Aboneaza-te la newsletter





Jurnal de călătorie (2)

Octombrie 2021

- fragmente -

4 martie 1822
München. Am plecat din Viena în 1 și am ajuns ieri, după amurg. Am călătorit foarte comod în rădvanul [cu ferestre] de sticlă al lui Széchenyi, așa că n-am motive să mă plâng de frig sau nesomn. Vremea a fost senină și plăcută, uneori prea caldă. [Am străbătut] ținutul pe cursul Dunării până la Ems, apoi pe Inn până la Ampsing, este frumos, înviorat de pădurile de brad și pâlcurile de arbori din șes. Însă în apropiere de München, regiunea devine mai sălbatică și mai deluroasă... În Austria și în Bavaria, agricultura este la fel de dezvoltată. Solurile sărace prin natură sunt gunoiate din belșug, ba chiar am văzut bălegar aruncat pe semănăturile înverzite. Pământurile sunt bine lucrate și adesea prevăzute cu sisteme de irigație. Toate acestea denotă puținătatea terenurilor, ceea ce a determinat o îngrijire atentă. Fiecare tarla este îngrădită, ceea ce, aici, în Bavaria, afectează pădurile într-o măsură mult mai mare decât la noi, deoarece se folosesc trunchiuri tinere de brad. Oamenii de aici sunt sănătoși, dar nu par să fie de un soi puternic. Bărbații sunt fie foarte slabi, fie prea grași și nu prea sunt mușchiuloși printre ei. Femeile sunt frumoase și curățele. Se deosebesc de austrieci prin felul chipurilor și prin faptul că sunt mult mai politicoși. Dialectul austriac dispare destul de repede după ce călătorul ajunge pe pământul bavarez. Aici, în München, am găsit găzduire cu greu, deoarece se făcuse noapte târzie pe când am ajuns. Azi, Széchenyi n-a găsit niciun cunoscut, așa că s-ar putea ca mâine să ne continuăm călătoria. Cel puțin așa am crezut înainte de a merge la teatru, dar apoi planurile noastre s-au schimbat. Széchenyi l-a întâlnit acolo pe bunul său prieten, prințul Löwenstein. Acesta l-a condus în loja Curții și l-a prezentat prințului regal Karl Theodor (1795-1875), care l-a primit foarte binevoitor și l-a invitat să ia prânzul mâine la palat. Chiar m-am minunat cum s-a bucurat ca un copil de întâmpinarea strălucitoare de care a avut parte. Întotdeauna l-am considerat vanitos și știu că trufia este resortul principal, cauza tuturor acțiunilor sale, dar niciodată n-am crezut că va da o atât de mare importanță unor aspecte insignifiante ca pondere în viață. [Nota traducătorului: Urmează un amplu paragraf netradus, care cuprinde considerații filosofice legate de orgoliu.]
Oare de ce n-am simțit asta, intens și motivat, pe când aveam 18 ani? Totuși este bine că am realizat acest aspect la 25 și nu la 50 de ani.
Am ținut foarte mult la respectarea lăuntrică a valorilor morale și poate că acum le prețuiesc mai mult ca niciodată. Cred și simt că am dreptate, dar încă vor fi necesare multe dovezi ca să mă conving pe deplin. Oare voi reuși întotdeauna să înfrunt încercările ca un bărbat? Este o întrebare al cărei răspuns o va aduce numai timpul – fie un „da” izvor de fericire, fie un „nu” murmurat cu un glonte în căpățână; deoarece pot răbda fără nicio super-calitate trupească sau sufletească, ori cu corpul chinuit și cu cunoștințele limitate, o viață de privațiuni, în deplina și asumata acceptare a unui țel – dar nu doresc, niciodată! să am parte de o viață nevolnică, lașă, învrăjbită.

5 martie
La porunca regelui, mai marele herghelegiilor, baronul Kessling, ne-a prezentat grajdurile crăiești, cu o curtoazie infinită, dar groaznic de plictisitor. A trebuit să examinăm tot, până la cele mai mărunte piese de harnașament și să vizităm cele mai ascunse colțuri. Grajdurile, manejul, trăsurile, șeile, hamurile și echipamentele sunt toate bune, ba chiar excelente, numai caii sunt prăpădiți. Firea umană cere ca întotdeauna să ducem lipsa celor mai necesare lucruri, iar poveștile să înceapă cu finalul! N-am văzut niciun cal ca lumea, numai dobitoace îngrășate și balonate. Regele are trei herghelii: Rohrfeld, Bergstädt și Neuhof, care totalizează circa 400 de cai. În afară de acestea, există și herghelii pur militare, formate din cei mai buni cai ai diferitelor regimente; dar acestea nu sunt coordonate de herghelegiul-șef al Curții, ci stau sub comanda generalului Wrede. Dacă luăm în considerare abordarea corectă și, aș spune, ardoarea națională generală cu care bavarezii duc grija cailor, în curând s-ar putea încropi un grup ales de cabaline, cu precădere dacă întrecerile de cai (care aici, în München, au loc în octombrie, cu prilejul unor mari serbări populare) ar avea un regulament potrivit acestui scop și n-ar fi privite doar ca un joc și o distracție. Atelajele de gală ale regelui ar putea să fie folosite la tot felul de munci, cum ar fi căratul lemnelor sau al fânului. Poate că pare un pic cam bizară, dar eu consider că, examinată fără prejudecăți, ar fi o idee excelentă și inteligentă. Cât despre călăritul artistic nu pot spune nimic, deoarece nici n-am văzut, nici n-am aflat ce nivel a atins aici.
Azi am vizitat [colecțiile de artă din] glyptotheka; încă nu-i în întregime terminată, dar a fost construită cu gust, sălile sunt potrivite țelului – cu toate acestea, nu conțin nici o statuie mai deosebită. Pe tencuiala uneia dintre încăperi, [Peter von] Cornelius (1783-1867) tocmai picta o frescă: „Orfeu îi cere lui Pluto să i-o înapoieze pe Euridice”. Compoziția reprezintă o buluceală de personaje, unele prost desenate.
Am luat masa la Trauttmannsdorf, ambasadorul austriac. Soția sa s-a născut Károlyi; n-am întâlnit de mult o pereche atât de plictisitoare. Deoarece tăcerea e de aur în diplomație, prevăd că Trauttmannsdorf va face carieră.
Seara, am fost la teatru în loja lui Löwenstein, a cărui soție s-a purtat deosebit de politicos, cu multă naturalețe. Teatrul se află într-o clădire nouă, mare și frumoasă, dar mi s-a părut incomod faptul că lojile sunt separate doar de niște balustrade. Reprezentația a fost „Das Bild”, jucată mult mai prost decât la Viena.
München este un oraș drăguț, cu bulevarde largi, pietruite. „Englische Garten” (Parcul englezesc) este foarte frumos.
Viața de la Curte nu este marcată de pompa rigidă și grandilocvența care împiedică stabilirea de contacte umane, ci este una populară. Se vede că oamenii își iubesc foarte mult regele.
Stările tocmai s-au adunat [în sesiunea legislativă]. Îmi pare foarte rău că nu pot participa la o ședință, deoarece azi nu se ține, iar mâine nu putem rămâne după orele 14. Iată un bun prilej să aflăm niște lucruri interesante pentru noi, ungurii. Ar fi deopotrivă curios și instructiv să vedem dacă această adunare corespunde ori nu scopului și demnității presupuse, dacă hălăduiește pe un drum drept ori nedrept. Cu atât mai mult aș fi dorit să văd Adunarea Stărilor, deoarece ea funcționează într-un fel cu totul ciudat: se râde de ei, sunt ținta ironiilor. Hiba trebuie să fie ori în mulțimea care îi judecă, ori în ansamblul legiuitorilor, dar în ambele cazuri este o atitudine cumplit de greșită și păguboasă cu gândul la viitor. Din câte am auzit, vorbesc foarte liber, în timp ce îi atacă furibund pe miniștrii răspunzători. Altminteri, n-au niciun orator de seamă – cum să fie posibil, cât timp consumă doar găluște fierte și bere!
Cred că puterea morală și spirituală este la fel de străină acestui neam precum frumusețea și eleganța cu vino-ncoace. Poate că niciodată n-a apărut pe lume un bavarez pe care să-l hărțuiască Grațiile cu zâmbetul pe buze.
Armata este prost înarmată, dar bine îmbrăcată, respectiv cu [uniforme din] postav bun, piele etc. Alura lor nu este destul de impresionantă; sunt niște feciori drăguți, `nalți și subțiri ca brazii, dar lipsiți de energie. Totuși, parcă uneori ar țâșni din ei imensa scânteie produsă de tunetul napoleonian care a scuturat tăriile cerului.

6 martie
Am pornit dimineață la 10. Caii sunt înhămați într-un fel foarte straniu; primii doi cai se află la 2-3 stânjeni (klafter) [Nota traducătorului: 3-4 metri?] de cei din spate, totuși vizitiii de pe poștalioane îi mână cu frâiele într-un mod foarte sigur. Am luat masa în Augsburg, dar șederea a fost prea scurtă ca să vedem ceva din acest străvechi și frumos oraș. Se află pe malul [râului] Lech, care este plin de plute, dar nu este la fel de mare ca Iser în München.
Am trecut noaptea prin Ulm. De când am părăsit München, caii de schimb sunt tot mai mărunți și mai prăpădiți. Câmpiile și ogoarele sunt excelent lucrate, am văzut mulți pomi fructiferi, mai ales pe marginile drumurilor. Nici sălciile nu sunt lăsate de capul lor, ci acum, în vreme de primăvară, le-au tuns cum se cuvine. 
Berea de pe întreg cuprinsul Bavariei este excelentă și foarte ieftină; o jumătate de cupă (Mass) costă doi creițari.
Regele organizează o vânătoare de capre sălbatice unică de felul ei, deoarece anul trecut au doborât într-o singură zi de toamnă o sută de animale. 
Dacă nu s-ar vedea pretutindeni roadele muncii celor care trăiesc aici, regiunea dintre München și Friedberg, iar apoi cea dintre Augsburg și Ulm, ar părea pustie și neprietenoasă.


Traducere de GYÖRFI-DEÁK György

-------------------------

Textul original e accesibil pe internet:
http://mek.oszk.hu/09200/09257/09257.htm

O explicație necesară:
Am fost întrebat dacă parantezele cu punctulețe din prezenta traducere ascund pasaje răutăcioase despre români. 
Nici vorbă, drumeții n-au întâlnit niciunul în Occident. 
În noiembrie 1821, o delegație bihoreană, din care făcea parte și „episcopul român”, a depus o plângere la împărat împotriva lui Rhédey Lajos (da, da, din familia încuscrită cu casa regală engleză), dar evenimentul n-a avut nicio importanță în derularea călătoriei. 
Am menționat la sfârșitul primului episod războiul de independență al Greciei, care a avut consecințe în Muntenia și Moldova. Atâta tot.
Din familie, John Paget, soțul lui Wesselényi Polixena, a călătorit 22 de ani mai târziu dincolo de Carpați, carte conspectată și de Eminescu, tradusă recent la Cluj.
În varianta pentru revistă, am selectat doar o serie de fragmente, în așteptarea ofertei unei edituri interesate pentru publicarea textului complet.

Autor: Wesselényi Miklós - fiul