Aboneaza-te la newsletter




Olimpiu Nușfelean


Foamea de ficțiune

Foamea de ficțiune

Februarie 2021

Într-un calendar sibian din 1927, în brumărel, în așteptarea iernii (iernile erau, desigur, mai lungi pe atunci!), se dădeau niște sfaturi economice, la sfîrșitul cărora se spunea: „Serile lungi, fusul se întoarce și cărturarul din casă cetește și altora câte ceva bun.” Cărturarul din casă – omul care știa citi și avea cîteva cărți la îndemînă – aparținea unei familii obișnuite, din moment ce în același spațiu se auzea și torsul fusului. Acesta găsea răgaz și determinare să citească familiei adunate… la gura sobei.  Se poate glosa pe această temă mult și frumos, dar voi observa doar că acest „cetitor” a cam dispărut din casele noastre. Iar eu, chiar dacă aș încerca să răsfoiesc filele unei cărți pentru cei din ju citeste tot [...]

Revista Caiete Silvane dezmărginește viața  literară

Revista Caiete Silvane dezmărginește viața literară

Februarie 2020

Caiete Silvane este o revistă, între altele, care ne dă încredere că publicistica literară are viitor. Fie și pe termen scurt. Enunțul meu nu se vrea un sofism formulat ca într-un joc cu literatura. Conținutul lui nu e eronat. Literatura are viitor, împreună cu toate manifestările ei „colaterale”. Eroarea poate fi identificată în atitudinea scriitorului care nu are încredere în forța literaturii, în puterea ei de regenerare, scriitor care se plînge că literatura nu se citește. Păi dacă n-ai încredere în literatură, de ce mai scrii? Caiete Silvane și-a dobîndit deja o experiență publicistică, are un nucleu redacțional coagulat și un cerc de colaboratori fideli și de încredere, reflectă un fenomen literar viu derulat în plan local și na citeste tot [...]

 Poem pentru  „Caiete Silvane”: Olimpiu Nușfelean

Poem pentru „Caiete Silvane”: Olimpiu Nușfelean

Martie 2014

Timpul   Timpul - dacă există... –  nu-şi face de lucru să cearnă în clepsidră  nisipul.    El ţine legat sufletul morţii în abisuri unde nu pot să ajung. Îmi face palmele căuş de lut sub albăstrele. Cînd îşi închide o pleoapă, se deschid ferestre-n izvoare.   Nici un rid cu care îmi împodobeşte fruntea nu-i înşelător. Vocea dezolării lui este sinceră. Nu-i cu nimic vinovat.   Înaintînd, dezgheaţă mereu mîna crispată a sorţii.   Şi, deoarece de el nu se pri citeste tot [...]