Aboneaza-te la newsletter





Poeme de Rudy Roth

Autor:

Octombrie 2018

Dintotdeauna

Dintodeauna, am avut senzația

Că singurul merit
Al tăcerii dintre noi

E că ne dă timp
Să ne împăturim emoțiile muribunde

În simetria nedeslușită

A uitării.

 

Așa că că astăzi,

Când tu ai pierdut noțiunea lui noi,

Iar eu am ajuns extrem de fluent

În tăceri neîmpărtășite

Nu am nici cea mai vagă idee,

De ce mă doare
Fiecare secundă de liniște
Sau de ce timpul,

Îmi mai mușcă
Din carnea amintirilor cu tine.

Porto Cristo, Spania – 13 ianuarie 2014

 

 

Înainte

Azvârle-mi un zâmbet-nainte să pleci

Şi leapădă-mi umbra-nvelită în tine,

Ia-ţi paşii şi-așează-i pe alte poteci

Şi reazămă-ţi visul de alte destine.

 

Sau dacă, cumva, mai simţi că în noi

Mai arde mocnit a iubirii mirare,

Amână-ţi exilul şi vino-napoi

Şi-nvăluie-mi soarta în visele tale.

 

București, România – 10 octombrie 2008

 

 

Indirect

Indirect expusă
Vibrațiilor indifenței

Vocea viselor noastre

S-a transformat într-o zi

Într-o armonie perisabilă,

A neîntâmplării.

 

Așa că, indirect,
Ultima mea amintire cu noi

Poartă reverberațiile lui aprilie,

Când tu și eu,

Nu eram două nerostiri
Răsucite prematur

În acustica singurătății.

 

Palma de Mallorca, Spania – 19 iulie 2018

 

 

 

 

 

Firește

Firește c-am să-ți fiu aproape,
Când visul tău va da să moară,
Ca timpu-n tâmpla mea să-ngroape,
Orice neliniști te-nconjoară.

 

Firește că-ți voi sta alături,
Când vei dori să-ți schimbi și sensul,
Să-ți las tăcerea mea pe frunte
Și la picioare universul.

 

Ți-oi încropi și-un dor în pripă
Din setea ce în mine crește
Și viața am să ți-o învălui
Cu-n sens din sensul meu, firește.

 

Palma de Mallorca, Spania – 24 iunie 2013

 

 

Când

Când ploaia inertă a tâmplelor tale,

De eul iubirii prematur s-a dezis,

Ți-am plâns mărginirea-n tăceri inegale

Și-n semnul uitării, semnul tău l-am închis.

 

Iar când tâmpla lumii a plouat fără tine

Și-n viu-i de ape m-am găsit fără rost

Ți-am strâns risipirea cu gesturi puține

Și-n vise trecute mi-am aflat adăpost.

 

Dar când din noi doi a rămas doar o sete

Și-o stare de ploaie nituită-n pământ,

Ți-am pus infinitul-n tăceri violete

Și-n lumea-mi de poate, ți-am dat un alt când.

 

București, România – 11 mai 2010

 

 

 

Rudy Roth (pseudonimul artistic al lui Eduard Rudolf Roth) este un poet, jurnalist, grafician român, care locuiește în Palma de Mallorca (SpaniaTimp de 13 ani a fost jurnalist la Radio România, iar din 2016 este redactor-șef adjunct al publicației lunare „Occidentul românesc”, ce apare în Spania, și director al revistei culturale „Leviathan”. Lucrările sale de grafică au ilustrat volumele de poezie Pașii profetului și Lauda somnului de Lucian Blaga și Ultimele noduri de Mircea Albulescu, apărute la Editura Ars Longa, Iași.

Poeziile selectate fac parte din volumul “Cioburi de tăcere” în curs de apariție. Multe dintre aceste poezii au fost publicate deja în reviste literare din România, afiliate sau sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

            -           Revista Literatorul, nr. 201-202 (an XXVI) - decembrie 2017, p.6-7

            -           Revista Tribuna, nr. 366 - 1-15 decembrie 2017, p.33

            -           Revista Lumina literară și artistică, nr.4 (49), 15-30 aprilie 2018, p.2

            -           Revista Arca, nr.7-8-9(340-341-342), 2018, p.189-193

            -           Revista Discobolul, nr.244-245-246, 2018, p.97-98

            -           Revista Alternanțe, nr.3 (20), iulie 2018, p.17-18

            -           Revista Vatra Veche, nr.7 (115), iulie 2018, p.12    

O altă serie de poezii se află în curs de apariție în publicații precum:

            -           Luceafărul de dimineață

            -           Libris

            -           Steaua

            -           Ateneu

            -           Convorbiri literare

Prefața cărții este semnată de Acad. Dumitru Radu Popescu.


Extras: „S-ar putea să fie vorba în cartea lui Rudy Roth de un nou Adam, şi de o nouă Evă, aflaţi în clipele lor divine, cuprinşi de certitudinile dăruite de Tătânele Ceresc, dar şi de incertitudinile magice ale mărului! S-au născut ei dintr-o şoaptă divină? Dar atunci de ce par ei sortiţi unei treceri şi tăceri misterioase? Este Ea vocea- vocii adamice, sau este ecoul primului şi singurului om paradisiac?.. Sau este legătura dintre ei un fel de topire dintre două inimi total deosebite? Şi ce se-ntâmplă în cerul veşniciei, mor şi amintirile, în timpul nimănui? Sau între foştii paradisiaci se încropeşte o altă soartă? Ce vis se poate înfăptui din întâiul împărat al vieţii şi o femeie de nisip? Întrebări! Da, dar răspunsurile nu tre- buie grăbite! Două făpturi ivite în aura nemuririi – prin iubire, culmea! – să ajungă, prin destinul de ei înşişi în- clinat, nişte muritori de rând? [..]” – Acad. Dumitru Radu Popescu

Născut în 1979 la București, Rudy Roth este doctor în științe politice al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (2015) și autor al unui număr impresionant de articole academice dedicate politicii externe a României, publicate în prestigioase jurnale de specialitate din țară și din străinătate. Este licențiat al Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București, master în Relații Internaționale (University of Kent, Marea Britanie) și în Administrație Publică Electronică (Universitatea din București).