Aboneaza-te la newsletter





Oradea – profil cultural proteic

Autor: Georgeta Mihele

Decembrie 2018

Invitația la cultură adresată publicului orădean ia forme diverse, menite să îi trezească bucuria de a trăi, confortul spiritual și, mai ales, dialogul social. Teatru, operă, concerte de muzică ușoară, expoziții de artă plastică, toate își propun să aducă oamenii împreună în aria privilegiată a regăsirii de sine prin contactul cu ceilalți.

Voi alege ca arie de observație pe cea a artelor plastice, mai apropiată mie prin activitatea profesională.

Ultima decadă a lunii octombrie consemnează trei mari ieșiri la rampă ale artei vizuale, amintite în ordine cronologică: Festivalul Național de Artă Naivă, ediția a V-a, la Muzeul Țării Crișurilor; inaugurarea „Galeriilor Carol”, având ca expozant o invitată de excepție, ceramista Daniela Făiniș, și expoziția studenților masteranzi de la Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte din Oradea, în Galeria Reperaj Cetate.

Actuala clădire a Muzeului Țării Crișurilor, o construcție somptuoasă, atent pregătită pentru a fi gazda unui adevărat tezaur cultural al acestei părți a țării noastre, oferă mai multe soluții pentru evenimente culturale de profil.

Parterul, un spațiu expozițional generos, este conceput pentru manifestări artistice mai ample: expoziții de grup (cum este cea actuală, întrunind lucrările a peste douăzeci de artiști, gala diplomelor de la toate specialitățile Facultății de Arte, saloanele artiștilor UAP etc.). Expozițiile de autor găsesc o atmosferă mai intimă în sălile amenajate la etaj.

Plasticienii orădeni beneficiază de mai multe oportunități de manifestare artistică: Galeria UAP, Galeria Grota Roșie și Galeria Reperaj din Cetatea Oradiei. După restaurarea în întregime a Cetății, aceasta a devenit un centru de interes istoric, turistic și cultural, atrăgând numeroși vizitatori.

O a treia zonă de interes pentru un pasionat de „arte frumoase” îl reprezintă galeriile particulare: „Moara de Răsărit”, care și-a inventat un destin nou, surprinzător. Scheletul ei interior și podeaua din bârne masive de stejar, puse în evidență prin sablare, dau o vibrație aparte lucrărilor expuse. Numeroasele ferestre mărunte construiesc un univers intim și concentrat într-un spațiu vast, cu iz metafizic.

Galeriile Vizual Kontact sunt un alt tip de arhitectură a manifestărilor artistice. Un profil net în atmosfera orădeană, un parcurs îndelung, constant.

Pe lângă încă trei spații expoziționale particulare, organizând expoziții și licitații, s-au ivit recent Galeriile Carol. Ele deschid porțile unui flux de lumină prefigurat de titlul sub care s-au organizat lucrările Danielei Făiniș, „Light(s)”. Lumina nu se pierde ci, mărginită de „Pietre de hotar”, țintește sensibilitatea publicului. Iradiind suav din interiorul porțelanului, ea vizează lumea interioară a privitorului, prins într-un dialog tulburător cu „Floarea vieții”, cu îngerii ascunși în profunzimea materialului, cu chipuri suave ce se dezvăluie tainic în translucidul mineral. Flori, chipuri, arhitecturi ingenioase de idei, toate te cuprind ca în vis.

Am reținut din confesiunile Danielei Făiniș nostalgia după o perioadă care-i permitea să realizeze idealurile sale artistice, adeseori greu de atins: lucrări neobișnuit de mari și complicate, de neimaginat pentru alți creatori. Nostalgia este motivată: exista o mobilizare nobilă a tehnologilor în a-i ajuta pe artiști, o solidaritate entuziastă în fața provocărilor artei.

Daniela Făiniș ne-a luminat de două ori: prin lucrările sale și prin conversația plină de adevăruri despre efortul creator.

Concentrându-mă asupra impresiilor produse de cele trei evenimente de artă plastică enumerate la începutul articolului, îmi dau seama că toate vibrau în nota de nostalgie a unui paradis pierdut.

La intrarea în sala de expoziție ce reunea lucrările Festivalului de Artă Naivă, creatorul Gheorghe Ciobanul ne-a înmânat câte un bilețel cu rugămintea de a răspunde întrebării scrise pe el: „Care din creatorii prezenți sunt mai aproape de ceea ce numim Paradisul artei naive”.

Același autor supune discuțiilor din cadrul seminarului interactiv-proiect „Satul bunicilor ca o poveste de dor – manifest împotriva neglijării satului și țăranului român”, tema destrămării unui alt tărâm paradisiac.

Având aceste două avertismente în minte, reașez altfel puzzle-ul lucrărilor din expoziție. „Nuntă în sat”, „Cu cânepa la baltă”, „În bucătărie”, „Obiceiuri de iarnă”, „Adusul fânului” etc., sunt imagini care vor dispărea pentru totdeauna sub suflul nemilos și neselectiv al mecanizării, al „emancipării” fără substanță? „Où sont les neiges d’antan”?

Reunită sub motto-ul „Et in Arcadia ego!”, expoziția masteranzilor Facultății de Arte promitea o amprentă sentimentală mai senină. Zece tineri artiști refac și redau, în manieră personală, acest univers interior.

Exercițiul lor artistic este însoțit de un text de interpretare, conceput de creator, și afișat alături. Este ideea organizatorului, conf. univ. dr. Ștefan Gaie, care consideră că, citind și recitind „ghidul” de percepție al lucrărilor, privitorul poate pătrunde mai ușor în profunzimea mesajului artistic.

Pășim într-un univers cu modalități de exprimare diverse: grafică, pictură în ulei de mari dimensiuni, mergând de la portret la scene de gen, instalații, picturi-manifest sub formă de text pictat surprinzând scrisul de mână sau calculator, totul într-un cadru decupat cu panouri acoperite de colaje din presa românească.

Intri ca în viață în tabloul de toamnă conceput de Diana Kovàcs – unde arome și foșnet de lemn și frunze uscate îți dau frisoane – uimit de surprinzătoarea culoare de sezon a unor tulpini de arbuști, de textura compoziției: dantelării de frunze și ierburi, tubulaturi roșii și albe. Din Arcadia, artista aduce plăcerea jocului și uimirea copilărească.

Nina Danci propune privitorilor vârtejul vieții. Este pasiune, ritm, fascinație. Are și o notă de intimidare. Acest tumult poate deveni oricând de neoprit, copleșitor, hipnotic. Te poate aspira. Trăiești amețitoarea experiență a lui Empedocle în fața vulcanului.

În concepția Vasilicăi Roman seninătatea vieții de altădată nu mai este posibilă. Pacea lumii a dispărut și, cu ea, bucuria și râsul copiilor. Ei privesc îngroziți opreliștile care li se ridică în cale: sârmă ghimpată, ziduri de protecție, munți de indiferență, o mare de promisiuni călcate în picioare. Sunt suferințele reale ale poporului sirian blocat între ororile războiului care îi gonește de la casele lor și granițele ce le stăvilesc speranțele spre un tărâm al făgăduinței.

Lucrările sunt imagini generalizante ale exodului, ale lipsei de compasiune față de victimele oricărui cataclism social.

Revenind din Arcadia, graficiana Denisa Romocea transmite nostalgia lipsei tărâmurilor de liniște și pace. La orizontul apelor pe care le surprinde se prefigurează țărmuri statornice, de piatră.

Erzsébet Dobos nu se sfiește să-și definească nostalgia în chiar titlul lucrării „Ego (evit cuvântul nostalgie)”: Este vorba despre dorința de a retrăi dialogul normal dintre oameni. Lucrarea ei, cu perspectivă dublă, reflectă atât stingerea unui curs firesc de viață, cât și izolarea oamenilor sub forma unor texte care coexistă fără liant între ele.

Lucrările pictorului Mihály Murányi-Matza exprimă tragismul vieții noastre într-o mare de minciuni și valori contrafăcute. Oameni manipulați de o presă care și-a pierdut profesionalismul și virtutea de a releva adevărul. De aceea, artistul îl dezvăluie privitorului și îl scrie, nu cu propriul sânge, ci cu pensula și vopseaua pe peretele temniței la care ne condamnă incompetența, lipsa de profesionalism și de patriotism a clasei conducătoare, lăcomia ei.

Același univers aiuritor în lumea dominată de calculator. Fraze limită. Clișee. Un tărâm unde cuvântul își pierde esența, aceasta este dominanta celei de-a doua lucrări. Cuvinte pictate cu mâna, imitând tiparul.

O tânără generație de artiști cuprinsă de aceeași nostalgie, a unei lumi în care s-au aflat în copilărie sau despre care au auzit povestindu-se de la părinți și bunici.