Aboneaza-te la newsletter





Reuniunea Învățătorilor Români Sălăjeni (IV)

Noiembrie 2021

Perioada supusă analizei în prezentul studiu începe cu adoptarea unei legi de tristă amintire pentru români. Este vorba de legea învățământului din anul 1907, așa-numita lege Apponyi, după numele ministrului maghiar al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Apponyi Albert. 
Proiectul de lege avea 40 de articole şi chiar din primul său articol lovea în şcolile confesionale româneşti, stipulându-se că învăţătorii confesionali erau „oficianţi publici”. În consecinţă, competenţele lor urmau a fi stabilite „pe cale administrativă”1. 
La fel ca în cazul legii școlare din anul 1868, autorităţile veneau cu un „măr otrăvit”, prin faptul că fixau salariile învăţătorilor la un nivel foarte mare, ceea ce era imposibil de susţinut de către comunităţile locale. Astfel, baremul de salarizare a fost ridicat de la 300-600 coroane, cât era în anul 1893, la 1.000-2.000 coroane, după cum se stipula în articolul 2 al legii. În condiţiile în care nu se puteau oferi învăţătorilor salariile impuse de către autorităţi, în termen de trei ani, până la data de 10 iunie 1910, statul „întregea” salariile, dar impunea trecerea şcolilor la stat, unde se preda exclusiv în limba maghiară, conform articolului 12 al legii.
Conform articolului 15, comisia administrativă prelua aproape toate prerogativele autorităţilor confesionale, iar în conformitate cu articolul 19 din lege, în şcolile confesionale „limba maghiară se propune în fiecare zi şi fiecare clasă, după un program şi în numărul de ore statorit de ministrul de culte şi instrucţiune publică”. Scopul declarat al punerii în practică era acela ca la „încheierea ciclului primar, elevul să-şi poată exprima cugetele ungureşte şi clar”2. 
După cum se poate observa, noua lege viza în mod clar intensificarea procesului de maghiarizare forţată a românilor, prin statificarea şcolilor confesionale şi introducerea obligativităţii predării doar în limba maghiară.
În fața pericolului de maghiarizare, învățătorii sălăjeni au fost susținuți și de fruntașii politici români din Sălaj. Au fost organizate o serie de proteste împotriva noului proiect de lege, cele mai de amploare fiind la Șimleu Silvaniei (19 aprilie 1907, stil nou)3, comunele învecinate Șimleului4 și în zona Tășnadului, pe Valea Eriului5. La adunarea de la Șimleu Silvaniei au fost prezenți, printre alții, vicarul Alimpiu Barboloviciu, Vasile Pop, protopopul tractului Buciumi, Gheorghe Pop de Oarța, Andrei Cosma, Victor Deleu, Coriolan Meseșian, Coriolan Steer, Vasile Pătcaș, Augustin Vicaș, Vasile Gyurco, Gavril Trifu, Nicolae Munthiu, Ioan P. Lazăr etc. Pe lângă protestul împotriva legii Apponyi, în cadrul adunării poporale s-a discutat despre votul universal și dreptul de întrunire. La final, uzându-se de „dreptul petiționării”, a fost adoptată o Rezoluție, care a fost trimisă Camerei Deputaților din Budapesta. De asemenea, i se trimit urări de sănătate președintelui Partidului Național Român din Transilvania, George Pop de Băsești. Acesta era bolnav și nu a putut participa la adunarea de protest a românilor sălăjeni6.
În acest context politic tensionat, adunarea generală a Reuniunii Învățătorilor Sălăjeni nu s-a mai ținut în localitatea Ortelec, cum era programată, ci la Șimleu Silvaniei, în data de 28 iulie 1907, care a lăsat „foarte mult de dorit”. 
Conform tradiției, la orele 8 dimineața s-a celebrat Serviciul divin, de către vicarul Alimpiu Barboloviciu, asistat de Alimpiu Costea și Simion Barboloviciu. Cântările le-a dat corul meseriașilor din Șimleu, de sub conducerea învățătorului Simion Oros. 
Se pare că în cadrul reuniunii exista un conflict între generații, care a ieșit la iveală și în cadrul lucrărilor adunării generale. Însă, din cele 16 puncte ale programului adunării, cel mai important a fost punctul 6, intitulat „Decisiune asupra schimbării titlului Reuniunei”, autoritățile maghiare cerând scoaterea din denumirea reuniunii a cuvântului „Român”, căci era „prea bătător la ochi”. Această propunere aberantă nu au avut-o renumiții prim-miniștri ai Ungariei, Tisza și Bánffy, dar ideea i-a venit tocmai contelui Apponyi, noul ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice. Fiind prezent la lucrările reuniunii, inițiatorul și întemeietorul reuniunii învățătorilor români sălăjeni, Andrei Cosma, a luat cuvântul în fața adunării și a inspectorului școlar maghiar, care și-a întrerupt concediul de odihnă pentru a putea participa la adunarea de la Șimleu. În termeni „calzi și din suflet izvoriți”, Andrei Cosma îi atenționează pe învățători „la păcatul mare ce l-ar săvârși atunci când s-ar învoi la lăpădarea cuvântului Români din titlul reuniunei”. Trezindu-se la realitate, învățătorii prind curaj și primesc, în unanimitate, propunerea lui de a nu se atinge de titlul reuniunii.
Un alt punct important de pe ordinea de zi a fost conferința susținută de către Anton Domide, profesor la preparandia din Gherla, care a vorbit, „cu multă râvnă”, despre „Datorințele învățătorilor de-a susține în școală simțul național”. Ea a fost ascultată cu multă atenție de către cei prezenți și primită cu aplauze. La final, a fost organizată o petrecere, în prezența unui public numeros, iar tineretul „și-a petrecut bine până-n d-albe zori”7.
La 28 iunie 1908, înainte cu câteva săptămâni de istorica adunare a Astrei la Șimleu Silvaniei, are loc adunarea generală a Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni, care s-a ținut în localitatea Hidig (Măieriște). Ea a fost prezidată de către vicarul Alimpiu Barboloviciu, iar dintre „oficialii” reuniunii au mai participat Vasile Olteanu, Nicolae Pop, Daniil Graur senior, Simion Oros și dr. Coriolan Meseșian, avocatul reuniunii8. 
Fiind bolnav, Augustin Vicaș, protopopul tractului greco-catolic al Ipului și preot în Hidig, a trimis o scrisoare conducerii reuniunii, prin care își exprimă regretul că nu putea să-i salute personal pe participanți, „care azi a onorat comuna noastră cu această distincțiune”. Subliniază că a fost, „și dacă bunul Dzău îmi va concrede”, va fi și în viitor „cel mai devotat aderent a culturei poporului român”. Consideră că „fundamentul cel mai puternic a cultivarei poporului este creșterea și instruirea elevilor în școala și în limba națională”. Urează tuturor membrilor reuniunii „tărie și bărbăție” și îi îndeamnă „ca stindardul reuniunei, portat cu atîta demnitate de antecesorii ei, să nu îl lase a cădea în tină, ci să-l susțînă curat și cu mândrie, că nu lașitatea, ci tăria caracterului le va rădica vaza, nu numai în ochii lumei, ci chiar și a contrariilor”9. În lipsa protopopului, serviciul divin a fost oficiat de către preoții Valentin Sima din Marin și Laurențiu Cordiș, paroh în Derșida. Cântările au fost executate „foarte frumos” de corul mixt din Hidig, de sub conducerea vrednicului dascăl Nicolae Pop10. 
După serviciul divin, la orele 10, după „o vorbire foarte frumoasă și pătrunzătoare”, vicarul Alimpiu Barboloviciu, președinte al reuniunii, a declarat deschise lucrările adunării generale. Considerând că dezbaterile regulamentului reuniunii pretindeau timp mai îndelungat și pentru că onorata comisie desemnată cu acest scop nu și-a terminat lucrările, adunarea generală decide în unanimitate ca dezbaterea acestui regulament să fie scoasă de pe ordinea de zi. În continuare, secretarul reuniunii citește raportul de activitate din care reiese, printre altele, că la sfârșitul anului 1907 reuniunea avea 10 membri onorari, 30 membri fondatori și 110 membri ordinari. 
Sfârșindu-se mandatul biroului și comitetului de conducere, adunarea generală își alege „oficialii noi cu aclamațiune”. În fruntea reuniunii a fost reales vicarul Alimpiu Barboloviciu, vicepreședinte a fost ales învățătorul din Hidig, Nicolae Pop, secretar-bibliotecar Simion Oros, învățător în Șimleu, casier Daniil Graur senior, învățător în Giurtelecu Șimleului, controlor Iosif Cosmuța, învățător în Santău, avocat al reuniunii a fost reales dr. Coriolan Meseșian, iar Vasile Oltean, fostul vicepreședinte, intrând în pensie, a fost ales în funcția de vicepreședinte onorar. În comitetul de conducere au fost aleși următorii dascăli: Ioan Oiegar, Demetriu Oros, Gavril Gâlgău, Vasile Oltean, Constantin Albu, Teodor Mureșan, Traian Husti, Simion Buciu, Emil Pocola, Elia Pusztai, Demetriu Pop, Daniil Graur junior. Ca membri supleanți au fost aleși Ioan Dragoș, Ioan Flonta, Ioan Șimon, Ioan Chira, Ioan Fati, George Pop11.
A urmat alegerea comisiilor de specialitate, după care George Șimonca, învățător în Asuajul de Sus, citește dizertația sa intitulată „Stabilitatea învățătorilor”. Adunarea generală o consideră de actualitate, calificând-o ca „foarte bună” și decide să fie publicată în prestigiosul ziar șimleuan „Gazeta de Duminecă”, mulțumindu-i, totodată, autorului pentru efortul depus în elaborarea lucrării. Dr. Coriolan Meseșian se înscrie ca membru fondator al reuniunii, cu suma de 50 coroane, iar comisia de finanțe constată că fondul reuniunii a ajuns la suma de 6.879 cor. 32 fil. 
La capitolul propuneri se distinge cea a învățătorului Teodor Mureșan, susținută de către cei prezenți, care subliniază că se impunea despărţirea oficiului cantoral de cel învăţătoresc. O altă propunere a fost aceea de a ridica un monument în memoria lui Ioan Pop Reteganul, deschizându-se în acest sens o colectă și se decide ca apelul să fie publicat și în „Gazeta de Duminecă”. La Hidig s-a strâns suma de 90 cor. 40 fil., din care dr. Coriolan Meseșian a donat 50 coroane, iar restul câte una, două, maxim cinci coroane12.
Propunerea de a se despărți oficiul cantoral de cel învățătoresc a fost reluată de Teodor Mureșan în cadrul unui articol publicat în ziarul „Gazeta de Duminecă”, în care motivează necesitatea unui astfel de demers. El subliniază că de multe ori, învățătorul era nevoit să lase singuri copiii pentru a participa alături de preot la slujbele zilnice de dimineață, care se țineau între orele 8 și 9, când copiii rămâneau singuri în clasă, la înmormântări, cununii etc. Mai mult, la unele slujbe, precum cea de dimineață, învățătorul era nevoit să-l suplinească și pe făt, adică să tragă clopotele, să aducă apă și vin în biserică, să țină el cădelnița, să aprindă lumânările etc., ceea ce, pe bună dreptate, îi scădea prestigiul în rândul părinților copiilor. O altă problemă sensibilă pe care o surprinde Teodor Mureșan este cea a alegerii învățătorilor, care erau apreciați în primul rând după voce și nu după metodele pedagogice pe care le aplicau. În acest context, el propune, în numele Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni din tractul Sărăuadului, să fie despărțite cele două oficii. De asemenea, îi roagă și pe învățătorii sălăjeni din celelalte filiale să se pronunțe, „pe cale ziaristică, asupra acestei încercări, și a arăta modalitatea, cum s-ar putea face aceasta, fără a suferi ceva cât de puțin cauza noastră națională și bisericească”13.
Tot din coloanele ziarului șimleuan aflăm că în cadrul adunării generale de la Hidig au existat anumite incidente și nemulțumiri, expuse de Emil Pocola, învățător în Bocșa, în articolul „Un bilanț. Constatări după adunarea învățătorească sălăjană”. El reproșează învățătorilor că nu au luat atitudine față de legea școlară din anul 1907, așa-zisa lege Appony, apreciind doar intervențiile avocatului Coriolan Meseșian14. 
În acest context, vicepreșe-dintele reuniunii, Nicolae Pop, publică și el un articol intitulat „Reflecsiuni în jurul Reuniunei Înv. Rom. Sălăjeni”, în cadrul căruia încearcă să explice de ce adunarea generală de la Hidig a fost „cu neajunsuri și nemulțumiri”, după cum sublinia Emil Pocola. El recunoaște că raportul de activitate prezentat în cadrul adunării generale nu a fost complet, punându-l pe seama filialelor care nu au înaintat Comitetului central al reuniunii rapoartele anuale. Consideră că principalul motiv de nemulțumire al unor învățători l-a constituit faptul că nu s-a ținut prelegerea practică din cauza învățătorului Vasile Barna, care în adunarea precedentă s-a angajat să țină prelegerea, dar n-a venit nici la adunare, nici nu a anunțat conducerea reuniunii să numească alt învățător. De asemenea, invitația făcută inspectorului școlar maghiar să participe la adunările generale ale reuniunii, numirea lui ca membru onorar și trimiterea de telegrame oficialilor maghiari, chiar și ministrului Appony, se pare că a încins spiritele. Minte lucidă și rațională, dr. Coriolan Meseșian, avocatul reuniunii, a reușit să-i calmeze, explicându-le în ce constă legislația în vigoare15.
În anul 1909, adunarea generală a reuniunii s-a ţinut la Băseşti, în data de 2 august. Printre oaspeții de seamă s-au numărat George Pop de Băsești și Andrei Cosma, iar corul condus de vrednicul învățător Ioan Chira a „desfătat publicul”, atât în cadrul liturghiei, cât și la banchetul care a încheiat evenimentul deosebit desfășurat în „Țara Codrului”16.
Lucrările adunării generale au fost prezidate de Nicolae Pop, vicepreședintele reuniunii, „o adunare ca aceasta rar a mai fost de când esistă reuniunea”. Secretarul reuniunii, Simion Oros, a dat citire dizertației intitulată „Rolul reuniunilor întru desvoltarea culturală a poporului”, subliniind că „învățătura e singura putere, care e în stare a schimba soartea unui popor, a-l face din rău bun, a-l aduce din întunerec la lumină”. A urmat propunerea de probă susținută de Teodor Mureșan, din Istorie, despre „Regele Mathia”, „cu clasa corespunzătoare ajungându-şi scopul dorit”16. În cadrul lucrărilor adunării generale s-a dezbătut problema ridicată de Teodor Mureșan în mai multe rânduri: despărțirea oficiului învățătoresc de cel cantoral. Cu unanimitate s-a hotărât înaintarea unui Memorandum Episcopiei de Gherla. Memorandumul a fost elaborat de Teodor Mureșanu și a fost înaintat episcopului dr. Ioan Szabo. De asemenea, a fost publicat în presă18.
La finalul adunării generale se arată că s-au înscris ca membri fondatori ai reuniunii următorii: Elena Pop Hossu-Longin, fiica lui George Pop de Băsești, cu 50 coroane, protopopul Vasile Pop, Mihai Bohățiel, director de bancă, avocatul dr Mihai Pop și avocatul dr. Alexandru Pop, toți cu câte 20 coroane, aceasta fiind un „semn, că inteligența din Băsești se interesează de causele noastre învățătorești”19. 
Conducerea reuniunii considera că s-a înființat în anul 1870, dar oficial, după cum se poate observa și de pe ștampilă, a început să activeze din anul 1871. În acest context, în anul 1910, conducerea reuniunii a aniversat 40 de ani de activitate, în cadrul adunării generale anuale, care s-a ținut în localitatea Someș-Odorhei, în ziua de 2 august.
Ziarul „Gazeta de Duminecă” anunța, din timp, evenimentul deosebit din viața reuniunii, subliniind importanța lui și că la adunarea jubiliară trebuia „să ieie parte întreg corpul învățătoresc și întreaga inteligență din Sălaj, în frunte cu acei câțiva bărbați, ce-i mai avem în vieață, cari au spart țelina și au înființat Reuniunea”. De asemenea, că era de „datorința fiecăruia să dee dovezi că știe aprecia munca desinteresată ce a săvârșit aceasta reuniune într-un timp atât de lung și – critic”20. 
Cei mai mulți oaspeți din depărtare au sosit la Someș-Odorhei cu o zi înainte de eveniment, în după-amiaza zilei de 1 august 1910, împreună cu membrii comitetului central al reuniunii. Ei au fost așteptați la gară de trăsuri, care i-au transportat la locul de cazare.
În dimineața zilei de 2 august, conform tradiției, la orele 8 a fost oficiat serviciul divin, fiind prezente multe persoane în biserică, deși afară ploua. Serviciul divin a fost oficiat de către protopopul Gabriel Cherebețiu, asistat de un preot, iar răspunsurile le-a dat corul înființat ad-hoc de către învățători. Apostolul l-a citit Vasile Mica, notar cercual și mare proprietar, iar priceasna a cântat-o Ioan Tyuhan, învățător în Sărăuad. 
După oficierea serviciului divin, publicul s-a adunat din nou în biserică, care s-a dovedit neîncăpătoare. Erau prezenți intelectuali, doamne, domnișoare și țăranii, iar din partea autorităților administrative era prezent pretorele Bedö Béla.
Ședința s-a deschis la ora 11 fără un sfert, lucrările fiind prezidate de vicepreședintele Nicolae Pop, în lipsa vicarului Alimpiu Barboloviciu, președintele reuniunii, care nu a putut participa, „din cause neprevăzute”. Au luat cuvântul și foștii membri ai conducerii reuniunii, Vasile Oltean și Ioan Hendea, în numele învățătorilor pensionați, urând reuniunii „ca și în viitor să aibă resultate tot atât de satisfăcătoare, ca în trecut”. Dr. Izidor Marcu, canonic în Blaj, salută și el adunarea „printr-un discurs mult aplaudat, - dorindu-i bucurie în faptele ajunse și succese pe terenul cultural și de educațiune într-u desvoltarea caracterului”. S-a dat citire, apoi, scrisorilor și telegramelor de felicitare sosite din partea reuniunilor surori, din protopopiatele ortodoxe Timișoara, Belinț, Comloșul Mare, Lipova, de la Ioan F. Negruțiu, președintele reuniunii învățătorilor din Arhidieceza Blajului și redactor al ziarului „Foaia Scolastică”, învățătorilor din jurul Gherlei etc. Se trece apoi la ordinea de zi și se citește raportul anual de activitate al reuniunii, se prezintă bilanțul financiar și se aleg comisiile de specialitate. În continuare, Simion Oros dă citire dizertației intitulată „Schițe din trecutul reuniunei (1870-1910)”, care a fost ascultată cu multă atenție și răsplătită cu aplauze.
În cadrul ședinței de după-amiază, Teodor Mureşan, raportorul comisiei pentru examinarea raportului general al Comitetului central al reuniunii, după prezentarea concluziilor sale, îşi exprimă mulţumirile faţă de comitetul central pentru activitatea desfăşurată în acel an şcolar. De asemenea, îşi exprimă durerea pentru pierderea unora dintre membri, trecuţi la cele veşnice. Tot Teodor Mureşan vine cu propunerea ca revista „Foaia Scolastică” din Blaj să devină organul reuniunii sălăjene, neavând un organ propriu de publicitate. Propunerea a fost primită atât de către redacţia revistei, cât şi de membrii reuniunii sălăjene.
O altă propunere prezentată de Teodor Mureşan şi aprobată de adunarea generală a fost cea a redactării „Memorialului”, care să cuprindă prodigioasa activitate a reuniunii în cei 40 de ani de existenţă.
Adunarea generală ia decizia de a-i demite din Comitetul central pe membrii care nu au luat parte la ședințe. Cei vizați au fost Gavril Gâlgău, Ioan Oiegar, Emil Pocola și Traian Husti. În locul lor au fost aleși următorii dascăli: Victor Filip din Unimăt, Vasile Mihalca din Bârsa, Ioan Flonta din Bădăcin și Ioan Șimon din Bănișor. De asemenea, îndrumă comitetul central ca prin președinții de filiale să dispună membrilor reuniunii ca la adunările cercuale să prezinte ca dizertații monografia școlii din localitatea în care se ținea adunarea, după care să fie predate la arhiva reuniunii.
Comisia pentru înscrierea de noi membri raportează că s-a înscris ca membru fondator Vasile Mica, mare proprietar, cu 20 coroane, iar ca membri ajutători următorii: Bedö Béla, pretor, cu 5 cor.; Gavril Cherebeșiu, protopop, cu 2 cor.; Kramer Jozsef, notar, cu 2 cor.; Lazăr Caba, preot, cu 2 cor.; Demetriu Baiconcu 2 cor.; total – 35 coroane. Reuniunea a ajuns la o „avere curată” de 6.783 cor. 60 fil. 
Tot cu această ocazie, Institutul financiar „Sălăgiana”, cu sediul în Jibou, a instituit un premiu de 50 cor. pentru doi învățători care în anul ce urma vor instrui mai mulți analfabeți. De asemenea, avocatul băncii românești din Jibou, Vasile Gyurco a instituit un premiu de 50 cor. pentru acel învățător care va avea cea mai frumoasă pomărie din Sălaj. A urmat un banchet la care au participat 120 persoane și o petrecere cu joc, la școala din Someș-Odorhei, care a ținut până în zori de zi20. 
Tot prestigiosul ziar șimleuan concluziona că serbările jubiliare ale reuniunii învățătorilor sălăjeni „au avut un succes neașteptat de frumos și însuflețirea a fost la culme”21.
Sub semnul jubileului de 40 de ani s-a ținut și adunarea generală anuală din anul 1911, la 23 iulie, în „fruntașa comună” Santău, evenimentul fiind anunțat în ziarul șimleuan, „Gazeta de Duminecă”22.
Adunarea generală din anul 1912 a fost organizată în localitatea Giurtelecu Șimleului, la 23 iunie. După oficierea serviciului divin, președintele reuniunii deschide lucrările adunării generale, iar vicepreședintele Pocola prezintă raportul anual de activitate al reuniunii. Îl invită apoi pe Victor Filip să-și susțină conferința intitulată „Chestia salarizării învățătorilor confesionali”. Autorul face cunoscută „starea mizerabilă” în care se aflau învățătorii confesionali din punct de vedere al salarizării, probleme care afectau activitatea profesională a dascălilor, nevoiți să se gândească cum să-și întrețină familiile: „Nu poate aștepta, societatea, însuflețire pentru misiunea sa, de la acel învățător, al cărui inimă și suflet este îngîndurat de traiul de toate zilele”, spune el. Învățătorii sălăjeni făceau front comun cu ceilalți învățători transilvăneni în această problemă delicată și susțin că vor lupta „cu stăruință, ca susținătorii școalelor noastre confesionale să asigure fără amânare acea leafă învățătorilor confesionali români, care va succede s-o dobândească învățătorii grupați în Alianța învățătorilor regnicolari”. În continuare, Emil Pocola a fost invitat să prezinte lucrarea „Uniformizarea activității reuniunilor învățătorești din dieceză”. Concluzia discuțiilor a fost că se simțea lipsa unității reuniunilor învățătorești și se cerea înființarea unei alianțe a tuturor învățătorilor români din Arhidieceza Blajului24. Tot Emil Pocola a citit dizertația intitulată „Învățătorii și preoții”, subliniind că scopul lor comun trebuia să fie „ridicarea culturală economică (și) socială a neamului românesc, cu o pătrundere și lărgime de vederi filosofice-sociologice”. Pentru atingerea acestui scop, spune el, „învățătorul să fie un preot, iar preotul să fie în sufletul său un pedagog”.
În cadrul ședinței de după-amiază, comisiile de specialitate și-au prezentat rapoartele și s-au făcut diverse propuneri. Comisia pentru încasarea taxelor și înscrierea de noi membri raportează că Dr. Victor Deleu s-a înscris ca membru fondator cu suma de 20 coroane, iar preoții Octavian Baști și Ioan Lobonț ca membri ajutători, cu suma de două coroane fiecare. De asemenea, mai remarcăm propunerea protopopului tractului Pericei, Ioan Papiriu Pop, care inițiază un premiu de 25 coroane pentru cea mai bună dizertație pe tema „Fermitatea caracterului român ce stăpâne pe ai noștri”25.  
Orașul Șimleu Silvaniei a fost gazda ultimei adunări generale a Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni, înainte de izbucnirea primei conflagrații mondiale. Ea a avut loc în data de 10 iulie 1913, iar lucrările au fost prezidate de Simion Oros, noul președinte al reuniunii, după retragerea din activitate a venerabilului vicar al Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu. El a participat la lucrările adunării generale în calitate de membru fondator onorific, la fel ca Andrei Cosma, Ioan P. Lazăr și protopopul Augustin Vicaș. După oficierea serviciului divin, membrii reuniunii și ceilalți participanți s-au adunat în sala teatrului orășenesc din Șimleu, lucrările fiind deschise de Simion Oros, care face un scurt bilanț al activității reuniunii de la ultima adunare generală. Învățătorul Teodor Mureșan a prezentat raportul cu privire la Regulamentul disciplinar diecezan, iar la capitolul propuneri amintim două, pe care le considerăm mai importante: Ioan Tyuhan, învățător în Bobota, propune să se înființeze un fond de ajutorare pentru copiii învățătorilor sălăjeni mai slab dotați material, care urmau să studieze la gimnaziul superior din Șimleu; Simion Oros propune ca Reuniunea Învățătorilor Români Sălăjeni să se înscrie ca membru al Astrei din Sibiu. În continuare, Ioan Zdritea, învățător în Porț, a dat citire dizertației intitulată „Familia, școala și biserica”, apreciată de către auditoriu26.
În ședința de după-amiază, comisiile de specialitate și-au prezentat rapoartele. Învățătorul Paul Pușcaș propune ca prezidiul reuniunii să dea dispoziție ca adunările din filiale să se țină în zilele de sărbătoare sau duminica, pentru ca să poată participa și asculta populația prelegerile, „cari să fac pentru înaintarea culturală a lui”. Ca dizertant pentru următoarea adunare generală s-a angajat învățătorul Ioan Rognean27.
În acest context, în anul 1914, izbucnea Primul Război Mondial și astfel a fost sistată și activitatea Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni. Își va relua activitatea după Marea Unire, sub denumirea de Asociația Învățătorilor Sălăjeni.

1 Flaminia Faur, Manifestările românilor din Bihor împotriva proiectului de lege şcolară din 1907. Documente, Oradea, Fundaţia Culturală „Cele Trei Crişuri”, 1994, p. 18.
2 Ibidem, pp. 19-21.
3 Vezi în acest sens, Gazeta de Duminecă, nr. 14, 14 aprilie 1907, p. 1 și nr. 15, 21 aprilie 1907, pp. 1-3.
4 Idem, nr. 12, 31 martie 1907, p. 6.
5 Idem, nr. 14, 14 aprilie 1907, p. 6.
6 Idem, nr. 15, 21 aprilie 1907, pp. 1-3.
7 Idem, nr. 30, 4 august 1907, pp. 3-4.
8 Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Sălaj (S.J.A.N. Sălaj), fond Reuniunea Învățătorilor Români Sălăjeni, dosar 4, f. 130.
9 Ibidem, f. 128.
10 Gazeta de Duminecă, nr. 26, 22 iunie 1908 (stil vechi, iar adunarea a fost luată în considerare după stilul nou), p. 5.
11 S.J.A.N. Sălaj, fond Reuniunea Învățătorilor Români Sălăjeni, dosar 4, f. 130 v.
12 Ibidem, f. 131.
13 Gazeta de Duminecă, nr. 40, 28 septembrie 1908, p. 5.
14 Idem, nr. 28, 6 iulie 1908, pp. 5-6.
15 Idem, nr. 30, 20 iulie 1908, pp. 3-4.
16 Idem, nr. 30, 26 iulie v./8 august n. 1909, p. 7.
17 Simion Oros, Memorialul Reuniunei Învățătorilor Români Sălăgieni. 1870-1910, Șimleu, 1911, pp. 74-75.
18 Gazeta de Duminecă, nr. 40, 4/17 octombrie 1909, pp. 3-4; nr. 43-44, 14 noiembrie 1909, pp. 5-6.
19 Simion Oros, op. cit., p. 75.
20 Gazeta de Duminecă, nr. 28, 24 iulie 1910, p. 7.
21 Idem, nr. 31, 14 august 1910, pp. 2-6.
22 Idem, nr. 30, 7 august 1910, p. 6.
23 Idem, nr. 23-24, 18 iunie 1911, p. 3.
24 S.J.A.N. Sălaj, fond Reuniunea Învățătorilor Români Sălăjeni, dosar 4, ff. 163-164.
25 Ibidem, ff. 168-171.
26 Ibidem, ff. 202-204.
27 Ibidem, f. 205.

Autor: Marin Pop