Aboneaza-te la newsletter





USUS MAGISTER EST OPTIMUS

Autor: Noni-Emil Iordache

Iulie 2018

 

doamna profesoară Porumbeanu îmi spunea că

ochiul

este o structură diferenţiată în cadrul organismului

alcătuită dintr-un grup de ţesuturi

a cărei principală funcţie este cea de a detecta lumina

însă ea nu ştia că

ochiul

 

meu

se compune dintr-un sistem sensibil la

iubire

ură

frică

spaimă

apă

mişcare

vânt

pădure

soare

văzduh

poezie

pictură

zăpadă

zambile

munţi

nisip

oameni

câini

pisici

cai

fluturi

leneşi

lei

suricate

haine

mâini care se unesc

cupluri

sex

insecte

praf

lovituri

război

bătrâni

cascade

lacrimi

ş.a.m.d.

şi insensibil la

zgomot

hipermetropie

proşti

moluşte

mâncare

capabil să transforme

chiar şi iubirea sau ura în impulsuri nervoase

 

ochiul

meu este format din mai multe perechi de ochi

cu vederi în mozaic ovoidal

capabili să transmită

semnale dreptunghiulare spre toate formele

sferice ale universului şi mai ales spre cele

umplute cu transparenţa umorii lui Dumnezeu

 

la majoritatea oamenilor

ochiul

funcţionează

pentru a coloniza pe retină lumina şi umbra

la mine

ochiul

umplut de-o gelatină cu ochii daţi peste cap

are o lentilă

care se întinde prin toate găurile depozitate

prin curbele clandestine ale fiinţei mele

acoperită de bretonul neputinţei de a arunca

un ochi

prin toată cantitatea de lumină

care tot intră în mine

şi

piteşte întunericului

dotat cu mii de diafragme opace

prevăzute cu membrane

de fapt

cu dilatații ale pH-ului unei activități fără iris

 

în fața lunii

ochiul

meu

nu are cornee

ci doi iriși cu gât roșu aprins

perforați

0,0001x22x3,5

de 28-30 de grame de nuanţe hrănite

fără vase de sânge

care-şi pot ţine ochii deschişi când strănută

 

în

ochiul

meu fel şi fel de zgomote clipesc

la fiecare 9 secunde

adică de 9600 ori pe zi

zgomote care se tot dilată pentru fiecare emoţie

excitaţie

teamă

bucurie

panică

anxietate

umbră

şi care sunt situate la o distanţă suficient de mare

de lumină

 

din

ochiul

meu iese un oraş

înalt

fără stomac

cu un ochi verde

cu degete lungi cât un preludiu

cu păr bălai

cu buze care pot susţine şi-un foc

un oraş cât un oraş

fără ferestre

căci la ce-ţi trebuie ferestre când ochii

ochii

– da, ochii! –

îţi flutură sub sprâncene?

 

de la

ochiul

meu

ştii că viitorul este o femeie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Et si omnes, sed non ego

 

 

când singurătatea mi-a întins mâna

mama mea s-a despărțit

până la capăt de toate pledoariile din ființa sa

și mi-a lăsat ochii cât să-mi amorțească

bând impresiile ce țin între degete o cruce

fără haine și fără amin

 

aveam mâinile la spate

când singurătatea mi-a luat mâna

și fără să mă dezbrace

a scos din mine toate drumurile care-mi făceau

ochi dulci

și

spre bucuria tatălui

a luat toate copertele cărților pe care le-am citit

și s-a culcat cu ele

târfele fermecătoare ale copilăriei mele

da

mi-a cerut mâna singurătatea

și m-am trezit zbătându-mă în mine

eu

eu, aripă, mă zbăteam schimbându-mi numele

astfel, eu nu mai aveam zidurile camerei

cusute de cearșaful care-mi băga pe gât

somnul

care să mă trezească

în vârful celei mai înalte nopți

 

mâna

mâna când mi-a sărutat-o

singurătatea

mi-a eliberat numele care deja se ridicase în genunchi

și

știind că mulți ani am crezut că nu am corp

printr-o tăcere pe care mi-o doream

închisă

în mine

mi-a lăsat

o statuie bătrână de tablă

cât un ropot de ploaie de adâncă

cu care să joace șah toate îndoielile mele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

festina lente

 

 

adevărat

adevărat

adevărat

adevărat

adevărat

adevărat

în patul meu

parafrazându-mi somnul

crește o salcie proiectată asupra mea

ca o strânsoare

cea mai rece a anului

care este ca un drum

un drum atât de luuuuuuuunng încât am timp

să joc zaruri cu orice coșmar

cu care fiecare os de-al meu

își zugrăvește în sânge obraz și paltini

și galben

și muuuuuult galben

până la verdele care iartă orice ușă

smulsă fără reflux

 

salcia cuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuurge

până la podeaua scheletică

golită

de scăunelul peste care îmi las visele

să cadă

peste tot ce este și peste umbra mea

să facă destulă lumină

pentru a putea vedea imensa siluetă

a scării spre mântuire

pe care salcia

încovoiată asupra mea de vreo

2400 kcal

o buzunărește

 

locuiesc gol în salcie

risipit ici-acolo

ca un leagăn ce nu poate sări cu umbra sa

și e nevoie de multă întrebare

să pot să mă împrietenesc cu mine

nu să mă stăpânesc

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

aici puneți voi titlu

 

 

dacă 9 noni stau la masă

 

unul dintre ei va muri aducându-ți

apă

iar durerea lui îngălată

de prezențe pe stomacul gol

este o exfoliere

ca de magnolie

 

unul dintre ei iubește un copac

pur și simplu

mistuit în și de întuneric

de parcă tot roșul acela de pe buzele tale

este un prunc

care-și/ care-ți miluiește mama

stând de-a dreapta stângii

 

unul dintre ei îți va pune

fel și fel de duhuri în mâncare

și va aștepta

să crească

în tine

saloane materne

cârne

în tonuri de ruperi de ritm

care să te lase buimac

 

unul dintre ei, cu ochi căprui,

are gura uscată

și

iarăși

aprinde lampa aspectelor similare

părând și așteptând că ești tu

chiar tu!

sau doar umbra ta mistuită

de cele două țevi ale mesei

 

unul dintre ei

vorbind în fața lumii

ca un clopot

ce vrea să stea mai mult de vorbă cu un om

prin glasul său își va da de gol

toate rafalele întristării

iar singurătatea îi va gâdila

toate fricile împietrite în buzunare

 

unul dintre ei

consultând un medic

și-a găsit o infecție în cafea și-acum

trebuie

să stea orizontal

dezbrăcat

fastuos

lung ca un tom

până când

sufletul se va apropia de toate părțile

trupului

 

unul dintre ei

semidecomandat și cocoțat pe scaunul

său

se exclude reciproc

- a se continua dacă se dorește! -

 

unul dintre ei

- a se continua dacă se dorește! -

și în centrul lui

- a se continua dacă se dorește! -

deschisă

înclinată

o fereastră fără stolărie

 

- a se continua până ies toți cei 9, dacă se dorește! -