Aboneaza-te la newsletter




Ioan-Pavel Azap


Reeditări filmice (XLII)

Reeditări filmice (XLII)

Mai 2021

Luceafărul (2) Cea de a doua abordare cinematografică a Luceafărului eminescian este un film de televiziune realizat de Emil Loteanu, pe un scenariu propriu, în 1986, intitulat chiar Luceafărul. Absolvent al Institutului Unional de Cinematografie din Moscova, Emil Loteanu a lucrat alternativ în studiourile din Chișinău și în cele moscovite, impunându-se (și) pe plan internațional prin filme precum: Poienile roșii (1966), Lăutarii (1973), Șatra (1976), O dramă la vânătoare (1978) sau Ana Pavlova (1983) [1]. Când patetismul funciar al cineastului a fost bine strunit sau când nu s-a lăsat copleșit de modelul, inevitabil pentru un cineast format la Moscova, al marii cinematografii rusești/sovietice, cineastul basarabean a frizat capodopera, precum citeste tot [...]

Reeditări filmice (XLI)

Reeditări filmice (XLI)

Aprilie 2021

Luceafărul (1)   Este vorba, da, despre Luceafărul eminescian, care a inspirat două filme: Hyperion, în regia lui Mircea Veroiu, pe un scenariu de Mihnea Gheorghiu (România, 1975) și Luceafărul, în regia și pe un scenariu de Emil Loteanu (URSS, 1987) [1]. Pentru Mircea Veroiu, literatura a fost o sursă constantă de inspirație în bogata sa filmografie [2], dar la scenariul propus de Mihnea Gheorghiu este de presupus că l-a atras nu atât „modelul” literar – la care s-au mai făcut și se vor mai face trimiteri, atât livrești cât și cinematografice –, cât mai degrabă ingeniozitatea ideii și posibilitatea de a aborda cinematografic un gen deosebit de tentant: citeste tot [...]

Reeditări filmice (XL)

Reeditări filmice (XL)

Martie 2021

Amintiri din copilărie Rubrica de față a debutat în nr. 145 (februarie 2017) al Caietelor Silvane cu o introducere în care explicam ce vrea să însemne ea: o trecere în revistă a reecranizărilor după opere literare românești având la bază două criterii: să fie filme de ficțiune de lungmetraj și cel puțin una dintre adaptări să fie pentru cinema. Am pornit la drum identificând nouă astfel de „reeditări filmice”, amintite în articolul introductiv. Pe parcurs am mai descoperit douăsprezece opere literare ecranizate de cel puțin două ori. De asemenea, lista s-a mai îmbogățit și cu două titluri prin filme realizate după 2017, adică după lansarea rubricii de față: Două lozuri, după I.L. Caragiale (Paul Negoescu, 2016) și Pădurea citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXXIX)

Reeditări filmice (XXXIX)

Februarie 2021

Vinovatul (2) Așa cum am scris și în numărul anterior al Caietelor Silvane, piesa lui Ion Băieșu Vinovatul va fi reecranizată, preluând și elemente dintr-o altă piesă a scriitorului, Iertarea, de către Jon Gostin în 2014, într-un film de televiziune cu același titlu ca și cel al lui Alexa Visarion, primă adaptare a piesei amintite realizată în 1992: Vinovatul. Reamintim conflictul dramei așa cum a fost ea scrisă inițial, înainte de 1989, de Băieșu: „o femeie urmărește timp de douăzeci de ani [...] un individ suspectat de a-i fi ucis logodnicul. Crima nu-i însă sigură și, în confruntarea dintre criminal și călău, simpatia merge spre criminal, victimă, mai degrabă, a unei perseverențe diabolice. Crima n-a fost, în fapt crimă, nu citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXXVII)

Reeditări filmice (XXXVII)

Ianuarie 2021

Vinovatul (1) Prozator și dramaturg ce așteaptă să fie redescoperit, Ion Băieșu (1933-1992) a fost și un scenarist nu de ignorat (ca, de altfel, și alți confrați scriitori: Dumitru Radu Popescu, Fănuș Neagu, Augustin Buzura ș.a.m.d.), dar, după cum însuși mărturisea într-un interviu de la începutul anilor ’90, filmul era doar o sursă de substanțiale venituri financiare. În ciuda acestei aparente „pocăințe”, cele două filme de după ’90 care pornesc de la scenariile scriitorului, Harababura (Geo Saizescu, 1991) și Vinovatul (Alexa Visarion, 1992), nu sunt cu nimic mai „presus” de anterioarele: conjuncturale, speculative, conformiste [1]. Ne vom opri asupra celui din urmă deoarece corespunde demersului nostru: opere literare române citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXXVII)

Reeditări filmice (XXXVII)

Decembrie 2020

La țigănci (2) Așa cum am scris în numărul precedent al „Caietelor Silvane”, în 1996 Dan Pița realizează, pornind de la un scenariu propriu încropit după nuvelele lui Mircea Eliade, Uniforme de general, Pe strada Mântuleasa și La țigănci, filmul Eu sunt Adam!, peliculă mai mult decât discutabilă, în ciuda bunelor intenții auctoriale și a unei distribuții nu de lepădat. Asupra nuvelei La țigănci va reveni peste câțiva ani Pau Vlad Cristian în filmul cu același titlu. Noua versiune există, se pare, doar pe youtube (nu am găsit nicio informație că ar fi fost difuzat de vreo televiziune, iar în cinematografe cu atât mai puțin), unde se face și precizarea că este primul lungmetraj realizat de New Video Generation, probabil aceasta di citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXXVI)

Reeditări filmice (XXXVI)

Noiembrie 2020

La țigănci (1) După Nunta de piatră & Duhul aurului (1973/’74, văzute ca un singur film, așa cum au și fost concepute), capodopera minimalistă [1] cu care a debutat în tandem cu Mircea Veroiu, Dan Pița a fost atras – pe lângă filmul de autor în care a strălucit (v. Concurs, 1982) sau cel de divertisment în care s-a amuzat copios laolaltă cu spectatorii (Profetul, aurul și ardelenii, 1978; Pruncul, petrolul și ardelenii, 1981) – și de marile montări cinematografice oscilând între dezbaterea de idei și spectacular, fără a reuși o simbioză între cele două. Eșecurile au fost pe măsura orgoliului auctorial, dar filmele nu sunt de ignorant, remarcabilă fiind ambiția cineastului de a se autodepăși, de a evita manierismul. Trei sunt citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXXV)

Reeditări filmice (XXXV)

Octombrie 2020

Domnișoara Christina (2)  Cea de a doua transpunere filmică – de astă dată pentru marele ecran, nu pentru televiziune – a nuvelei lui Mircea Eliade îi aparține lui Alexandru Maftei [1], care semnează și scenariul alături de Raluca Durbacă și Adrian Istrătescu-Lener, având și un consultant scenariu în persoana regizorului de film documentar Copel Moscu. Filmul, intitulat tot Domnișoara Christina, are premiera absolută la TIFF-ul clujean în 6 iunie 2013, în cinematografe fiind lansat în 1 noiembrie al aceluiași an, cu ocazia Halloween-ului. În ciuda unui relativ succes de public (până la data de 31 decembrie 2016, filmul a înregistrat un număr de 23.796 de spectatori [2]), critica l-a primit în majoritate cu răceală, uneori cu ilară ost citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXXIV)

Reeditări filmice (XXXIV)

Septembrie 2020

Domnișoara Christina (1)  În anii ’90, Studioul de Film al Televiziunii Române a fost un adevărat refugiu pentru regizori, debutanți sau consacrați. Astfel, la amintitul departament au realizat filme cineaști precum: Alexa Visarion (Vinovatul, 1991), Viorel Sergovici (Domnișoara Christina, 1992; Șarpele, 1996), Jon Gostin (Spovedania, 1994), Mircea Veroiu (Scrisorile prietenului, 1995), Malvina Urșianu (Aici nu mai locuiește nimeni, 1995), Nicolae Mărgineanu (Capul de zimbru, 1996), Sinișa Dragin (Lunga călătorie cu trenul, 1997), Alexandru Maftei (Fii cu ochii pe fericire, 1999) ș.a. Asupra unuia dintre aceste filme ne vom opri în rândurile ce urmează, anume Domnișoara Christina, adaptare de Viorel Sergovici [1], după nuvela omonimă a lu citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXXIII)

Reeditări filmice (XXXIII)

August 2020

Patul lui Procust (2) Dacă Cei care plătesc cu viața, adaptarea lui Șerban Marinescu (și) după Patul lui Procust păcătuiește printr-o lipsă de coerență, ce face greu de urmărit (mai bine de) prima jumătate a filmului, ecranizarea cu același titlu a romanului lui Camil Petrescu, propusă de regizorii-scenariști Viorica Meșină și Sergiu Prodan, în 2001, este mult mai fidelă epicului prozei – atâta cât există –, fără a fi străină nici de substanța cărții. Aceasta, prea marea fidelitate față de „litera scrisă” a cărții, este și unul dintre reproșurile aduse filmului (turnat în Republica Moldova, dar cu o distribuție în care întâlnim și actori din România): „Cuplul realizatorilor practică un cinema tradițional, un pic citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXXII)

Reeditări filmice (XXXII)

Iulie 2020

Patul lui Procust (1) Camil Petrescu nu a fost un răsfățat al marelui ecran, nu pentru că nu ar fi stârnit atenția cineaștilor – dimpotrivă, opera lui a inspirat regizori sensibil diferiți ca mod de abordare și înțelegere a filmului: Mircea Veroiu (Între oglinzi paralele, 1979), Sergiu Nicolaescu (Ultima noapte, 1980), Șerban Marinescu (Cei care plătesc cu viața, 1989) –, ci date fiind rezultatele de pe marele ecran, niciunul dintre autorii amintiți aici nereușind să redea nici atmosfera, atâta câtă e, nici profunzimea prozei camilpetresciene. Primele două filme sunt inspirate în principal din romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, iar cel de al treilea din piesa Jocul ielelor și nuvela Cei care plătesc cu viața, c citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXXI)

Reeditări filmice (XXXI)

Iunie 2020

Capul de zimbru (2) Dacă e de înțeles ce l-a atras pe Lucian Pintilie la Caragiale, în De ce trag clopotele, Mitică?, anume acel „Simț enorm și văz monstruos!” din care cineastul a exacerbat monstruosul, mai puțin de înțeles este ce l-a determinat să se apropie de proza lui Vasile Voiculescu Capul de zimbru, cu atât mai mult cu cât aceasta fusese ecranizată cu un deceniu în urmă de către Nicolae Mărgineanu într-un mediumetraj pentru televiziune (Capul de zimbru, 2006). Chiar dacă respectă firul narativ al povestirii, este evident că aceasta este doar un simplu pretext pentru regizorul care, după Reconstituirea (1970), nu a făcut decât să „trădeze” sursele livrești ale filmelor sale. Din această perspectivă este îndreptățită ob citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXX)

Reeditări filmice (XXX)

Mai 2020

Capul de zimbru (1) Nu doar Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu (Editura de stat pentru literatură și artă, 1964) au fost o revelație, ci, poate chiar mai mult, și prozele, respectiv Povestirile publicate pentru prima dată în volum în 1966 și romanul Zahei Orbul, apărut la Editura Dacia în 1970. Este vorba despre Vasile Voiculescu (1884-1963) al cărui destin literar s-a împlinit în postumitate, plasându-l în raftul întâi al scriitorilor români deopotrivă ca poet și prozator. Cinematografia română și-l va revendica târziu, printr-o dublă ecranizare a povestirii Capul de zimbru, prima, cu titlu omonim, realizată de Nicolae Mărgineanu în 1996 (mediu metraj produs de TVR), cea de a doua, Ter citeste tot [...]

O proză care vine în întâmpinarea cititorului

O proză care vine în întâmpinarea cititorului

Mai 2020

După câteva serii romanești lansate în ultimii ani – unele încheiate, altele în curs de finalizare –, precum „Vise spulberate”, sau „A fost odată... la Jilava”, prolificul prozator Ion Dulugeac propune cititorilor o nouă colecție, „Femeile prin viața noastră”, deschisă cu un prim volum din Persida1, un, la limită, bildungsroman. Este vorba de o narațiune „în ramă”, cartea deschizându-se cu un fals incipit și, după cum este construit acest prim volum, putem presupune că se va încheia simetric. În primele capitole protagonist pare a fi Jean Mogoșanu, crescător pasionat de cai de curse. Însoțit de un întreg echipaj, acesta transportă spre Olanda – unde, la Eindhoven, nepoata sa adolescentă urmează să participe la un concurs hip citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXIX)

Reeditări filmice (XXIX)

Aprilie 2020

Steaua fără nume (2) Dacă în versiunea cinematografică româno-franceză a Stelei fără nume, despre care am scris în numărul precedent al Caietelor Silvane, Alexandru Mirodan (scenarist) și Henri Colpi (coscenarist și regizor) au procedat, pe alocuri, la trunchierea unor replici, pentru a evita, probabil, teatralismul textului, deși Mihail Sebastian numai de locvacitate nu poate fi acuzat, în Bezymyannaya Zvezda, versiunea rusească (sovietică), pentru televiziune, din 1979, se procedează exact invers. Scenaristul Aleksandr Khmelik dezvoltă textul original, creează scene noi – cum ar fi secvențele de la școală, din clasă, de la cursurile lui Miroiu și ale domnișoarei Cucu, ori scena de gelozie dintre șeful de gară și consoartă – sau „re citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXVIII)

Reeditări filmice (XXVIII)

Martie 2020

Steaua fără nume (1) La consolidarea industriei cinematografice românești din anii ’50-60, departe de a fi exclusiv propagandistică [1], au contribuit și câteva coproducții cu cineaști francezi cu orientare de stânga, ceea ce nu a însemnat întotdeauna politizarea filmelor. Gheața este spartă de Marc Maurette, „nu un regizor de «mâna-ntâi»” (Călin Căliman), care ecranizează în 1957, Citadela sfărâmată, piesă conjuncturală, dar nu lipsită de virtuți dramaturgice, a lui Horia Lovinescu, cu care regizorul colaborează la scenariu. Deși nu de referință, „filmul – cu acțiunea plasată în România postbelică și vorbind despre apusul unei lumi – rămâne prin actori (Marcela Rusu, György Kovács, Ion Finteșteanu, Niki Atanasiu citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXVII)

Reeditări filmice (XXVII)

Ianuarie 2020

Pădurea spânzuraţilor (2) Există în istoria filmului românesc și universal ecranizări „iconice” care s-au impus atât de puternic în conștiința publicului încât pare că este imposibil a se reveni asupra operei literare cu o nouă versiune cinematografică. Și totuși, sunt cineaști care se încumetă la acest pas asumându-și riscuri enorme, în majoritatea cazurilor imposibil de surmontat. Este ceea ce a îndrăznit Marian Crișan cu Orizont (2017), adaptare liberă după nuvela lui Ioan Slavici, Moara cu noroc, cu rezultate deopotrivă onorabile și discutabile, raportarea la capodopera lui Victor Iliu, La „Moara cu noroc” (1957) fiind inevitabilă și în dezavantajul mai tânărului autor. După cum inevitabilă este raportarea recentei ver citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXVI)

Reeditări filmice (XXVI)

Decembrie 2019

Pădurea spânzuraţilor (1) Pădurea spânzuraţilor (premiera: 16 martie 1965; Premiul pentru regie la Cannes), adaptare a romanului omonim al lui Liviu Rebreanu, este filmul românesc clasic prin excelenţă, realizat într-un moment de relativă libertate ce s-a răsfrânt benefic și asupra creației artistice. Nu este vorba despre o transpunere strict în litera cărții, ci de o adaptare la specificul filmului a unei mari cărți, nu doar a literaturii române, rezultând o operă cinematografică originală. Acțiunea de pe front este mutată din Rusia în Transilvania – fapt justificat dramaturgic – „mişcare” validată de harul scenaristic al lui Titus Popovici, dar meritul principal îi revine regizorului, lui Liviu Ciulei, care a ştiut să lucreze citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXV)

Reeditări filmice (XXV)

Noiembrie 2019

Intermezzo „Aventura” începută în urmă cu mai bine de doi ani, această rubrică debuta în februarie 2017, în paginile revistei Caiete Silvane a provocat și autorului ei surprize nebănuite, dar cu atât mai plăcute. Intenția a fost – și rămâne, de bunăseamă – aceea de a prezenta, succint, dar, pe cât posibil, și motivate critic, filmele realizate după opere ale literaturii române în cel puțin două variante, potrivit următoarelor criterii: 1. să fie lungmetraje și 2. cel puțin una dintre adaptări să fie film de cinema, nu de televiziune. Inițial, am identificat zece astfel de „reeditări filmice”, enumerate în primul articol al serialului publicistic de față [1]. Între timp, am ajuns la douăzeci și una de „duble” (într citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXIV)

Reeditări filmice (XXIV)

Octombrie 2019

O făclie de Paște (2) Cea de a doua „revizitare” cinematografică a Făcliei de Paște caragialiene îi aparține lui Radu Gabrea, respectiv Fürchte dich nicht, Jakob!/ Nu te teme, Iacob! Radu Gabrea reprezintă un caz unic în cinematografia română: este singurul regizor din perioada comunistă care a făcut carieră în Occident, după autoexilul în Germania din 1975, ceea ce nu au reuşit, din păcate, nici Mihai Iacob, nici Lucian Pintilie, nici Liviu Ciulei, nici Mircea Veroiu, nici Mircea Săucan. Născut în 1937, în București (d. 2017, București), Radu Gabrea aparţine biologic primei generaţii de regizori români formaţi postbelic: Manole Marcus, Iulian Mihu, Andrei Blaier şi (nu foarte mulţi) alţii. A absolvit Institutul de Construcţii Bucu citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXIII)

Reeditări filmice (XXIII)

Septembrie 2019

O făclie de Paște (1) La nivelul libertății, mai degrabă a distanțării față de modelul inițial inspirator, doar Maria Mirabela, filmul lui Ion Popescu Gopo din 1981, pretinsă, de către regizorul însuși, adaptare cinematografică a basmului Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă, poate concura Leiba Zibal, inspirat de nuvela O făclie de Paște de I.L. Caragiale. Filmul a avut un destin sinuos, dar și norocos, având în vedere că o copie, posibil integral, se păstrează la Arhiva Națională de Filme. Filmul este produs de Societatea „Soremar-Film”, inițial regia fiindu-i încredințată lui Ion Niculescu-Brună [1], care abandonează postura rămânând doar interpret, regia (și, conform genericului, și scenariul) asumându-și-o A. citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXII)

Reeditări filmice (XXII)

August 2019

Două loturi (2) Paul Negoescu s-a remarcat încă din studenție, când, în 2006, câştiga Premiul pentru regie la cea de-a 10-a ediţie a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit, organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, cu scurtmetrajul Examen. În cei peste zece ani care s-au scurs de atunci, regizorul a lucrat într-un ritm susţinut, scurtmetrajele sale circulând şi obţinând premii la festivaluri naţionale şi internaţionale, continuând să abordeze tematica „serioasă”, dar explorând constant şi un filon umoristic. În lungmetraj, regizorul a ales să debuteze în registrul dramatic, cu O lună în Thailanda (2012), o încercare de a prezenta lumea tinerilor citeste tot [...]

Reeditări filmice (XXI)

Reeditări filmice (XXI)

Iunie 2019

Două loturi (1) I.L. Caragiale este, deocamdată, cel mai ecranizat scriitor român, cu nu mai puțin de 15 adaptări pentru marele ecran – începând din 1924 (Păcat, sc. și r. Jean Mihail), până în 2016 (Două lozuri, sc. și r. Paul Negoescu) –, urmat de Sadoveanu – cu zece și, surprinzător poate, de Ion Creangă – cu șapte. Cei mai „acerbi”, chiar dacă nu și cei mai îndrituiți „translatori” cinematografici ai lui Caragiale sunt Aurel Miheles (n. 1925) și Gheorghe Naghi (1932-2019). Aceștia debutează în „duet” în 1957, cu Două lozuri, urmat de D’ale carnavalului (1959) şi Telegrame (1960), titluri ce constituie „nucleul tare”, atâta cât e, al filmografiei celor doi regizori, care, deşi au continuat să lucreze pe cont citeste tot [...]

Reeditări filmice (XX)

Reeditări filmice (XX)

Mai 2019

Ultima noapte de dragoste,  întâia noapte de război (2) Așa cum scriam în numărul precedent, în 1976, Mircea Veroiu predă  Casei de Filme 5 un scenariu propriu „inspirat din opera lui Camil Petrescu”, cum se precizează pe genericul ulteriorului film Între oglinzi paralele, respectiv din prima parte a romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, cu elemente din Patul lui Procust și din Jocul ielelor. Tot în 1976, Sergiu Nicolaescu predă Casei de Filme 3 un scenariu care se revendică exclusiv de la romanul amintit, pe genericul de început al viitorului film Ultima noapte, precizându-se fără echivoc: „Inspirat din romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Dacă filmul lui Veroi citeste tot [...]

Reeditări filmice (XIX)

Reeditări filmice (XIX)

Aprilie 2019

Ultima noapte de dragoste,  întâia noapte de război (1) Înainte de 1989, Casele de producție buftene aveau proiecte pe termen lung, printre altele și la ecranizări din operele clasicilor. Astfel, conform lui Bujor T. Rîpeanu [1], ecranizarea romanului lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, exista în planul tematic al cinematografiei încă din 1972, fără a fi stabilit scenaristul sau regizorul, dar abia în 1976, Casa de Filme numărul 5 (director: Dumitru Fernoagă) îl angajează pe Mircea Veroiu la cârma proiectului. Acesta prezintă un scenariu propriu „inspirat din opera lui Camil Petrescu”, după cum se precizează pe generic, în principal din prima parte a romanului amintit, cu elemente din Patul lui Pr citeste tot [...]

Reeditări filmice (XVIII)

Reeditări filmice (XVIII)

Martie 2019

Vâlva băilor (2) Așa cum spuneam în episodul precedent, prima ecranizare a schiței Vâlva băilor a lui Ion Agârbiceanu îi aparține lui Mircea Veroiu, care semnează și scenariul, respectiv episodul Mârza din dipticul Duhul aurului (1974) realizat împreună cu Dan Pița. Cea de a doua transpunere cinematografică a prozei, o ecranizare oarecum „indirectă”, vom vedea de ce, este realizată de Nicolae Mărgineanu în 1988, în Flăcări pe comori (premiera: 16 mai 1988), adaptare de Ion Brad a romanului Arhanghelii al lui Agârbiceanu în care este integrată şi Vâlva băilor. Exclus din Facultatea de Chimie a Universităţii clujene din cauza dosarului (tatăl, psihologul Nicolae Mărgineanu, personalitate proeminentă a Universităţii clujene, citeste tot [...]

Reeditări filmice (XVII)

Reeditări filmice (XVII)

Ianuarie 2019

Vâlva băilor (1) Deşi proza scurtă nu este, în general, o răsfăţată a ecranizărilor, povestirea Vâlva băilor a lui Ion Agârbiceanu a avut parte de două transpuneri cinematografice, fapt ce se pare că a trecut neobservat sau, oricum, a fost prea puţin comentat. Este vorba de două abordări diferite, nu doar stilistic, chiar dacă ambele versiuni – deşi cea de a doua este poate impropriu să o numim astfel – aparţin unor regizori din aceeaşi „promoţie”, Generaţia `70: Mircea Veroiu şi Nicolae Mărgineanu. Primul o face în 1974, pe un scenariu propriu, în dipticul Duhul aurului, realizat împreună cu Dan Piţa, un fel de pandant la precedentul Nunta de piatră (1973), iar cel de-al doilea în 1988, în Flăcări pe comori, adaptare de Ion citeste tot [...]

Reeditări filmice (XVI)

Reeditări filmice (XVI)

Noiembrie 2018

D’ale carnavalului (3)   Ion Luca Caragiale este, aşa cum am mai spus în cadrul acestei rubrici, cel mai ecranizat scriitor român şi credem că merită să amintim aici cele, după „inventarul” nostru, nu mai puţin de 16 ecranizări, mai mult sau mai puţin fidele spiritului operei marelui scriitor: Păcat (Jean Mihail, 1924; adaptare după nuvela omonimă), Năpasta (Ghiţă Popescu, Eftimie Vasilescu, 1928; adaptare după piesa omonimă), Leiba Zibal (Al. Ştefănescu, Ion Niculescu-Brună, 1930; adaptare după nuvela O făclie de Paşte), O noapte furtunoasă (Jean Georgescu, 1943; adaptare după piesa omonimă), O scrisoare pierdută (Sică Alexandrescu, Victor Iliu, 1954; adaptare după piesa omonimă), Două lozuri (Gheorghe Naghi, A citeste tot [...]

Reeditări filmice (XV)

Reeditări filmice (XV)

Octombrie 2018

Fata babei şi fata moşneagului (2) Cel de-al doilea regizor care s-a aplecat asupra basmului Fata babei şi fata moşneagului al lui Ion Creangă, după Ion Popescu Gopo cu al său Maria Mirabela despe care am scris în episodul precedent, este Mircea Daneliuc. Acesta turnează în 1990 Tusea şi junghiul, dar premiera va avea loc abia în 11 mai 1992, pe un scenariu propriu, inspirat, după cum se precizează pe generic, „din opera lui Ion Creangă” nu doar din povestea amintită. Ca nu puţine dintre producţiile primilor ani de după `89 şi filmul lui Daneliuc este „tarat” de conjunctură. Fiind un proiect iniţiat înainte de Revoluţie, filmul se voia – posibil şi probabil – o satiră cu trimitere la cel mai înalt nivel: „O comedie. Un film insp citeste tot [...]

Reeditări filmice (XIV)

Reeditări filmice (XIV)

Septembrie 2018

Fata babei şi fata moşneagului (1) Cel mai ecranizat scriitor român, şi avem în vedere doar lungmetrajele, este I.L. Caragiale (14 filme), urmat de Mihail Sadoveanu (10 filme), pe locul trei situându-se, în mod surprinzător poate, Ion Creangă, cu şapte transpuneri pe marele ecran. Odată cu premiera Moromeţilor 2, anunţată pentru toamna acestui an, i se va alătura şi Marin Preda, tot cu şapte filme realizate după scrierile sale. Ne vom opri în rândurile ce urmează asupra peliculei Maria Mirabela, inspirată din povestea lui Creangă Fata babei şi fata moşneagului. Scenarist şi regizor: Ion Popescu-Gopo, aflat nu la prima întâlnire cu opera marelui scriitor [1].  Ion Popescu-Gopo (1923-1989) a fost primul regizor de film român care s-a i citeste tot [...]

Reeditări filmice (XIII)

Reeditări filmice (XIII)

Iunie 2018

D’ale carnavalului (2) După pseudo-interzicerea celui de al doilea film al său (primul fiind Duminică la ora 6, 1966), Reconstituirea (1970) [1], şi după suspendarea spectacolului cu Revizorul lui Gogol, pus în scenă la Teatrul Bulandra (1972) sub directoratul lui Liviu Ciulei, lui Lucian Pintilie i se oferă de către autorităţile române un paşaport şi „libertatea” de a pleca din ţară, având un statut de semiexilat. Până în 1989 montează teatru şi operă în Europa şi în Statele Unite, realizând un singur film, Paviljon VI / Salonul nr. 6 (Iugoslavia, 1973, şi scenarist, adaptare după nuvela lui Cehov; iniţial film de televiziune, este transpus pe peliculă şi lansat în cinematografe în 1978). În mod cu totul surprinzător, în 1979 citeste tot [...]

Reeditări filmice (XII)

Reeditări filmice (XII)

Mai 2018

D’ale carnavalului (1) După o modă colectivistă a vremii, anii `50 – Marietta Sadova lucrează împreună cu Victor Iliu, Victor Iliu împreună cu Jean Georgescu, Andrei Blaier împreună cu Sinişa Ivetici – Aurel Miheles cu Gheorghe Naghi debutează în „duet” în 1957, cu o adaptare după I.L. Caragiale, Două lozuri, urmată de alte două ecranizări după opera scriitorului: D’ale carnavalului (1959) şi Telegrame  (1960). Aceste trei ecranizări reprezintă „nucleul tare”, atâta cât e, al filmografiei celor doi regizori care, deşi au continuat să lucreze pe cont propriu, nu au reuşit să rămână în istoria cinematografiei române prin alte filme. Amândoi cu studii de regie la Moscova, Naghi şi Miheles se dovedesc în aceste prime tr citeste tot [...]

Reeditări filmice (XI)

Reeditări filmice (XI)

Aprilie 2018

Moartea lui Ipu (2) Asupra nuvelei lui Titus Popovici va reveni, la câteva decenii de la filmul lui Sergiu Nicolaescu, Bogdan Dreyer. Condamnat la viaţă, titlul adaptării sale realizate pe un scenariu scris de Anuşavan Salamanian, inginer de sunet care a colaborat şi la prima transpunere cinematografică a Morţii lui Ipu, este mai fidel literei prozei, dar mai superficial, ba chiar având o tentativă de deturnare a spiritului scrierii. Bogdan Dumitrescu (schimbarea numelui, odată cu Condamnat la viaţă, din Dumitrescu în Dreyer, după cel al mamei, a fost făcută din motive pragmatice, după cum mărturisea regizorul într-un interviu televizat) s-a născut în 1962 la Bucureşti [1]. La sfârşitul anilor `70 familia sa emigrează, mama sa fiind săs citeste tot [...]

Cinegrafiile  Simonei Ardelean

Cinegrafiile Simonei Ardelean

Aprilie 2018

Am mai spus-o şi, inevitabil, mă repet: critica de film este, cel puţin în România, o profesi(un)e aproape „ruşinoasă”. (Dacă termenul vi se pare prea dur, deşi aşezat între ghilimele, poate fi înlocuit cu sintagma „de nişă”.) De ce? În primul rând, publicul calificat (în sensul în care, de pildă, melomanul este un consumator de muzică specializat) este aproape pe cale de dispariţie. Dacă reducerea drastică a numărului sălilor de cinema poate fi oarecum suplinită de accesul la film prin intermediul DVD-urilor sau internetului, faptul că în învăţământul preuniversitar românesc nu se predau nici cele mai elementare noţiuni de cinema este mult mai grav; practic, fiecare îşi formează cultura cinematografică pe cont propriu, de cele ma citeste tot [...]

Reeditări filmice (X)

Reeditări filmice (X)

Martie 2018

Moartea lui Ipu (1) Titus Popovici (1930-1994), singurul scenarist cu adevărat profesionist din cinematografia română pre-’89, a trăit decenii la rând din scenarii, abandonând sau tot amânând o strălucită carieră de scriitor [1]. Astfel, Moartea lui Ipu a reprezentat la momentul apariţiei un eveniment: „Descoperind că în cinematografie poate câştiga mult mai mulţi bani, scriitorul se dedică [...] pe parcursul câtorva decenii, scrierii unor scenarii de film proprii şi ecranizărilor după romanele altor autori. Critica îl consideră pierdut pentru literatură. În 1970, când publică pe neaşteptate o nuvelă de o neobişnuită forţă epică, Moartea lui Ipu, este sărbătorit ca o persoană dată dispărută care s-a întors acasă” [2]. Nuve citeste tot [...]

Reeditări filmice (IX)

Reeditări filmice (IX)

Februarie 2018

Mere roşii & Balanţa (2) Cum am spus în numărul precedent, cazul filmelor Mere roşii şi Balanţa este unul special. Proza scurtă după care Alexandru Tatos a realizat Mere roşii (1976) a fost dezvoltată de Ion Băieşu într-un roman, Balanţa, apărut la sfârşitul anilor `80. Asupra romanului se va opri Lucian Pintilie când, după 1989, revine pe platourile de filmare. Personajul-pivot, medicul Mitică, este acelaşi în nuvelă şi în roman, accentul caracterologic este însă altul, lucru firesc fiind vorba despre doi regizori cu personalităţi puternice însă foarte diferiţi ca artişti. Lucian Pintilie (n. 1933) debutează în cinematografie cu Duminică la ora 6 (1966), film care depăşeşte constrângerile ide citeste tot [...]

Reeditări filmice (VIII)

Reeditări filmice (VIII)

Ianuarie 2018

Mere roşii & Balanţa  (I) Cazul celor două filme din titlu este special. Mere roşii, realizat de Alexandru Tatos în 1976, este o adaptare după nuvela 38 de grade cu 2 a lui Ion Băieşu, nuvelă dezvoltată ulterior în romanul Balanţa ecranizat de Lucian Pintilie în 1992. Cum datele esenţiale ale personajului-pivot atât al nuvelei cât şi al romanului, doctorul Mitică Irod, sunt aceleaşi în ambele proze, accentul caracterologic fiind pus de regizori, am considerat şi aceste filme adaptări diferite ale aceleaşi opere literare. Mere roşii, primul lungmetraj al lui Alexandru Tatos, a fost bine primit de critică, în primul rând graţie abordării atipice a realităţii pentru un film de actualitate al epocii, dar şi datorită sesizării va citeste tot [...]

Reeditări filmice (VII)

Reeditări filmice (VII)

Decembrie 2017

Moara cu noroc (2)    Nuvela lui Ioan Slavici, Moara cu noroc, a fost adusă pe marele ecran în 2017, în regia lui Marian Crişan, care semnează şi scenariul, act temerar dacă ne raportăm la capodopera lui Victor Iliu din 1957, La „Moara cu noroc”, despre care am scris în numărul anterior al revistei. Filmul lui Iliu este una dintre capodoperele cinematografiei române şi un model de transpunere pe marele ecran a unei opere literare la rândul ei de excepţie. Evident că o abordare cinematografică în maniera clasicizantă a lui Iliu nu mai este posibilă, sau nu este recomandabilă: ar fi ori redundantă, ori pur şi simplu desuetă ca limbaj cinematografic, tot prin, în primul rând, raportare la ediţia cinematografică „princeps”. Marian C citeste tot [...]

Reeditări filmice (VI)

Reeditări filmice (VI)

Noiembrie 2017

La „Moara cu noroc” (1) Până la La „Moara cu noroc” (premiera: 26 ianuarie 1957), al lui Victor Iliu, ecranizare exemplară a nuvelei lui Ioan Slavici La moara cu noroc, filmele româneşti de luat în seamă (avem în vedere doar lungmetrajele de ficţiune) erau extrem de puţine, putând fi numărate pe degete. Părea, în această situaţie, că este simplu să faci performanţă pe un teren gol, însă... Pentru a depăşi conjunctura politică, pe de o parte, trebuia voinţă, abilitate şi, mai ales, viziune; viziune care, pe de altă parte, nu prea putea să existe în lipsa tradiţiei. Toate aceste carenţe, Victor Iliu le depăşeşte prin vocaţie şi tenacitate. Dar, deşi „cheie de boltă în istoria filmului românesc, La «Moara cu noroc» n-a citeste tot [...]

Reeditări filmice (V)

Reeditări filmice (V)

Octombrie 2017

Ciuleandra (2) Adulat sau contestat, Sergiu Nicolaescu (n. 1930, Târgu Jiu – m. 2013, Bucureşti; inginer de formaţie) rămâne şi în prezent regizorul român cel mai prolific şi cu cel mai mare succes de public, poziţie de pe care e greu, dacă nu chiar imposibil de detronat: peste 60 de lungmetraje realizate într-o carieră de peste patru decenii. Cunoscut, uneori şi recunoscut, pentru filmele sale istorice de mare montare sau pentru peliculele de acţiune, acestea din urmă calchieri lejere după filmele americane de gen, se uită sau se ignoră faptul că Sergiu Nicolaescu, autodidact într-ale regiei, a debutat cu filme experimentale care s-au bucurat de succes festivalier şi de prestigioase premii internaţionale, cum ar fi Primăvară obişnuită (196 citeste tot [...]

Reeditări filmice (IV)

Reeditări filmice (IV)

Septembrie 2017

Ciuleandra (1) Liviu Rebreanu (1885-1944) a fost unul dintre primii scriitori români care a intuit potenţialul cinematografului şi care s-a implicat în destinele celei de-a şaptea arte. Potrivit lui Niculae Gheran, biograful scriitorului, Rebreanu este „primul scenarist al filmului românesc” [1]. Primul său scenariu, Vis năprasnic (1912), nu a văzut lumina ecranului, abia următorul, Ghinionul, fiind transpus pe peliculă (1913) în chiar regia prozatorului (filmul nu s-a păstrat). Între anii 1912-1913, Rebreanu a fost consilier la Casa de Producţie „Filmul de artă Leon M. Popescu”, iar între 1920-1930 se afirmă cu publicistică teatrală şi de film în revista „Cinema”. În 1930, ca director al Direcţiei Educaţiei Poporului, elaborează r citeste tot [...]

Reeditări filmice (III)

Reeditări filmice (III)

Iulie 2017

Năpasta (2) A doua ecranizare a Năpastei lui I.L. Caragiale – după cea din 1928, care nu s-a păstrat – este realizată în 19821 de către Alexa Visarion, tot sub titlul Năpasta. Important regizor de teatru al perioadei postbelice (este născut în 1947), Alexa Visarion abordează cinematografic drama lui I.L. Caragiale după ce a pus-o în scenă de trei ori: în timpul studiilor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti (absolvit în 1971), la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ şi la Teatrul Giuleşti. Este, se poate spune, o obsesie artistică. Filmul lui Alexa Visarion este extrem de ambiţios, hieratic în formă, cu tentative de psihologie abisală în conţinut. Să începem cu reuşitele, în primul citeste tot [...]

Reeditări filmice (II)

Reeditări filmice (II)

Martie 2017

Năpasta (1) Prima transpunere cinematografică a unei opere literare asupra căreia s-a revenit, ne raportăm la anul versiunii iniţiale, a fost Năpasta, după piesa omonimă a lui. I.L. Caragiale, ecranizată în 1928, respectiv în 1982, tot sub titlul Năpasta1. Năpastă interbelică a avut premiera în 20 ianuarie 1928, la cinematograful „Marioara Voiculescu”. Filmul, regizat de Ghiţă Popescu (actor, regizor, 1866-1943) şi Eftimie Vasilescu (operator de imagine, regizor, producător, 1895-1986), avându-i în distribuţie pe: Ecaterina Niţulescu-Şahighian (Anca), Ghiţă Popescu (Ion), Nicolae Manolescu (Dragomir), Ion Cosma (Gheorghe), I. Constantinescu (Primarul), I. Marinescu (Dumitru), Camelia Mihail (Viziunea lui Ion), Cristache Antoniu (Un citeste tot [...]

Reeditări filmice (I)

Reeditări filmice (I)

Februarie 2017

O introducere Filmul a apelat încă din primii ani de existenţă la literatură, prin adaptarea unor opere mai mult sau mai puţin celebre, de valori şi cu rezultate artistice diferite. Probabil că prima ecranizare (termen impropriu, fiind vorba de o mare libertate în raport cu modelul literar) este realizată de George Méliès, în 1902: Le Voyage dans la lune / Voiajul în Lună, inspirat din prozele lui Jules Verne şi H.G. Wells (filmul s-a păstrat şi poate fi văzut şi azi); tot în 1902, Ferdinand Zecca, regizor al firmei Pathé Frères, realizează Victimele alcoolismului, după romanul L’Assommoir / Crâşma de Émile Zola; ş.a.m.d. Atât în Europa cât şi în America, literatura a fost şi este o sursă constantă de inspiraţie pentru arta/indus citeste tot [...]

Poem pentru Caiete Silvane

Poem pentru Caiete Silvane

Octombrie 2010

Ioan-Pavel Azap *** ochiul nu e vaz, e pleoapa vinul nu-i alcool, e apa litera nu e cuvant - trup de carne si pamant fara cioante de spalat dupa sapte ani de stat in sicriu de lemn domnesc - putregai si os livresc citeste tot [...]