Aboneaza-te la newsletter





Flacără în cerc: Corneliu Antoniu

Autor: Iuliana Clima-Caraghin

August 2018

Până a fi poet, Corneliu Antoniu (31 octombrie 1940, Craiova) a avut meserii diverse şi o viaţă plină de neprevăzut: „Bucovineanul – prin descendenţă – Corneliu Antoniu este de fapt un oltean cu o biografie fabuloasă, care se simte mai degrabă aparţinător de Moldova sudică prin naturalizare, gălăţean prin adopţie şi administrare a unor deloc neglijabile fapte şi instituţii de cultură, apăsat literare. Scenariile extreme ale vieţii sale amintesc, păstrând oarecum proporţiile, de un Panait Istrati cu simbolica barbă viforoasă a disidenţelor lui Paul Goma. Nomadismul geografic prescris de incidenţele unei vieţi tălăzuite de vânturi potrivnice îl poartă la Arad pentru a termina o Şcoală Tehnică de Hidrologie şi Meteorologie în anul 1965. Ceva nu merge în activitatea mult prea sedentară ca şef de staţie meteo şi va schimba rând pe rând activităţi diverse ocupate ca maistru instructor, diriginte de Şantier, director de cinematograf, marinar” (Marian Barbu, https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/74486-omagiat-la-pitesti-poetul-corneliu-antoniu-a-primit-premiul-opera-omnia).

Licenţiat în filosofie al Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, după ce pe parcursul vieţii a fost şi azilant politic în Belgia, scriitorul a devenit un adept al literaturii ca „alternativă viabilă pentru o lume a dialogului, a păcii şi a bunăstării” (https://galateni.net/forum/topic/1888-corneliu-antoniu/). Corneliu Antoniu înfiinţează în acest scop o editură şi pune bazele unui festival literar: „În 1997 m-am întors în ţară din Belgia, unde am avut azil politic, şi-am înfiinţat revista de cultură Antares. Un an mai târziu avea loc prima ediţie a acestui festival – «Serile de literatură ale revistei Antares Galaţi Brăila». (...), un brand cultural al zonei de Sud-Est a României, şi nu numai” (https://www.probr.ro/corneliu-antoniu-trebuie-recreata-aceasta-lume/), „un festival cultural internaţional cu componentă turistică, singurul de acest fel din ţară” (http://www.efinance.ro/carti27.php). Membru fondator al Filialei Galaţi-Brăila a Uniunii Scriitorilor din România, Corneliu Antoniu organizează anual acest festival unde „Dunărea se unește cu marea oleacă neagră, dulcele cu săratul, cerul cu pământul, oasele cu trupurile, gândurile cu apa” (http://www.caietesilvane.ro/articole/2358/Pe-calea-regala-a-poeziei.html).

Poet, prozator, publicist, „Corneliu Antoniu este clocot şi linişte. Poetul de pe malurile Dunării e o voce importantă a literaturii române, un om sensibil, delicat” (https://galateni.net/forum/topic/1888-corneliu-antoniu/). Revista „Antares”, născută dintr-o „nebunie romantică” de pe „Calea Domnească”, dar şi din „realism şi pragmatism bine ancorat la ţărmul «european» al Dunării”, se vrea a fi „continuatoare şi purtătoare a spiritului «Grupului literar 12» (din rândurile cărora au făcut parte Sterian Vicol, Theodor Parapiru, Apostol Gurău, Nicolae Colceriu, Sergiu Tofan, Florin Cilincă, Octav Eniceicu, Corneliu Antoniu), înfiinţat în anii 70” (Almanahul revistei „Dunărea de Jos”, Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2007, redactor-şef Florina Zaharia, p. 49.) Încă de la primul număr, Laurenţiu Ulici a apreciat pozitiv această revistă care „a intrat într-un circuit al valorilor publicistice culturale româneşti” (Almanahul revistei „Dunărea de Jos”, Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2007, redactor-şef Florina Zaharia, p. 49.) Începând cu 2013, „Antares” cunoaşte şi o extindere, „Antares. Axis libri”, o revistă trimestrială de teorie, istorie şi critică literară, realizată în parteneriat cu Biblioteca „V. A. Urechia”: „Revista de critică al cărei program privește în primul rând descoperirea, evaluarea, publicarea și afirmarea talentelor literare autentice (...). Scopul ei manifest este identificarea idealului cultural colectiv sau individual dezbătut și evidențiat critic” (Corneliu Antoniu, Ieşirea din încercuire, în „Antares. Axis libri”, septembrie 2013, p. 115.)

În 1999, Corneliu Antoniu înfiinţează Ordinul Cavalerilor Danubieni, care se acordă scriitorilor ce trăiesc în ţările riverane Dunării, iar în 2004 primeşte, de la Preşedinţia României, Meritul Cultural în rang de Cavaler. În 2014 este onorat din partea Centrului Cultural Piteşti cu Premiul Opera Omnia şi în acelaşi an devine Cetăţean de Onoare al Galaţiului. Este prezent în Dicţionarul Literaturii Române, editat de Academia Română; în capitolul „Constelaţia anilor 70” din volumul 2 al Istoriei Literaturii Române de pe azi pe mâine a lui Marian Popa, precum şi pe CD-ul USR Poeţi români contemporani, îngrijit de Laurenţiu Ulici. În anul 2017 este inclus în O antologie a poeziei române în limba ebraică, având în cuprins 40 de scriitori din România, volum realizat sub îndrumarea poetului şi traducătorului Menachem M. Falek. Poezia lui Corneliu Antoniu apare şi în antologii din Franţa, Belgia, Polonia, cu traduceri în limbile spaniolă, engleză, arabă.

Corneliu Antoniu debutează în presă în anul 1967 în revista „Tomis” şi colaborează la numeroase reviste culturale naţionale: ,,România literară”, ,,Luceafărul”, ,,Convorbiri literare”, ,,Tomis”, ,,Ateneu”, ,,Astra”, ,,Tribuna”, ,,Poesis”. Criticii literari care s-au pronunţat asupra operei sale sunt: Laurenţiu Ulici, Nicolae Ciobanu, Arthur Silvestri, Marian Popa, Andrei Gligor, Constantin Călin, Vlad Sorianu, Liviu Ioan Stoiciu. (http://arhiva.impact-est.ro/page/17/). Scriitorul Corneliu Antoniu este autor de cărţi de poezie – Ascunsa ninsoare, Supunerile, Fluturele de diamant, Amintiri din pădurile de miconia, Căutătorul de nisip , Strada Portului, Obiecte de inventar, şi autor al romanului Adio, Kap-Blank. Apărut în 1997, romanul Adio, Kap-Blank dovedeşte abilităţile de ziarist ale scriitorului, aservite la „o scriitură alertă şi de un fin spirit de observaţie” (http://crispedia.ro/corneliu-antoniu/).

Scriitorul debutează la Editura Cartea Românească, în anul 1978, cu volumul de poezii Ascunsa ninsoare, sub îndrumarea lui Mircea Ciobanu. Volumul de debut arată în Corneliu Antoniu un premergător al optzecismului: „un poet cu o voce distinctă şi sobră, cu metamorfoze ale unei sensibilităţi poetice autentice şi discrete, filtrată de o cerebralitate ce înnobilează trăirea poetică, potenţându-i inefabilul poemelor sale, conferindu-le individualitate şi forţă lirică; (...) un poet pe deplin stăpân pe mijloacele de exprimare în sfera poeticului, de un talent indiscutabil” (Nicolae Dorel Trifu, Interferenţe lirice în rostirea poetică. Metafora înnobilată de idee în lirica lui Corneliu Antoniu, în „Climate literare”, martie 2009, p. 18.) Poemele din volumul de debut atrag cititorul printr-un limbaj poetic adaptat unei tensiuni lirice iluminate de contemplaţie, reverie şi sensibilitate, iar poemele se situează între „un entuziasm lucid şi o senzualitate stăpânită”: „Lirismul acestui poet e discret, ca o ninsoare ascunsă, împrăştiată difuz în tot aerul sensibilităţii” (Laurenţiu Ulici, , în „România literară”, nr. 51, din 1978 apud. Nicolae Dorel Trifu, Interferenţe lirice în rostirea poetică. Metafora înnobilată de idee în lirica lui Corneliu Antoniu, în „Salonul literar”, nr. 65/2008, p. 32.)

Poetul topeşte în substanţa liricii sale o confesiune bazată pe meditaţie şi intuiţie: ,,Confesiunea sobră se dizolvă în inefabilul poetic de la sine, poemele căpătând individualitate şi forţă de captare” (Nicolae Ciobanu, în revista ,,Luceafărul”, nr. 50, 1978, apud. Nicolae Dorel Trifu, Interferenţe lirice în rostirea poetică. Metafora înnobilată de idee în lirica lui Corneliu Antoniu, în „Salonul literar”, nr. 65/2008, p. 33.); ,,Frecvente, meditaţiile asupra limbajului amplifică meditaţia existenţială. Poemele sale îmbină intuiţia cu reflexia matură, responsabilă” (Constantin Călin ,,Ateneu”, nr. 138, 1979, apud. Nicolae Dorel Trifu, Interferenţe lirice în rostirea poetică. Metafora înnobilată de idee în lirica lui Corneliu Antoniu, în „Salonul literar”, nr. 65/2008, p. 33). Poezia debutului – clasică, cu rimă încrucişată – este una a îndrăgostitului preocupat de timpul care i-a îngrădit elanul erotic, a unui tânăr aparţinător unei strălucite obârşii la nivel sentimental, ideatic şi dogmatic.

În cel de-al doilea volum, Supunerile, substanţa lirică se îmbogăţeşte cu spectacolul miraculos, misterios al vieţii: „predilecţia pentru meditaţie se materializează măiestru în nelinişti şi angoase, creând impresia unei autentice drame existenţiale” (Nicolae Dorel Trifu, Interferenţe lirice în rostirea poetică. Metafora înnobilată de idee în lirica lui Corneliu Antoniu, în „Salonul literar”, nr. 65/2008, p. 35) Deşi erotico-romantică de tip petrarchist – „Natură deloc excesivă, aproape solară, Corneliu Antoniu «pândește» pretutindeni armonia” – poezia din acest volum este una „a dilemei, a protestului, a ezitării, a căderii” (Virgil Mazilescu, „România literară”, 26 mai 1983, apud. Emil Niculescu, Sub semnul lui Heraclit, în „Cenaclul de la Păltiniș”, nr. 62, ianuarie 2018, p. 16).

Poezia Fluturelui de diamant este plină de patos, de elan sufletesc, de rebeliune preclasică, dar şi de cenzură a sentimentelor: „Romantic perseverent dar lucid şi deschis oricăror alternative sentimentale, Corneliu Antoniu optează pentru registrul în gama majoră a gândului păcătos al ereziei sfidând dogmatica, (...) apelează practic la învăţăturile, verificate de timp, ale unui «Proverb», pentru nevoia de echilibru, pentru controlul reacţiilor intime, pentru fuga de emoţii” (Dumitru Anghel despre... Strada Portului, în „România, citeşte-mă!” Revistă lunară a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, nr. 128, octombrie 2012, p. 31).

Amintiri din pădurile de miconia sunt, după Dumitru Anghel, uşor mallarméeane: „o poezie de maximă intensitate sentimentală, sfidând desuetul, contracarând atacul la poezia decentă, valoroasă, a liricii licenţioase şi chiar a exagerărilor dincolo de limitele bunului simţ artistic”. (Dumitru Anghel despre... Strada Portului, în „România, citeşte-mă!” Revistă lunară a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, nr. 128, octombrie 2012, p. 31). Poemul care dă titlul volumului dezvăluie un existenţialism culpabil, de artist damnat, un lirism ludic şi ironic ataşat prozodic unei formule clasic-novatoare, a unui „naiv perpetuu, optimist incurabil, romantic” (Dumitru Anghel despre... Strada Portului, în „România, citeşte-mă!” Revistă lunară a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, nr. 128, octombrie 2012, p. 42).

La graniţa dintre realitate şi irealitate, născut din cuvintele, trăirile şi gesturile cotidiene, volumul fructedemare@yahoo.com prezintă o atemporală „irealitate” şi „o realitate irespirabilă, deşucheat-constrângătoare, diversă şi diversificabilă la infinit” (Paul Spirescu, Poezia lui Corneliu Antoniu şi sentimentul alterităţii unicului, http://www.jurnaluldevrancea.ro/cultura/4946-cronici_cordiale_la_cartile_poetilor_corneliu_

antoniu_passionari.html). Volumul este tradus în germană, franceză şi engleză şi aparţine unui poet al misterului, al imaginilor fantaste, al sfârşitului de lume şi de timp (Radu Voinescu, Fructele retoricii, în „Poesis”, nr. 4-5-6 , 2011, p.31.) Titlul volumului trădează o lume a celor văzute, dar şi a celor nevăzute, „creaţia jucăuşă a unei realităţi mult mai profunde şi mult mai stabile, pe care nici măcar nu putem avea nesăbuinţa de a o scruta” (Paul Spirescu, Poezia lui Corneliu Antoniu şi sentimentul alterităţii unicului, http://www.jurnaluldevrancea.ro/cultura/4946-cronici_cordiale_la_cartile_poetilor_corneliu_

antoniu_passionari.html). Poezia este „calmă, interogativă şi apodictică în egală măsură, metafizică în esenţa ei”. (Paul Spirescu, Poezia lui Corneliu Antoniu şi sentimentul alterităţii unicului, http://www.jurnaluldevrancea.ro/cultura/4946-cronici_cordiale_la_cartile_poetilor_

corneliu_antoniu_passionari.html).

Volumul Căutătorul de nisip este o carte a acvaticului care face ca nisipul să se scurgă prin clepsidră: „O implozie vegetală ameninţă natura. Eroziunea valurilor mării transformă ţărmurile în nisip. Pulberea e tot ce rămâne din viaţa noastră dezagregată de trecerea timpului” (Lucian Gruia, Corneliu Antoniu – Poetica destrămării, „Hyperion”, anul 34, nr. 10-11-12 2016, p. 198.). După Lucian Gruia, în această plachetă sunt patru poeme care conturează magistral poetica lui Corneliu Antoniu: Căutătorul de nisip, Fluturele de diamant, Zarul cel alb, Să treci prin cuvinte – „Poetul este un tâlhar damnat căruia nu i se poate oferi zarul alb al prescrierii pe care nu o doreşte. El umblă prin cuvinte ca pe căile nebătute ale pădurii. (...) Timpul, simbolizat de apă şi nisip erodează secţiunile omeneşti. Zădărnicia vieţii este surprinsă prin imaginea cosmică a soarelui răstignit” (ibidem). Motivul principal al versurilor este destructurarea fiinţei, lumea des-podobită şi dez-identitară, lumea „paradisului destrămat” blagian: „Imagistica, de foarte multe ori inspirată şi firească, se hrăneşte cel mai des din semantica plecării, a ducerii, a părăsirii” (http://crispedia.ro/corneliu-antoniu/). Pentru „căutătorul de nisip”, orașul se defineşte prin stări de sufocare, de agregare a materiei: „Supraviețuiesc legende despuiate de aură, reciclate; elevul silitor, călătorul exotic, combatantul nevătămat” (Emil Niculescu, Sub semnul lui Heraclit, în „Cenaclul de la Păltiniș”, nr. 62, ianuarie 2018, p. 16.).

Antologia lirică Strada Portului, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011, din colecţia Opera Omnia – Poezie contemporană este o selecţie de 251 de poeme din cinci cărţi ale poetului: „Strada Portului nu e altceva decât uliţa unde am făcut pariu cu supravieţuirea, un fel de fericire închipuită, existenţială, în care mă imaginez şi azi” (http://www.efinance.ro/carti27.php). Această antologie aduce în prim-plan un liric introvertit, un „sentimental cu un donquijotism altruist” (Dumitru Anghel despre... Strada Portului, în „România, citeşte-mă!” Revistă lunară a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, nr. 128, octombrie 2012, p. 29), un timid peudo-arţăgos şi nonconformist, pseudosfidător şi deliberat inconştient, în maniera lui Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Ştefan Augustin Doinaş, Geo Dumitrescu, Ana Blandiana, Adrian Păunescu: „Ataşabil categoriei poeţilor urbani, fideli spaţiului referenţial, autorul potenţează utopia unei naturi semiperviviscente, generate de vârste stratificate, care declanşează memoria afectivă, construită şi din realitate şi din iluzie. Textele performează oglinda visului lucid, plin de acurateţe şi coerenţă, fără legătură cu discursul oniric suprarealist, conturând un climat sufletesc şi o stare de spirit pozitive, dincolo de meandrele şi inconsecvenţele destinului” (Aureliu Goci, Corneliu Antoniu. Revelaţia levantină şi arhitectura memoriei. Strada Portului, în „Oglinda literară”, nr. 153, septembrie 2014).

Elegiac modern căruia îi plac „lucrurile vii şi veşnic curgătoare” (http://adevarul.ro/locale/galati/corneliu-antoniu-poezia-inseamna-sacrificiu-total-1_50ad632b7c42d5a6639430b2/index.html), cu un univers poetic născut ca dintr-un dans al cercurilor, cu un lirism care „se dezvoltă concentric, un cerc chemând după sine un alt cerc şi, tot aşa, la infinit” (Paul Spirescu, Poezia lui Corneliu Antoniu şi sentimentul alterităţii unicului, http://www.jurnaluldevrancea.ro/cultura/4946-cronici_cordiale_la_cartile_poetilor

_corneliu_antoniu_passionari.html), Corneliu Antoniu face din poezie „o stare de a fi, de a exista. O contemplaţie permanentă. O stare de răspuns, într-o lume în care nimeni nu te întreabă nimic. Poetul, din punctul meu de vedere, este flacăra care aleargă de-a lungul cercului. Cerc care, de cele mai multe ori, nici nu există. Poezia este avidă, este ca dragostea de Dumnezeu. Ori o iubeşti total, ori nu o iubeşti deloc” (http://adevarul.ro/locale/galati/corneliu-antoniu-poezia-inseamna-sacrificiu-total-1_50ad632b7c42d5a6639430b2/index.html); „Poezia fiind de natură divină, e geloasă. Trebuie să-i aparţii în întregime fără amânări sau compromisuri. Ea e cea care ne alege pe noi şi ne scrie şi nu cum îşi închipuie unii. Nu ai cum să scapi de ea şi nici unde să fugi din moment ce a pus mâna pe tine. Ea e peste tot, e universul tău, o atracţie irezistibilă pe care nu o poţi evita sau controla decât instinctual, un fel de duh sfânt care asigură şi controlul ei calitativ. Trebuie să rămâi loial uterului ceresc şi inconştienţei aventurii fără să aştepţi vreo recompensă din partea destinului. Singura obligaţie pe care o ai e să rămâi cu adevărat viu, «viu până la capăt şi atât», cum spune Pasternak” (interviu de Mihail Gălăţanu, http://www.efinance.ro/carti27.php).