Aboneaza-te la newsletter





Apariție editorială – Sălajul la Centenar

Octombrie 2021

Apărută în anul 2020 sub egida editurilor Caiete Silvane și Eikon, lucrarea Sălajul la Centenar (ediția a doua, coordonată și îngrijită de către prof. univ. dr. Traian Vedinaș) reprezintă un valoros studiu monografic care îmbină în abordarea științifică modelul gustian, axat pe teoria cadrelor și manifestărilor, cu elemente noi, complexe, specifice sociologiei dezvoltării (care reprezintă un demers comprehensiv esențial în elaborarea și implementarea proiectelor de dezvoltare durabilă la nivelul diferitelor tipuri de comunități umane).
Având un număr de peste 570 de pagini și conținând numeroase fotografii sau hărți, volumul este structurat în șapte capitole, fiecare dintre acestea consemnând un număr variat de articole semnate de către diverși prestigioși specialiști care și-au adus contribuția la realizarea studiului. De asemenea, lucrarea este realizată în funcție de preferințele auctoriale în diverse stiluri discursive, prezentând studii teoretice, eseuri, studii de caz, evocări etc.
 Încă de la început, în Cuvântul înainte al primei ediții, Daniel Săuca, unul dintre artizanii realizării acestui demers, menționează că: „Sălajul, după 100 de ani de administrație românească își caută destinul și dezvoltarea «europeană». Monografia de față (prima de acest fel cel puțin din 1990 încoace) încearcă să contribuie – și prin valorizarea istoriei și culturii spațiului «ultra-silvan» – la dezvoltarea județului nostru, oferind posibile modele în acest sens primarilor, administrațiilor publice locale. Un asemenea posibil model de dezvoltare e legat de importanta zestre culturală, istorică, bisericească și a tradițiilor Sălajului”.
Primul capitol, intitulat „Comunicări și comunicații”, îi aparține coordonatorului Traian Vedinaș și conține o analiză a „comunicărilor monografice”, respectiv a „comunicației și comuniunii” din „Țările Sălajului”. Astfel, prima lucrare cu profil monografic dedicată acestor meleaguri este datorată etnografului Petri Mór, care în 1902 a publicat în limba maghiară „Monografia județului Sălaj”, un interesant studiu care conținea șase volume și care a reprezentat o importantă surse de informare pentru alte materiale care au tratat ulterior aceeași problematică. Pitorescul cadrului geografic specific acestui ținut este descris de către autor în subcapitolul „Comunicație și comuniune – Țările Sălajului”: „Din orice parte ai veni, dinspre Ciucea și Huedin, dinspre Oradea și Satu Mare, dinspre Baia Mare, Dej și Cluj-Napoca, peisajul județului Sălaj (3850 km², 1,6% din suprafața României), orizontul de dealuri se distribuie, cu păduri și pășuni, cu lanuri de grâu și porumb pretutindeni. Semnul cel mai distinctiv însă îl reprezintă livezile, care la Ciumărna se îmbină cu pădurea domoală a Meseșului, care, deși seculară, îți dă sentimentul odihnitor că poți vedea dincolo de ea. Printre goruni și fagi se zărește depărtarea, care nu e altceva decât un deal împădurit, dincolo de care celălalt deal devine aproape, tot mai aproape.”
Capitolul secund al lucrării, aflat sub coordonarea lui Vasile Surd, este intitulat „Populație și așezări”. În cadrul acestuia sunt abordate problematica demografică specifică Sălajului, caracteristicile generale ale populației, specificul așezărilor umane, mărimea demografică a unităților administrativ teritoriale, localitățile și numărul de locuitori, atestările documentare, morfologia așezărilor, respectiv funcțiile economice. Astfel, în județ locuiesc 224384 persoane, dintre care majoritatea (60,66%) în mediul rural. Declinul demografic, una dintre cele mai îngrijorătoare realități ale societății românești contemporane este specific și județului Sălaj, acesta pierzând peste 40000 de locuitori din momentul în care a înregistrat cel mai mare număr de locuitori (271989, în anul 1956). Structura etnică a populației sălăjene relevă ponderea majoritară a românilor (66,1%), urmați de minoritățile maghiară (22,4%), romă (6,7%) sau slovacă (4,9%). Structura confesională atestă apartenența locuitorilor la ortodoxism (61,5%), greco-catolicism (2,5%), precum și la diferitele culte protestante (reformați 18,8%) sau neoprotestante (penticostali 4,6% sau baptiști 3,7%). Pe sectoare de activitate, majoritatea locuitorilor aparțin sectorului terțiar (37500 persoane), urmat de sectorul secundar (industrial) – 29000 persoane, în timp ce în sectorul primar activează 33700 sălăjeni. Astfel, județul prezintă din punct de vedere economic un semnificativ caracter agricol datorat funcției preponderent agricole a celor 284 de așezări rurale. În județ sunt consemnate 61 de unități administrativ-teritoriale, dintre care patru sunt de tip urban (Zalău, Șimleu Silvaniei, Jibou și Cehu Silvaniei) și 57 de tip rural. Cei mai mulți locuitori sunt înregistrați în municipiul Zalău (56202), urmat de Șimleu Silvaniei (14436) și Jibou (10407). În privința comunităților rurale, cel mai important potențial demografic este la Crasna (6485 locuitori), Sărmășag (6092), Pericei (3768) sau Bobota (3766). În privința morfologiei așezărilor rurale, predomină cele alungite, de-a lungul căilor de comunicație. În continuare, acest capitol ne prezintă un studiu al hărților Sălajului în perioada 1918-1968 realizat de către Ovidiu Costinaș. Astfel, sunt analizate transformările care au intervenit ca urmare a diferitelor reforme administrative în perioada menționată. Sub semnătura Florenței Lozinsky regăsim analiza dimensiunilor demografice, etnice și religioase. Pentru o mai bună înțelegere a realităților specifice acestor problematici și a evoluției acestora, autoarea prezintă și analizează o serie de date statistice culese din multiplele recensăminte efectuate în decursul timpului (1850, 1910, 1930, 1956, 1966, 1992, 2011), precizând totodată că structura demografică a Sălajului a fost marcată de importante evenimente istorice precum Marea Unire din 1918 sau Diktatul de la Viena. Desigur, acestor momente le poate fi adăugată și Revoluția din decembrie 1989 care a determinat semnificative transformări de ordin social, cu implicații demografice (printre altele, migrația populației spre țările occidentale, îndeosebi după aderarea României la Uniunea Europeană), confesionale (reînființarea Bisericii Greco-Catolice care a fost interzisă în 1948 de către regimul comunist sau creșterea numărului de aderenți ai confesiunilor neo-protestante) etc.
Cel de-al treilea capitol al monografiei este intitulat „Istorie și politică” și cuprinde o serie de articole care analizează principalele momente de ordin istoric și politic din trecutul Sălajului, precum și o serie de personalități care au avut importante contribuții la nivel local, regional sau național. Cele mai vechi repere din istoria Sălajului sunt descrise de Dumitru Gheorghe Tamba în articolul „Mărturii arheologice”, acesta prezentând, printre altele, vestigiile antice ale civilizației daco-romane, teritoriul acestui județ reprezentând o parte a provinciei Dacia Porolissensis. Astfel, de o valoare deosebită sunt, atât din punct de vedere științific, cât și turistic, urmele prezenței romane de la Buciumi, Românași, Brusturi, Porolissum-Pomet (așezare menționată încă din antichitate de către Ptolemeu), Porolissum-Citera sau Tihău. În continuare, Porolissum, localitatea de maximă importanță din nordul Daciei traiane, se bucură de o nouă analiză a profesorului Traian Vedinaș, care evocă anumite momente semnificative din trecutul acestei așezări ce „reprezintă deopotrivă patrimoniul românesc și patrimoniul european”. În acest context autorul lansează o propunere inedită și de mare valoare: amenajarea în sens turistic a vechiului drum roman către Porolissum, o cale de co-municație străveche, martoră a unor momente istorice de refe-rință: nașterea și încreștinarea poporului român. Următoarele articole, apărute sub semnătura Elenei Musca, abordează subiecte privind situația nobilimii și țărănimii din Sălajul istoric, precum și prezentarea cetăților și castelelor de pe aceste meleaguri, în altele fiind menționate castelele Wesselényi și Béldy din Jibou, castelul Báthory din Șimleu Silvaniei, castelul Bethlen din Dragu, castelul Bánffy din Nușfalău, castelul Józska din Surduc, castelul Haller din Gârbou sau castelul Báy din Treznea. O parte dintre acestea sunt degradate, impunându-se reabilitarea acestora și o eventuală includere în circuitul turistic. De asemenea, sunt prezentate detaliat cetatea și domeniul Almaș (odinioară aflate în stăpânirea lui Petru Rareș), precum și reședința nobiliară de la Dragu. Capitolul continuă cu prezentarea elogioasă a baronului Wesselényi Miklós (1796-1850), personalitate marcantă a plaiurilor sălăjene, susținător al proiectelor legislative destinate eliberării, împroprietăririi și emancipării sociale a iobagilor. În concepția lui László László, autorul acestei evocări, marele baron maghiar a fost „o minte luminată în vremuri grele”, un autentic susținător al reconcilierii româno-maghiare și înfocat promotor al drepturilor națiunii române din Transilvania. Aceeași marcantă personalitate politică ardeleană este analizată și de către Benedek Vasile, care afirmă că: „Județul Sălaj, prin intermediul personalității baronului Wesselényi Miklós jr. se înscrie în paginile istoriei liberale de conviețuire multietnică și multiculturală a populației din Transilvania, oferind un impuls ideatic esențial în dezvoltarea conștiinței naționale maghiare, dar și celei românești. Autenticitatea acți-unilor reformiste ale baronului au constituit, pentru posteritate, un model de a face o politică eficientă și sustenabilă, chiar și-n condiții vitrege. El a fost primul politician maghiar care a recunoscut majoritatea numerică a populației române din Transilvania, militând pentru asigurarea prin lege a drepturilor naționale cuvenite.” Lucrarea continuă cu prezentarea altor fii ai Sălajului, de această dată, aparținând etniei române. Astfel, Ovidiu Costinaș evocă personalitatea lui Simion Bărnuțiu (1808-1864) și rolul esențial jucat de acesta în Revoluția de la 1848. În concepția autorului, „Bărnuțiu este adevăratul ideolog al Transilvaniei pașoptiste, dar și doctrinarul politic al intelectualității ardelene de la 1848 și până la 1918. Al. Papiu Ilarian ne este prezentat de către Florența Lozinsky. Alături de Bărnuțiu, acesta este un alt sălăjean de seamă care a aparținut generației pașoptiste din Transilvania. Astfel, „Al. Papiu Ilarian a fost deopotrivă filosof al istoriei și istoriograf bine documentat. L-am numit filosof al adevărului istoric întrucât documentația istoriografică și scrierea cărților cu problematică istorică, filologică, logică, juridică și politică s-au întemeiat într-un discurs de idei și idealuri politice, așa cum a susținut el însuși, pe adevărul istoric ce i-a fost far călăuzitor într-o operă scrisă cu inima și cu mintea pentru a lumina cunoașterea de sine a românilor.” În continuarea acestor materiale, Johanna Ioana Schweighoffer analizează „Filosofia conceptului de națiune la Al. Papiu Ilarian”, iar Traian Vedinaș ne prezintă „Condiția existenței juridice a națiunii: reprezentativitatea politică. Oscilații semantice și lingvistice: națiune, gintă, națiune.” Același autor, în articolul „PNR de la pasivism la activism. Unirea” ne relevă un moment crucial din istoria politică a românilor ardeleni, înființarea Partidului Național Român din Transilvania. Astfel, ca reacție la fondarea dualismului austro-ungar (1867) și anexării Transilvaniei la Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni, la Timișoara, este înființat, în 1869, Partidul Național al Românilor din Banat și Ungaria. În același an, la Miercurea Sibiului, este fondat Partidul Național al Românilor din Transilvania, iar în 1871, cele două entități politice românești fuzionează la Sibiu și propun un program care solicită, printre altele, restabilirea autonomiei Transilvaniei, folosirea limbii române în administrație și alte drepturi pentru națiunea română. Publicarea acestui program a stârnit o reacție dură din partea autorităților vremii, determinând condamnarea semnatarilor săi la închisoare. Printre cei sancționați în cadrul „Procesului Memoran-diștilor” desfășurat în Sala Reduta din Cluj s-au numărat și sălăjeni precum Iuliu Coroianu (bunicul lui Iuliu Maniu) sau George Pop de Băsești. Unul dintre momentele remarcabile ale celebrului proces a fost reprezentat de discursul lui Ioan Rațiu, președintele comitetului Partidului Național Român: „Ceea ce se discută aici, domnilor, este însăși existența poporului român. Existența unui popor nu se discută, se afirmă! De aceea nu ne e în gând să venim înaintea D-voastre să dovedim că avem dreptul la existență. Într-o asemenea chestiune nu ne putem apăra, în fața D-voastră nu putem decât să acuzăm în fața lumii civilizate sistemul asupritor, care tinde să ne risipească ceea ce un popor are mai scump: legea și limba. De aceea nu mai suntem aici acuzați, suntem acuzatori!” În continuarea acestui material, Florența Lozinsky ne prezintă „Elitele locale la Adunarea Constituantă” și o serie de documente referitoare la participarea sălăjenilor la Marea Unire din 1918. Se știe că, în momente de cumpănă ale istoriei sale, poporul român, ca de altfel și alte popoare, s-a bucurat de activitatea unor personalități cu adevărat provi-dențiale. Între aceste personalități se înscrie, cu majuscule, și Iuliu Maniu, alături de George Pop de Băsești, Ștefan Cicio Pop, Vasile Goldiș, Alexandru Vaida-Voevod ș.a. Personalitatea marelui om de stat Iuliu Maniu precum și a altor sălăjeni de seamă din generația Unirii ne sunt evocate în paginile acestei monografii de către părintele Cristian Borz. Maniu s-a născut la Șimleu Silvaniei, la 8 ianuarie 1873, ca strănepot pe linie paternă al lui Simion Bărnuțiu, iar pe linie maternă ca nepot al frun-tașului memorandist Iuliu Coroianu. Studiile și le-a făcut la Zalău, Cluj, Budapesta și Viena, finalizate cu doctorat în drept în 1896. În perioada 1898-1915 a fost jurisconsult al Mitropoliei Române Unite (greco-catolice) de la Blaj, iar din aprilie 1906 a fost membru al Parlamentului de la Budapesta. Dar momentul culminant al biografiei sale – și al unei întregi generații, epoci și istorii naționale a fost la 1 Decembrie 1918 – Unirea Transilvaniei cu România precedată, în același an, de unirea Basarabiei și Bucovinei cu „patria mamă”. Personalitate politică de talie europeană, creștin autentic și democrat convins, sălăjeanul Maniu a fost un om care nu doar că nu a ezitat să îşi sacrifice interesele personale, ci, atunci când situaţia a cerut-o, a fost dispus să îşi pună în pericol propria existenţă în vederea realizării unor idealuri. Pasajul dedicat făuritorilor ardeleni ai Unirii din 1918 este încheiat de către Traian Vedinaș în prezentarea structurii și rolului pe care l-a jucat Consiliul Dirigent în România „dodoloață”. În continuare, același autor subliniază sursa bolșevică a extremismelor ideologice, făcând referiri la episoadele de tristă amintire Ip, Treznea sau tratamentele aplicate de către regimul comunist adversarilor politici. Momentul august 1968, atunci când prin vocea conducătorului statului din acele timpuri, România a criticat categoric intervenția de la Praga, ne este descris, prin prisma amintirilor personale, de către Ioan Biriș, în articolul „Armata la Șimleu Silvaniei – 1968: pregătirea «invaziei» sovietice”. Nu întâmplător, acest capitol se încheie cu evocarea sălăjeanului Corneliu Coposu, în viziunea profesorului Vedinaș – veritabil „senior al democrației”. Personalitate marcantă a politicii româneşti, Corneliu Coposu a văzut lumina zilei la 20 mai 1914, în comuna Bobota, judeţul Sălaj. Provenea dintr-o familie importantă, tatăl său, protopop greco-catolic, fiind colaborator apropiat al lui Maniu, mătuşa sa era descendentă a lui Simion Bărnuţiu, iar bunicul mamei sale era văr primar cu Alexandru Vaida-Voevod. Astfel, Coposu era originar dintr-o familie de intelectuali (în speciali teologi şi politicieni) care au reprezentat în decursul istoriei simboluri ale românismului în Transilvania. 
La nouă ani absolvă şcoala primară, la numai 16 ani este admis la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat din Cluj, iar la 23 de ani primeşte titlul de Doctor în Drept. Din 1937 şi până în 1940 ocupă funcţia de secretar personal al lui Maniu. În anul 1944 devine preşedinte al filialei Sălaj a PNŢ. Odată cu precipitarea evenimentelor generate de cel de-al doilea război mondial şi accederea comuniştilor la putere, la 14 iulie 1947, Coposu este arestat şi închis vreme de opt ani fără nici un proces, iar în urma unui proces, pentru încă şapte ani. Traseul urmat de Coposu din 1947 este: Ministerul de Interne, Malmaison, Văcăreşti, Snagov, Piteşti, Craiova, Uranus, Jilava, Midia, Ghencea, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Gherla, Sighet, Aiud, Râmnicu Sărat. În iulie 1962, după 15 ani de detenţie este eliberat din penitenciarul de la Râmnicu Sărat şi mutat în localitatea Rubla pentru doi ani de domiciliu forţat. Ulterior, Coposu revine la Bucureşti unde va avea diverse ocupaţii nesemnificative fiind mereu pus sub urmărirea oficialităţilor comuniste. După Revoluția din 1989, sub conducerea Seniorului, PNŢCD reuşeşte să ajungă în Parlament şi refuză solicitările guvernanţilor de a se solidariza cu puterea, susţinând că principiile nu pot fi negociate. Prestigiul, recunoaşterea internaţională a valorii, martirajul în puşcăriile comuniste, experienţa, inteligenţa politică şi caracterul l-ar fi putut tenta pe Senior să candideze la singura funcţie care i s-ar fi cuvenit după Revoluţie – cea de preşedinte. Însă datorită modestiei şi respectului faţă de Regele Mihai, Coposu a refuzat demn aceste oportunităţi. Corneliu Coposu se stinge din viaţă la 11 noiembrie 1995. Odată cu moartea sa, de pe scena politică românească a dispărut şi una dintre ultimele personalități politice de talie europeană ale României.
În continuarea lucrării monografice urmează capitolul dedicat economiei și dezvoltării județului Sălaj. La început, Traian Vedinaș și Ovidiu Costinaș ne prezintă un studiu referitor la tipologiile societale și paradigma dezvoltării asincronice, iar ulterior sunt analizate principalele ramuri de activitate economică (agricultura și păstoritul, industria, turismul și serviciile). Capitolul se încheie cu un studiu de caz, realizat de Flaviu Neaga, în legătură cu realitățile agroturismului din localitatea Cizer.
Educația și regimurile politice sunt abordate în capitolul IV, unde regăsim diverse studii referitoare, printre altele, la „pedagogia elitelor”, originea nobiliară și elita intelectuală, situația alfabetizării și a abandonului școlar, școala reformată din Zalău (Balogh Lucian), dar și interesante evocări ale profesorului și omului Ion Aluaș (Mihai Pascaru și Ioan Biriș). 
„Incursiunea” în universul presei sălăjene este realizată de către Daniel Săuca (De la „Gazeta de Duminică” la... presa on-line – Foarte scurtă incursiune în istoria presei scrise din județul Sălaj”). De asemenea, Mirel Matyas prezintă publicația Szilágy/Szilágyság, cel mai vechi ziar din Sălaj, apărut încă din 1877, în ale cărui pagini a debutat poetul Ady Endre. Spre final, Traian Vedinaș descrie personalitatea lui Alimpiu Barboloviciu (1843-1914), vicarul greco-catolic al Silvaniei, analizând principalele sale contribuții de ordin cultural și teologic.
Ultimul capitol al volumului, intitulat „Patrimoniu și dezvoltare”, analizează o serie de subiecte specifice acestei problematici. Astfel, Camelia Burghele ne prezintă diferite rosturi și „instituții” țărănești sălăjene (tradiții, obiceiuri, ritualuri, portul tradițional, cultura populară etc.), Ioan Abrudan și Aurel Medve analizează ariile protejate, dimensiunea ecologică a dezvoltării durabile, turismul balnear de la Bizușa, Jibou și Boghiș. Ulterior, același Aurel Medve prezintă și efectele exploatării balastului în Depresiunea Jiboului. Important obiectiv științific și turistic al Jiboului, Grădina Botanică „Vasile Fati”, este descrisă de către Cosmin Sicora. P.S. Petroniu, Episcopul Sălajului, prezintă istoricul și prezentul eparhiei pe care o păstorește, insistând pe aspectele de ordin administrativ, cultural, social-filantropic sau economic. Viața religioasă și biserica maghiarilor din Sălaj sunt analizate de către L. László, iar trecutul și prezentul Bisericii Greco-Catolice de pe aceste meleaguri ne este relevat de părintele Cristian Borz. Ovidiu Costinaș prezintă în continuare minoritatea slovacilor romano-catolici de pe Muntele Șes, iar Daniel Stejerean comunitatea iudaică și sinagoga din Șimleu Silvaniei – „o istorie de veacuri”. Tia Sîrca analizează rolul pe care l-a jucat ASTRA în istoria poporului român din Transilvania și prezintă principalele momente și personalități din trecutul sălăjean al prestigioasei asociații. În continuare, sunt menționate câteva instituții sau organizații culturale reprezentative. Astfel, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău este prezentat de Elena Muscă, Cenaclul literar „Silvania” de către Marcel Lucaciu, Muzeul de Artă Populară „Ligia Alexandra Bodea” de Ioana Filipaș. Victor Cioban analizează trecutul și prezentul picturii sălăjene. Nu întâmplător, ultimele articole ale monografiei îl au în centrul atenției pe marele om de stat Iuliu Maniu. Aspecte esențiale referitoare la Casa memorială „Iuliu Maniu” le aflăm de la vrednicul părinte Cristian Borz, parohul comunității greco-catolice din Bădăcin, cel căruia îi datorăm salvarea și reabilitarea acestei case memoriale. De asemenea, Tia Sîrca evocă personalitatea Sfinxului de la Bădăcin, realizând un „tur ghidat dedicat politicianului ardelean Iuliu Maniu”. Cariera sa politică este o exemplificare a calităţilor pe care trebuie să le deţină un veritabil om de stat. Ideile expuse la 1 decembrie 1918 de către sălăjeanul Iuliu Maniu sunt o continuare și o împlinire, la nivel de istorie română și europeană, a unor principii statornice ale gândirii și acțiunii sale politice, atât înainte, cât și după acel an. În pofida trecerii timpului, constantele și principiile gândirii sale social-politice rămân de referință și în prezent. Principii care, în pofida trecerii timpului, sunt deplin actuale, parcă tot mai actuale, pe adevărul lor întemeindu-se, pentru totdeauna, istoria noastră și a întregii lumi.
În concluzie, volumul Sălajul la centenar reprezintă un studiu monografic de referință, cu profil interdisciplinar, coordonat după principii sociologice de către profesorul Traian Vedinaș, care prin intermediul numeroaselor subiecte abordate alături de ceilalți autori ne oferă o interesantă imagine exhaustivă a realităților specifice acestor meleaguri în An Centenar. Astfel, parcurgând paginile volumului, vom cunoaște trecutul acestui județ, dimensiunile sale demografice, geografice, economice, culturale, turistice, politice sau cele de patrimoniu, aspectele care țin de infrastructură sau educație și îi vom afla personalitățile marcante. Avem convingerea că acest studiu salutar va contribui la o mai bună cunoaștere a Sălajului și va potența perspectivele dezvoltării sale durabile.

 

Autor: Vasile Mihai Cucerzan