Aboneaza-te la newsletter




Silvia Bodea Sălăjan


Poeme de Silvia Bodea Sălăjan

Poeme de Silvia Bodea Sălăjan

Iunie 2021

Vârste cândva cerul era mereu senin și ploile veneau toate la vreme pe prispa timpului nu se ofilea nicio floare și anii nu ne puneau pe la trecere semne cupola albastră deschidea aripi noi în seri cu povești și cu zâne nu ne-ntrebam dacă lumea-i lumită știam că ne-așteaptă o nouă zi lămurită de ploi din ramuri de sălcii și din plopi scuturam clopoței pe cărare nimic nu cernea nici tristețe nici lacrimi când culegeam zâmbet din scoică de soare pe vatră mirosul de pâine chema un stop pentru-un joc ne-ntrerupt dar timpul viclean ne urca ispitit către vârste ce-n față aveau povârnișul abrupt acum s-a desprins depărtarea ca drumul ce- citeste tot [...]

Răsplata de apoi

Răsplata de apoi

Aprilie 2021

Au fost colegi de clasă timp de doisprezece ani. Au stat în aceeași bancă, au iubit aceeași fată când erau la grădiniță, și-au împrumutat temele în clasele gimnaziale, au făcut planuri să schimbe lumea când erau în liceu. Au fost vremuri minunate, de care își aduceau aminte uneori. Erau siguri că și-au însușit anumite valori morale cu care vor răzbate în lume. Erau siguri că nimeni și nimic nu le va schimba principiile, în care credeau cu atâta convingere. Anii au trecut și drumurile lor au luat fiecare o altă direcție, diferită de ceea ce își propuseseră ei în vremea aceea. Unul ajunsese dascăl la un liceu, iar celălalt devenise politician. S-au întâlnit de câteva ori, atunci când politicianul avea nev citeste tot [...]

Dincolo de tristețe era un Om

Dincolo de tristețe era un Om

Martie 2021

Am întâlnit-o zilele trecute și mi s-a părut mai împuținată la trup și cu cearcăne, ca două inele albastre în jurul ochilor. Avea mersul destul de vioi, astfel încât, privind-o din spate nu prea îi puteai da vârsta pe care o avea. Era neobosită. Acum când toate căzuseră pe capul ei, bucuria nu-i înflorea pe chip niciodată,  deoarece soțul îi ajunsese bolnav la pat de ceva vreme  și o durea și o revolta neputința lui. Ar fi trebuit să se bucure pentru copiii ei și mai ales pentru nepoții pe care îi crescuse și-i îngrijise ca pe ochii din cap... Ar fi trebuit să se bucure că investiția ei sufletească și toată truda ei ajunsese acum să fie o răsplată. Ar fi trebuit să se bucure că foștii ei elevi, pe care i-a iubit ca pe propriii ei c citeste tot [...]

Pandemia și lectura la veioză

Pandemia și lectura la veioză

Februarie 2021

Am traversat cu toții o perioadă dificilă din multe puncte de vedere. Cea mai mare problemă a fost momentul în care mi s-a impus să stau în casă, deoarece mi s-a părut un atentat la libertatea mea. Uneori stau în casă zile întregi și nu simt nevoia să ies, dar parcă dacă mi se impune, tentația evadării este enormă. Poate că încă sălășluiește în mine păcatul adamic. Cu toate acestea mi-am găsit remedii pentru a-mi face suportabilă această perioadă: am citit, am scris, am reluat unele lecturi, care mi-au marcat existența la un moment dat. Cititul mă relaxează în general, indiferent de cartea pe care aleg să o citesc. Citind, intru într-o lume diferită, specială și interesantă, care-mi suscită curiozitatea. De obicei, când aleg o carte citeste tot [...]

Pledoarie pentru a fi fericiți

Pledoarie pentru a fi fericiți

Ianuarie 2021

Umbra de suferință te urmează mereu pentru că mintea ta este ancorată într-un timp al suferinței, de care nu te poți detașa! Dar oare ai încercat să faci asta? Oare retrăirea perpetuă a ceea ce a lăsat amprenta sângerândă în ființa ta spirituală atenuează durerea? Poți oare anula cauzele care au provocat suferința? Cu siguranță că nu. Sensul drumului prin viață este unul singur, iar „timpul înapoi nu se poate!” Și-atunci vine de la sine întrebarea, pe care și Lenin și-a adresat-o sieși la un moment crucial din viață: „ce-i de făcut?” Nu prea există soluții, pentru că dacă ar exista și dacă ar fi la îndemâna noastră n-ar mai exista suferință. Ori suferința este cea care ne copleșește existența în cea mai mare parte a citeste tot [...]

Țara lui Ionuț

Țara lui Ionuț

Decembrie 2017

Ninsoarea părea că nu mai contenește. De undeva, din tainițele cerului curgea peste lume o imensitate albă și pufoasă ce acoperea satele și drumurile, iar gerul încremenea în sclipiri de argint pătura groasă a zăpezii așezată peste lume. Era într-o dimineață de iarnă a anului 1918. Deși încă nu se crăpase de ziuă, zăpada, cu scăpărări de argint, deschidea din albul ei o lumină, ce așeza totul într-un spațiu de poveste. În curtea baciului Aurel, un țăran autentic din zona Sălajului, gospodar harnic și înțelept, cu mustața îngrijită, cu ochii senini și cu umerii drepți, pe care era așezat sumanul de lână, era agitație, pentru că pregătea căruța de plecare la Alba Iulia. Veniseră și cei cinci săteni, care plecau cu el, iar so citeste tot [...]

Ridicaţi-mi aripa  din tină

Ridicaţi-mi aripa din tină

Noiembrie 2017

Nu se poate să fie totul perfect chiar dacă ziua se anunţă ca o rază ruptă din coasta Raiului. E soare, e cald, e pace şi linişte, dincolo şi dincoace de clipa prezentă. Mijind ochii spre cer vedea steluţe albe zburând într-o ordine numai de ele ştiută. Din când în când, câte un punctişor întunecat aluneca fulgerându-i privirea. „Acesta este un suflet rătăcit”, îşi spunea ea în gând şi urmărea mai departe steluţele albe ce roiau într-o ploaie continuă. Era foarte concentrată şi căuta printre ele sufletele dragi, plecate prea devreme pe drumul fără întoarcere.  „Dacă eşti aici, dă-mi un semn!” şoptea ea atât de încet încât doar gândul ei cel tainic înţelegea mişcarea buzelor. „Dacă mai ţii minte, dă-mi un se citeste tot [...]

Oglinda fermecată*

Oglinda fermecată*

Iulie 2016

Cică a fost odată ca niciodată. A fost o oglindă fermecată, undeva în casa unei fetiţe, care era foarte cuminte şi ascultătoare. În camera ei era mereu ordine şi curăţenie, cărţile şi caietele erau curate şi aşezate frumos pe birou, hăinuţele erau în ordine, aranjate pe umeraşe, în dulap. Oglinda privea de pe perete şi zâmbea, lăsând să se reflecte în ea razele soarelui. Era foarte fericită că se află în camera unei fetiţe cuminţi şi ordonate. Când era singură, Tania, căci aşa o chema pe fetiţă, lua oglinjoara de la locul ei, o punea în faţa păpuşilor şi le lăsa să se bucure şi ele de limpezimea şi frumuseţea pe care le arăta oglinda. Nimeni însă nu ştia, nici chiar Tania, că oglinda era fermecată. Într‑u citeste tot [...]