Aboneaza-te la newsletter





Măreția

Autor: Daniel Mureșan

Martie 2018

Odată au venit trăsnetele cu limbile lor de foc, și-au spus: „aici va fi Pământul”… lacrimile neîncetate l-au făcut albastru. Planeta nu s-a oprit din a se învârti pentru rotunjime şi exemplu, era ca un copil la joacă. Primii locuitori au observat că în cenuşă pe ici, pe colo, au fost aruncate nestemate, facem şi noi ceva, degrabă le adăugăm surogate. Ce caracter măreţ a hotărât întâmplările de mai sus?

Măreţia noastră, ca să ne protejăm puţin în faţa imposibilului, e însoţită de limite, dacă observăm doar cunoaşterea, chiar şi la dăruiţii cu al şaptelea simţ. Noi înşine nu ne cunoaştem şi nu avem încrederea că ne vom cunoaşte vreodată în integralitate (literatura, artele au preeminenţă în faţa rezultatelor pe care le aduce ştiinţa). Dar cum vom cunoaşte Universul, care parcă pentru a ne răspunde, mai e şi-n extindere? Totuşi, după câte ştim, ne considerăm fructul superior al acestui Univers. Ce-i drept, avem mare nevoie să ne vedem în evoluţie, să ne încurajăm, să căutăm respectul, gloria.

Pare o însuşire demnă de măreţie, dar unde o poţi găsi, să nu te preocupe obţinerea onorurilor, să trăieşti indiferenţa lor, chiar apăsarea sentimentelor de stânjeneală la gândul că n-ar fi meritate laudele, o şi gândul, compasiunea că atâţia sunt însetaţi de moarte în faţa lor. Totuşi măreţia este animată de onorurile primite... Istoria umanităţii ne povesteşte să avem răbdare până la sfârşit, să aşteptăm şi timpurile ce vor veni, e greu canonul...

Dar cum de se face să fie aproape uitate, parcă intenţionat ascunse românilor, numele multora din marile personalităţi, rolul uriaş al acestora, al celor care şi-au sacrificat viaţa pe altarul cauzei naţionale. Poate fi o dojană subtilă la adresa „celor mari” care n-au dovedit nimic?

Fiţi răbdători şi aplecaţi-vă asupra filelor adevărate ale istoriei noastre!

Dacă ar fi să dăm crezare celor ajunşi în funcţii înalte, aproape toţi ne spun că viaţa le-a fost închinată binelui public, multor altora unui sentiment şi mai înălţător, iubirii de oameni, afectivitate pe care ar fi câştigat-o din familie, din mediul înconjurător. Noi cam ştim cum se prezintă resursele… ,,e lăudabil că pentru ei exemplele remarcabile i-au făcut să se angajeze pentru un viitor cum n-a mai fost”. Sunt și excepţii: Ion Gheorghe Maurer (prim-ministru, sfetnicul lui N. Ceauşescu) spunea că plăcerea lui a fost vânătoarea, singurul lucru care l-a atras, i-a rămas în minte… Poate fi o plăcere atât de mare să omori nişte animale lipsite de apărare, în urma cărora mai rămân şi pui? Pentru că speţa din care faci parte a ajuns la armele de foc, are dreptul la arme de foc?

 

Poveştile înălţate în istoria lumii

 

Umblăm cu ochii după o imagine nouă,                        

la început a fost crochiul pe adresa faptei,

în peşterile ce-l păstrează şi azi,

debut cu mare greutate,

chipurile recunoscute trebuiau păstrate,

pe zi ce trece au fost lăudate,

atâtea pierdute, ajunse ca roua în nouri       

                    

Vine hiperbola să dea imaginii o nouă viaţă,

bazată pe credinţa că firea-i înălţată de necuprins,

culori, sunete, concerte întregi, adulaţii, 

vai, n-au fost toate desluşite şi nu vor fi

oricât de mulţi s-ar arăta dispuşi,

apar atâtea noi, inepuizabile combinaţii.                          

Probleme pun exegeţilor,

mai încâlcesc şi ei cu punerea la punct,

scuza vine natural, cine a trăit o veşnicie

pentru a fi martor ocular?

Măreţia se mai şi joacă,

pe cât stă, pe atât de grabnic

pleacă, de dragul povestirii adevărate.

Veşnicia-i bucuroasă că vine înlocuirea,

o  salvează firea, memoria e recunoscătoare

poveştilor înălţate în istoria lumii,

vrem măreţia.

 

 

„Întâi te vor înjura. Pe urmă, vor râde de tine. Apoi te vor declara nebun. După care vor încerca să te compromită. Într-un târziu, vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viață din toate acestea, vei fi un om mare”.

(Mahatma Gandhi)

Ar putea fi acesta examenul măreţiei? (s.n.)