Aboneaza-te la newsletter





Mărturie: de ce Grădina Zmeilor?!

Autor: prof. Irina Goanță

Octombrie 2018

Zmeii sunt personajele negative din basmele noastre populare (uneori şi din cele culte) care doresc din răsputeri să se însoţească cu cele mai frumoase fete de împărat, sunt hidoşi, dar puternici şi foarte bogaţi. Cu toate acestea, în lupta cu Făt-Frumos, orice zmeu este răpus.

              Satul Gâlgău, situat pe Valea Almaşului, între  Tihău şi Chechiş, este binecuvântat de Dumnezeu cu nişte locuri care, odinioară, reprezentau spaţii de tihnă şi odihnă pentru adulţii care munceau din greu pământul, de bucurie pentru copii şi tineri. E vorba despre dealul acoperit cu pădure, numit La izvor, de unde culegeam, primăvara, primele flori şi ne potoleam setea cu apa limpede şi rece a izvorului ce curgea prin partea locului, despre terenul dintre Gârbou şi Gâlgău – o poiană uriaşă unde alergam printre rugii de mure până în Poiana Unguraşului – locul atât de iubit de sociologul conf.univ. Ion Aluaş. Rămânând tot în această parte a satului, dincolo de Vale, nu se poate omite Sărata  cu apa ei tămăduitoare şi alunii care înconjurau fântâna şi străjuiau dealurile din jur de pe care coboram, vara, şi ne răcoream în apa limpede şi caldă a Văii Almaşului, mai jos de Iazul morii, unde stăpân era badea Isai, morarul satului, trecut și el în veșnicie la 91 de ani. Peste vale, la drumul ţării – cum spuneam  noi – era Dumbrava, o întindere acoperită cu iarbă, situată pe un „picior” de stâncă (mioritic) unde, la fiecare sfârşit de an şcolar, ne adunam în jurul unui foc de tabără.

            Un loc impunător, care ne strecura în suflete un fior înălţător, precum un adevărat templu, era CHETURI. Se afla aici şi o cascadă cu apă limpede şi rece a cărei cădere accentua misterul locului. În deceniul al şaselea al secolului al XX-lea, nu s-a vorbit atât de mult la modul ştiinţific despre stâncile grupate de natură în acest loc. S-ar fi putut să fi reţinut atenţia domnului profesor Petru Pitică de la Liceul din Jibou. Cu siguranță, ulterior, au atras atenția unor specialiști mai tineri, prof. Aurel Medve,  Romulus Varga, geolog. Privite cu atenţie, e posibil ca fiecare stâncă să  stârnească imaginaţia privitorilor şi să prilejuiască crearea unor legende, dar una singură s-a detaşat prin forma pe care a luat-o, probabil, sub acţiunea fenomenelor naturii. Un lucru este cert: locul era învăluit într-o aură de legendă. Mai vârstnicii satului (Ioan Prodan, Anastasia Pintea, Susana Paşca, Anastasia Unguruşan, ş.a.) vorbeau despre CHETURI cu oarecare evlavie. N-au amintit niciodată, în mărturiile lor, despre zmei sau zmeoaice. În schimb, mi-au relatat ( în vara anului 1969) , aşa cum o făceau, odinioară, oamenii satului, adunaţi în şezători sau la clăci, legenda „Fata Cătanii”.  Începeau  greu, parcă îşi adunau gândurile şi fiecare menţiona că aşa a auzit din bătrâni. Încă o dată se verifică, în felul acesta, caracterul oral, transmiterea prin viu grai, din generaţie în generaţie, a literaturii populare.

            D’apăi, draga mea, ziceau bătrânii că o fost mai demult o femeie, îi zicea de’a Cătanii, aici, în satul nostru, şi  care avea o gospodărie destul de mare. Avea multe oi şi tare mult de lucru, şi bărbatul era plecat de-acasă. Avea şi o fată fecioară şi frumoasă care mai ieşea câteodată din vorba ei. Într-o zi, avea rând la oi şi trebuia să se ducă după lapte şi o trimite pe fată. Da’ fata feleleşte, adică nu vrea să meargă. Şi-atunci, femeia  strigă la ea, o suduie, ba o şi blastămă:stană de piatră să te facă Dumnezeu!  Fata s-a dus până la urmă la oi după lapte. Când s-a întors, o pornit o furtună mare, cu fulgere, trăsnete şi tunete şi o trăsnit pe fată de-o rămas stană de piatră. Şi de-aia e stânca asta în formă de fată cu ciubărul în spate.

            Aceasta este varianta auzită de la  mai mulţi informatori, dar , cu siguranţă, sunt şi alte variante. Ceea ce ştim este că, peste tot, apare vechiul toponim – CHETURI. În Cheturi , se află Fata Cătanii. Uimiţi de anumite aspecte ale mediului înconjurător, oamenii n-au avut cum să cunoască obârşia acestor stânci şi au căutat să-şi explice cumva existenţa lor pe teritoriul satului, creând această legendă.

            E posibil ca noua denumire, Grădina Zmeilor,  să fi fost influenţată de spectacolul de teatru folcloric  Fata Cătanii, realizat pe scena  Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău, în anul 1974 și prezentat la un concurs interjudețean de teatru de la Dej. Dar aceasta e cu totul altceva. Textul spectacolului are un autor, pe scriitorul Ștefan Goanță, iar spectacolul a avut un regizor. Am realizat acest spectacol cu tinerii, copiii şi adulţii din Gâlgău. Printre interpreţi, îi menţionez pe Leontina Săbăduş (Şerban),  profesoară, pe atunci, la Şcoala cu zece clase din Gâlgăul Almaşului, pe tinerii de atunci, Leontina Prodan și Ioan Cozac. Textul de teatru folcloric Fata Cătanii  păstrează doar nucleul dramatic, iar acesta – se ştie –  poate constitui oricând izvorul unui spectacol de teatru popular.

            În acest text, fetiţa din partea de început devine zâna care, la rândul ei, reclamă un Făt-Frumos care îi va răpune pe zmei – în basm, binele învinge –, iar finalul spectacolului aduce împietrirea fetei, după ce şi-a „plinit chemarea”:

                                     Sus în vârful muntelui,

                                     În bătaia vântului,

                                      Doarme zâna fermecată

                                     Îmbrăcată-n strai de piatră.

 

            Consider că se impune respectarea adevărului pentru transmiterea intactă a tradiţiilor şi datinilor celor ce vin după noi şi se cuvine să se facă o cercetare mai atentă şi profundă a fenomenului folcloric, chiar dacă producţia populară cunoaşte modificări, circulând pe cale orală. Aceste modificări nu sunt de esenţă şi e păcat să sacrificăm autenticul de dragul publicităţii şi negoţului.

Liebling, la 20 octombrie 2018