Aboneaza-te la newsletter





Poeme de Viorel Tăutan

Octombrie 2021

Confesiune amicală

Așa cum spuneam și scriu, viața îmi este
alcătuită din două unități temporale
dacă dorești, aproximativ inegale,
precum o stranie nuvelă sau o poveste,
în prima parte, fastuoasă, am tot stricat, 
în a doua încerc să repar ce mai poate fi,
dacă se mai poate, dat la reparat,
pe calea-nțelenită a unei elegii.
Am tot căutat să-mi împlinesc un ideal,
acum îmi stric odihna visând
că l-am găsit, interminabil rând
la intrarea în tărâmul apusului boreal.
Voi urca spre corola golită de venin,
precaut, să nu mă înspin,
roadele faptelor mele cuminți, ireal!


„bene est mihi, quia tibi bene est”

Iată, m-am decis să-ți scriu ca înainte,
când nu se inventase internetul 
decât în speranțele visătorilor, iată-le
împlinite, cum arzătoarea dorință care
-a eternizat pe Ikar și pe toți urmașii săi. 
Îți voi trimite aripile de sărbătoare,
fata mea, numai să le poți prinde ușor
între omoplați, cele folosite când ai survolat
curcubeiele or fi îmbătrânit, obosesc 
mai ușor, voi face un colet voluminos,
să fie protejat penajul nou, de va fi să treacă
prin respirația sărată a oceanelor, știi tu cum
se întâmplă, sper, mai păstrezi legitimația de
membră a clubului purtătorilor de aripi ideale?
How long have you lived there?
te întreb ades doar pentru că memoria mea 
respiră numai prin pori atunci când ating 
clanța ușii, sau urmele pașilor din copilărie, 
și ai fraților tăi răsădiți printre străini,
cărora le spun ei prieteni, și au uitat să-și ia
fiecare aripile de întors, n-or fi având nevoie.
Între timp, doinind doină de dor,
tata a mai confecționat câteva 
perechi dus-întors pentru ceilalți copii, 
când vor fi voind să ne mângâie
și să se lase mângâiați, până mai reușește 
fiecăruia respirația prin pori !


Închinare Dianei 

Când nume de zeiţă mi-aţi pus, cadou celest,
purtând pe umeri fragezi imaginarul arc,
deşi la vânătoare eu arma nu mi-o-ncarc, 
voi hăitui vânatul în ritmul anapest.

Şi-am să doresc la jocu-mi să vă invit pe voi,
acei care venirea-mi cu zâmbete-aţi primit,
intra-vom împreună în viitorul mit,
scăpându-vă, prieteni, de grijile de-apoi.

Menirea mi-e-nsemnată-n papirusul divin,
o să-i urmez porunca pe cât îmi este scris,
de-ar fi să-ngenunchez la umbra vreunui vis,
eternelor iubiri vreau viaţa să-mi închin.


tristețe

Atinge-mă cu aripa ta stângă, 
seducătoare pasăre de foc,
și nu lăsa ochiu-mi rănit să plângă
de dorul tău și-al tainicului joc

descătușat în vise, de câte ori
mă prigoneau fantastice orgii, 
ori piruind zglobiu privighetori
se-amestecau în plânsul de copii.

Înfrânge-mă cu aripa cea dreaptă,
să gust veninul tristei renunțări
la tot ce-a fost frumos, de vrei, așteaptă
cenușa să mi-o-mprăștii-n patru zări.
        
        adună-te apoi strigându-ți casta, 
        îmbrățișate umbre prinse-n joc
        îți vor aduce-aminte cine fost-a
        cel care te-a iubit fără noroc.