Aboneaza-te la newsletter





Peroane și gări

Octombrie 2021

Plan de evadare, 
Claudiu Ionuț Boia

Debutul lui Claudiu Ionuț Boia în Cenaclul „Silvania”, în cadrul căruia a citit un grupaj de proze inedite, precedat, în acest an, de un debut în volum confirmă deopotrivă perseverența și apetența pentru scris. Apreciat, în cadrul cenaclului, pentru arta narativă, pentru ritmul narațiunii, pentru fluiditate și suspansul bine întreținut, pentru ingeniozitate și reverberațiile livrești, prozatorul sălăjean demonstrează și prin volumul Plan de evadare, publicat în 2021, la Editura Colorama, Colecția Cercul Literar de la Cluj-Proză, un potențial scriitoricesc ce merită valorificat. 
Prefațat de Emilia Poenaru Moldovan, volumul reunește 12 proze scurte, așa cum transpare și din subtitlu. Eterogenitatea extremă a cărții vine, cu siguranță, din încercarea autorului de a căuta o formulă narativă care să-l definească, dar și din datarea lor diferită. Transpunerii epice a unor aspecte biblice (așa cum se întâmplă în Moștenitorul) i se alătură texte cu un pronunțat caracter moralizator, texte-pildă (vezi Ce a pierdut Înțelepciunea?), texte-legendă (De ce are Moartea coasă? – o replică a cunoscutei legende a popoarelor, ce deschide romanul Baltagul) sau texte-portret. În fapt, o galerie generoasă de portrete, cu biografii consistente cuprind povestirile cu aer de schiță, în care se remarcă personajele stranii, paradoxale sau prezentate din perspectiva unor acțiuni ce le scot de pe confortabila linie a normalității. Adesea menționate printr-un cognomen ce fixează profesia sau un atribut esențial, personajele sunt surprinse într-un episod-cheie al existenței, un punct alfa și omega al unei vieți insignifiante, până la acel moment, în raport cu nevoile personale sau/și cu așteptările societății. Mizând mai cu seamă pe construcția personajului din imagini retrospective, alternând, modern, prin analepsă, evocarea pasajelor biografice relevante cu episodul central al povestirii, prozatorul antrenează cititorul într-un exercițiu de reconstrucție, creând, în același timp, un firesc și necesar joc al suspansului. 
O temă ofertantă reunește însă acest potpuriu de texte: tema destinului implacabil, aflat sub semnul șansei, al norocului sau al neșansei, al proscrierii, singurul responsabil pentru matricea existențială a personajelor. Liniile directoare ale acestei teme se întrevăd în majoritatea textelor plasate în/sub zodia fatalității. Alături de această particularitate, devine vizibilă, cu fiecare text, o dominantă cu substrat moral: nevoia intensă a instanțelor narative, de la personaje, la narator și cititor, de a demarca esența de aparență, de a observa, înțelege și, mai apoi, de a elimina frecventele disimulări.
În texte precum Moștenitorul, Ce a pierdut Înțelepciunea sau De ce are Moartea coasă? pactul cu fantasticul, acceptat implicit de cititor, permite inserția unor episoade emblematice, desprinse parcă din didahii. Conferind statut de personaje unor figuri biblice reprezentative, unor valori morale, unor păcate sau slăbiciuni, asociindu-le acestora replici sau atitudini relativ previzibile, raportat la dominanta de caracter, vizibilă în nume, autorul abdică de la principiul ambiguizării, de la relativizare și suspansul bine construit, care asigură calitatea celorlalte texte. 
Interesantă prin modul în care creează iluzia realității până în momentul în care inserează o situație care frizează absurdul, povestirea Bețivul care nu bea apă e o parabolă a zilelor noastre despre răul necesar. De remarcat construcția narativă ingenioasă, ce amintește, pe alocuri, de o variantă revăzută și adăugită, a tiparului narativ al basmului, inclusiv cu funcțiile-tip specifice. Importanța unei tipologii umane – cea a bețivului, vector al colectivității – care, prin dezechilibrul personal, echilibrează o întreagă comunitate conduce la situația tragi-comică a aprobării unui post de bețiv, remunerat din fondurile comunității. Tot comicul situației, de la aprobarea în cadrul unei ședințe locale, la condițiile impuse sau la probe e răsturnat de finalul povestirii, printr-o replică alterată de uzul frecvent. Tot de tipologii, dar prinse pe o biografie secvențializată pe cele trei vârste esențiale ale omului e vorba în Sfântul. Un traseu existențial relativ tipic pentru un flăcău isteț de la țară e precis delimitat de trei momente care i-au marcat, ca într-o ritualică moarte și renaștere antroponimică, schimbarea cognomenului și a imaginii, pornind de la o calitate-competență (inteligența practică și matematică, susținută de lectură), de la o nevoie materială, dublată de una umană (moartea bunicului) și de la un sacrificiu suprem (salvarea cărților bisericești dintr-un incendiu).
 De o cu totul altă factură, atent și inspirat construite sunt texte precum Plan de evadare, Autor necunoscut, Clubul de șah, Pictura, Ultimii cinci din primul milion sau Trenul de Stațiune. Cu trame construite pe o permanentă analogie, pe o corespondență, ilustrând secvențial, bine dozat, conflictele interioare ale unor personaje marcate de eșecul personal sau profesional, de dezamăgiri provocate de acte injuste, de neinspirate decizii, de lipsa curajului sau a momentului oportun pentru a acționa, de prejudecăți sau bariere reale sau fictive, povestirile dezvăluie adevărata măsură a talentului narativ. Finalul surprinzător al primei povestiri care prezintă, pas cu pas, dialogul și strategia de evadare a generalului secondat de sergent, inspirata schimbare de cameră, care modifică dramatic, substanțial întreaga perspectivă asupra situației și asupra protagonistului sunt instrumente puternice în arsenalul unui bun conducător de narațiune, care provoacă în cititor o schimbare totală de perspectivă asupra întregului text, o revizuire completă a perspectivei de până la acel moment. La fel de surprinzător e și finalul povestirii Autor necunoscut în care, după o alertă evocare a agoniei și extazului unui editor cvasianonim, sunt suprapuse, neașteptat, două identități, până atunci independente. Nimic nu trădează anterior acest final halucinant, apoteotic, mai cu seamă pe fundalul succesului remarcabil al cărții editate, intenționat hiperbolizat. 
Lumea dascălilor e reprezentată prin două figuri al căror destin e implacabil influențat de profesie, cu atribute comune, în ciuda apartenenței lor la lumea umanistă, respectiv realistă: ambii spirite solitare, riguroși, cu principii existențiale clare. Atât profesorul de istorie, cu un trecut, un prezent și un viitor marcate de numele cu irizații slave, cât și profesorul de matematică, adâncit o viață într-un calcul fără capăt, în care tot socoate și socoate, asemenea bătrânului dascăl eminescian, trăiesc o viață energizată doar de aspirațiile pe care le proiectează, nicidecum de acțiune. Lecției despre norocul chior, iscat de un aparent ghinion, efect al patriotismului autentic i se opune lecția despre probabilitățile transformate în certitudini, cărora li se interpune, dincolo de precizia calculelor, variabila om. Dacă profesorul de istorie își va atinge visul ratat, al unei existențe pure, liniștite, ca urmare a unei atitudini refractare ce viza informațiile eronate din manualul de istorie, profesorul de matematică își va lega speranța unui câștigat la loto studiat ani în șir, de apariția vânzătoarei de la agenția din cartier.
Un axis mundi e trenul care conduce cei cinci călători, în preajma trecerii în noul an, în Stațiune. Personaje generice, destine aparent paralele populează un mijloc de transport magnetizant pentru navetiști, sursă modestă de venit pentru Șef și Ucenic, spațiu al recluziunii pentru cei cinci a căror viață încape între două stații de tren. O precizie temporală întâlnită și în proza ce-l are pe profesorul de matematică drept protagonist apare, dar aici e determinată de contrapuncticele observații, ironii sau acțiuni ce conturează caracterul sau temperamentul personajelor, în paralel cu tic-tacul ce apropie personajele de trecerea în noul an. Eșecuri, frustrări, nemulțumiri, neîmpliniri punctează călătoria ce pare să se deruleze pe linia de fier a destinelor celor cinci. Un final neașteptat provoacă cititorul la o relectură ce poate lumina detalii ce permit o nouă construcție a textului și, mai cu seamă, a unei rețele necesare. 
Inegale ca valoare și tehnică, cu necesare mici intervenții, ajustări la nivelul limbii, povestirile dezvăluie un scriitor cu talent, atent la lumea vizibilă și invizibilă, capabil să construiască ingenios trama povestirii, să dezvăluie cu parcimonie detaliul semnificativ și să conecteze puternic cititorul la text.

Autor: Carmen Ardelean