Aboneaza-te la newsletter





Anotimpul echilibrului și spiritualității

Octombrie 2021

Cel de-al doilea volum de poezii al Iuliei Anamaria Ghidiu, absolventă a Facultății de Studii Europene a UBB Cluj, unde a obținut titulatura de doctor și coordonator al Cercului literar de la Cluj, intitulat „Anotimpul de mijloc”, este o metaforă prin care Iulia pledează pentru o viață trăită în echilibru, sub semnul spiritualității și al artei, al poeziei. 
Volumul, dedicat părinților și bunicilor autoarei, conține cincizeci și trei de poezii și este prefațat de dr. Victor Constantin Măruțoiu, poet și referent cultural, președintele Cenaclului Literar Studențesc „Vox Napocensis” al Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, unde Iulia este, de asemenea, membră. Textul escortă de pe coperta patru este scris de Emilia Poenaru Moldovan, iar imaginea de pe copertă este semnată de Mirela Orban. 
În textele care compun volumul de față, autoarea face un remember al copilăriei și adolescenței sale, întorcându-se în Mediaș, orașul natal plin de simboluri și locuri deosebite, dar privește cu frenezie și spre viitor. Limbajul, pe alocuri ludic, se intersectează cu cel al apelului propriu rugăciunii sau cu discursul îndrăgostit, într-un raid liric prin toate cele patru anotimpuri, pentru a da naștere unui anotimp al echilibrului spiritual și artistic, numit aluziv de mijloc, dovadă și poemul care conferă titlul volumului, al cărui moto: Rugăciunea este echilibrul dintre anotimpurile vieții, reprezintă cheia întregii cărți. Instanța caută un timp ancestral, într-un spațiu al echilibrului interior, unde „nu este nici frig nici cald/ unde pașii se simt purtați deasupra covorului de spini fără să cadă/ acolo unde se nasc păduri tinere în fiecare zi/ și primăvara nu se numără niciodată/ (…)/ acolo unde viața înseamnă o rugăciune a inimii/ la rădăcina copacului strămoșilor” („anotimpul de mijloc”, p. 11). 
Poezia din volumul de față este în mare parte minimalistă, metaforică și imagistică amintind de poezia de factură niponă: „duminică în alb/ deșertul dimineții/ își deschide abisul/ să primească/ picătura de rouă” (gogyohka, p. 40), caracterizată de simplitate și un lirism rafinat, din care răzbat undele angelice ale bunei credințe: „pământul cu stele/ căzătoare/ deschide cărarea/ pașilor/ nevăzuți// în noaptea străină/ copilul/ așteaptă/ să-și așeze coroana/ pe durerile lumii” (copilul, p. 36). Iulia Anamaria Ghidiu aproape că își desenează stările sufletești, formula lui Amiel – peisaj, stare de suflet – fiind valabilă și în cazul poeziei sale. „primăvara încolțind/ își odihnește/ duhul în lumină// solul din mintea mea/ bătătorit bine/ e gata să absoarbă/ descompunerea lunilor” (semne, p. 37). Sofisticarea capătă forma maximei simplități. Cu cât mai simplu, cu atât mai inedit, dar și natural: „cubul/ cub/ sau/ cubul/ cuib?” (***, p. 20). Ori, sub această naturalețe se află o finețe laborioasă, o minuție a cernerii cuvintelor, o dramatică înfruntare a limitelor expresiei și expresivității. 
Discursul modernist în care poezia devine o modalitate de contemplare și cunoaștere, este plin de candoare și sinceritate, și stârnește energii subtile incredibile. Nenumăratele trimiteri biblice, ori la cunoscute lecturi și personaje arhetipale ale literaturii, pe care le regăsim în volumul Anotimpul de mijloc, precum și cultura vastă și pregătirea temeinică a carierei, sunt bazele unui edificiu literar pe care tânăra autoare și-l construiește cu încredere și dăruire.
Poeta Iulia Anamaria Ghidiu are o voce lirică aparte, o conștiință poetică bine conturată, deschisă spre nou și evoluție, iar volumele următoare vor confirma înzecit aceste afirmații.

 

Autor: Mihaela Meravei