Aboneaza-te la newsletter





Hasdeu sau Setea de absolut

Octombrie 2021

Alături de Jenica Tabacu, I. Oprișan se numără printre cei mai importanți exegeți ai vieții și operei lui B.P. Hasdeu. Dintre lucrările sale dedicate Magului de la Câmpina putem aminti: Romanul vieții lui B.P. Hasdeu (1990), B.P. Hasdeu sau Setea de absolut. Tumultul și misterul vieții (2001) și Opera literară a lui B.P. Hasdeu (2007). Reconstituind zbuciumul și misterul unei existențe, I. Oprișan s-a ghidat după proiectul schițat în 1937 de Mircea Eliade. La vremea respectivă, pe lângă realizarea unei ediții critice, tânărul istoric al religiilor se gândea să elaboreze și o monografie intitulată Hasdeu și contemporanii săi. În viziunea autorului Nopții de Sânziene, o asemenea investigație trebuia să arate în felul următor: „Cartea asupra lui Hasdeu va trebui să fie erudită, scrisă cu dragoste, cu mult spirit critic și cu înțelegătoare simpatie. Nu o biografie, nu o culegere de rezumate și anecdote, nu o înșiruire de titluri, ani și epitete. O carte care să fie o reconstituire a personalității lui Hasdeu și, deci, o oglindă a necesităților generației sale. O carte – care să fie, înainte de toate, o construcție organică”. Din păcate, monografia proiectată nu a mai fost elaborată, dar a rămas prefața substanțială la Scrierile literare, morale și politice din 1937. 
Foarte bine documentat, studiul B.P. Hasdeu sau Setea de absolut aduce numeroase informații prețioase despre viața și opera reputatului cercetător. Cu toate acestea, preocupările oculte ale Magului de la Câmpina reprezintă un sector mai neglijat al creației. Adevărat, la data apariției cărții nu erau încă publicate cele cinci volume din Arhiva spiritistă, tipărite între 2002 și 2008. Lectura acestora ar fi conferit o altă dimensiune studiului. I. Oprișan a avut însă la dispoziție Protocoalele ședințelor de spiritism, lucrare alcătuită de Mircea Coloșenco și Jenica Tabacu în 2000. Intitulat Sub dicteul Iuliei, capitolul al XIX-lea al impunătoarei monografii B.P. Hasdeu sau Setea de absolut se ocupă de activitatea spiritistă desfășurată de savant după moartea fiicei sale. Numărul de pagini consacrat acestei preocupări se dovedește însă mult prea mic pentru a descifra în profunzime tainele studiului Sic cogito și ale masivului corpus de texte ce adună „corespondența” cu lumea de dincolo.
După moartea fiicei sale din 29 septembrie 1888, existența savantului s-a schimbat în mod radical. Odată cu dispariția Iuliei, Hasdeu a simțit că nu mai are pentru ce să trăiască. Proiectele sale ambițioase i s-au părut fără sens și au început să fie ignorate. S-a gândit să își pună capăt zilelor, dar l-a oprit ideea ca după moarte să nu rămână cumva despărțit definitiv de fiica adorată. I. Oprișan menționează că, în urma dramei trăite, spiritul rațional de până atunci a căzut în cel mai întunecat misticism. Nu este întâmplător deci faptul că modalitatea de comunicare cu sufletul celei dispărute prematur a fost căutată în experiențele paranormale. I. Oprișan citează o „cugetare testamentară” făcută de tatăl disperat la moartea fiicei sale. Stingerea ființei adorate echivalează cu moartea spirituală a savantului: „În ziua morții Iuliei Hasdeu a murit și tatăl său. El nu putea să mai trăiască. Din părinți și din moși, el moștenise trei iubiri: patrie, știință, femeie. Tot ce e mai pur în aceste trei iubiri, chintesența lor, el o concentrase în fie-sa. Mare patriotă, mare geniu, mare femeie, dânsa devenise pentru el prisma tuturor iubirilor sale. Murind ea, patrie-știință-femeie – totul a murit pentru el. Putea oare să mai trăiască?” 
Lovitura se dovedește atât de puternică, încât savantul a început să fie foarte puțin preocupat de problemele terestre. Ceea ce îl ținea în viață era dorința de a proslăvi amintirea fiicei sale, a părintelui și a bunicului său. În acest cult al familiei identifică Hasdeu noul sens al existenței sale. Savantul era conștient de faptul că el era omul cel mai potrivit care putea să valorifice scrierile rămase în manuscris ale fiicei sale. Drept consecință, a decis să își pună viața în slujba cultivării memoriei Iuliei. În același timp, dispariția ființei dragi îi amintește de alte două spirite alese care au căzut pe nedrept în anonimat. Este vorba de tatăl său, Alexandru, și de bunicul Tadeu Hâjdeu. Drept consecință, savantul începe să pregătească seria de Opere postume (Oeuvres posthumes) ale Iuliei, tipărite în colaborare de editurile Hachette din Paris și Socec din București. În paralel cu pregătirea celor trei volume, Hasdeu depunea eforturi serioase și pentru ridicarea cavoului Iuliei, pe care intenționa să îl transforme într-un loc de pelerinaj. Construcția mormântului-templu a durat trei ani, iar rezultatele au fost cu adevărat spectaculoase. Încărcat de simboluri și de imagini mitologico-ezoterice, mormântul Iuliei a fost imaginat ca un veritabil templu spiritist. El a fost descris de G.I. Ionnescu-Gion într-un articol cu titlu sugestiv, Un mormânt poemă, publicat în „Revista Nouă” în 1891. Gazetarul atrăgea atenția asupra existenței celor două dimensiuni ale cavoului: una exterioară, terestră, și alta situată sub pământ. Partea de la suprafață, vizibilă trecătorilor, sugera dimensiunea materială a existenței, în timp ce partea plasată sub pământ trimitea la sfera ideală și la aspirația spre infinit. În esență, cele două niveluri comunicau reciproc, potențându-și semnificațiile, fapt relevat și de inscripția aflată la intrarea cavoului: „Trecători priviți d-asupra; Cugetători căutați înlăuntru – moartea dă viață”. 
După povestea cavoului-templu, I. Oprișan reconstituie istoria construirii castelului din Câmpina, „un alt mausoleu dedicat amintirii fetiței”. Este vorba de o clădire insolită pentru peisajul românesc, ce ține mai mult de sfera mitologiei decât de cea a realității. Într-adevăr, este vorba de un „templu spiritist sui generis”. Experiența spiritistă este în măsură să dezvăluie o nouă dimensiune a omului de știință, preocupat să descifreze tainele lumii de dincolo.

Autor: Gheorghe Glodeanu