Aboneaza-te la newsletter





Știu cuvintele să apropie?

Autor: Daniel Mureșan

Septembrie 2018

Știu cuvintele să apropie?

 

Ştiu cuvintele să înţeleagă suspinul

şi când se cade a-şi închide ochii,

a nu stârni supărarea din senin,

să ţină minte promisiunile făcute,        

să nu uite că îndepărtează mâine după mâine,

să deschidă inimii liniştea, seninul?

Ele, cuvintele, nume de corpuri, spirite,

au limbi diferite, speranţă, îndoială, viitor,

admirabile şi nedorite schimbări,

pe cât de înalte piscuri, imprevizibile roluri,

neaşteptate destine, căderi,

lor le-a fost dată dărnicia,

de a-l descoperi pe Prometeu,

dar focul şi înnegreşte peste răbdări.

 

Pe cuvânt de onoare, de-mi aduci dovada adevărului, a dreptăţii mele, îmi ascunzi răutăţile, aşezându-le în loc frumuseţea, nu te voi uita, ci te voi răsplăti pentru totdeauna. Trebuie doar ca, în minciunile tale, să nu se strecoare nicio greşeală… Ne-am înţeles? Rămâne o mică problemă: din când în când, onoarea se ruşinează şi ea de cât poate suporta….

Dacă nu ești dispus să le dai crezare, să-i accepți pe misionarii malefici, logoreici, îţi vor atribui ţie adevăratul lor rol și degrabă o să-şi facă apariţia prozeliţii. Priviţi dezbaterile publice în care cei cu angajamente speciale acuză populaţia că nu-i evaluează după obolul adus.

Vorbele au urmat calea mocirlei persistente. Parcă nenorocirea ne-ar fi înscrisă în destin. Orizontul simţirii prostit din plin, cuvintele ofensatoare au luat primul loc la zilnica întrebuinţare.

,,Depinde de ce spui și de ce nu spui, pentru a fi judecat ca fiind stăpânul ori sclavul vorbelor tale”. Care ar putea fi preceptele din care să se desprindă modul de a acţiona ca stăpân? Cugetarea, la prima vedere, îndeamnă la protecţie şi, din păcate, ascunde într-o postură intelectuală alunecarea în laşitate. Reflecţia de mai sus are mai multe faţete, între care şi pe aceea a recunoaşterii responsabilităţii în faţa unei realităţi pe care ai analizat-o, pe care o cunoşti, obligaţia de a aduce împliniri şi nu suferinţe. Se acceptă şi scuza că nu poţi fi întotdeauna stăpânul vorbelor tale…

Este recunoscută importanţa curajului, a nevoii de a condamna cu toată severitatea nedreptăţile, de a lupta pentru cucerirea şi apărarea libertăţii, a formelor sale posibile. Ulterior, cuvintele vor arăta cât te-ai apropiat, cât te-ai îndepărtat de ceea ce erai conştient că trebuie să faci. Interesele şi-au intrat în rol.

 

Valoarea propagandei

Propaganda deţine o anumită influenţă asupra conştiinței. Când vine vremea scadenţei faţă de promisiunile făcute, apar valoarea, eventuala și îndoielnica valoare, defectele, interesele meschine, stupiditatea. Sigur că ponegrirea adversarilor este justificată, ca bună ziua, din moment ce le-au fost rezervate terfeliri şi prietenilor.

Omule, prea le duci într-o latură cu opiniile, care poate nici nu sunt ale tale. Îţi aglomerezi mintea şi nu are cine s-o aerisească!

Vorbele roşesc, au luat calea mizeriei, a ruşinii, dar pot scuza stăpânul. Parcă nenorocirea ne-ar fi înscrisă în destin. Orizontul simţirii este prostit din plin.

Ca să fiţi aproape siguri domnilor, doamnelor, prietenilor că aţi înţeles bine ceva, ar fi cel puţin necesar să fi asistat la discuţia despre acel ceva, eveniment, pretenţie de obiectivitate...

Cuvintele spuse în anumite împrejurări sunt departe de a prezenta realitatea. Ele îşi apără stăpânul, proprietarul, au mari probleme cu derularea evenimentelor. Oricum au obligaţia să rişte pentru o anume apropiere.