Aboneaza-te la newsletter





O familie literară şi receptarea critică

Autor: Menuţ Maximinian

Septembrie 2018

Volumul „Magistrul și imaginația”, apărut la Editura Casa Cărții de Știință, sub semnătura Luciei Sav este, la prima vedere, un omagiu adus lui Vasile Sav. Povestea ar fi cam aşa: doi scriitori care şi-au contopit destinul în viaţa de zi cu zi, trăind aceeaşi poveste frumoasă în vechiul burg transilvan.

În întâlnirile de la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, am stat de multe ori de vorbă cu Lucia Sav. Întotdeauna îmi vorbea despre Vasile Sav, în memoria căruia a scos mai multe cărţi. Văzuţi ca unul dintre cuplurile de intelectuali ai Clujului, Lucia şi Vasile Sav au fost, atât prin studiile lor, cât şi prin poezie, scriitori ai urbei care au avut fiecare drumul său în literatură.

„Autoarea, cum se ştie, este soţia regretatului poet şi latinist Vasile Sav, singular în felul său ca poet, tocmai de aceea receptat cu zgârcenie, reputat traducător, generos în relaţie cu semenii săi. Nu intenţionăm să evocăm aspecte ale unei familii de literaţi – nici măcar nu ar fi de mare interes! – dar este nevoie să spunem că avem de-a face cu o familie literară, lucru posibil şi dincolo de statutul ce ţi-l poate da ofiţerul stării civile… Lucia Sav nu este un epigon al soţului său – chiar dacă, bănuiesc, nu ar deranja-o în nici un fel! – ci dezvoltă un stil cu totul aparte. Riscăm să afirmăm că Epistolele Luciei Sav, prin spontaneitate, relaţia cu imediatul, aparenţa de poezie ocazională sunt mult mai aproape de latura înnoitoare a Nimicurilor lui Catullus decât Catullienele lui Vasile Sav, înscrise într-un registru stilistic total diferit”, spune în prefaţa cărţii Andrei Moldovan.

Recunosc că până la întâlnirile noastre cunoşteam puţine lucruri despre familia Sav, pentru că provenim din generaţii diferite, însă prin modul în care ştie să-şi apropie interlocutorii, Lucia Sav m-a făcut să-l descopăr şi eu mult mai bine pe Vasile Sav, câştigând astfel încă un cititor. Nu este puţin lucru să păstrezi vie memoria unui scriitor, să-l aduci mereu, prin proiectele tale, în actualitate şi să reuşeşti să rămâi tu însuţi un nume propriu în literatură.

Poate că nu ar fi rău să aflăm câte ceva despre fiecare în parte. Poetă, traducătoare, absolventă a Facultăţii de Filologie a UBB Cluj, Lucia Sav are debut absolut cu traduceri în Steaua (1984). Dintre volume amintim: Imagini reale/ Real Images (versuri), 2002; Rosa Mystica (versuri), 2003; Testimonii (versuri), 2004; Suwannaphumi-Avataruri (versuri), 2006; Revelaţie (versuri), 2009; Symposionul astrelor şi rozelor, 2011; Lumina melancoliei, antologie de versuri, 2011. Dintre traduceri: Montri Umavijani, Călătorii prin tranziţii (antologie de versuri, în colaborare cu Vasile Sav), 1997; Montri Umavijani, Călătorie în Împărăţia Tang (antologie de versuri, în colaborare cu Vasile Sav), 2004; Prinţul Thammatibes, Cântecele bărcilor regale (versuri), 2005. Îngrijeşte o serie de ediţii în memoria soţului ei: Sf. Prosper al Aquitaniei, Sentinţe alese din Sf. Augustin. Traducere, note introductive, note şi comentarii de Vasile Sav. Ediţie îngrijită de Lucia Sav, 2005; Vasile Sav – In memoriam. Ediţie realizată şi îngrijită de Lucia Sav, 2010.

Vasile Sav (27 noiembrie 1949, Șoimuş/Sălaj – 3 septembrie 2003, Cluj-Napoca), poet şi traducător, urmează, la fel ca soţia lui, Facultatea de Filologie a UBB Cluj. Debutul absolut: Echinox, octombrie 1969, debutul editorial: Alpha (vol. colectiv), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984. Volume: Elogii, 1986; Solilocvii, 1989; Catulliene, 2002. Traduceri din literatura universală: Tibul, Elegii: Albius Tibullus şi autorii Corpusului tibulian, Ed. Univers, Buc., 1988; Properţiu, Elegii: SextiPropertii Opera Omnia,Ed. Univers, Buc., 1992; Montri Umavijani, Călătorii prin tranziţii (în colaborare cu Lucia Sav), Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1997; Sf. Augustin, De Musica (Despre muzică), Ed. Univers, București, 2000; S.Aurelii Augustini Opera Omnia: I. Enchiridion, Despre credinţă şi Crez, Despre Crez, către catechumeni; Sf. Augustin II: De libero arbitrio – Liberul arbitru; Sf. Augustin III: De Musica – Despre muzică; Sf. Augustin IV: Contra Academicos – Contra academicilor; De ordine – Despre ordine; De quantitate animae – Despre cantitatea sufletului; Sf. Augustin V: Soliloquia – Solilocvii; De natura boni – Despre natura binelui; De agonechristiano – Despre lupta creştină; Sf. Augustin VI: De magistro – Despre magistru; De beata vita– Despre viaţa fericită; De immortalitate animae – Despre nemurirea sufletului (şase volume, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002). Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Properţiu, Elegii 1992; Premiul pentru traducere la Salonul Naţional de Carte, Cluj-Napoca, 1992; Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor pentru Sf. Augustin, De Musica, 2000. Premiul „Andrei Bantaş” pentru Traduceri al Uniunii Scriitorilor din România, pentru Sf. Augustin De Musica, 2000. Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Sfântul Augustin (şase volume din Opera Omnia), 2002.

            Iată două destine scriitoriceşti ce, pe alocuri, se completează, însă niciodată nu se umbresc unul pe altul. Vedem acest lucru şi din receptarea criticilor. „Poetă a umbrei şi a tonurilor estompate, ea preferă un ritual al spunerii dominat de luciditate, şi nu de impresia imediată, robită elementarului” (Mircea Popa, în Adevărul de Cluj). „Cartea dezvoltă o lirică a inefabilului şi a fragilităţii care – între demoni şi himere, între viciu şi/sau boală – pare calea regală a supravieţuirii fiinţei. Imaginile amplificate sunt, de preferinţă, din registrul infernal şi agonic, vesperale, reci” (Ştefan Manasia, în Tribuna). „În contextul liricii feminine din ultimul deceniu, poezia Luciei stă sub semnul unei reticenţe/exigenţe verbale rar întâlnite. Discursivitatea, referenţialitatea, discreţia şi delicateţea fac loc uneori inexprimabilului. De aici impresia de discurs brusc reprimat, interiorizat, sincopat sau chiar abandonat înainte de a începe cu adevărat, expresie a unei sensibilităţi retractile, hipertraumatizate” (Adrian Ţion, în Steaua).

Şi câteva texte despre Vasile Sav apărute pe coperta a 4-a, la Catulliene. Erudiţia de latinist şi verva amintesc de «Ţiganiada» lui I. Budai-Deleanu, dar Vasile Sav are, în plus, umorul, ironia şi simţul polemic-deconstructiv al postmodernilor. O lucrare poetică de mare originalitate, unde cultura clasică şi simţul contemporaneităţii fuzionează în versuri memorabile, o excepţională epopee a timpului nostru” (Adrian Popescu). „O carte singulară, deopotrivă bufă şi patetică, pamfletară şi encomiastică, epigramatică şi substanţial lirică. Sub uimitoarea performanţă de natură ludică a discursului, pulsează mânii întunecate împotriva unor defecte profesionale şi morale ale unor scriitori şi politicieni, dar şi sentimentul unui patriotism originar. Recursul la mitologie şi la modele poetice consacrate, mai mult sau mai puţin parodic, amestecul de injurie groasă – de subtile imagini idilice sau de consistente filosofeme – toate participă la configurarea unei distopii umoristice şi totodată grave” (Petru Poantă). „Cu Vasile Sav, avem privilegiul de a fi contemporani cu ultimul învăţat al Şcolii Ardelene. De 300 de ani aceasta ne arată numai o direcţie: spre Occident, spre latinitate” (Ion Papuc).   

            Volumul „Magistrul și imaginația” este ca un „magazin” ce cuprinde poeme propriu-zise, dar şi epistole ce păstrează acelaşi lirism. Deşi întâlnim „personaje” cu numele reale, scrisorile Luciei Sav sunt pagini de literatură, devenind ficţiune. De altfel, aceste epistole nu seamănă cu scrisorile telegrafice ce se scriau altădată şi care transmiteau telegrafic date despre persoana care le scria, pentru acestea nu aveai nevoie de muză. În scrisorile Luciei Sav întâlnim fragmente de proză, dându-ne seama că acestea sunt scrise doar în momentul în care este pregătit atelierul de creaţie. În scrisoarea adresată lui Ion Mureşan: „Dragă Muri, te-aş ruga să fii îngăduitor şi să mă ierţi că nu ţi-am trimis de multă vreme o epistolă, dar inspiraţia nu a voit nicidecum să fie mărinimoasă cu mine. Se pare că ea nefericeşte pe nemuritorii de rând după bunul ei plac şi tocmai atunci, când te aştepţi mai puţin. După o absenţă îndelungată, azi inspiraţia s-a milostovit de mine şi iată că mă fericeşte cu o vizită în claustrul meu îngheţat” (p. 11), scrie Lucia Sav, urmând apoi să scrie pagini de literatură în care datele concrete sunt îmbinate cu cele ficţionare: „Ger afară, ger înăuntru. Străzi pustii. Un oraş părăsit, încremenit, nicio pasăre nu se zăreşte pe cer sau printre crengile îngheţate. Ciorile nu şi-au părăsit sanctuarul de noapte din cimitir; stolul unduios nu taie văzduhul în diagonală spre gunoaiele din Pata rât. Mi-e dor să admir valsul graţios al ciorilor pe cerul pământiu, să le aud croncănitul melodios după ce se întorc ghiftuite de prin gunoaiele apetisantului rât” (p. 11). O imagine ce aminteşte de filmul „Ciorile”...

            Scrisoarea are inserată şi o poezie mai aparte care face parte din categoria poemelor proză, în care apare, printre alţii, Alexandru Cistelecan, mai întâi cu numele întreg, iar apoi devenind Alcis: „Criticul e un actor desăvârşit/ Cel mai mult şi mai mult îi place jocul/ De-a v-aţi ascunselea, cu măşti/.../ ardentul Alcis îşi smulge masca de pe figură şi o azvârle cât colo/ Transformându-se în rug aprins” (p. 19).

            Nu lipseşte din poezia Luciei Sav nici celebrul Muri (Ion Mureşan): „Poete spiriduş, celebre Muri/ Nu-ţi ameţi nerostul panei exaltate/ Cu Platon, Hegel, Kant şi Schopenhauer/ Că îndată o să vezi tu «trotuarul cum se mişcă»/ Şi o să adormi frumos în câmp cu flori, amice” (p. 24). De altfel, poemele Luciei Sav abundă de nume şi nu vor putea fi reţinute pentru a fi recitate la serbările şcolare. Avem de-a face cu o poezie filozofică, cu toate că pe alocuri mai apar şi „insuliţe” în stilul clasic: „Duios în timp eu mâna către lună/ Iute mă agăţ de ea hipnotizată/ Îmi vâr şi capul în lună exaltată/ Şi printre stele zbor eu suspendată” (p. 26).

            Imaginaţia devine personaj central al cărţii în poemul care dă şi numele, fiind descrisă într-un mod mai aparte: „Cocoţată pe un tron de staniol/ Îşi face apariţia triumfal imaginaţia nărăvaşă/ Care neavând stare se fâţâie şi se bâţâie nevricoasă/ Trimite bezele publicului ca să-i câştige bunăvoinţa” (p. 31), continuând: „Imaginaţia asta uluitoare dar cam împrăştiată/ Pe mine m-a lăsat fără grai/.../ Ridicată în slăvi de mulţi critici (pe merit fireşte)/.../ Mi-a transformat idolul în simpatic personaj de desene animate/ Aşa-i în poema suprarealistă” (p. 33)

            La Lucia Sav, imaginaţia „se întrece pe sine într-un poem în care verva sa atinge sublimul” (p. 34) şi, surprinzător, devine pe alocuri „obraznică”, luându-se la „trântă” cu cei care pun verdicte în literatură: „Criticii literari nu ştiu să facă dragoste/ Cu cuvintele/ Ei ştiu să facă numai sex” (p. 35). Lucia Sav se joacă cu cititorii săi, ba cu versuri construite în fraze ample, ba cu altele prin care parcă ne oferă o pauză de respiraţie: „E vară şi e tare cald afară/ Un dor de ducă mă apucă iară/ Să mă afund în râuri răcoroase / Şi să mă scald în ape unduioase” (p. 44). Poeta ne dovedeşte astfel că poate jongla în scris trecând, fără niciun risc, graniţa dintre clasic şi modern, dintre „canoanele” generaţiilor din literatură, fiind şi modernă (cool) şi clasică în acelaşi timp.

            La capitolul Epistole, o parte dintre acestea sunt dedicate colegei Persida Rugu, îmbinând cronica literară cu fragmente de suflet. „În viziunea mea, poezia reflectă în oglinzile alchimice, învăluie sufletul cititorului într-o blândă lumină, în sonuri liniştitoare şi în sfinţenie” (p. 51), spune Lucia Sav.

            O altă parte consistentă a cărţii o constituie corespondenţa cu Andrei Moldovan, căruia îi dedică şi proza scurtă „Acvila”, ce ne aminteşte de „Moartea căprioarei” a lui Nicolae Labiş, cea pentru care lăcrimam la ora de literatură. De această dată, ne întâlnim cu povestea unui „ţap viguros cu spinarea lată, capul semeţ, cu două coarne negre, lipitoare, o pată albă pe frunte, pe bărbie şi pe gât” (p. 73) care duce o luptă cu o acvilă, în suferinţa lui fiind însoţit de perechea sa, ce-l urma mereu credincioasă: „Acvila era bine înfiptă-n spinarea-i. Şi goana reîncepu printre steiuri. Coborau. El sărea, se rostogolea, se zbătea, se poticnea” (p. 74). Sfârşitul este unul dramatic: „Necruţătoarea acvilă se avântă în prăpastie şi îl sfâşie cu ghearele-i ascuţite şi ciocul încovoiat precum un hanger” (p. 74). La fel precum în poveştile de dragoste ale oamenilor, ţapul a fost însoţit în etern de perechea sa, scriitoarea încheind simplu, dar atât de profund: „Şi ea îl urmă”. Întâlnim, în cartea Luciei Sav, multă lumină şi bunătate, precum în versul: „Privirea i se limpezi şi sufletul i se umplu de lumină” (p. 88).

            Sunt în vizorul condeiului, prin epistole, şi Dan Damaschin, Mircea Popa, Ștefan Damian, Adrian Popescu, Alexandru Jurcan, Ion Cristofor, Constantin Zărnescu, Ioan Negru.
             „Stilul ei epistolar îmbracă imagini reale ale contemporaneității imediate, ceea ce conferă grandoare comunicativă. Cartea-epistolar „Magistrul și imaginația” e scrisă din „claustrul meu înghețat” cu o dorință de deschidere spre lume ce stă sub semnul admirației exuberante… Și odată constituită fictiv această figură a Magistrului, ca etalon al valorii și al valorizării superioare, îi opune spre lucidă și comică analiză. Imaginația nărăvașă, muza căzută în deriziune. Dezamăgirea poetei este clamată insistent deoarece idolul ei, imaginația sacră, s-a transformat în jalnic «personaj de desene animate»; decadența în frivolitate a artelor luând locul modelului clasic... Delicatețea scriiturii alternează cu locvacitatea impulsivă care pune în evidență simțul argoului, colocvial, denigrator uneori… Cu tot aspectul eteroclit al volumului textele adunate aici alcătuiesc un univers ficțional-livresc, de pregnantă unitate tematică și emoțională, având și caracter de insolit document literar”, spune, printre altele, despre volum, Adrian Ţion, recent, în Tribuna.

„Majoritatea textelor cuprinse în actuala carte vizează aparent relația negreșit amicală a autorului (disimulat disproporțional în narator și eu liric) cu importante personalități din viața literară, utilizând cu diplomatică perspicacitate monologul (în cazul poetei Persida Rugu – dialogul) epistolar țintind ostentativ și obiectiv elogii adresate acestor lectori eficienți și performanți... remarc bogăția lexicală extrem de diversificată, ce ține, până la urmă, de firesc; autoarea o folosește cu indubitabil talent în construcții epice fluente, îmbibate de substanță lirică, rodind în imagini artistice frecvent spectaculoase. Cunoscătoare a literaturii clasice, sub aspect formal, dar și substanțial, grație nu doar preocupărilor regretatului ei soț, latinistul de elită… căruia îi păstrează vie memoria, poeta Lucia Sav reușește să întrețină nu numai apetitul prezumtivului cititor prin varietate formală, dar și să îmbogățească evidența prin intermediul jocului verbal caleidoscopic” este de părere Viorel Tăutan, într-un text publicat în Caiete Silvane, în care are şi o pledoarie „super” despre soarta criticului.

Ce ar mai fi de adăugat? Că primisem această carte de ceva timp, că o pusesem în mulţimea de „apariţii” ce le primesc zilnic. Cel puţin 50 lunar. Nu am cum să citesc tot, până la urmă trebuie să-mi fac un program al meu. Se „rătăcise”, vorba criticilor: „nu a intrat în proiectul meu de lecturi”. După un timp, la întrebarea doamnei Lucia Sav ce părere am despre carte, răspunsul nu a venit imediat. Dar vine acum şi nu am de ce regreta că mi-am schimbat un pic priorităţile şi am cunoscut mult mai bine şi scrisul familiei Sav.