial, protector, „cu copaci seculari, ce păstrează aspectul virgin”. Teiul, preferatul poetului, este invocat de 34 de ori în volumul cercetat, este un axis al naturii poetice, exercitând un puternic efect olfactiv asupra îndrăgostiților: „E-un miros de tei în crânguri,/ Dulce-i umbra de răchiți/ Și suntem atât de singuri/ Și atât de fericiți”. Plantele ocupă și ele un loc semnificativ în lirismul lui Eminescu, G. Croitoru inventariind 233 de apariții. Prin prezența acestei naturi se încearcă o redare a imaginii edenice a paradisului. „Analizate statistic, dintre specii se detașează roza – 38 de apariții, crinul – 20, viorele, garoafe, macul, narcisa, nufărul”. Astfel, natura joacă un rol important în creația poetului, existând o interdependență, o simbioză, o interconexiune între om și spațiul natural. 
Această lucrare lexicografică mai conține o listă a abrevierilor, urmată de dicționarul propriu-zis, cuvintele fiind redate alfabetic: „Surâs, s. n. – Zâmbet: „Ea îl privea cu un surâs” (Luceafărul); „Ce-inundă fața-i veche c-un dureros surâs” (Chipul). Din fr. sourire (după râs), iar în finalul studiului o listă cu nume proprii: Brigbelu, n. pr. – Fratele lui Sarmis – ambii regi legendari ai Daciei – și cel care a comis Fratricidul: „Prin ea Brigbelu singur umbla ca o stafie” (Gemenii).
Grigorie M. Croitoru este un scriitor acribios, lucrează cu metodă, apariția unui asemenea volum fiind remarcabilă, deopotrivă lăudabilă. Desigur, proiectul este extrem de ambițios, deopotrivă sensibil și pretențios, de aceea munca în echipă ar fi eludat micile ezitări. Oricum, autorul are meritul de a revigora domeniul cercetării lexicografice, Dicționarul substantivelor din poeziile lui Mihai Eminescu fiind un instrument important pentru profesori, cercetători, oameni ai condeiului, în general. Studiul presupune cercetare susținută și sistematică, rigoare în inventarierea substantivelor și solide cunoștințe stilistice. În ciuda unor inexactități, demersul este unul deopotrivă salutar și necesar, mai cu seamă că acest tip de studii nu mai este valorizat în context actual. Inventarierea, definirea, contextualizarea sunt vectorii în jurul cărora se construiește cercetarea. 
Fără a fi exhaustivă, lucrarea oferă un laborios tablou al unui segment important al creației poetice eminesciene, și anume domeniul substantivelor comune și proprii, care oferă o cheie importantă în decriptarea mesajului liric.

Autor: Imelda Chința