Aboneaza-te la newsletter





Un garaj pentru moarte

Octombrie 2021

În 2018 a apărut la editura Casa Cărții de Știință romanul Un bipolar răspunde la numele meu de Alina Jurj (care mai publicase suculenta Minte de dovleac). Am prezentat-o pe coperta a patra cu entuziasm și responsabilitate. Romanul era/este o confesiune incomodă, un semnal de alarmă lucid, romantic și modern în același timp. Cartea se constituia ca un calvar cleios spre regăsirea de sine, într-un slalom inegal printre școală, iubire, părinți, boală, vinovăție, disperare.
În 2021 – un nou roman semnat de Alina Jurj, la aceeași editură: Cum mama mi-a pictat un rămas-bun. O carte incandescentă despre relația copii/părinți, cu o structură bine gândită: disperarea fiicei la moartea mamei (timpul prezent), jurnalul mamei (trecut), revenirea la prezentul înmormântării și decelarea adevărului. Cine e misterioasa călugăriță care a venit la mormânt? Întreg jurnalul păstrează un echivoc necesar, o ambiguitate ce sporește suspansul. Cine e persoana iubită la care face referire mama în jurnalul ei? Normal că nu voi devoala secretul, lăsând intactă plăcerea descoperirii celor ce vor citi romanul. Autoarea cântărește cu grijă orice detaliu narativ, ca să nu transpire taina. Jurnalul mamei e adesea poematic, subliniind o ființă fragilă, dezabuzată, deșteaptă foc, instruită (confundându-se uneori cu spiritul naratorului inițial, adică fiica). Aceeași frenezie percutantă, dublată de modulații ale revoltei. Alina Jurj încearcă să evite melodramaticul – „cui praștia mă-sii îi pasă? cine îl va descoperi atârnând ca o legătură de ceapă în pivniță?” – alteori, însă, e lacrimogenă, edulcorată („te țin în brațe, mamă…”). Deodată, o luciditate acidă, colorată stilistic: „mmmm – pulsul meu devenise un mmm mantric și oamenii îl auzeau din stradă, știam de o vreme – inspir crize de identitate… (…), expirați ușor”. Urmează cinismul iconoclast, mai ales că tatăl din roman e preot: „capela pentru botezuri care îți taie nu doar moțul, ci și pofta de sex”. Personajul se întreabă mereu: „câți preoți cred în Dumnezeu? Răspuns: câți sunt ca tata!”. Capela din curtea casei preoțești e „un garaj pentru moarte”. Personajul tatălui mi se pare incomplet. Înțeleg: e prea adâncit în credință, devenind egoist din prea mult bigotism, doar că ar mai fi fost necesare câteva tușe pentru o creionare credibilă. 
De la aforistic („pe teritoriul celuilalt mereu crește iarba mai repede”) până la grotesc e doar un pas: „una tot râgâie printre tânguieli… gurile unsuroase…”. Descrierile au forță evocativă: „Vara, toate ferestrele sunt larg deschise, ca strugurii să-și lase ghiftuite burțile gălbui pe pervaz. O lumină blajină, ca din ochii de ascet convins de calea lui, înțeapă firele de iarbă din curte”. 
Cartea Alinei Jurj adoptă un stil fragmentar accesibil, cu o aglutinare de teme la modă (moarte, chimioterapie, LGBT, incinerare) care scad, oarecum, credibilitatea. E un policier erotic, de o luciditate camusiană, cu o voce accentuată, inconfundabilă.

Autor: Alexandru Jurcan