Aboneaza-te la newsletter





O carte experiment

Autor: Mihai Merticaru

Octombrie 2018

Profesoară de limba și literatura română la un Colegiu Național din Beiuș, orașul în care s-a născut, Elena Olivia Ojică nu putea rămâne indiferentă la problemele învățământului de ieri și de azi, hotărându-se să se desprindă de condiția de martor și să devină un factor activ în perfecționarea acestuia, cultivând cu perseverență frumusețea graiului românesc și inocularea principiilor morale  în sufletele elevilor.

     Cartea sa ECOURI  DINTR-UN SECOL APUS (Editura Aureo, Oradea, 2018) cuprinde, după propria-i mărturisire, câteva evocări ale unor Oameni, întâmplări, întâlniri, fapte care amintesc de o viață fundamentată pe valori și principii morale autentice, la care trăitorii veacului al XX-lea nu au renunțat. Aceste valori umane—credința în Dumnezeu, demnitatea, iubirea aproapelui, bunătatea, cinstea, dărnicia, înțelepciunea, empatia, bucuria de a trăi între oameni, respectul, responsabilitatea, loialitatea, armonia—au învins timpurile.

     Mottoul de pe prima pagină preluat de la scriitorul japonez Kafu Nagai (Respectă trecutul! Trecutul este întotdeauna sursa misterioasă din care se naște viitorul.) îi călăuzește pașii de-a lungul întregii cărți, ajutând-o să scoată la iveală nenumărate fapte de istorie din preajma noastră.

     Câteva dintre cele mai frumoase pagini au drept obiect locurile copilăriei marelui povestitor Ion Creangă și o întâlnire, în acest areal, cu nimeni altul decât academicianul Constantin Ciopraga: „ Două ore trecură ca două clipe, căci profesorul avea vorba molcomă și înțeleaptă. Făcurăm etimologia tuturor toponimelor rostite la cererea sa, căci de pe prispă ni se deschideau, într-o minunată panoramă, locurile care aminteau drumurile nestăpânitului Nică : Bompa, Cotnărel, Chițigaia, Dumesnic și arhipomenita Vale a Ozanei, ce-și are obârșia în Piatra lui Iepure,..bojdeuca bunicului David Creangă.”...

     O lume de prieteni, profesori, scriitori, pictori, muzicieni și oameni de rând defilează prin această carte, autoarea plasându-l pe fiecare într-un fel de rai personal, privindu-l pe fiecare prin fereastra unui suflet generos.

     Cartea Elenei Olivia Ojică poate fi privită din multiple puncte de vedere: o carte experiment, un jurnal literar alcătuit din portrete diferite, chiar și stilistic, o autobiografie spirituală. Excelente sunt paginile care recuperează secvențe din istoria neamului, adevărate forări în memoria colectivă, în prezent,  tot mai rarefiată. Unele texte par a fi scrise de un cronicar literar: „ Gândurile și experiența de viață, căci doamna Elis Armeanu a ajuns la o vârstă respectabilă, le-a transferat în poezie, în picturi și goblenuri remarcabile, în cărți dedicate copiilor sau de interes social. Pasiuni care au dat sens existenței dumneaei și după ieșirea la pensie.

     Scrisul său devine un mod de a pipăi lumea din jur, de a zidi cărămidă de cărămidă, spre a deveni cărămidă evenimențială. Istoria Elenei Olivia Ojică adună istorii individuale diverse, intens colorate și partcularizate.Vocile narative se perindă prin fața ochilor cititorului ca printr-un carusel orchestrat cu subtilitate. O galerie întreagă de dascăli înzestrați cu har pedagogic și vocație de educatori defilează prin fața cititorului, alături de nume celebre din diverse domenii, așa cum ar fi Jacques-YvesCousteau, Emil Racoviță, Nadia Comăneci, Dem Rădulescu, Ionel și Păstorel Teodoreanu, acad. Ion Bianu, Vasile Goldiș, Patriarhul-regent Miron, Simion Mehedinți, Iosif Vulcan, Solomon Marcus ș.a. Despre Solomon Marcus scrie un capitol întreg, o adevărată pledoarie pentru studiul matematicii.

     Alte capitole sunt rezervate familiei și rolului acesteia în educarea copiilor. Iată o fraă memorabilă cu valoare de sentință :” Un dascăl trebuie să fie părinte, după cum orice părinte trebuie să fie dascăl”. Mai departe afirmă:” În momente de cumpănă, ne îndreptăm atenția spre premergătorii noștri. Observăm că ei credeau cu tărie în Dumnezeu, în cei șapte ani de acasă, în tradiții, în legile nescrise ale satului, în muncă și învățătură”. Pentru a demonstra ce înseamnă școala vieții, prezintă o carte memorabilă, jurnalul celor 20 de ani trăiți în Siberia, în gulagul sovietic, de o româncă din Bucovina ( Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia, Editura Humanitas, București, 2013 ).

Un adevărat dascăl știe că nu există elev care să nu aibă măcar o calitate asupra căreia trebuie să insiste pentru a o cristaliza. Marile performanțe se obțin cu încurajări, nu cu critici, care , de cele mai multe ori, inhibă anumite deprinderi, în loc să le potențeze: „ În gimnaziu—scrie E.O. despre o profesoară—doamna Lia Sabău ne încuraja și ne lăuda. Evidenția numai părțile noastre bune, mai ales la ședințele cu părinții, de păream ca sfinții pe pereți de biserică”.

     În același context al însușirii valorilor morale autentice, se înscrie și capitolul Cui i-e frică de filosofi? Cu multă îndreptățire, autoarea afirmă:”  Înțelepciunea țărănească, supusă legilor nescrise ale pământului, deprinsă încă de la bunici, se potrivea de minune cu spusele lui Platon, Confucius, Aristotel, Budha, Kant, Plotin, Blaga...căci aceștia erau cei care mi-au dat învățătură, m-au șlefuit”.

     Cu mult umor și puțină ironie, Elena Ojică scrie: „  Nene Confucius, unde ești matale în zilele astea. Vezi matale, nu prea înțeleg eu de ce teoriile pe care le-ai emis și care au fost valabile vreo 2000 de ani și mai bine s-au dus azi de râpă. Cine mai știe azi de omul nobil, așa cum l-ai gândit matale!? Ei nobil!! Tare s-a mai degradat sensul cuvântului...Nobil înseamnă azi să fii bogat, dar bogat,bogat! Nu spiritual, Doamne ferește!” sau :” Alți prieteni, vechi și demodați, m-au învățat(și i-am crezut) că o societate civilizată și fericită e guvernată de norme etice. Dar învățătura asta era valabilă în Egiptul antic„ sau :” Deunăzi mă revăzui cu alde Platon. Amicul vine și el tot mai greu pe cărarea timpului. Numai fraierii îl mai ascultă astăzi, pentru că numai ei  mai cred în justiție și libertate, așa cum le gândea el în Atena”.

     Cititorii  care apreciază textele ce dau cu tifla realității vor savura până la capăt această carte extrem de vie și de reală, în care eroii fiecărei narațiuni au viața lor , cu obiceiuri, tabieturi, bucurii și necazuri. Dialogul scriitoarei cu cititorii nu se încheie cu lectura ultimei fraze, ci continuă prin întrebările pe care le suscită. O carte care ne îndeamnă la reflecție. O carte foarte interesantă ,în esența ei, pentru genul pe care îl ilustrează, compusă din fragmente de viață coagulate într-un amestec existențial concentrat și mai spectaculos decât realitatea. Elena Olivia Ojică  este o prozatoare de calibru, despre care, cu siguranță, vom mai auzi.