Aboneaza-te la newsletter





Între erou şi trădător nu există genul neutru

Octombrie 2021

Conformismul este unul din atributele totalitarismului. Să faci ce fac alţii, să spui ce fac alții, doar pentru că toți o fac, doar pentru că aşa e comod, doar pentru că aşa e moda, doar pentru că îţi aduce avantaje, nu e un motiv să îţi ascunzi adevăratele gânduri și sentimente. Libertatea înseamnă să îţi asumi liberul arbitru, să dispui de trupul tău, de sufletul tău, de bunurile tale, de gândurile tale, de sentimentele tale până la limita libertăţii altuia, dar cu posibilitatea convergenţei de idei şi acţiune ale semenilor ce gândesc, simt şi acţionează asemeni ţie. Dacă apar consecințe în urma refuzului tău de nealiniere, democrația a plecat, totalitarismul e instaurat, poate nu cu toate bagajele sosite, dar e acolo. Democraţia înseamnă guvernarea oamenilor de către oameni şi pentru oameni, cu un cadru instituţional fundamentat într-o constituţie, cu drepturi ale omului menţionate în constituţie şi apoi tratate ca drepturi civile, garantate constituţional.
Democraţia se construieşte din statutul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii, din vot universal, din acces la diverse moduri de a participa la viaţa socială, libertatea mass-media de cenzură şi de control al statului, libertatea de gândire, de exprimare şi de întrunire paşnică, dreptul minorităţilor şi al opoziţiei politice de a acţiona liber. Pluralismul şi competiţia intereselor şi obiectivelor politice sunt un alt aspect, regula majorităţii care decide, iar minoritatea în poziţia de a accepta decizia, vin toate să conjuge sistemul democratic. Orice atingere a principiilor democratice înseamnă intrarea pe tărâmul autocraţiei şi al dictaturii. Nu poţi fi puţin gravidă, ori eşti ori nu eşti, iar pentru libertate şi democraţie nu există zone gri, faze intermediare, jumătăţi de măsură.  
„Voința poporului este fundamentul autorității statului”, e enunţat în Declarația Universală a Drepturilor Omului şi ne îndeamnă să ne punem o întrebare: cine formează poporul, cine îşi exprimă voinţa? Am auzit de-a lungul exerciţiilor electorale reproşuri directe la adresa unor categorii care, exercitându-şi dreptul la vot, au influenţat în mare măsură jocurile politice. Oricât ar fi de dispreţuitoare afirmaţiile, poporul sunt şi purtătorii de Rolex şi cei ce se trezesc în zori de cântecul cocoşilor, şi posesorii de automobile hibride şi cei ce încă mai fac autostopul. Poporul e format din noi toţi, cei cu pielea răsfăţată de loţiuni, masaje, saltele şi concedii exotice, dar şi din cei cu palmele crăpate şi spinările rupte de muncă, iarna rebegiţi de frig în cocioabe meschine, dar vara răsfăţaţi de libertatea vântului prin păduri şi poieni. Poporul e şi deţinătorul vremelnic de autoritate, dispreţuitor şi abuziv, dar şi nenorocitul care nu poate da concurs pe un post gata aranjat, blindat de condiţii specifice şi o bibliografie cât un tratat de drept. Muribundul, sărmanul, cerşetorul, victima, laşul, ticălosul, violatorul, leneşul, visătorul, copilul, ipocritul, harnicul, şmecherul, criminalul, învingătorul, altruistul, prostul, bolnavul, învinsul, handicapatul, egoistul, inteligentul, cu toţii sunt poporul şi părerea lor contează. Decizia lor contează. Singurul element care va face diferenţa este educaţia, nu doar cea intelectuală, ci şi morală, a conştiinţei. Un popor educat, dar liber, nu manipulat, nu şantajat, nu minţit, nu furat, nu constrâns, nu păcălit, nu prostit, nu dispreţuit, nu pedepsit fără vină, nu condamnat fără judecată, nu judecat diferit. O singură încălcare din partea celui care e pus de popor să apere democraţia îl face un trădător al poporului, şi poporul e şi mama lui şi copilul lui şi vecinul lui şi alegătorul lui şi prietenul lui. 
Dar omul simplu? Când faci lucruri pentru că trebuie făcute ca să trăiești confortabil, o trădare există: ori te trădează sistemul care îți impune un tipar, ori te trădezi tu, conformându-te tiparului. Poți crede cu adevărat în tipar și atunci ești parte din tipar, parte din sistem, în care caz îți trădezi comunitatea, poporul. O trădare există în orice conformare faţă de ceva în dezacord cu părerile tale. Desigur, nu vorbim aici de comportamente deviante. Hmmm, chiar așa, care mai sunt acum comportamentele deviante? Au fost actualizate listele? Dincolo de asta rămâne oportunismul de dragul de a conserva o situaţie, un avantaj, de a accede la un loc mai confortabil social şi financiar, la un grad superior de confort, la un alt grup, totul de dragul puterii, indiferent unde e ea exercitată. Ritualurile puterii s-au schimbat. Trebuie ele urmate pentru a supraviețui?
Să recapitulăm: trădarea e o minciună. Trecutul a dovedit cât de repede se adaptează omul unei minciuni. Instinct de supraviețuitor sau de trădător? Unde dispare brusc și fără regrete vizibile coloana vertebrală? În câteva luni de presiuni conjugate cu o campanie persuasivă, omul se lasă ispitit, sedus, convins să participe la o mare minciună, să o propage, să creadă în ea, să o laude, să-i aducă elogii, să-i genereze eroii, să rememoreze etapele seducției pentru a-și întări încrederea, să denunțe orice derapaj de la minciuna generalizată, să-și trădeze cei mai apropiați membri ai familiei și prietenii de-o viață pentru delictul de a gândi sau acționa în afara ei. Povestea reprimării mişcării de rezistenţă anticomunistă s-a scris nu doar cu mâna importurilor de propagandişti, nu doar cu mâna celor ce au semnat alianţe, nu doar cu mâna judecătorilor ce au semnat sentinţe, nu doar cu cătuşele, cu zăbrelele, cu meschinăria anchetatorilor, cu batjocura, cu sutele de ani de detenţie, ci şi cu denunţul prăduitorilor. Ei şi-au trădat fratele, vecinul, prietenul, părintele, colegul de muncă, de şcoală, de celulă. Ei s-au bucurat de privilegiile rezervate tagmei jefuitorilor. Tot ei au venit să ne dea lecţii de morală, de demnitate, arogându-şi meritul de a fi fost oprimaţi de regimul pe care l-au hrănit cu trădarea lor. Lipsa legii lustraţiei li se datoreşte cu asupra de măsură.
Cu parade, sloganuri, sigle, cu enunţarea pericolelor reprezentate de cei din afara sistemului minciunii generalizate, cu planuri pentru restricționarea, apoi izolarea lor, participarea la augmentarea minciunii seamănă cu umflarea excesivă a unui balon, care, până la urmă, le va plesni în față. Au pățit-o dictatorii, au pățit-o naziștii, o vor păți și propagandiştii noilor minciuni. Desigur, defunctele sisteme politice dărâmate piatră cu piatră, precum Zidul Berlinului, cunosc tentative de resuscitare mai mult sau puţin eficiente. Va mai conta însă, voinţa popoarelor? Vor mai exista popoare?
Singura lege valabilă și inatacabilă e cea a echilibrului. Acțiunea e urmată de reacțiune, minciuna de adevăr, întunericul de lumină și răul de bine. Că nu vom mai participa în trup la restabilirea echilibrului nu mai e relevant. Totul e să punem umărul pentru ca minciuna să nu-și înfigă colții foarte adânc, încât să otrăvească prea multe generații. Cei ce mai avem fii și fiice avem o misiune de suflet, din iubire pentru ei: Opriți minciuna! Opriți conformismul! Nu vă lăsați seduși de comoditatea micilor semne ale minciunii, căci ele o compun pe cea mare, care vă va distruge, până la urmă, nu fizic, ci sufletește, moral. Să trăiești cu povara trădării e mai rău decât moartea. Știe Iuda. O știu toți cei ce au trădat și au supraviețuit. Să afirmi adevărul, să propovăduiești adevărul, să lupți pentru el, să trăiești prin el este cea mai mare amenințare la adresa propagandiștilor.
Nu Paradis cu Fecioare e răsplata celor ce mor pentru Adevăr, ci pacea sufletului și a conștiinței. Acolo unde libertatea mea individuală e limitată în interiorul unui sistem abuziv nu e adevăr, e minciună. Acolo unde se încearcă impunerea unui mare „bine” pentru individ, nu pentru comunitate, nu e adevăr, e minciună.
Acolo unde orice manifestare a propriilor păreri este considerată automat activitate pre-politică, încadrată automat ideologic într-o categorie, nu e adevăr, e minciună.
Nu orice gând are semnificație politică. Cel ce îmi pune etichete ideologice e un propagandist al minciunii, nu al adevărului. Câtă vreme accept să fac ceea ce nu mă reprezintă cu adevărat, sunt parte a minciunii, nu a adevărului. O societate puternică se bazează pe oameni puternici. Nu o avem. O societate valoroasă se bazează pe oameni cu valori umane și deprinderi consistente, angrenați într-un sistem de valori bine definit. Nu le avem. 
Când îți pierzi simțul responsabilității individuale în lupta pentru Adevăr și dreptate, te pierzi pe tine însuți în mocirla conformismului. Dizidența nu e ușoară. Să recitim istoria dizidenței anticomuniste e încă la îndemâna noastră. Cultura anulării valorilor universale prin propaganda minciunii contemporane ne-a lăsat încă dovezile. Doina Cornea este dovada că nu Dizidența te ucide, ci trădarea. Contează pentru noi, ca indivizi, să alegem calea dificilă a dizidenței, să evităm alinierea la structurile de putere, când asta înseamnă să acționăm împotriva a tot ceea ce am gândit și simțit până de curând? Contează moartea ca erou sau ca trădător? Între erou şi trădător nu există genul neutru. Îți trădezi copiii, familia, părinții, neamul, trădezi Adevărul, conceptul creator căruia unii îi spunem Dumnezeu, atunci când accepți să devii parte a minciunii, când pui comoditatea personală înaintea valorilor în care ai crezut. Îmbrăcat în minciună eşti părtaș al minciunii, şi atunci îţi asumi alegerea până la capăt, căci nu poți sta în două bărci deodată.
Atunci vin și spun cu vorbele străbunicii, înţeleapta Eudochia: ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul! Asumarea bărbătească a taberei e dificilă, dar aşa dovedeşti cu adevărat că nu eşti un neica nimeni care fluieră în drum şi fuge-n tufă mai apoi. „Zoe, fii bărbată!”, ai curaj şi recunoaşte afilierea ta ideologică, spune de care parte te situezi, cu poporul sau nu, cu copiii tăi, cu părinţii tăi, cu fraţii tăi sau nu, cu pământul acesta care-a ştiut să zămislească eroi sau cu mocirla trădătorilor. Chiar dacă societatea, ideologia contemporană e sufocantă, nu uita că mai ai o putere, aceea de a alege de partea cui ești, de partea cui vrei să trăiești și să mori. Puterea opțiunii, chiar și în ultimul moment, nu ți-o poate lua nimeni. Poți să-ți anulezi șansa clipei finale, alegând să lași pe alții să gândească pentru tine, să accepți delegarea celei mai intime acțiuni personale. Până când mai ai în tine o fărâmă de umanitate, nu te lăsa. Păstrează o ieșire de urgență din labirintul conformismului. Acceseaz-o adesea, până când vei simți chemarea eroismului, chemarea Adevărului și te vei face părtaș marii victorii a Binelui. Doina Cornea a început cu o scrisoare ascunsă într-o păpușă. Minciuna înlănțuie, doar Adevărul te poate face Liber. Găsește păpușa! Știu, îți lipsește curajul. Și mie. Inocenții, inconștienții care au făcut pasul spre adevăr înaintea mea l-au avut. Poate că mie îmi trebuie mult mai mult curaj pentru același pas. Nu trecem la fel o prăpastie. Nu dărâmăm aceleași ziduri. Puterea anonimilor seamănă cu puterea picăturilor de apă ce erodează o stâncă. E puterea firelor de nisip ce au construit stânca. E puterea nevăzută a vântului ce a purtat firele de nisip. Puterea anonimatului colectiv e de neoprit. Mai suntem, oare generația capabilă să mute munții din loc?

Autor: Alice Valeria Micu