Aboneaza-te la newsletter





Cumpătul, vieţuirea, printre manifestările ocazionale

Autor: Daniel Mureșan

Octombrie 2018

Ceea ce este legat în lume prin naştere, substanţă, schimbare, spirit, asemănări, este făcut domol, prin lupta pentru echilibru, prin continuarea regulilor ce le presupun clipă de clipă, după o anumită măsură revin. 

Omul devine om, fiinţa superior înzestrată prin nevoile, interesele, dorinţere sale, parcă toate caută, doresc imposibilul, or până la urmă  se mulţumeşte  posibilul cu un mic echilibru. Acest mic echilibru înseamnă minunea vieţuirii.

.

Ochii, oglinda lor, graiul, cuvintele, mâinile,  trăirile,  simţurile sunt hotărâte să păstreze sămânţa permanenţei, impresia că suntem stăpânii lumii. O posibilitate  e  strivită în permanenţă de o înlocuire nedorită, de o imposibilitate.

Când înlocuirea se întâmplă cu vinovăţie,  i se pregătesc  pedeapse,  recuperări.

Omul  poate fi caracterizat, oglindit într-un moment oarecare. Integralitatea nu-i poate fi preluată, testată pe toate faţetele, disponibilităţile în acelaşi timp   Felu-i este impulsionat de interesele momentului, nu mai puţin  de proiectele sperate a-l bucura în timp. Cu adevărat măsura lizibilă îi este o manifestare ocazională.

Ne întâlnim cu eul, un pe jumătate necunoscut, astfel şi cu precaritatea teoriilor, sfaturilor de când ne naştem. La întrebarea ce să facem în faţa momentelor tragice, dăm din umeri, răspundem că nu meritam lovitura, mai departe, Dumnezeu cu mila, noi, cel mult, vom promite preocupări, vom zice Doamne ajută, dă-mi gândul cel bun, că prea îl caut... 

Cu prea puţine excepţii, viaţa poartă speranţa de a-ţi petrece anii, zilele după legea celor mai mici eforturi posibile, cu adausul câştigului maxim.  Rămâne de constatat cât de mult gândul îşi poate asuma practica săgeţilor, poate ţine viaţa la înălţimea aşteptărilor, bucuriilor.

Se încearcă alte angajamente, alte speculaţii, coabitări, fraude, ilegalităţi, excrocherii. De ce? Exemplele de persoane care au încălcat grav legea, pe care le ai  în proximitate reuşesc să se bucure de admiraţie.

Dragostea, ura, indiferenţa vinovată au venit, şi-au găsit locul, alături de toate celelalte combinaţii ale sufletului, alături de libertăţi, obligaţii, interese. Toate acestea, în timp, îţi schiţează un anume profil protecţionist, groso-modo te pun într-un echilibru dictat de nevoia supravieţuirii speţei…. Lutul îşi găseşte, dovedeşte treptat  nucleul, natura individual ocrotitoare, nu mai puţin egoistă...

Esenţa lumii este dată  de  conexiunile ei, de înlănţuirea-i pretutindeni revărsată. Aici se opreşte pătrunderea noastră în mistere, să nu uităm de cumpăna, măsura legăturilor ce ne-a fost dată, de cererea expresă de a fi înmânată. Preliminar: conexiunea îşi cere drepturile ei, stăruinţa pentru posibilul echilibru, în fond chiar existenţa umană.

 

Omule, te bagi prea mult ori prea puţin în seamă cu toate frustrările, iritările arătate, sentinţele dezavuate, cunoaşterea ajunsă cel mult la jumătate. Nu de puţine ori, te poartă răutatea, apoi pretenţiile supraînălţate.  pentru acestea din urmă, aţi înţeles că nu sunt soluţii, ori soluţiile, amăgirile de o clipă, le-ar surclasa rosturile. Pretenţiile supraînălţate îşi pun în faţă drept argument inteligenţa, trăim doar o singură dată şi ne dorim nespus bucuria unicatului

Măsura, proporţiile  reuşitelor vieţii  noastre, încă nu par a fi o lecţie suficientă de cumpătare.