Aboneaza-te la newsletter




Mirel Taloș


Cartea tuturor scriitorilor

Cartea tuturor scriitorilor

Martie 2021

În acea zi plumburie de noiembrie se împlineau zece ani de când nu se mai vânduse nicio carte. În acest răstimp, editurile îşi închiseseră porţile, iar îndeletnicirile care sprijineau scrisul, cum ar fi agenţii literari, librarii sau anticarii, dispăruseră, fiind îndepărtate din nomenclatorul oficial de meserii. Scriitorii, de bună seamă, trebuiră să-şi caute alte căi prin care să-şi susţină traiul. Arta cărţii, cu cele două capete de pod ale sale, scriitorul şi cititorul, legate prin puntea plăcerii lecturii, care dădea putere scriitorului şi satisfacţii cititorului, dispăruse precum o veche artă pierdută. Pierind şi cititul, nu dură mult până şi bibliotecile fură ferecate; nu erau puţini cei care clamau că ele trebuie evacuate de citeste tot [...]

Ce mai citim?

Ce mai citim?

Februarie 2021

Din păcate, una dintre întrebările la care foarte puțini au un răspuns. Cititul și literatura sunt pentru mulți două însemne ale unei lumi demodate, apuse, ghidate de valori care astăzi nu mai au relevanță. Cartea de literatură este o marcă a trecutului nerelevant atât ca obiect (cartea de hârtie pare scoasă dintr-un șantier arheologic, față de postmodernul laptop), dar și ca îndeletnicire. Literatura dispare ca formă de educație, de culturalizare, de spiritualizare, de formare. Pe măsură ce vor dispărea cititorii, vor dispărea și autorii, iar cartea va intra cu totul în arheologia culturii. Cer iertare cititorilor Caietelor Silvane pentru acest gând pesimist, descurajant și, poate, descurajator.  Dar sunt dator cu răspunsul la întrebar citeste tot [...]

Undeva în Transilvania

Undeva în Transilvania

Iunie 2020

Numele lui era Friedmann Abraham, dar românii din satul Jac1 îi spuseseră încă de când era copil Brumălă; soţiei lui, pe care o adusese din alt sat, nimeni nu ştia de unde, oamenii îi spuneau Brumăloaia, un augmentativ care avea pesemne legătură şi cu faptul că noua doamnă Friedmann era rotundă ca o lună plină. Brumăloaia, apreciată pentru firea ei omenoasă, avea braţele încărcate de sfaturi şi cuvinte mângâietoare pentru oricine îi trecea pragul. Devenise în scurt timp o adevărată confidentă a femeilor din sat, care mergeau la ea (cu încrederea cuvenită unei femei mai citite şi mai umblate prin lume) să-i ceară sfatul într-un necaz sau altul. Din această operă generoasă de sfătuire în scurt timp se iscă printre femei o vorbă de d citeste tot [...]