Aboneaza-te la newsletter





Locuri însuflețite, culori

Autor: Daniel Mureșan

August 2018

 

Aş putea spune că am fost purtat de împrejurări în locuri de o mare frumuseţe, înainte şi după ce-am ajuns profesor de desen. Odată ajuns la catedră, programa şcolară gimnazială și liceală ne deschidea sufletul şi interesul faţă de un anume profil al vieţii. Captivarea era desenată de orele prevăzute pentru desenul după natură, peisajul, desenul decorativ, compoziţiile tematice (nu mai puţin prin orele de desen liniar), fiindcă pregătirea artistică o simţeam ca pe un loc important, rezervat existenţei frumosului, deschiderii miracolului cunoaşterii şi creativităţii artelor plastice, a tuturor celor care vor să primească acest dar. Specialiştii în clasificări pot spune că artele aduc doar o informaţie, aptitudini complementare… Cel puţin de aceeaşi importanţă au fost și orele rezervate istoriei artei, fie chiar și prin minima examinare a notelor specifice ce-i definesc pe marii creatori. Orele de educaţie plastică, pe lângă spaţiul deschis creativităţii, pun în joc şi măsura, începând poate prin cunoaşterea proporţiilor corpului uman, combinaţia culorilor, gamele cromatice etc. (Înainte de a ajunge la catedră am dat o mică importanţă metodelor şi formelor de predare, mi se părea că inspiraţia ţine locul unui set de reguli, că acestea au o valoare de un grad nesemnificativ, ulterior mi-am schimbat părerea.) Elevii mei din Agnita, Buciumi (Sălaj), Baia Mare, localităţi în care le-am fost dascăl, mi-au adus norocul de a-mi arăta sensibilitatea în faţa naturii, a peisajelor, a frumosului. Frumosul se găsea pretutindeni, evident că nici de urât nu duceam lipsă... În Buciumi (dar unde nu-i aşa?), primăvara, pomii fructiferi erau o minunăţie. În Baia Mare, Câmpul Tineretului și împrejurimile au fost imortalizate înainte de reprezentanţii Scolii băimărene de pictură. Muzeul era în apropiere şi aveam obiceiul să-l vizitez. Expoziţiile elevilor, deschise de mai multe ori pe an, evenimentele se arătau darnice, arătau interes, speranţa că urmaşii noştri vor şti şi pe viitor cum să-şi împartă timpul, să se bucure de predispoziţiile lor. O, ce emulaţie, la cum sunt reprezentaţi, apreciaţi… Ceva din celebra maximă a lui Protagoras, „Omul este măsura tuturor lucrurilor”, a prins viaţă şi prin emoţiile noastre, prin încredere, implicare.

Cu voia dumneavoastră trecem peste ani, etape, acumulări, vizite.

În special, după evenimentele din 1989 am deschis câteva expoziţii personale, având tematica „Reflecții ilustrate”. Exponatele, cu lucrări sub sticlă, au fost găzduite de Casa Corpului Didactic, Biblioteca Judeţeană şi Universitatea de Nord din Baia Mare. Elevii de la mai multe şcoli și licee din oraş le-au vizitat, au discutat cu profesorii însoţitori, au făcut observaţii. La Universitatea de Nord, secţia tehnică, i-am aşteptat pe cursanţii Universității împreună cu Rectorul Universităţii, prof. univ. Eugen Pay. Au fost momente interesante. Îmi place să cred că preocupările amintite au avut o bună finalitate prin publicarea cărţii O sută de reflecții ilustrate, la Editura Gutinul, Baia Mare, 1995. Volumul are un „Argument” din partea Prof. univ. Andrei Roth. Reflecţiile, însoţite de ilustrate, au fost cuprinse în patru subcapitole:

Cunoaşterea, Conştiinţa, Libertatea şi Existenţa.

Este natural ca primele încercări în culoare, dar nu doar primele, să fie un mic dar al mediului înconjurător, poate şi un tribut al locului unde ţi-ai deschis ochii. De aici a pornit încet şi felul de reflectare şi de percepere... Dintre primele imagini plastice inspirate de locurile natale aş aminti ,,Spre piatra Mihăieştilor”: imaginea păstrează ceea ce, cu aproximaţie, putea fi văzut în timpul copilăriei mele. În prezent şirul pietros este acoperit de copaci, de o mulţime de tufişuri. Oricum, lucrările prezintă selecţiile dorite de cel care îşi încearcă norocul, de nişte reguli învăţate, de care nu se ştie dacă sunt bine venite, pentru că ,,realitatea nu se dă vopsită”. Alte lucrări de lângă casa din Creaca poartă nume cum ar fi: ,,Pe Valea Agrijului” (până să fi ajuns la lucrare, înaintea ei, am fost de multe ori în apropiere la scaldă, oprindu-mi privirea la peisajul pe care-l propune lucrarea); ,,Spre Porolissum” – o încercare realizată de pe Piatra Mihăieştilor, subiectul fiind purtat de memoria afectivă – îmi aduce mereu aminte de vitejia străbunilor daci ce-şi apărau cetatea, de excursiile pe care le făceam în locul hotărât de istorie spre a ne croi un destin; ,,Podul din Creaca”... subiectul podului mai atrage şi azi, prin spaţiul de sub această construcţie care a găzduit scene intense de amor. Unul din vecinii podului nu şi-a putut explica, până la închiderea ochilor, de ce a fost trădat de frumoasa sa soţie... Interesant, alte poduri pictate ulterior s-au lăsat clasate în rutină. Alte câteva game de culori au avut ca suport obiecte, flori aranjate pentru a-mi încerca şi eu norocul pe palierul naturilor statice.

Mi s-au părut interesante, dăruite, împrejurimile oraşului Baia Mare, cum ar fi: Lacul Firiza, Staţiunea Izvoare, Valea Lăpuşului, Valea Mar. După regula cunoscută, am căutat momentele de elocvenţă expresivă, de pildă, primăvara, cu rozul şi verdele ce o definesc, cu mândria pomilor, a pădurilor. Momentele de glorie ale acestora se cereau personificate, sărbătorite odată cu viaţa anotimpurilor. Vara a primit cu precădere galbenul şi albastrul… Unele dintre aceste lucrări au fost expuse în anualele Uniunii Artiștilor Plastici (UAP), Baia Mare, deschise la Galeria de la Colonia pictorilor, altele în expoziţii personale. Prima expoziţie personală a fost deschisă la Galeria UAP, de pe Bulevardul Bucureşti, în anul 1983, o a doua în spaţiul, nu mai puţin primitor, de la Biblioteca „Petre Dulfu” din Baia Mare (era întitulată „Lumină şi flori”). Am trimis şi eu o dată o lucrare on-line, la Iaşi, la Expoziţia – Concurs Internaţional de Creaţie Plastică „Eminesciana”, ediţia a III-a, 2013 şi am primit Premiul de Excelență pentru lucrarea „Omul se înalţă”. Versurile închinate poetului nostru naţional Mihai Eminescu au fost publicate în volumul dedicat sesiunii.

Preocupările mele au îmbrăţişat şi teoria existenţei, imbold pe care nu l-am putut refuza. Dragostea îşi avea sorgintea în anii liceali, aceste chemări fiind gata, moment de moment, să facă împrumuturi de forţă, energie, dacă erau posibili ofertanţi. În anul următor au dispărut concursurile on-line... Mulţi îşi duc personal exponatele, pentru a avea siguranţă. Nu-i o chestiune facilă nici restituirea, aşteptarea acasă, în siguranţă, a lucrărilor. Eu am avut o experienţă inconfortabilă (evident, n-am fost singurul) cu privire la ridicarea exponatelor mele. După ce te supui jurizării, priveşti pe simeze lucrările o dată, poate de două ori (s-a întâmplat, sigur, cu ani în urmă, să mă prezint de câteva ori pentru a le ridica şi nu era persoana indicată acolo pentru a mă servi). Cu Preşedintele Uniunii Filialei, un mare pictor al şcolii băimărene, Ilie Cămărăşan, eram într-o comunicare foarte bună. Alternativa, apărută mult mai târziu, de a-ţi putea expune pe facebook încercările preferate, a compensat mult neparticiparea la expoziţiile colective. Nu este neglijabilă deschiderea către un număr de privitori incomparabil mai mare.

Da, o fi posibil... totuși unele lucrări, veţi zice, sunt mari de acoperă pereţii, pe când imaginea de pe ecranul unui calculator este mult mai mică. Mare păcat că atâtea lucrări, ce acoperă jumătăţi de pereţi, nu au fost concepute la dimensiuni mai mici. Puteau avea suprafeţe de zeci de ori mai reduse, dar cu calităţi artistice care să le confere originalitate. Azi operele nu trebuie să nareze, să fie preocupate, ca în secolele trecute, de partea eteronomă, ci la fel de bine trebuie analizate trebuie şi efectele decorative. Creaţia de azi nu are în aceeaşi măsură rolul de fotografie, de document.  

Cu respect, duioşie, părere de rău, îmi aduc aminte de prieteni, de scriitorul Vasile Radu Ghenceanu, de colegi deosebit de talentaţi: Mihai Olos, Ilie Cămărăşan, de pictorii Traian Hrişcă, Balla Belo, de pictoriţele Maria Mariş Dărăban şi Silvia Onişa. Aceleaşi gânduri pentru toţi cunoscuţii, înfăptuitori de frumuseţe, plecaţi dintre noi. Îi regretăm mult.