Aboneaza-te la newsletter





Literatura de aventuri şi reconsacrarea scriiturii

Autor: Traian Vedinaş

Mai 2018

E ştiut faptul că adolescenţii au prin natura lor umană nevoia de aventură, numai că pentru mulţi, spiritul aventurii s-a mutat din cărţi în televiziuni, dar mai ales în lumea internetului, înlocuind mult prea generos cartea cu tableta şi asta se întâmplă în defavoarea scriiturii, pe care filosoful Jean-Paul Sartre a identificat-o existenţial cu gândirea, după ce orb fiind a realizat că nu poate gândi prin vorbire, ci numai prin scriitură.

Din această perspectivă a orbirii scrisului (gândirii), trilogia epică Petrecerea vampirilor (2014), Salvarea piramidienilor (2015) şi Tainele din burta tumulului (2018) – toate scrise provocator, aventuri în „Vacanţa mare” ale unui grup de premianţi la învăţătură la o şcoală urbană, chemaţi la bunici într-o comunitate din spaţiul rural, spaţiu prielnic aventurilor construite cu personaje din mitologii istorice, dar şi ştiinţifice, proiectate în vecinătatea literaturii SF – e alcătuită din povestiri ce se rotunjesc în romane.

Autoarea este şi creatorul şi regizorul aventurii, ceea ce denotă o anumită teatralitate a discursului, în care se impune ca scenariu al naraţiunii stilul dialogal în care Maria V. Croitoru îşi dezvăluie deplina cunoaştere a psihologiei adolescentine, plină de cuminţenie în timpul anului şcolar, mai ales pentru premianţi – dezlănţuiţi în aventura din vacanţa mare, aventură ce consacră calitatea de literatură fantastică din cele trei discursuri epice, ce au punct culminant, comunicat de la început în titlul romanelor.

Astfel, Salvarea piramidienilor, după diverse peripeţii specifice literaturii de aventuri, este descrisă într-un fragment ce funcţionează drept chintesenţă a romanului, prin faptul că peisajul acţiunii se desfăşoară într-o toponimie rurală de metafore folclorice: „Râtul Ciurii”, „Piatra Buhii”, „Gura Căscată”, care susţin acţiunea piramidienilor în căutarea „metalului vital”, urmăriţi pentru acelaşi scop de cei de pe Planeta Ovală. Toponimia şi acţiunea, una tradiţională pământească şi alta modernă, extraterestră se unesc în „stick-ul” tainic creat de geniile tehnice ale societăţii informaţionale. Să relecturăm această comuniune construită cu mult talent epic şi inteligenţă stilistică de Maria V. Croitoru în miezul romanului Salvarea piramidienilor, povestit de Radu, unul din temerarii acestui ciclu epic provocator pentru reconsacrarea scriiturii:

„Vara trecută, eu şi fratele meu, Alin, aici de faţă, ne-am petrecut o parte din vacanţa mare la bunici. Împreună cu verişorii noştri, Măriuca şi Mihu, şi ei aici de faţă, am colindat toate dealurile din împrejurimile satului în care trăiesc bunicii noştri şi verişorii noştri. Se povesteau în sat tot felul de lucruri ciudate despre nişte locuri, despre vampiri, despre tuneluri subterane care legau dealuri între ele etc. Aşa am văzut dansul flăcărilor jucăuşe la Râtul Ciurii, am intrat la Piatra Buhii şi-am dat de un tunel, care trecea pe sub Someş şi ducea în Dealul Mare, pe care l-am străbătut noi patru. Avem poze care dovedesc ceea ce auziţi acum. Acolo, lângă Piatra Buhii ne-am întâlnit cu piramidienii, pe care i-am ajutat să găsească un stick cu informaţii foarte preţioase pentru ei. Ei căutau pe Pământ metalul vital, dar pe urmele lor erau vecinii lor din Univers, cei de pe Planeta Ovală. Aceştia au aflat unde este nava lor şi au distrus-o. Probabil, înainte au căutat să afle ce informaţii au piramidienii. Aceştia, cum v-am spus, căutau stick-ul. L-am căutat şi noi şi l-am găsit. Dar am mai găsit şi altceva: o hartă şi un fel de cheie ce avea forma unei mici piramide. Am avut noroc cu ei. Când ne-am dus în peştera de la Gura Căscată la petrecerea vampirilor şi-a fost prins Alin de vampiri, ei, piramidienii, ne-au salvat”.

În esenţă, nu putem vorbi în lumea actuală de un declin al scriiturii, ci numai de atrofierea prin fragmentarismul imaginilor a coerenţei şi unităţii ei, pe care trilogia epică a Mariei V. Croitoru o ilustrează cu durabilitate, sugerând – chiar în descrierea salvării piramidienilor – că adolescenţii au nevoie de stick, dar şi de iniţiere în scrisul frumos, artistic şi gramatical, de care mintea umană nu are voie să se despartă, numai dacă se lasă „imbecilizată” de homo videns, cum scrie filosoful italian Giovanni Sartori printr-o filosofie comprehensivă cu privire la alienarea minţii umane de către bombardamentul imagistic al televiziunilor, combatante în esenţă în contra scriiturii şi a stării de luciditate pe care aceasta o dăruie de veacuri luminării minţii omeneşti.

Tainele din burta tumulului (2018) are ca eroi aceiaşi temerari ce au trăit aventuri în celelalte naraţiuni cu vampiri şi piramidieni. Ei sunt fraţii Alin şi Radu, şi Cristi de la oraş, flăcăi buni la învăţătură, premianţi, care drept recompensă pentru cuminţenie şi străduinţă, primesc darul de a-şi petrece vacanţa mare la bunici, undeva pe valea Someşului, un loc care le-a dăruit şi în alte veri prilej de aventură, evident o aventură a cunoaşterii. La coborârea din tren sunt aşteptaţi de verişorii Măriuca şi Mihu, care nu ezită să-şi numească prietenii „extratereştri”.

Aventura lor începe la un eveniment obişnuit, la pescuit pe Someş. Dar cum n-au prins peşti, privirea lor călăuzită de curiozităţi şi ridicată deasupra curgerii apei descoperă că „dealul din dreapta Ciocârliului seamănă cu un „tumul” (mormânt antic). Eroii nu sunt numai descoperitori de taine, ci şi contemplatori ai frumuseţii naturii, frumuseţe surprinsă poematic, am spune sadovenian, de Maria V. Croitoru, în următoarea descriere în cuvinte vibrante a unui asfinţit:

„Radu şi Cristi îşi întoarseră capul spre asfinţit. Era ceva nemaivăzut de ei. Lumina roşie ce venea din pădure se strecura printre mestecenii din dreapta lor. Siluetele acestora păreau din altă lume. Frunzele şi tulpinile copacilor îşi schimbau culoarea pe măsură ce roşul cerului de la apus scădea. Nişte nori răzleţi căpătaseră şi ei o culoare aparte. Toţi se gândeau, probabil, la apusul soarelui în oraşul lor, pe care, de fapt, nici nu-l observau. Stau şi privesc în extaz minute în şir, până ce fâşâitul zborului unui fazan îi trezeşte din visare”.

Temerarii sunt de fapt nişte iniţiaţi. Au cunoştinţe despre obiecte din „vremea dacilor”. Fac şi inventarul unui muzeu de istorie în care au descoperit „tezaurul de la Perşinari”, „colierul de la Orşova”, „coiful de aur de la Coţofeneşti”.

Tărâmul dacic în care îşi desfăşoară acum aventura ştiinţifică e la bunici în Sălaj. Astfel, ei vorbesc despre Şimleu Silvaniei, despre Porolissum, satele Brebi şi Moigrad şi mai ales despre misterioasele morminte dacice. În discuţii intră şi bunicul, în chip de profesor şi le aduce lămuriri cu privire la lupul din flamura dacică:

„Lupul e ca o fiară fantastică, un simbol pentru localnicii din Carpaţi. Întotdeauna este reprezentat în poziţie ofensivă, având gura căscată şi limba atârnându-i afară. Vasile Pârvan îl socotea drept un simbol religios de apărare. Era gravat pe securi de luptă, chiar pe arme. Acest simbol este reprezentat pe Columna lui Traian. De fapt, în toate războaiele pe care le-au figurat pe Columnă, acel stindard este în apropierea lui Decebal. Unii ne îndeamnă, după cum apare pe Columnă, să ni-l închipuim pe Decebal întotdeauna cu acest simbol alături, fiind, poate, şi un simbol moral, când se afla la ceasuri de cumpănă, în ceasuri grele, mai zise bunicul”.

Naraţiunea este construită din dialoguri imaginate într-un limbaj ce-i reprezintă logic şi psihologic pe temerari, pe aceşti adolescenţi pasionaţi de taine, pe care convorbirile pline de firesc le dezvăluie gradual, punctul culminant al descoperirii fiind fragmentele simbolice în care până acum am reţinut contemplarea unui asfinţit şi descrierea simbolismului din steagul dacic.

Aceste fragmente simbolice nu sunt numai contemplare şi descriere, ci Maria V. Croitoru atunci când vrea să arate lumii descoperirea temerarilor, mormântul dacic, introduce în naraţiune limbajul ştirilor televizate şi dă o lecţie prompterelor, oferind o mostră veridică de relatare a unei ştiri în limbaj autentic şi veridic care exclude arta manipulării, atât de vizibilă la televiziunile aflate în goană după rating, în defavoarea adevărului şi a cunoaşterii realităţilor. În scena cu televizorul, autoarea opune „ştirilor politice” o „ştire ştiinţifică”, fapt ce nu se prea întâmplă la televiziunile noastre, de aceea momentul este unul simbolic şi pentru temerari şi pentru cititori:

„Merseră la masă. Televizorul mergea pe un post de ştiri.

- Bunico, lasă politica şi pune-l pe alt canal! zise Alin.

Nici nu-şi termină bine Alin spusele că, pe post, apăru o ştire care-i lăsă cu gura căscată: «Nişte copii din judeţul Sălaj au făcut o descoperire uriaşă: un tumul în interiorul căruia se află un mormânt de incineraţie cu urnă. S-au găsit diferite obiecte de podoabă, cum ar fi: mărgele, din pastă, brăţări şi cercei din fir simplu de bronz sau argint de proastă calitate şi diferite obiecte din ceramică. De asemenea, într-un tunel ce duce de la tumul la o peşteră necunoscută până acum, s-au găsit două schelete. Vechimea lor va fi stabilită de specialişti. Dar cea mai mare descoperire este un tezaur dacic cu multe obiecte din aur şi argint. Vă prezentăm copiii care au format echipa de căutători temerari, copii deosebiţi, excepţionali». Pe ecran apărură figurile lor”.

Cristi îi porunceşte lui Radu să schimbe canalul. Radu se execută şi cu toţii rămân uimiţi: toate televiziunile de ştiri comunicau descoperirea şi imaginea lor.

Concluzia e una singură. Imaginea dacă e însoţită de scris literar şi creativ, consacră scriitura şi lumea se umple de adevăr.