Aboneaza-te la newsletter





Remember Rodica Ojog-Brașoveanu!

Autor: Liliana Popa

Iunie 2018

Remember Rodica Ojog-Brașoveanu!

 (n. 28 august 1939, București – d. 2 septembrie 2002)

 

Am cunoscut-o prin 1995, pe când realizam un interviu pentru emisiunea „Tranzistor”, realizată atunci de Dragoş Ciocârlan, la Radio România Actualități. Au urmat apoi și alte interviuri. De fiecare dată discuţia se prelungea cu încă o oră sau două în care „puneam ţara la cale”. Avea un simţ al umorului special, personal aş spune, o educaţie şi un bun simţ cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Pereţii casei erau simezele tablourilor pictate chiar de ea. Amintirile părinţilor – biroul, biblioteca, pendula – erau mângâiate în fiecare dimineață cu privirea, înainte de a se aşeza la biroul tatălui ei, pe care trona un Sfinx adus de părinţii săi în 1943 din Egipt.

De câte ori trec pe lângă biserica „Sfântul Spiridon Vechi”, îi zâmbesc şi îi vorbesc în gând (în spatele bisericii se afla casa ei). Îi povesteam că în perioada liceului, la Braşov, la librăria Astra de pe strada Lungă trebuia să cumperi un întreg pachet de cărţi ca să obţii un volum al ei. Cărţile cu Melania, Minerva şi Logofătul de taină le recitesc şi acum cu mare plăcere. Îi povesteam cum după citirea policier-ului „20 de pisici negre”, pe care întâmplător îl lecturam în tren, am râs atât de mult, încât cei din compartiment mă priveau suspect!

Acolo, în universul ei, am descoperit o doamnă fascinantă, care fuma enorm (țigări Top şi Record – O, Tempora!), cu un simț al conversaţiei poate mai briliant decât scrisul. Era un atent observator, un fin si erudit psiholog şi avea un simț al umorului de șapte stele! Intriga poliţistă era doar un pretext în cărţile ei, magistral orchestrat, care făcea loc analizei psiho-sociologice a unei adevărate tipologii umane. Tipologie întâlnită în cârciumile Bucureştiului, pe care le-a iubit şi frecventat.

Primul televizor şi l-a cumpărat după 1990, pentru a putea urmări evenimentele din Piaţa Universităţii. Până atunci considera că televizorul „omoară... conversaţia”. Au urmat multe alte întâlniri. În 2002, întoarsă de la Florenţa, am aflat că nu mai trăiește, dintr-un ziar (era într-o joi) în care apărea un articol sec: „au murit scriitoarea Rodica Ojog-Braşoveanu şi actorul Cornel Vulpe”.

Era tonică, optimistă, ilegal de inteligentă. Îmi povestea că doar șapte ani a fost membră a Baroului bucureştean. Şi-a dat demisia pentru că a considerat că nu putea face două lucruri „bine” în acelaşi timp, adică să pledeze la bară şi să scrie. Vă daţi seama în perioada comunistă de ce curaj trebuia să dispui să devii liber profesionist?!

Asta era vorba ei: „Nu trageți în pianist”! Prin anii '70 a făcut o excursie cu soțul ei, actorul Cosma Braşoveanu în SUA. La un târg din Ohio, contra a 5 dolari, puteai să îţi tipăreşti „propria pagină de ziar”, îmi povestea râzând. Astfel a apărut doamna Rodica Ojog-Braşoveanu într-o poză sexy, cu un titlu pe măsură: „Rodica Ojog-Braşoveanu a câştigat titlul de Miss Ohio 1973”. A expediat ziarul cu pricina la Editura Militară, apoi s-a distrat gustând farsa îndelung. Ce a urmat nu e greu de ghicit...

Din păcate, tovarăşii nu aveau simţul umorului şi au trecut-o vreo trei ani pe linie moartă. Mai face farse şi acum Rodica Ojog-Brașoveanu, și o puteți cunoaște mai bine citindu-i cărţile, reeditate la Editura Nemira!