Aboneaza-te la newsletter




Alexandru Jurcan


D.A. Doman în 366  de zile

D.A. Doman în 366 de zile

Iunie 2021

Cărticica a poposit tonică în cutia mea poștală. Scrisă de Dumitru Augustin Doman, care se plângea cândva, într-o proză, că în cutia sa poștală se țese implacabila pânză de păianjen. Uite că eu am scăpat de tristețea asta, dar admirația mea pentru Bunin n-a dispărut, că doar împărtășesc aceeași dulce dependență ca Doman, conștient că scrisul e „libertate, libertinaj, destrăbălare de creator”. Preocupat mereu de Bunin, aflu că a emigrat în Franța, s-a ocupat de agricultură și pe ogor l-a găsit poștașul ce-i aducea vestea că a primit premiul Nobel. Asta da veste, aflată din cartea lui Doman – 366 de însemnări din anul pandemiei, Ed. Grinta, Cluj, 2021. Cartea cuprinde însemnări succinte din anul 2020. Se citește reped citeste tot [...]

Femeia de marțipan și eternul Erasmus

Femeia de marțipan și eternul Erasmus

Mai 2021

Legat de scaun din cauză de pandemie, duc dorul călătoriilor. Așa că a picat la țanc romanul lui Radu Țuculescu (Femeia de marțipan, Polirom, 2020). Eroii săi călătoresc cu dezinvoltură, într-o pitorească socializare. Fantezia autorului zburdă de la cotidian spre realism magic, grotesc, poetic, policier, în acorduri echilibrate de road movie (ce-am face fără englezisme??). După ce autorul ne-a plimbat în celelalte romane (deja citite) pe la țară, prin pene de gâscă ori trenuri insomniace, apoi printr-o măcelărie cu cotlete rozalii, jamboane de mangaliță și pastramă de curcan, a coborât într-o toaletă publică în centrul orașului (Cluj), unde personajul principal s-a angajat provizoriu, înainte de a ajunge detectiv criminalist. El e Martin Br citeste tot [...]

Sticlă spartă la Casa Vilma

Sticlă spartă la Casa Vilma

Aprilie 2021

Vântul a răscolit pubelele și s-a auzit zgomot de sticlă spartă. El mergea departe cu trenul. A ieșit pe culoar și și-a aprins o țigară. La sfârșitul călătoriei a ajuns la Casa Vilma. Cum cine? Personajul/autor omniscient din cartea lui Ioan-Pavel Azap – Zgomot de sticlă spartă, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2020, cu ilustrații de Cristian Cheșuț (absolut excepționale).  E al doilea volum de proză, după Câteva ore din viața ta, apărut în 2007 la Galaxia Gutenberg. Cu stilul său inconfundabil, răsfățându-se, Pavel mi-a scris drept autograf în 2007 că… „după ce vei citi postfața, te vei lăsa de proză”! De proză tot nu m-am lăsat, dar nici nu m-am oprit citeste tot [...]

Pasolini și plaja fatidică

Pasolini și plaja fatidică

Martie 2021

Înainte de a vedea filmul Pasolini de Abel Ferrara (2014), m-am documentat cât era necesar. Mi-am repetat lecția, cum se spune. Sigur, titlul e provocator, însă regizorul se oprește la realizarea unui omagiu destul de modest, bazându-se (și pe bună dreptate) pe actorul Willem Dafoe, ilustrând pe cât posibil agenda lui Pasolini. Adică ultima zi „banală și fatală” – cum scrie Hervé Aubron în Magazine Littéraire din ianuarie 2015. Ziua de 1 noiembrie, 1975.  Dominique Fernandez se oprește asupra acelei zile fatidice în ultimele pagini din romanul Îngerul destinului (tradus de Aristița Negreanu). Un tânăr (racolat…) îl lovește dur pe Pasolini acolo pe plaja pustie („privirea mea mută și plină de adorație îi spori furia la culme”). citeste tot [...]

Allan Lillelund  și zilele fără jurnal

Allan Lillelund și zilele fără jurnal

Februarie 2021

Scriitoarea Flavia Teoc a ales să trăiască în Danemarca, dar continuă să scrie în românește – e poetă, publicistă, romancieră, cercetător asociat, doctor în filologie. Iată că a ajuns la invidiatul nivel de la care realizează traduceri din daneză în românește. L-a ales pe Allan Lillelund, prozator și traducător (la rândul său) din norvegiană, care trăiește în Beder și predă cursuri de scriere creativă. Cartea lui Allan a apărut la Casa Cărții de Știință, Cluj, cu titlul Zile fără jurnal. Am parcurs prozele scurte cu satisfacția descoperirii unei voci unice. Nu, nu e o exprimare gratuită, stereotipă. Ai senzația aceluiași personaj multiplicat în oglinzi dezabuzate, dinspre Camus citire. Planul auctorial nu are fisuri, merge pe ace citeste tot [...]

Frigiderul  ca metaforă

Frigiderul ca metaforă

Ianuarie 2021

Serios, de câte ori jurnalista Anne deschide frigiderul, constată că ușa acestuia e defectă. Cine să aibă timp să se ocupe de asta, când familia e destul de destrămată? Exact: frigiderul ca metaforă a unei familii în care lucrurile alunecă. Soțul e indiferent, băiatul se droghează… Ea, Anne, face o anchetă despre prostituția în mediul studențesc. Abordează două studente: Charlotte și Alicia. Care își oferă trupul pentru bani. Cu dezinvoltură și naturalețe. Da, e vorba de filmul Elles, din 2011 (ce penurie de titluri!), regizat de Malgoska Szumowska, cu Juliette Binoche, Anaïs Demoustier, Joanna Kulig, Krystyna Janda. Ziceam că studentele nu au inhibiții în a-și povesti întâlnirile perverso-erotice. Ele practică prostituția doar cu citeste tot [...]

Nu mă născusem încă…

Nu mă născusem încă…

Decembrie 2020

Nu se poate! Eu nu mă născusem încă și se făceau, deci, filme?? Așa exclam acum văzând filmul lui Orson Welles din 1946 – The Stranger/Străinul, cu Eduard G. Robinson (născut la București în 1893), Loretta Young și Welles însuși. Un film policier, noir, un thriller cu o intensitate dramatică echilibrată, cu suspans solid. Stilul lui Welles transpare cu claritate, mai ales prin umbrele gigantice, premonitorii, proiectate pe pereți.  E căutat criminalul de război nazist Frank Kindler, care a conceput ideea de genocid, apoi s-a refugiat într-un orășel, și a devenit profesor sub numele de Clarles Rankin. Trebuie să spunem că Welles a început filmările în 1945, când avea loc procesul de la Nürnberg. Lucrurile se leagă, nu? Oportunitatea ace citeste tot [...]

Newness și lelea Susană

Newness și lelea Susană

Noiembrie 2020

Cum se petreceau întâlnirile amoroase pe vremuri…nu foarte îndepărtate… hai să zicem prin anii ’60…? Suntem la țară… Natură darnică, păduri, holde, dealuri. Nu tu telefon, nici televizor. Doar privirea și scrisorile. Numai că lelea Susană n-are nevoie de cuvinte. Să fii direct? Aluziv? Arogant? Propui un tufiș în loc de bar? Stai! Nu vorbim despre iubire? Nu… Dar? Despre o aventură. Filmul Newness (2017) de Drake Doremus prezintă relațiile amoroase în epoca rețelelor sociale. Activezi un cont și îl dezactivezi când vrei. Așa se cunosc Martin (Nicholas Hoult) și Gabi (Laia Costa). Doresc o aventură simplă, doar că amână patul în favoarea unui bar… apoi discută, se descoperă și hotărăsc să meargă mai departe, să cultive citeste tot [...]

Adio în noapte

Adio în noapte

Octombrie 2020

S-a desfășurat la Cluj Festivalul Filmului Francez, ediția a 24-a, în condiții severe de pandemie, cu mască, distanțare etc. S-au ales filme regizate de femei – cu mici excepții. Adică? Audrey Diwan, Hafsia Herzi, Manele Labidi, Jessica Palud. Din lipsă de timp, am ajuns doar la filmul L`Adieu à la nuit/Adio în noapte, 2019, regizat de André Téchiné, cu Catherine Deneuve (Muriel), Kacey Mottet Klein (Alex), Oulaya Amamra (Lila). Regizorul promite „un cadru mitologic”. Așa este: o natură darnică, livadă imensă de cireși, centru ecvestru… Totul în opoziție cu drama propusă, cu disperarea oamenilor. Muriel, bunica, se bucură să-și revadă nepotul (Alex). Doar că el… e convertit la Islam și vrea să plece în Siria. Da, spălarea creier citeste tot [...]

Cetățeanul de onoare după 40 de ani

Cetățeanul de onoare după 40 de ani

Septembrie 2020

Tot timpul mai există revelații… Acum e filmul argentinian Cetățeanul de onoare , regizat de Mariano Cohn și Gastón Duprat. Mult timp am evitat să-l văd, din cauza titlului, iar acum, după vizionare, îmi sun prietenii și îi rog să vadă urgent filmul. Satiră, umor negru, dramă, comedie, cinism, ceremonii grotești, tristețe și singurătate – totul excelent orchestrat, cu o viziune crudă și tandră în același timp.  Să-mi domolesc entuziasmul, să mă ordonez… Vedeți scena cu cele trei capete de miel de pe tava culinară. Cum sunt? Surâzătoare, în moartea lor prăjită. Ar putea fi o metaforă filmică, deoarece tot ce vedem în continuare păstrează o privire oximoronică.  Daniel Mantovani a plecat din orășelul argentinian Sala citeste tot [...]

Umbrele trecutului

Umbrele trecutului

August 2020

Fiecare om cunoaște în timpul vieții persoane diverse și numeroase. Cum ar fi să le adune pe toate, într-un fel de bilanț, pe o pajiște sau la o petrecere? Sau cum ar fi să conviețuim cu noi înșine la diferite vârste? Eu, adultul, să mă țin de mână pe mine copil. Să-i/să-mi dau sfaturi. Era așa ceva și la Bergman în Fragii sălbatici. Recent, am văzut filmul Chambre 212 de Christophe Honoré, cu Chiara Mastroianni, Vincent Lacoste, Benjamin Biolay, Carole Bouquet, Camille Cottin. Un film din 2019, despre derapajele cuplului, despre iubire, despre uzura relațiilor umane – totul între vis și realitate. O dezbatere în cheia realismului magic.  După 20 de ani de căsnicie, Marie părăsește domiciliul conjugal și se instalează în hotelul d citeste tot [...]

Fără pudoare, fără tabu-uri

Fără pudoare, fără tabu-uri

Iulie 2020

Pedro Almodóvar reprezintă cineastul numărul unu al Spaniei, copilul teribil, dar și ambasadorul ei de valoare. Al cincisprezecelea film – „Proasta creștere” (La Mauvaise Education) – a deschis festivalul de la Cannes în 2004, iar filmul „Totul despre mama” a fost recompensat în 2000 cu Oscar pentru cel mai bun film străin. În 2002, filmul „Vorbește cu ea” a primit Oscarul pentru scenariu. Recunoașterea internațională are loc în 1988 cu „Femei în pragul unei crize de nervi”.  Almodóvar nu cunoaște subiecte tabu. Îmbinând tandrețea, violența, pasiunea, satira, el vorbește despre biserică, naționalism, homosexualitate, pedofilie în școlile religioase, transsexualitate, lesbianism. Regizorul e un creator incomod, care nu-și pr citeste tot [...]

Zama și alegoria vieții

Zama și alegoria vieții

Iunie 2020

Cred că am văzut multe filme la viața mea și nu m-am așteptat la marea surpriză cu filmul Zama, regizat de Lucrecia Martel în 2017. Pur și simplu e un film atipic, halucinant, senzorial, contemplativ. Mi s-a întâmplat să simt acut frustrarea personajului, fără a fi vorba de a empatiza. M-am simțit prins într-o plasă irațională, onirică. Eram acolo, în secolul 18, plutind între vis și realitate, alături de funcționarul Don Diego de Zama, într-un ținut sălbatic din America de Sud. El, Zama, e corregidor în serviciul regelui și așteaptă transferul, ca să-și revadă soția și copiii, sătul de locul acela straniu, unde letargia s-a instalat ca o rugină, iar indigenii par umbre anxioase.  Recunosc: un film eliptic, ermetic, cu un ritm lent, citeste tot [...]

Colette și pânza de lumină

Colette și pânza de lumină

Mai 2020

În 1873 s-a născut în ţinutul Yonne scriitoarea Sidonie Gabrielle Colette. Scrie romane, articole, amintiri. Soţul unu, soţul doi, divorţuri, apoi recăsătorirea cu soţul unu... Ne amintim de romanele Chéri, Sido, Gigi etc. Léa de Lonval este personajul principal din romanul Chéri (Livre de Poche, Paris, 1990). Ea devine amanta tânărului Fred Paloux, cunoscut sub numele de Chéri. Poate că e ultima ei aventură, de aceea apar luciditatea şi amărăciunea. Fred se va căsători cu Edmée, încercând s-o uite pe Léa. Ce ne place în romanul de faţă? Pictura intimistă a mediului monden, analiza sufletului feminin şi farmecele seducţiei. Poate că şi umorul... trist al scriitoarei, plus verva povestirii, melancolia profundă, notaţiile amuzante. Léa reali citeste tot [...]

Rațiune și simțire în vremuri bolnave

Rațiune și simțire în vremuri bolnave

Aprilie 2020

Unde să mă fi refugiat în aceste zile de panică (coronavirus), dacă nu într-o perioadă romantică, departe de distopiile devenite realitate? Am ales să revăd filmul Rațiune și simțire de Ang Lee, după romanul lui Jane Austen (1775-1817). O perioadă pre-victoriană, unde predomină arta vorbirii și politețea tonică (deși în saloane bârfa își are legile ei).  Filmul a fost realizat în 1995, avându-i în distribuție pe Emma Thompson (Elinor), Kate Winslet (Marianne), Hugh Grand (Edward), Alan Rickman (colonelul Brandon). Pajiști crude, interioare calde, iubiri febrile, baluri elegante, cu ipocrizii mascate, furci caudine și zâmbete contrafăcute. Totuși, nici vorbă de stare de urgență, de spaima generalizată… nu pot uita de coronavirus?! citeste tot [...]

Șobolanii lui King

Șobolanii lui King

Martie 2020

E vorba de scriitorul Stephen King (1947), autor neîntrecut de romane horror (vezi Orașul bântuit, Misery, Carrie, Apocalipsa). A avut și o perioadă neagră, alcoolică, durând un deceniu. S-a dus beat chiar la înmormântarea mamei sale, apoi a avut un grav accident de mașină, în urma căruia a suportat vreo cinci operații la plămânul străpuns. A cunoscut un succes fulminant cu scrierile sale. Iată că în 2017, regizorul Zak Hilditch a realizat filmul 1922, după un roman de-al lui Stephen King, avându-i în distribuție pe Thomas Jane (Wilfred), Molly Parker (Arlette), Dylan Schmid (Henry). Wilfred e fermier și trăiește calm cu soția Arlette și cu fiul Henry. Apare deodată la el o dorință stranie de a intra în posesia completă a pământurilor citeste tot [...]

Caiete nu numai silvane

Caiete nu numai silvane

Februarie 2020

Cine îl cunoaște pe Daniel Săuca va pricepe valoarea unei modestii funciare. Zice „caiete”, adică munca migăloasă doar la... schițe și scrie „silvane”, ca nu cumva să creadă cineva că vrea să treacă spre alte regiuni geografice. Ce provincialism? Să fim serioși! Să nu fiu acuzat de ton encomiastic pentru faptul că sunt publicat sistematic în revistă. Sunt, de altfel, extrem de onorat. E o revistă de ținută, cu articole de interes major, cu opinii pertinente, cu propuneri stringente, diverse, discrete. Zicea un filozof că… valorile nu intră prin ușa din față, ci prin ușa din dos, apoi se impun gradat, fără ostentație.  E citită revista? Poate că mai mult decât altele. Știm cu toții situația tineretului atras de vizual, înde citeste tot [...]

Rănile transformate în lumini

Rănile transformate în lumini

Noiembrie 2019

Vara s-a scurs printre degete (ale cui?), în timp ce cinematografele hibernează. Oamenii caută căldura de afară, ignorând flăcările nevăzute ale artei a şaptea. Mai bine să fugim de boala imaginilor? În filmul lui Wim Wenders, Până la capătul lumii (1991), Claire e dependentă de imaginea ei din copilărie. Ea se îndrăgosteşte de Trevor şi colindă lumea. Deşerturi, avioane, maşini, iradiaţii, supercivilizaţie... Ce face Trevor? Culege imagini, să le ducă mamei, care nu mai vede. Tatăl a construit un laborator subteran oftalmologic. Fiecare vrea imagini, în afară de Sam, care scrie o carte. Fuga de tehnică? Lectura ca remediu? Chiar şi sfinţii lui Wenders (din filmul Aripile dorinţei, 1987) notează în caietele lor tot felul de biza citeste tot [...]

O oarbă așteptare pe podișurile sterpe

O oarbă așteptare pe podișurile sterpe

Octombrie 2019

Oamenii ţin în vitrinele casei ceşti de cafea şi farfurii colbăite, pe care nu le folosesc niciodată. Cică sunt… prea valoroase. De sărbători. Acele obiecte supravieţuiesc morţii oamenilor. Aşa am amânat şi eu să scriu despre cartea cea mai dragă. Mi-am găsit scuze, am escamotat motivele, până mi-am dat seama că astfel refăceam trama cărţii. E vorba de Deșertul tătarilor de Dino Buzzati (tradusă de Niculina Benguş, Ed. Minerva, Bucureşti, 1972), unde pluteşte o aşteptare oarbă, o alienare sigură, cu trimiteri livreşti între Kafka şi Borges. Cum am descoperit romanul lui Buzzati? După terminarea facultăţii, când fiecare coleg s-a îndepărtat de matcă. Ne scriam scrisori, cu acelaşi mesaj insistent: „Voi părăsi acest loc prov citeste tot [...]

Rafturi și grăunțe de duh

Rafturi și grăunțe de duh

Septembrie 2019

O adevărată psihoză, o spaimă a descotorosirii de cărți la câțiva prieteni: cui să ofere biblioteca? Cine să citească după dispariția lor? Plus atâta praf, ne-recitire etc. Unde vreau să ajung? La începutul verii am fost norocos să primesc două (!) cărți cu autograf de la DAD (Dumitru Augustin Doman). Imediat am fost vrăjit de fragmentarul stabilit, de lectură pe care o poți întrerupe, dar și sublinia mereu. Exact din cele două cărți am înțeles cum vorbesc, așteaptă și mor multe cărți în biblioteci.   Cele două volume primite sunt Moartea după moarte și Spuma zilelor (poate că m-am gândit la Boris Vian!) și a nopților de lectură. Despre cărți. Citate din diverși autori, comentate, subliniate, plus propriile gânduri adesea citeste tot [...]

Filmele octogenarelor

Filmele octogenarelor

August 2019

Unii se plâng că n-au vitalitate la 40 de ani, că nu mai au ce să spere, că timpul e implacabil, dar două femei regizoare repun sub semnul întrebării starea aceea de lehamite. E vorba de Agnès Varda și Márta Mészaros. Rulează pe ecrane filmele lor recente (din 2017), realizate la 88/86 de ani, încât orice speranță poate reveni în forță.  Agnès Varda, secondată de J.R., a realizat un vibrant imn adus bătrâneții prin documentarul Visages villages/ Chipuri, locuri (2017). Octogenara și tânărul, uniți prin același proiect (road-documentar) despre grandoarea celor „mici”, cu camioneta Photomaton, tind spre o complicitate generoasă, umanistă. Întâlnesc oameni, îi fotografiază și le afișează pozele uriașe, ca o compensație la micime citeste tot [...]

Rugăciunea și muntele

Rugăciunea și muntele

Mai 2019

Mi-am dorit mult să văd filmul lui Cédric Kahn, mai ales că lucrez cu tineri și le intuiesc crispările, îndoielile, exuberanța și căutările. Care film? La prière/The Prayer/Rugăciunea, cu Anthony Bajon în rolul principal, recompensat cu un mare premiu de interpretare la Berlin. Mai joacă în film Damien Chapelle, Alex Brendemühl, Louise Grinberg. Thomas a avut probleme cu drogurile. Ajunge la o comunitate izolată în munți cu speranța redresării. Acolo e muncă și rugăciune. Pustietate. Fără alcool, tutun, droguri. O terapie într-un loc izolat. Thomas e violent, nu suportă constrângerile, ochii lui disperați privesc în jos, cu teamă și ură. Are 22 de ani și stă între tineri care încearcă o repornire de la zero. Foști toxicomani citeste tot [...]

Utopie și deziluzie

Utopie și deziluzie

Aprilie 2019

Am așteptat din toate motivele documentarul Distanța dintre mine și mine despre poeta Nina Cassian, născută la Galați în 1924 și decedată la New York în 2014. A scris vreo 50 de cărți – poezie, eseuri, proză –, a fost pictoriță și compozitoare. A plecat cu o bursă în America și n-a mai revenit, mai ales că prietenul său, Gheorghe Ursu a fost arestat. Regizoarele Mona Nicoară și Dana Bunescu o lasă în prim plan pe poetă. La o vârstă înaintată, cu figura ei „dantescă”, plus zâmbetul larg, adesea întrerupt de un tic dentar, Nina Cassian are o memorie prodigioasă (a se vedea și jurnalul său Memoria ca zestre). Evreică și comunistă, integrată în avangardă și în realismul socialist, scriind la început o poezie proletcultist citeste tot [...]

Spre libertate

Spre libertate

Februarie 2019

Anna Seghers a fost o scriitoare germană de origine evreiască (1900-1983). Cartea sa A șaptea cruce descrie ororile din lagărele hitleriste, iar romanul Tranzit prezintă haosul din Marseille din 1940, când dezertorii, evreii, artiștii refugiați în Franța din 1933 așteaptă cu înfrigurare o fugă spre libertate, știind că Franța va fi ocupată în totalitate de naziști. În 2018 a fost lansat filmul omonim, realizat după Tranzit de către regizorul Christian Petzold, cu actorii Franz Rogowski, Paula Beer, Godehard Giese etc. Georg e blocat în Marsilia, unde Marie Weidel plutește fantomatic în căutarea obsesivă a soțului. Un mare merit al filmului este crearea unei stări de angoasă. Hăituiala se creionează gradat, apoi survine schimbarea de ident citeste tot [...]

Julieta lui Almodóvar

Julieta lui Almodóvar

Ianuarie 2019

Filmul Julieta de Almodóvar (2016) se numea inițial Silencio, după unul din cele trei capitole ale trilogiei Runaway (Chance, Soon, Silence) de Alice Munro (premiul Nobel, 2013). Almodóvar a cumpărat drepturile de ecranizare încă din 2009. Scriitoarea canadiană s-a născut în 1931. Premiul Nobel a numit-o „maestră a nuvelei contemporane”. După premiu, lumea s-a înghesuit în librării. Prima carte pe care am citit-o a fost Prea multă fericire. Mi-amintesc de un citat demn de Almodóvar, care alege mereu personaje feminine complexe: „Când bărbatul iese dintr-o încăpere, trage ușa după el, pur și simplu… Atunci când pleacă o femeie, ia și amintirea tuturor întâmplărilor trăite în acea încăpere” (traducere de Dan Costinaș). În filmu citeste tot [...]

Pornind de la Angel

Pornind de la Angel

Decembrie 2018

Eram la Paris și cinam la niște prieteni. Printre alți invitați și-a făcut apariția un profesor de filosofie, domnul Antoine. Da, am auzit bine: el preda deținuților de la imensa închisoare din Fleury-Mérogis – cel mai mare centru penitenciar din Europa: șapte clădiri, dintre care una destinată femeilor și tinerilor. Antoine mi-a făcut cadou cartea Fleury-Mérogis, scrisă de fostul său elev Angel Perez (Editura Pensée Universelle, Paris, 1983). Angel a fost deținut, apoi eliberat. Căsătorit, două fetițe și o carte. A trăit ani buni între cei 3500 de deținuți, a văzut sinucideri, a înțeles că șefii tremurau pentru cariera lor, lăsând reintegrarea și educația pe plan secund. Jonathan Asser, născut în 1964, a fost la închisoare, ap citeste tot [...]

Faust și fereastra  de plumb

Faust și fereastra de plumb

Noiembrie 2018

Mi-am propus să revăd Faust, acolo la Sibiu. Regia: Silviu Purcărete. Din 2007-2008 încoace, se fac adevărate pelerinaje acolo, cu iz de legendă. Spectacolul rezistă, chiar dacă excelentul actor Ilie Gheorghe ne-a părăsit. Timp de zece ani l-a interpretat pe Faust, înnobilând hala industrială dezafectată. Din 2017, Faust este jucat de Miklós Bács, cu o dăruire specifică seriozității sale scenice.  Sosesc autocare. Biletele au fost cumpărate cu mult timp în urmă. Încerc să sesizez schimbări, modificări. În primul rând, hala arată altfel, chiar și sala a primit alte nuanțe, plus acele scări ce urcă spre rândurile de sus. Spectacolul a însumat câteva retușuri consistente. Simt din nou răceala voită a decorului de la început, cu căr citeste tot [...]

Caietul malefic

Caietul malefic

Septembrie 2018

Regizorul Paolo Genovese a fost sedus de spusele lui Marquez, care considera că avem trei vieți: una socială, alta privată și una secretă. Filmul său din 2016, cu mare succes la public și nu numai (vezi premiul David di Donatello) se numește Perfetti sconosciuti, adică „perfect străini”. Exact, nu ne cunoaștem unii pe alții, deoarece mereu avem ceva de ascuns, nu ne place să arătăm totul, din spaimă, lașitate, perversitate.  În filmul lui Genovese cinează șapte buni prieteni. Trei cupluri plus Peppe, care a venit singur. Mănâncă, râd, se simt bine și privesc din când în când eclipsa de lună (care devine, desigur, o metaforă). Totul la nivel superficial, călduț, fără profunzimi. Asta până când începe un joc masochist, de masacru citeste tot [...]

Microcosmul feminin și prăzile

Microcosmul feminin și prăzile

Iulie 2018

Învățătoarea Violette Ailhaud (născută în 1835) a scris în 1919 un roman despre lovitura de stat din 1851 (L`Homme semence), când armata lui Louis-Napoléon Bonaparte a strivit rezistența republicanilor. Autoarea a încredințat manuscrisul unui notar. Cartea a apărut doar în 2006, iar regizoarea Marine Francen (fostă asistentă la Haneke) s-a încumetat s-o transpună pe marele ecran (în 2017) cu Pauline Burlet (Violette) și Alban Lenoir (Jean). Primul său film, în format 4/3, filmat în Cévennes, convinge și încântă privirea prin imagini tulburătoare, ce amintesc de Vermeer, Renoir, Van Gogh, Millet (filmul se numește Le Semeur/ Semănătorul). Bărbații din sat au fost duși cu brutalitate departe, fiind simpatizanți ai Republicii. Femeile au citeste tot [...]

Posibila apocalipsă

Posibila apocalipsă

Iunie 2018

Dezastrul începe de la o rochie roșie, pe care Sara n-o mai poate îmbrăca, din cauza unor kilograme în plus. Ea vrea să ajungă pe platourile televiziunii – un vis exaltat de pensionară ridicolă. Astfel recurge la pastilele de slăbire, niște droguri bine camuflate, care o distrug încet și sigur. Fiul ei, Harry, alege calea drogurilor, secondat de prietenul Tyrone, sfârșind prin a-și antrena iubita în caruselul amețitor, până o împinge spre prostituție. Totul face parte din romanul Requiem for a Dream, scris în 1978 de Hubert Selby, care a trăit între anii 1928-2004. De mic a suferit de tuberculoză, iar la 18 ani și-a pierdut o parte din plămâni. A avut probleme cu… heroina, ba chiar a ajuns în închisoare din cauza ei. Citind romanul pomenit ma citeste tot [...]

Captiv în sălbăticie

Captiv în sălbăticie

Mai 2018

Tânărul Cris McCandlers ia modelul lui Tolstoi, arde tot ce are, inclusiv banii și merge în Alaska, unde moare în 1992. Jon Krakauer se documentează, adună dovezi, mărturii și publică o carte despre Cris, tradusă și la noi de Iulia Blaga – În sălbăticie – Humanitas, 2012 și 2018. Mirajul sălbăticiei îi poartă pe mulți spre Alaska, deși acest loc „e necruțător, nu dă doi bani pe speranțe sau doruri”, însă ei cred că „imensitatea de-acolo le va astupa găurile din propria viață”. Cris e inconștient la început, neechipat, luând doar o hartă și niște orez. Avea o admirație deplină pentru Tolstoi, a ars banii, și-a abandonat mașina, și-a schimbat numele în Alex, iar în jurnal scria la persoana a treia. Credea că bogăț citeste tot [...]

Premiere la Teatrul Național din Cluj

Premiere la Teatrul Național din Cluj

Aprilie 2018

Viorica Samson Manea dorea un spectacol pentru foștii colegi de sanatoriu ai lui Aureliu Manea. S-a gândit la Păcală, dar mai apoi regizoarea Camelia Hâncu a realizat o selecție din trei volume scrise de profesorul de limba română din Aiud – Daniel Tiutiu – (cu care regizoarea a fost pe munții din Tecșești) și astfel s-a născut spectacolul Cine spală oala de mămăligă, care se joacă la Teatrul Național din Cluj. În distribuție: Elena Ivanca și Ioan Isaiu. E prezentă pe scenă și Edith Tóth (cu studii la Dresda), care asigură muzica originală live, compusă de ea însăși (prelucrări de flaut și pian).  La început, spectacolul s-a jucat la Alba Iulia și la Sibiu, dar nu în forma de acum. E un spectacol-lectură animat, colorat, cu infl citeste tot [...]

Subterana intimității

Subterana intimității

Martie 2018

Romanul Pianista de Elfriede Jelinek (premiul Nobel, 2004) a fost tradus de Nora Iuga la Polirom în 2004. Mai apoi, filmul lui Haneke, inspirat din roman, a fost recompensat cu Grand Prix du Jury la Cannes în 2001. Joacă în film Isabelle Huppert, Annie Girardot, Benoît Magimel. Ea, pianista, vestita profesoară din Viena, are personalitate artistică, discernământ, exigență. Locuiește cu o mamă posesivă, severă, care i-a inoculat frustrări și rigiditate. Viața ei intimă se rezumă la fantasme de voyeurism, la scene penibile (în baie, cu lama…sângele). Când întâlnește năvala sentimentală  a tânărului student, ea își expune crezul erotic, construit în momente obsesionale. Teoria ei (prezentată într-o scrisoare) are darul să-l înspăimâ citeste tot [...]

Perdelele confortului

Perdelele confortului

Februarie 2018

Mi s-a făcut dor de filmul lui Michael Haneke din 2005 – Caché/Ascuns – cu Daniel Auteuil și Juliette Binoche, mai ales după ce am vizionat recentul Happy-end, în care Haneke plimbă o oglindă implacabilă peste realitatea de-acum, într-un puzzle premonitoriu. Filmul Ascuns are o tramă polițistă, cu multe ramificații psihologice. Nu-i așa, domnule Freud, că e suficientă o casetă video filmată clandestin din stradă și niște desene bizare, pentru ca întreg eșafodajul uman al jurnalistului Georges să se clatine? Ce ai ascuns, domnule Freud, în tăinuitele cămări ale subconștientului? Viața se derulează calm, cu stereotipii călduțe, fără strigăte. Deodată Georges povestește ceva hazliu invitaților și, de la umor, ridică vocea, latră citeste tot [...]

Sărbătoarea blocului

Sărbătoarea blocului

Februarie 2018

Vine iarna, iar vecinii de la bloc se omoară cu procurarea lemnelor, că micul orășel n-are gaz, așa că noi suntem tradiționaliști: hornuri, lemne, fum și plase de rafie pentru transportarea zilnică a lemnelor din grămezile haotice din spatele garajelor înfrigurate. Eu sunt intelectual, mă încălzesc elegant și costisitor cu calorifere electrice. Am eu față să urc lemnele la etajul șase? Doar n-am mâncat ceapa ciorii! Știu, am studii la fefe, adică la fără frecvență intensă, cu specializarea de socializare. Să-i fac pe oameni să se salute, să comunice, să se înjure mai puțin, să nu se ia la bătaie. Așa e în țările civilizate, numai că la noi e cam greu să pui în practică. De aceea am copt un proiect super: sărbătoarea blocului! Să p citeste tot [...]

Anticamera gloriei

Anticamera gloriei

Decembrie 2017

Ce se află în anticamera gloriei? De cele mai multe ori tronează infernul vieții, mizeriile cotidiene, truda, compromisurile. Din când în când, regizorii simt nevoia să abordeze statuile geniilor, să demitizeze cu respect și tandrețe. În 2004, Mick Davis lansează filmul Modigliani, în care joacă Andy Garcia (Modi) și Elsa Zylberstein (Jeanne).  Modigliani s-a născut la Livorno în 1884. A avut o sănătate șubredă (tuberculoasă a meningelor), s-a drogat, a băut, a suferit, a pictat, s-a împrietenit cu Brâncuși, a avut o relație tumultuoasă și inegală cu Jeanne (cu care a avut o fetiță), s-a certat mereu cu Picasso, s-a întâlnit cu Renoir, dar și cu Gertrude Stein etc. În anumite momente își recunoștea egoismul și fuga perpetuă cu s citeste tot [...]

Anatomia generozității

Anatomia generozității

Noiembrie 2017

Rareori am întâlnit în literatură un personaj mai pregnant decât Emerenc din romanul Ușa de Magda Szabó, apărut în 1987, tradus la noi de Andrei Dósa (Editura Allfa, 2015). Scriitoarea (1917-2007) a avut interdicție de publicare vreo zece ani, iar premiul Baumgarten din 1949 i-a fost retras din motive politice. După reabilitare, cărțile sale au fost traduse în multe limbi și a primit chiar Prix Femina Etranger. Magda Szabó crede că treaba scriitorului este să-i facă pe oameni „să deschidă bine ochii atunci când au luat-o pe un drum greșit”. Romanul Ușa (semi-autobiografic, deoarece Magda a avut în realitate o menajeră) dezvăluie relația complexă dintre o scriitoare și menajera Emerenc, care nu avea încredere în nimeni, muncea pe brân citeste tot [...]

„Zile pătate cu sânge”

„Zile pătate cu sânge”

Octombrie 2017

De când a apărut filmul lui Radu Jude (Țara moartă), comentariile s-au înmulțit, apele s-au tulburat. Un documentar incomod, un fel de „cine uită trecutul, riscă să-l retrăiască”. Apoi te întrebi: a fost posibil? Românii să fi fost ei capabili de asemenea cruzimi? E vorba de Holocaustul românesc, desigur. Filmul e realizat după fotografiile lui Costică Acsinte, iar comentariul (rostit de însuși Jude) e luat din jurnalul doctorului evreu Emil Dorian. Pozele sunt însoțite de coruri militare, patriotice, care par ironice în acel context al ororilor inimaginabile din „zilele pătate cu sânge”. Jurnalul lui Dorian relatează exclusiv nebunia crimelor, uciderea evreilor, pogromul din Iași, trenurile morții, vina lui Octavian Goga, afirmația ciudată citeste tot [...]

Timpul, lumea și Bianca Tămaș

Timpul, lumea și Bianca Tămaș

Septembrie 2017

De ce scriu acum despre Bianca Tămaș, după ce au apărut cronici semnate de Manolescu (România literară), Radu Țuculescu (Familia), Victor Cubleșan (Steaua) și Carmen Ardelean (Caiete Silvane)? Dintr-o mândrie a mentorului prim, dintr-o satisfacție a profesorului. Cum Bianca era eleva mea, m-am aplecat asupra paginilor ei cu intuiția valorii in nuce. Elevă premiantă, actriță în trupa de teatru Assentiment, scriitoare… Da, valoarea nu așteaptă numărul anilor. După două cărți de proză scurtă (Când cerul era pe sfârșite, Bere și pantofi cu toc), iată romanul Anuță dragă (Ed. Școala Ardeleană, Cluj, 2017), un roman țărănesc, ca o nostalgie a rădăcinilor, ca un dor după satul care „dispare”, ca un avânt de recuperare. O altă elevă d citeste tot [...]

Labirintul umilințelor

Labirintul umilințelor

Iulie 2017

Scriitorul Auguste Le Breton (1913-1999) a ajuns la orfelinat la vârsta de 8 ani. Încearcă două evadări: la 11 și la 12 ani. Unde voia să meargă? Tocmai în America. A fost transferat la Centrul de educație supravegheată. Mai târziu a fost muncitor, iar în timpul războiului s-a ocupat de pariuri, fiind un bookmaker pasionat.  Scrierile sale despre „casa de educație supravegheată” au trezit interesul regizorului Christian Faure, care a realizat în 2008 filmul Les hauts murs / Ziduri înalte, cu Emile Berling în rolul lui Yves. Mai joacă și Carole Bouquet, Michel Jonasz, Catherine Jacob. Orfelinatul e un infern, cu umilințe, bătăi, cruzime, joc de zaruri, cu sala de mese drept platformă de alte înfruntări, cu dormitorul sordid, carcera, alcool citeste tot [...]

Generalul și diplomatul

Generalul și diplomatul

Iunie 2017

Scriitorul Cyril Gély s-a născut în 1968. Piesa sa – Diplomație – s-a jucat la Paris la Teatrul Madeleine în 2011. În rolurile principale: André Dussollier și Niels Arestrup. Cyril a mai scris scenariul la Chocolat, dar și romanul Fabrika. În 2014 el a scris scenariul la Diplomație (premiul César, 2015), deoarece regizorul Volker Schlöndorff a început să realizeze filmul după piesa ce se juca la Paris, păstrându-i pe cei doi actori de la teatru în rolurile principale. E noaptea din 24-25 august 1944. Soarta Parisului e în mâinile generalului van Choltitz (Niels Arestrup). Hitler a hotărât să distrugă Parisul. Totul e minat, gata să explodeze. Pe o scară secretă, vine la general diplomatul suedez Nordling (André Dussollier), pregăti citeste tot [...]

Înmormântare cu măști

Înmormântare cu măști

Mai 2017

Mă obsedează înmormântarea din filmul israelian Cele șapte zile, realizat de Ronit Elkabetz și Shlomi Elkabetz în 2008. Pentru că sirena avertizează, iar oamenii își pun grăbiți măștile antigaz acolo în fața gropii. Un fel de grotesc dramatic sau războiul ca oaspete cotidian. Omul se obișnuiește cu orice…  Apoi se duc toți să stea șapte zile împreună pentru reculegere și doliu familial, sub spectrul rigid al religiei lor. Rând pe rând măștile-metaforă cad, sub impulsul certurilor. O frăție minată sub o fațadă putredă. Doar mama suferă pentru mort, pentru fricțiunile celor vii, pentru superficialitatea jelaniei. Sub starea de doliu trăiesc mereu dorințe acute: unul ar vrea să fie primar, alta s-ar mărita din disperare, iar pro citeste tot [...]

Singurătatea femeilor

Singurătatea femeilor

Aprilie 2017

Regizorul polonez Tomasz Wasilewski a realizat în 2016 un film cutremurător: Statele unite ale iubirii, în care joacă Marta Nieradkiewicz, Magdalena Cielecka, Julia Kijowska etc. Suntem în Polonia din 1990, într-o lume ce se vrea nouă, însă atmosfera e corozivă, sufocantă. O lume debusolată, în cădere liberă, într-o derută a blocurilor reci, cenușii. Lipsa comunicării e flagrantă. Cele două femei se salutau de șase ani pe palier, fără să-și vorbească. Iubirea e sacrificată de porniri carnale efemere. Nuditatea ca metaforă. Violența se înscrie în vidul noncomunicării.  Un merit incontestabil îl are imaginea semnată de al nostru Oleg Mutu, care realizează o distanțare prin imagini reci, printr-o stilistică elaborată ce-i este proprie citeste tot [...]

Omul bun și viața altora

Omul bun și viața altora

Martie 2017

Invazia denigrărilor în urma accesului la dosare mi-a amintit de filmul lui Florian Henckel din 2006, adică Viaţa altora, cu Ulrich Mühe, Ulrich Tukur şi Martina Gedeck, film recompensat cu Oscar pentru film străin. În anul 1984 scriitorii erau supravegheaţi, filaţi, spionaţi. Exista o școală de informatori habotnici, libidinoși. Casa lui Anton e împânzită de fire, sârme, capcane, microfoane. Fiecare cuvânt e cântărit, notat, raportat. Securistul Gerd ascultă zi şi noapte, până când viaţa scriitorului devine propria sa viaţă. Ne face impresia unui securist periculos în meticulozitatea lui. Numai că el devine fascinat de lumea pe care o descoperă şi aici e turnura inedită a poveştii. Securistul va trece de partea scriitorului, când va subtili citeste tot [...]

Plasa și gâzele

Plasa și gâzele

Februarie 2017

Scriitoarea Tracy Chevalier, născută în 1962, a plecat din America și s-a stabilit la Londra, iar în 1997 publică primul roman: Albastru pur. Succesul a venit furtunos în 1999, cu cartea, celebră deja, Fata cu cercel de perlă. Anii trecuți a apărut la Polirom un alt roman al său – Îngeri căzători, o frescă a Angliei edwardiene, cu destinele a două familii, care se împletesc involuntar, cu sufragiul femeii etc. În 2003 regizorul Peter Webber ecranizează Fata cu cercel de perlă. Rolul pictorului Vermeer (1632-1675) e interpretat de Colin Firth, iar Scarlett Johansson e Griet, menajera-inspiratoare. Filmul excelează prin culori, costume, prin reconstituirea Olandei din secolul 17. Lumină, colorit, rafinament, detalii, obiecte de epocă, piața, nop citeste tot [...]

Dosto

Dosto

Ianuarie 2017

Nu m-aș fi dus azi la biserică, dacă n-ar fi fost parastasul mătușii. Priveam icoanele uzate, atinse de umezeala ostilă și auzeam spusele preotului, care se refereau la trufie. Când suntem invitați la o petrecere – ne povățuiește – să nu stăm pe locul din față, că s-ar putea să fim ridicați, în cazul în care vine un oaspete mai important. Dacă ne așezăm în spate, s-ar putea să fim poftiți pe locul din față. Ieșind de la biserică, îl zăresc din nou pe acel Mîșkin, descins din Dostoievski. În gândul meu îl numesc Dosto. Pare abulic, de pe altă planetă, slab, înalt, zgribulit, învins parcă de frigul de decembrie. Am auzit că nu primește pomană, că nu vorbește cu nimeni, dar se plimbă pe străzi cât mai lăturalnice. Cum citeste tot [...]

Luna în care bărbații ucid

Luna în care bărbații ucid

Decembrie 2016

Philippe Djian (n. 1949) s-a făcut cunoscut după ce regizorul Jean-Jacques Beineix i-a ecranizat romanul 37°2 le matin. A scris nuvele, dar și Zone érogène, iar recent a primit premiul Inerallié pentru romanul Oh… în 2012. Scria Djian că decembrie e luna „în care bărbații ucid, se îmbată, gem, mor”. Personajul central este Michèle, șefă la jocurile video, cu un fiu cam tăntălău, cu un ex-soț (care are o iubită) și cu un amant (soțul celei mai bune prietene). Iată că la Cannes (în 2016) s-a prezentat filmul lui Paul Verhoeven – Elle – inspirat din romanul Oh… Cine este Ea? Michèle, naratoarea din roman. Regizorul a înlăturat vocea din off și, mai mult decât în carte, mizează pe insondabil. Scriind romanul, Djian s-a gândit me citeste tot [...]

Șerpi carbonizați

Șerpi carbonizați

Noiembrie 2016

Scriitorul George Stejar și-a admirat adesea cărțile în vitrinele tentante ale librăriilor. Prima etapă: fascinația. Autosatisfacția. Narcisism scriitoricesc. Etapa a doua: tristețea. Cărțile lui rămâneau tot acolo, neatinse de cititori. Luciditatea lui: un secol cretin, avid de material. Și totuși, trebuia făcut ceva. Poate o lansare, însă n-avea bani de cheltuit pe mâncare și băutură. I-a venit o idee cam bizară, dar hazlie. Să vadă dacă e cineva interesat de cărțile lui. S-a dus în parcul orașului și a lăsat o carte pe o bancă. Instalat strategic în spatele unui castan, a văzut cum doi tineri s-au așezat peste carte, sărutându-se focos. După plecarea lor, o doamnă gârbovită a luat cartea, continuându-și drumul. George, discr citeste tot [...]

Dresoarea cuvintelor

Dresoarea cuvintelor

Octombrie 2016

Poeta Persida Rugu nu mai are nevoie de prezentare. Ea a devenit un nume de referință în poezia transparențelor și a metaforelor pregnante. E destul să consulți internetul și rămâi surprins de numărul de cărți care-i transfigurează emoțiile, până la intrarea lor în lumină. La Persida Rugu nopțile „adapă semințe”, umbrele se instalează în oglinzi, respirația frunzelor amintește de absențe. Citindu-i poeziile intri într-o magie adevărată, cu păsări pe mal, umbre de jar și flăcări crude. Pe-o dungă de val poți trăi o „adâncă robinsoniadă”, spre izvoarele curcubeului, când „carnea se retrage în arbori”. Te întrebi cum își orchestrează poeta caruselul tainic al senzațiilor, până când cuvintele cresc și devin flă citeste tot [...]

Baricco și Gabriela

Baricco și Gabriela

Octombrie 2016

Deodată mă gândesc la personajul feminin central din cartea Femeia de hârtie de Rabih Alameddine, adică Aaliya, o traducătoare de 72 de ani din Beirut. O viață dedicată transpunerilor, în manuscrise depozitate în toată casa. Un implicit și emoționant omagiu adus literaturii. Se scriu cronici despre cărțile apărute, fără a se pomeni numele celui ce a trudit la traducere. De ce cartea Mireasa tânără de Baricco mi-a transmis o magie totală, sosind în biblioteca mea ca o epifanie? Oare nu munca de traducere a Gabrielei Lungu a contribuit din plin la senzația de indicibil artistic? Cu siguranță, da! În carte se succed vocile auctoriale, ceea ce ar fi putut genera o confuzie jenantă. Dar, iată, câtă limpezime a transpunerii, fără să simțim a citeste tot [...]

Miros de pământ umed

Miros de pământ umed

August 2016

Doar acolo unde tu consideri că e casa ta, pământul comunică subtil cu tine, îți trimite semne, ba chiar mirosul inconfundabil de după ploaie. Acum e caniculă, chiar cinefilă, terasele sunt pline cu halbe de bere, numai că eu, puțin nostalgic în seara asta, mă întorc spre un film care tocmai despre reîntoarceri vorbește.  Filmul Înapoi acasă (Louder Than Bombs) din 2015 e regizat de Joachim Trier, care ne-a regalat cu filmul Oslo anii trecuți. Da, am scris bine, nu e Lars Trier, desigur, însă Joachim are toate șansele să devină un nume inconfundabil. Joacă în film Isabelle Huppert, Gabriel Bryne, Jesse Eisenberg (vi-l mai amintiți din The Social Network?) și minunatul Devin Druid (era băiatul de 13 ani din Olive Kitteridge). Hai, ține citeste tot [...]

Viața începe la etajul cinci

Viața începe la etajul cinci

Mai 2016

De multe ori apartamentul 20 de la etajul cinci e închis. Proprietarul locuiește în alt oraș și-l închiriază adesea, doar că, orice chiriaș ar fi, până la urmă moare bizar. Chiar că e dubios apartamentul… și e la doi pași de mine, locuiesc la același etaj. Iată că ieri am auzit zgomot la numărul 20. Deși am părul alb, nu mi-e rușine să pândesc pe la uși. De la o vârstă, te mână o curiozitate stranie, nestăvilită. Imobilul cenușiu, întunecat și găurit adăpostește o viață sobră, astfel încât orice strop de noutate e dătător de energie. Viața mea cumpătată și decentă s-a dus pe apa sâmbetei, după ce fetele-chiriașe m-au invitat la ele. Așa am devenit bunicul lor favorit, iar ele au știut cum să-mi toace pensia cu eleg citeste tot [...]

Ești prea uman!

Ești prea uman!

Aprilie 2016

Orice operă de artă ar trebui să incite, să pună întrebări, să puncteze subtil, să te determine să reflectezi. Am văzut recent un film care m-a făcut să privesc altfel balconul… mortului. La etajul patru, unde locuiesc eu, a murit anul trecut un bătrân. Ușa e închisă, desigur, dar de jos pot vedea balconul năpădit de păsări, ba chiar perdelele fumurii, plus o pălărie decolorată. Știm ce se petrece la doi pași de noi? Ce rămâne după trecerea noastră? Nu avem timp, alergăm mereu cu gândul că suntem veșnici. Care e filmul? Une belle fin – un final frumos. Regizat de Uberto Pasolini în 2013, cu Eddie Marsan în rolul lui John May, un funcționar de la primărie, care trebuie să descopere rudele apropiate ale celor decedați în solitu citeste tot [...]

Carol și lumea irațională

Carol și lumea irațională

Martie 2016

Patricia Highsmith (1921-1995) și-a început cariera cu benzi desenate, după care a început să scrie romane, unele dintre ele fiind ecranizate de Hitchcock (Necunoscutul din Nord-Expres) și de Minghella (Talentatul domn Ripley). În 1952 a publicat, sub pseudonimul Claire Morgan, romanul The Price of Salt (Carol), cu un subiect destul de riscant pentru acei ani (iubirea dintre două lesbiene). Scriitoarea însăși a iubit mai multe femei, dar și pisicile, plus sutele de melci din grădina sa. Prietenul său Graham Greene considera că ea a creat o lume „originală, irațională, opresivă, închisă, în care pătrundem aproape fără voia noastră, cu un sentiment personal de pericol”. În 2000, Phyllis Nagy a adaptat romanul Carol, construind un scenariu inc citeste tot [...]

Oamenii-lupi

Oamenii-lupi

Februarie 2016

Tocmai am terminat lectura romanului Femeia de pe scări de Bernhard Schlink, Editura Polirom, 2015, traducere de Gabriela Eftimie și, deodată, am avut o dorință subită să revăd filmul Europa de Lars von Trier. Cu siguranță, grație celor două personaje feminine: Irène și Katharina. Femeia din cartea lui Schlink – Irène – a fugit din R.F.G. și se ascunde. Ce fel de trecut vrea să ascundă? La fel, Katharina lui Trier dorește să uite de oamenii-lupi, e mereu tracasată, într-o Germanie plină de răni, abia ieșită din război, abulică și bezmetică. Iată un Lars von Trier rotund, organizat, tulburător. Filmul Europa gravitează în jurul vocii naratorului (Max von Sidow). E singura voce din off din toate filmele văzute de mine, care-și găse citeste tot [...]

Călugărița lui Diderot

Călugărița lui Diderot

Ianuarie 2016

 Figură complexă a iluminismului francez, autor al celebrei Enciclopedii, Denis Diderot (1713-1784) a scris și romanele Jacques fatalistul, Nepotul lui Rameau, Călugărița. Deși a redactat La Religieuse în 1780, cartea a fost publicată postum, în 1796.  Regizorul Guillaume Nicloux (nu uităm filmul său Răpirea lui Houellebecq), atras de atitudinea anticlericală a lui Diderot, a realizat în 2015 filmul Călugărița. Acțiunea se petrece în 1765, când Suzanne, la 16 ani, e forțată de familie să meargă la mănăstire. I se cere acolo să cultive o singură iubire – pentru Isus. Suportă umilințe, privațiuni, fără să se oprească din revolta fățișă, dintr-o luptă înverșunată pentru evadare, spre obținerea libertății. Sora Christine (Lo citeste tot [...]

Sade și Pasolini

Sade și Pasolini

Iunie 2015

O operă neterminată a lui Sade a fost adaptată de Pasolini, rezultând filmul Salo sau cele 120 de zile ale Sodomei (1975). La premieră, J.M. Frodon a remarcat o lumină sublimă şi surdă în „violenţa civilizată a acestor scenografii scatologice şi macabre, în insuportabila materialitate, visceralitate, animalitate”. Interpreţii filmului sunt: Héléne Surgére, Caterina Boratto, Paolo Bonacelli ş.a. Pasolini a mai realizat: Floarea celor o mie şi una de nopți (Fiore delle miile e una notte, 1974), Decameronul (Decameron, 1971), Povestiri din Canterbury (Racconti di Canterbury, 1972), Medeea (Medea, 1969), Teorema (Teorema, 1968), Cocina (Porcile, 1969), Oedip rege (Edipo re, 1967), Evanghelia după Matei (Vangelo sec citeste tot [...]

Dulăii

Dulăii

Aprilie 2015

Dragă mamă, noi o ducem destul de bine, ne descurcăm cât de cât, copiii au note bune. Maria te salută, e destul de ocupată cu slujba și casa. E o soție de excepție, crede-mă! Avem doar o mică problemă: vecinul din dreapta ține în curte doi câini uriași, iar uneori, când deschide poarta cea mare, s-ar putea să evadeze cei doi periculoși. Nu am curajul să vorbesc cinstit cu omul, să-l fac atent… să-mi exprim spaima, întrucât băieții noștri trec zilnic pe acolo. Am auzit că într-o seară unul din cei doi câini a înghițit o pisică! Iată că n-am reușit să-ți expediez scrisoarea începută acum o lună, nu te supăra! Rutina și inerția ne macină sufletele! Ne pregătim de citeste tot [...]

Omul de la etajul  patru

Omul de la etajul patru

Ianuarie 2015

Am 8o de ani, pensionar, mutat aiurea într-un bloc mizerabil, fără să fiu consultat, deoarece fiul meu a dorit să vândă casa mea cea mare, ca să rupă ceva bani și m-a plasat aici. Abia acum am realizat că vecinii mă numesc Omul de la etajul patru. Aveam un statut, o funcție, un nume… Nu mai am nimic. Culisele incerte ale vieții, ultimul drum, presărat cu umilințe, resentimente, regrete, spaime. Niciodată nu ne gândim cu adevărat la finalul vieții. Ni se pare o legendă, o erezie, o poveste. Începe marșul fricilor: de boli, accidente, cutremure, întuneric, moarte. Nu găsesc un pahar și intru în panică. Nu știu unde am pus ochelarii. Dacă explodează butelia? Dacă nu aud telefonul portabil pe care mi l-a cumpăra citeste tot [...]

Oamenii de pământ ai lui Ioan Cărmăzan

Oamenii de pământ ai lui Ioan Cărmăzan

Decembrie 2014

După câteva cărți dedicate cinematografului, Ioan-Pavel Azap, premiat în 2012 de Asociația Criticilor de Film a Uniunii Cineaștilor din România, perseverează în domeniu, publicând cartea Oamenii de pământ ai lui Ioan Cărmăzan (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2014). Regizorul Cărmăzan a debutat cu filmul Țapinarii în 1983, după care au urmat Lișca și Casa din vis, continuând filonul baladesc, împletit cu o vigoare telurică. În fiecare dintre ele omul și natura au instaurat o comuniune durabilă. Cartea lui Azap e secționată în cinci părți, iar în final putem vedea o sumedenie de fotografii, care-l arată pe Ioan Cărmăzan în excursii sau alături de personalități citeste tot [...]

Poeme pentru „Caiete Silvane”: Alexandru Jurcan

Poeme pentru „Caiete Silvane”: Alexandru Jurcan

Octombrie 2014

De parcă aș fi corabia ta   Aburii nopții alunecau în burta vidului mi-am calmat demonii fideli ai inimii fire diafane din sticlă smulsă urcau spre poarta închisă a lunii „nu mă fotografia!” – ai strigat „desenează-mă, de parcă aș fi stânca sau corabia ta, poate nespusul ce doare ori cărarea blândă ca un aluat de zodii” … atunci am luat o spumă de topaz și am desenat sărutul tău pe fruntea mea ninsă       Țipătul oglinzilor   Mai ești în măruntaiele gărilor sub apăsarea trenurilor oarbe? orice lumină are un &icir citeste tot [...]

Dinu Bălan prins în mirajul literar

Dinu Bălan prins în mirajul literar

August 2014

Există povești adevărate, chiar în domeniul literar, acolo unde nu te-ai fi așteptat: critica literară. O asemenea poveste am trăit-o alături de Dinu Bălan. Ia să fac puțin suspens, să povestesc agale, imitând-o pe bunica dusă în veșnicie… Într-o bună zi, profesorul filolog Dinu Bălan descoperă literatura lui Petru Popescu și propune o teză de doctorat. Constantin Cubleșan, cu fler și eleganță, acceptă în calitate de coordonator științific. Ani în șir, Dinu citește și discută ore întregi la telefon cu Petru Popescu însuși. Distanțele spirituale sunt abolite subit, susținerea doctoratului se produce la Alba Iulia, unde participă și Petru Popescu.  Apoi apare cartea de d citeste tot [...]

Iertări succesive

Iertări succesive

Iunie 2014

După câteva eșecuri în meserii fără câștig palpabil, Pavel Negru a decis urgent o schimbare de macaz. A devenit vegan  convins - gata ouă, carne, lapte, brânză! – plus că a făcut un curs special de discursuri funebre. Era invitat de onoare la înmormântări de lux, unde discursurile trebuiau să provoace sentimente accentuate, chiar misterioase. Pavel devenise expert, mai ales la partea cu iertările: - Își cere iertare de la soția dărâmată de durere, pentru că a frustrat-o de posibile călătorii, că nu a fost la înălțimea…   Avea tot mai multe cereri, iar energia lui scădea vizibil. Expresia verbală se tocea, încremenea în monotonie, iar formulele se rep citeste tot [...]

Smochine şi rodii

Smochine şi rodii

Mai 2014

Poetul Naim Araidi s-a născut în Maghar (Israel), în anul 1950. Obţine titlul de doctor în Litere al Universităţii din Haifa şi predă la Universitatea Bar-Ilan. Pe lângă activitatea de profesor la Universităţile din Haifa şi Bar-Ilan, lucrează ca jurnalist coolaborator în redacţia revistei „Mifgash” a Uniunii Scriitorilor Evrei, iar cărţile sale sunt traduse în mai multe limbi. Poeta Flavia Teoc a tradus în româneşte volumul Oameni din Galileea, carte apărută în condiţii excelente la editura Brumar. Rezultatul înseamnă o carte impunătoare din punct de vedere grafic şi curgătoare prin versiunea elaborată a traducătoarei, care a simţit şi exprimat compatibilităţi tematice citeste tot [...]

Ciucea văzută din castel

Ciucea văzută din castel

Martie 2014

Am ajuns la Ciucea în 1971, repartizat la școala generală ca profesor de franceză. Gândul meu, ținta mea era CASTELUL Goga, unde se aflau cărți rare, reviste în franceză, peisaj, uitarea de Ceaușescu… Trebuia s-o cuceresc oarecum pe Veturia Goga, renumită printr-o personalitate accentuată, adesea implacabilă. Am și zărit-o pe aleea de sus. I-am fost prezentat. M-a întrebat unde mi-am parcat mașina. Am aruncat o minciună. Ce sens ar fi avut să-i spun că aveam doar o valiză neînsemnată? Am intrat în castel. S-a oprit imediat la dreapta, în fața unei uși. - Ridică mâinile!- mi-a poruncit. În emoția mea, gândeam că doamna a înnebunit, însă ea voia să iau cheia, citeste tot [...]

O plantă de la Tulia. In memoriam Rodica Matiș

O plantă de la Tulia. In memoriam Rodica Matiș

Februarie 2014

Prietena mea Tulia e înnebunită după flori. Mi-a dat vara trecută o plantă cu frunze lucioase, într-un ghiveci maroniu. Zicea că ea pleacă în concediu și că planta respectivă avea o sensibilitate stranie. Nu suporta singurătatea.  După câteva luni, Tulia mi-a scris un mail dintr-o stațiune unde își… repara sănătatea - chiar așa s-a exprimat. I-am răspuns, vorbindu-i despre floare. Într-o zi, prietena Tuliei mi-a dat o veste morbidă: boala ei, a Tuliei, era vicleană, perfidă, totală. Ajuns acasă, am observat câteva frunze ofilite. Unele aveau pete gălbui, gelatinoase. Am udat planta cu apă stătută, am înlocuit pământul, am așezat-o într-un loc mai luminos. Degeaba. Frunze citeste tot [...]

Femeia și corbul

Femeia și corbul

Ianuarie 2014

De vreo zece ani stau la pândă, exact la răsărit, când soarele leneș are făină pe fața fosforescentă. Casa impunătoare are un geam imens, darnic, care dă spre copacul rămuros, în spatele căruia mă ascund în fiecare dimineață, ca să-mi acordez ziua cu gesturile femeii care se trezește imediat după croncănitul corbului ce-mi face concurență în ramurile nucului îmbătrânit. Nu o cunosc, dar mi-aș dori. Sau poate o prefer așa, într-un mister prelungit. Apare adormită încă, în cămașa verzuie de noapte. Cu spatele la mine, în fața unei oglinzi, își trece mâinile prin părul lung, bogat, lunecos. Corbul renaște la prima salvă de soare lucid, la câțiva centimetri de fruntea mea. Croncănitul lui sună a deșteptare generală, dar și a mes citeste tot [...]

Speranța și oglinzile

Speranța și oglinzile

Noiembrie 2013

Sébastien Japrisot a tipărit primul roman la 18 ani, apoi a scris scenarii pentru cinema, revenind la literatură în 1978, cu romanul Vara ucigașă. Cel mai mare succes l-a avut romanul Un long dimanche de fiançailles, convertit în film în 2004, de către Jean-Pierre Jeunet. La noi a circulat cu titlul O logodnă foarte lungă. În ianuarie 1917, cinci soldați francezi au fost condamnați la moarte de consiliul de război. Cel mai tânăr avea 20 de ani și era logodnicul Mathildei. După război, fata luptă să-și regăsească iubitul, viu sau mort, în ciuda oglinzilor malefice, înșelătoare și malițioase. Ceilalți se sperie de speranța ei nerușinată, nedomolită, de ancheta ei dură, istovitoare, anacronică. Fragilă, încăpățânată, copleșitoare, Math citeste tot [...]

Cultură în șură

Cultură în șură

Octombrie 2013

Sună incitant, bizar, nostalgic și vetust. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, 29 iunie 2013, ora 22 în satul Hida din județul Sălaj, chiar în șura lui badea Florea a lui Juvri. Acolo s-a jucat piesa Fisura de Flavius Lucăcel, sub egida asociației culturale JAD din Cluj, cu sprijinul financiar al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Primăria comunei Hida s-a implicat total, asigurând intrarea liberă tuturor. Am sosit seara pe la ora 21. Am oprit mașina să întreb unde e locația. Era suficient să pronunți cuvântul șură și fețele sătenilor se destindeau într-un zâmbet larg, plin de mândrie locală. Badea Florea se ținea bine la vârsta sa înaintată. Curtea era plină de bănci. Scena se înălțase în șura deschisă, evitând citeste tot [...]

Plânsetul greierilor alungaţi

Plânsetul greierilor alungaţi

Iulie 2013

Ierburi înalte, mii de turme, soarele pe creştet, acoperişuri albastre, ţigle roşii – un simbolism impresionist şi impresionant, cu tuşe poetice ireproşabile. Astfel este noul volum de versuri al poetului Iulian Dămăcuş (Ţara mea, ed. Eikon, Cluj, 2013). Autorul e plin de afecţiune şi nostalgie, însă există o cumpănă care nu permite vreo alunecare spre patetism facil. Ironia şi suflul sacru asigură, deopotrivă, un realism al amintirii. I. Dămăcuş nu caută timpul pierdut (le temps perdu?), deoarece totul este înmagazinat în sine însuşi. Nimic nu a dispărut, totul are forţa primară a începuturilor. Îngemănarea universurilor e primordială şi conţine osmoza supremă, deoarece stelele rătăcesc printre omături, stelele ating ţărâna, vântu citeste tot [...]

Ca un sicriu deschis

Ca un sicriu deschis

Iunie 2013

Vizavi de casa Anei se află cimitirul. Încă din copilărie ea se obișnuise cu el. Acolo se juca, aduna flori, cânta, alerga, împreună cu alți copii. Cum se trezea dimineața, făcea câțiva pași și stătea la soare pe crucile căzute între ierburi obosite. Acum Ana e măritată și locuiește în aceeași casă. Aurel, bărbatul ei, trudește la pădure. Ea are grijă de gospodărie și de părinții bolnavi. Nu se poate dezlipi de cimitir. Nici măcar nu există vreo poartă despărțitoare. Toate ustensilele necesare unei înmormântări sunt depozitate la ea în șură. Anotimpurile sosesc în cimitir cu câteva minute mai devreme. La Crăciun, Ana împodobește bradul de la intrarea în cimitir. Duce acolo și felii de pâine pentru ciorile flămânde. Vaca, porc citeste tot [...]

The Ghost

The Ghost

Aprilie 2013

Să fie simple coincidenţe? Tocmai când aproape terminase filmul The Ghost Writer, regizorul Roman Polanski a fost arestat la sosirea în Elveţia, unde fusese invitat la festivalul de film de la Zurich. Suntem în 2009, septembrie, 27. Cu 31 de ani în urmă Polanski avusese relaţii sexuale cu o fată de 13 ani, de aceea a fugit în Franţa. Coşmarul pândea mereu în umbră, mereu mai înfometat, cu cât gloria regizorului sporea. Scriitorul şi jurnalistul britanic Robert Harris s-a născut în 1957. A lucrat pentru BBC şi a scris cărţi care au atras regizori pentru ecranizări. Michael Apted a adaptat în 2001 Enigma, iar Jon Jones a realizat Archangel în 2005. Robert Harris a publicat The Ghost în 2007, carte pe care a ecranizat-o Polanski, colaborând cu scriitor citeste tot [...]

Perdeaua de rubin

Perdeaua de rubin

Martie 2013

Cum sosesc de la slujbă, spre seară, devin prizonier voluntar al soției mele, acolo în bucătărie, unde ea gătește cele mai sofisticate feluri de mâncare. Ce fac eu? Stau cuminte la masă și o privesc apatic. Simona îmi permite să desfac o bere pe care o savurez în tăcere. Gătitul presupune un ritual tainic, fără dialoguri inutile. De cinci ani respect toate regulile nevestei. Mi-e mai comod. Însă nu prea suntem transparenți. Ne mințim cu tact, cu discreție. Simona a cumpărat o perdea de culoarea rubinului. Prin ea, realitatea devine atrăgătoare, feerică. Să fie, oare, în subsolul biologic al femeilor nevoia acută de a controla bărbații? Se tem de ceva? Simona mă îndoapă, mă îngrașă metodic și destoinic. Uneori, noaptea, visez cum corpul meu citeste tot [...]

Proză scurtă pentru „Caiete Silvane”

Proză scurtă pentru „Caiete Silvane”

Ianuarie 2012

Şoarecele din vaza cu flori Sunt dirigintele unei clase de excepţie şi mă numesc Bucur Darius. Elevii s-au îngrijit de ambianţa clasei: flori, etajere, culori, confort. Nu am avut nicio problemă până săptămâna trecută... nici nu vreau sa-mi amintesc! Pe catedră se află mereu o minunată vază pentru flori. În ziua aceea ea adăpostea trei crini tonici, parfumaţi, solizi. Deodată... nu se poate!... am zărit un şoarece atârnat de una din tulpini. Mi-am muşcat buzele, n-am vrut să urlu, chiar dacă fac alergie la şoareci. Totuşi, am întrebat: - Cine a pus aici fiara asta? - Care fiară? a zâmbit eleva de serviciu. E o veveriţă de pluş... Nu vă place? - E un şoarece, fetiţo! Nu mă face tu incompetent! Nu sunt citeste tot [...]

Implicat in criza fluturilor

Implicat in criza fluturilor

Iulie 2010

Ca mostenitor testamentar al campului, George a adunat toti fluturii, ca sa le vorbeasca despre camerele de supraveghere, care maresc gradul de securitate... Are nevoie, intr-adevar, de un clopot de sticla? Singura lui prioritate sa fie securitatea fluturilor? E vorba de piesa Ceai de Fluturi de Flavius Lucacel (Editura Limes, 2009, plus versiunea in limba engleza semnata de Madalina Cadariu). Avea nevoie Lucacel de parabola? Cred ca autorului ii repugna realitatea pura, astfel ca aluneca intr-un suprarealism tonic, intr-un spatiu inchis, cu mult subtext. Imediat se aud voci care-l apropie ireverentios de Ionesco, numai ca Flavius Lucacel se distanteaza net prin alura de basm si prin ludicul sprintar. In teatrul sau imposibil tonul amenintator sucomba intr-un fel de jo citeste tot [...]